TURISM RURAL

TURISM RURAL

Clubul alpin francez a fost înfiinţat în 1874, iar membrii săi sunt, în mod cert, beneficiari ai serviciilor incluse astăzi în sfera noţiunii de turism rural. Tot la francezi, prin 1936, apare noţiunea de turism social, ramură care avea în vedere persoanele defavorizate şi se îndrepta spre destinaţii necostisitoare, mai ales din mediul rural.
Varianta carpatină datează însă de prin 1972, când au fost selectate peste o sută de sate care urmau să fie promovate în turism. În 1992, gospodăriile ţărăneşti din circuitul turistic au fost clasificate după spaţiile de cazare existente şi după serviciile oferite, iar la sfârşitul lui 1994 s-a votat legea care le acorda mai multe facilităţi, inclusiv scutirea de impozite pe o perioadă de zece ani. Clasificarea riguroasă sub forma margaretelor datează din 1999.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…

…când vreau să plec de-acasă, o iau spre Moldova. Mi s-a întâmplat prima oară în iulie 1992. Aveam la mine două schimburi de haine şi două kg de slănină. Prima noapte am dormit-o în Suceava, chiar sub clopotniţa de la intrarea în mănăstirea Sf. Ioan cel Nou… În august 2015, înainte de-a pleca încolo, ştiam deja unde o să dorm în fiecare noapte şi aproape şi ce voi mânca la fiecare masă.
Primul popas l-am făcut pe prispa unei case de lângă Târgu Neamţ, pe celălalt mal al Ozanei. Proprietarul s-a mutat într-o bojdeucă din marginea Iaşilor, iar apoi, în primele zile ale lui ianuarie 1890, la Eternitatea.
Sobrietatea casei memoriale e contrazisă la numai câţiva paşi de un Parc tematic. Cineva a reîntregit gospodăria lui Ştefan a Petrei şi a modelat personaje şi decoruri creionate de fiul acestuia în Amintiri şi în Poveşti. Chiar la intrare, pe dreapta, te întâmpină mătuşa Marioara cu mătura ridicată, iar pe stânga, ursul şi vulpea păcălită să-şi numere peştii în faţa aparatelor de fotografiat. Trecând pe lângă cocoşul cu punguţa în cioc şi pe lângă Smărăndiţa popii, ajungi la căsuţa caprei, care tocmai a luat-o spre pădure, urmată de cei trei iezişori şi de un lup fioros. Toată aventura se termină cu plânsete, căci copiii se lasă cu greu scoşi din această lume de poveste.
În Humuleşti sunt câteva pensiuni unde se poate înnopta, dar dacă nu e vremea cireşelor sau a scăldatului, e de preferat să se viziteze alte obiective.
Dacă-l urmăm pe dascălul răspopit, Ion Creangă, ajungem la Mănăstirea Neamţ şi abia apoi urcăm spre Secu, Sihăstria şi Sihla, coborând spre Agapia şi Văratec. Dacă schimbăm ghidul şi păşim pe drumuri de munte, alături de dascălul Calistrat Hogaş, traseul se parcurge în sens invers.
Alergia ambilor dascăli la feţele şi dosurile bisericeşti conduce spre un alt gen de pelerinaj.
Binecuvântarea din biserică trebuie urmată de liniştea unei pensiuni rurale. Spun asta pentru că, în viciul tradiţiei, Centrul Social-Cultural Sf. Paisie de la Neamţ îşi exprimă ospitalitatea în euro. Şi nici nu mai pomenesc penibila târguială cu maicile care duc o viaţă de sine în locuri învecinate…

Zodia Margaretei sau vremea satului românesc

Calistrat Hogaş doarme o noapte la preotul Ionică din Pipirig, alta la stâna găsită din întâmplare pe Hălăuca.
N-am apucat să notez că acestea se întâmplau după ce trecuse pe la Agapia, unde avusese o altercaţie cu una dintre vieţuitoarele sfântului lăcaş. Scrie el: „Din tot chipul însă de stafie al acelei călugăriţe şi astăzi mi-au rămas parcă înfipţi în inimă cei doi ochi ai ei, negri, mici şi scânteietori; şi astăzi parcă mă biciuiesc peste suflet şuviţele ei sure de păr, care-i atârnau de toate părţile capului ca nişte şerpi împleticiţi în o mie de forme fantastice; şi astăzi rânjeşte parcă închipuirii mele îngrozite acea raghilă de dinţi galbeni, rari şi ruginiţi, prin ale căror strungi ar fi putut intra şi ieşi, în goană, o turmă de berbeci…”.
Nu cu asemenea amintiri vom pleca de la o pensiune, căci gazdele noastre cultivă flori şi bune maniere. Lucrurile stau astfel pentru că această tradiţie se duce de la o generaţie la alta şi, pe deasupra, a devenit o adevărată ştiinţă, care se predă în facultăţi sau la Centrul Naţional de Formare şi Specializare de la Moeciu-Braşov (patronat de ANTREC).
Până să se ajungă aici, în ultimele trei decenii s-au făcut câţiva paşi esenţiali. După ce interzisese, în 1974, cazarea străinilor la particulari, Ceauşescu a hotărât să suprime cu totul satul tradiţional. Planurile sale de sistematizare au fost, într-o oarecare măsură, contracarate de Operation Villages Roumains (OVR), apărută în 1988. Încă din vara lui 1990, această acţiune s-a diluat în ajutoare materiale mărunte, francezii venind încoace cu ciocolate şi conserve, să vadă cum era la ei prin 1789. Meritul acestei asociaţii rămâne însă acela de-a promova peste hotare turismul românesc.
În ordine cronologică, urmează Federaţia Română de Dezvoltare Montană şi Rurală (FRDMR), înfiinţată în 1991, care a luat iniţiativa implementării agroturismului la noi. Aici se impune precizarea că agroturismul e parte a turismului rural, dar presupune nu numai înnoptatul într-o gospodărie de la ţară, ci şi consumarea bunătăţilor produse aici sau chiar angrenarea în munca gazdelor.
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) a fost înfiinţată în anul 1994.
Desfăşoară activităţi complexe de organizare şi promovare a turismului rural, de la pregătirea celor interesaţi, până la omologarea gospodăriilor lor.
Sărbătorile şi festivalurile sale tămâiază şi îmbie sufletul pelerinilor la modul absolut. Îmi susţin afirmaţia pomenind de Sărbătoarea Recoltei, Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural, Festivalul Internaţional al Sarmalelor, Festivalul Internaţional al Plăcintelor, Festivalul Naţional al Păstrăvului, Festivalul Brânzei şi Pastramei, Festivalul Răciturilor sau Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi.
Revenind la excursia mea de anul trecut, trebuie să spun că m-am despărţit de Calistrat Hogaş la Pipirig, am trecut pasul Petru-Vodă şi am coborât la Poiana Teiului. De dormit, am dormit la o pensiune de la poalele Ceahlăului, cu vedere spre Panaghia şi Toaca.
Nu i-am ajutat proprietarului să crape lemne, dar i-am ascultat povestea, care începe într-unul din satele care acum sunt acoperite de apele lacului Bicaz. Şi chiar dacă soţia lui era o gospodină excelentă, am trecut şi pe la chioşcul din faţa mănăstirii Durău, unde o călugăriţă vinde gogoşi cu un leu, cu ciocolată sau cu mure…

DACIAN BRADEA