UNDE CĂUTĂM ÎNCEPUTURILE ARTEI?

UNDE CĂUTĂM ÎNCEPUTURILE ARTEI?

Ca să căutăm începuturile artei ne ducem cu gândul tot la cele două mari civilizaţii: Pacifida-Mu şi Atlantida, cele mai vechi de la care avem ecouri şi care presupunem că au influenţat istoria şi civilizaţia omenirii. În ceea ce priveşte Europa, care a fost acoperită de gheţari până la anii 12.000-10.000, până în apropierea Vienei actuale şi care este de presupus că suferise influenţa civilizaţiei atlantidice înaintea ultimei faze a glaciaţiei Würm, pe când se desfăşura interglaciarul Riss-Würm, perioadă probabil benefică Atlantidei, Europa beneficiase de colonii atlantidice sau în orice caz de influenţe sub toate aspectele. Printre dovezi, care au străbătut mileniile şi au supravieţuit îngheţului şi catastrofelor, au fost vestigiile de artă, care nu puteau proveni nici de la civilizaţii paleolitice, în orice caz, nu numai de la ele. Este vorba de “operele de artă” care îşi merită acest nume, descoperite pe pământul Spaniei, al Franţei, dar şi al nordului Africii, toate limitrofe Oceanului Atlantic! Este de presupus că au existat supravieţuitori după cataclismul, sau cataclismele care au distrus Atlantida şi aceştia au transmis generaţiilor care s-au succedat ecouri ale acestei civilizaţii. De aceste ecouri a beneficiat şi Europa, şi fiind cucerită de gheţuri, populaţiile nordice şi occidentale s-au refugiat în spaţiul Carpatic, singurul care putea oferi adăpost în peşterile sale, cu pădurile sale pline de vânat, apele bogate în peşte şi sare la suprafaţă.

Cea mai celebră peşteră din Spania, Altamira, a adăpostit totuşi oameni din generaţii care au parcurs anii culturilor Solutrean, Cambrian, Magdalenian (20.000 – 10.000), după cum indică studiul Tabloului cronologic asupra Paleoliticului, conţinut de albumul dedicat Peşterii Altamira, în limba engleză şi editat de Antonio Beltran, Harry N. Abrams, INC. Publishers. Aflată sub localitatea Santillana de Mar (Spania), peştera Altamira a fost descoperită în anul 1875 de Maria Sanz de Santuolla, fiica lui Marcelo Sanz de Santuola (1831 – 1888), ea fiind prima persoană care a văzut Camera Policromă din peşteră.
Sunt multe dovezi care confirmă faptul că peştera a fost folosită drept adăpost în faţa evoluţiei glaciaţiei de către o civilizaţie avansată, aşa cum încă nu există în Europa omului de Neanderthal. Nu puteau să fie decât urme ale civilizaţiei Atlantidei, aşa cum pe celălalt versant al Munţilor Pirinei (pe pământul Franţei) au fost descoperite, de asemenea, picturi rupestre, în multe spaţii rămase celebre, picturi – unele dintre ele – realizate ca şi în cazul peşterii Altamira, de mâini cu un exerciţiu îndelungat sub aspect plastic. Era vorba despre aşa-numitul om de Cro-Magnon, cu care, în Europa, era contemporan omul de Neanderthal, încă în evoluţie umanoidă. Şi în zilele noastre suntem contemporani cu oameni provenind din civilizaţii primitive, deci fenomenul se repetă…, probabil pentru că Terra a cunoscut clime alternând mari călduri cu glaciaţiuni, în aceste condiţii, deşi omenirea ajunsese la anumite stadii de civilizaţie, unele dintre acestea au dispărut (şi din diverse motive), altele au salvat ceva…dar omenirea nu o dată a luat-o de la început… Salvatoare a unor ecouri de civilizaţie dispărută, la Altamira sunt de remarcat în primul rând intrările: una dintre ele este tăiată “în consolă”, ceea ce dovedeşte cunoştinţe avansate de construcţie; o altă intrare are plafonul neted iar cei doi pereţi laterali ai galeriei sunt căptuşiţi, în mod ordonat, cu mari blocuri de piatră prelucrată, galerie care duce la “colţul cailor”.

Picturile parietale executate pe fondul pietros accidentat sunt realizate uneori chiar folosinduse forma rocii care sugerează un bizon. Dintre bizonii reprezentaţi în negru sau roşu, cea mai celebră imagine, după interpretarea prof. Salomon Reinach, este cea a bizonului ca fiind în fugă, în momentul atacului. Din mulţimea de bizoni pictaţi, unii în galop, apar şi bizoni feminini. Bolta peşterii este bogat împodobită cu reprezentări de bizoni, în ciuda dificultăţilor de lucru. Apar, de asemenea, pe pereţii peşterii, figurări de bovine cu copite colorate în negru.
Sunt pictaţi cai, copite de cai şi măşti de cai, acestea prin adaptare la forma rocii.
Au fost găsite vertebre de animale mari în care artiştii îşi pregăteau culorile de pământ sau minerale, dintre care preferate erau ocrurile de diferite culori.
În Camera Policromă, încă o surpriză: apare o imagine ciudată care n-a putut fi interpretată. Poate sugerează un om cu o platformă pe care o susţine deasupra capului, o paraşută sau … un O.Z.N.! Oamenii peşterii Altamira au lăsat dovezi ale scrierii alfabetice realizată cu un duct larg şi elegant, scriere despre care nu s-a vorbit în lumea ştiinţei, probabil din “nedumerire”, aceeaşi scriere cunoscută mai târziu în Europa.
În peştera Altamira s-au adăpostit generaţii de oameni între anii 20.000-10.000 şi, probabil, cele mai evoluate opere sunt cele mai vechi, ale atlanticilor refugiaţi, fiind urmate de artefactele realizate în paleolitic: topoare din os sau corn de cervideu, precum cel perforat rotund şi incizat cu diverse semne. Alte piese din os sau corn de cerb apar incizate cu decoraţiuni în meandre sau scări în meandre. Au fost găsite vârfuri de săgeată cioplite în piatră, unele cu “nervură”, altele cu baza tăiată concav. Au fost descoperite, de asemenea, o serie de simboluri, printre care crucea, scara, mâna, litere arhaice, comune celor paleo-neolitice din spaţiul Carpato danubiano-pontic, precum X, cercul care înscrie crucea sau H. Alături de celebrele picturi rupestre care împodobesc peşterile de pe teritoriul Franţei şi de incitantele picturi parietale descoperite în nordul Africii, Altamira marchează alte începuturi ale istoriei artelor şi chiar ale istoriei omenirii…
Au existat şi mai există susţinători ai teoriei civilizaţiei europene venite din nord… O civilizaţie nu se poate dezvolta plenar decât în condiţii optime, ori nordul, cu toată splendoarea lui măreaţă, nu a putut, cu atât mai puţin în trecutul îndepărtat, să adăpostească o civilizaţie atât de amplă încât să poată influenţa şi alte popoare. Astăzi, nordul este civilizat cu mari eforturi, cu muncă susţinută şi cu onestitate desăvârşită din partea populaţiei, dar cultura a trebuit să o aspire din spaţiile mai generoase în această privinţă.
Primii moştenitori ai Atlantidei nu puteau fi nordicii, chiar dacă n-ar fi fost acoperiţi de gheţari de 3000-2000m înălţime. Înaintea lor, ar fi beneficiat occidentalii: Iberia, Gallia, eventual, într-o măsură, Insulele Britanice, care şi ele au fost acoperite parţial de gheţuri.
Refugiaţii din nordul şi occidentul european s-au aşezat în spaţiul înconjurat de Munţii Carpaţi, la Dunăre şi la Marea Neagră, atunci când nu-şi căutau un loc. Au migrat şi dincolo de spaţiile europene, urmele lor fiind găsite în Palestina (celţii), Galileea, Gilead, Gadara (Cadix). De altfel, toate popoarele europene au roit, unele din motive de exces de populaţie, altele din nevoi de acomodare.
Marile civilizaţii din antichitate n-au răsărit pur şi simplu spontan, ci s-au ridicat pe rădăcini de câteva mii de ani! Acest adevăr este valabil şi pentru Egipt, Mesopotamia, India şi chiar China. Acelaşi fenomen s-a petrecut în Lumea Nouă, care, mai târziu, a primit infuziile civilizatoare, ea care-şi trădează rădăcinile din vechile civilizaţii antice (sau mai noi, ale Evului Mediu), interpretate în mod specific locului, moravurilor şi temperamentelor locale.
Cu toate “variaţiunile”, există un “fir roşu” care traversează omenirea şi rămâne de văzut în ce măsură este tributară unor intervenţii externe Terrei…

Dr. MICHAELA AL. ORESCU