VIOLENȚA ÎN FAMILIE

VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Acest tip de violenţă preocupă tot mai intens, pentru că există şi are impact asupra armoniei sociale, nu doar în familie, celula de bază a construcţiei sociale, dar cu puternică reverberaţie mult în afara ei şi chiar asupra generaţiilor viitoare, căci copiii sunt puternic marcaţi de evenimentele petrecute la o vârstă fragedă, atunci când plasticitatea perosnalităţii este mai uşor amprentabilă.
Agresiunea în familie este o faţetă a unui ansamblu de fenomene similare. Nu ne referim la violenţele la nivel statal sau suprastatal, care, condiţionate politic, determină războaie ce se defăşoară în serie sub ochii noştri, provocate sau nu, justificate sau nu, cu motive înscenate sau nu, toate marcate de un antiumanism dezolant, ci la agresivitatea individuală. La nivelul global al „satului planetar” agresivitatea nemotivată pare să fi crescut, ilustrată de unele evenimente greu de explicat, cum ar fi actul sinucigaş al unui pilot de linie care a prăbuşit avionul cu 140 de pasageri la bord, doborârea unui avion de pasageri malaezian soldată, de asemenea, cu un mare număr de morţi, cazul unui norvegian care a împuşcat câteva zeci de compatrioţi (fără a fi totuşi alienat psihic), al altor indivizi care au deschis repetat focul la întâmplare în unităţi de învăţământ americane, iar această listă s-ar putea prelungi destul de mult.
Acestea nu sunt însă decât probe care îngroaşă dosarul incriminator al creşterii agresivităţii la nivel global şi ale cărei cauze se înscriu într-un cadru mai larg de alterare a comportamentelor biologice (inclusiv psihice) provocate de afectarea dramatică a biosferei. Poluarea excesivă a condus la dispariţia ireparabilă a unui enorm număr de specii de animale şi plante, iar multitudinea de substaţe chimice fabricate de om, inexistente altfel în natură, modifică procesele biochimice, inclusiv pe cele care guvernează activitatea cerebrală, suportul biochimic al activităţilor neuropsihice.
Dacă limităm cadrul discuţiei la violenţa în familie, decupată din cadrul general al degradării biosferei, cauzele identificate, pe care trebuie să le combatem specific pentru a atenua efectele, sunt în primul rând de natură psihosocială şi educaţională. Formaţia de medic şi biolog a autorilor semnatari aduc în discuţie şi o viziune biochimică şi bioelectrică a complexelor activităţi cerebrale pe care nu le putem privi printr-o prismă exclusiv psihologică. De exemplu, o substanţă atât de simplă cum este alcoolul etilic (CH3-Ch2OH) influenţează considerabil starea psihică, potenţând agresivitatea în asemenea măsură încât în orice anchetă asupra unui individ care a comis acte de violenţă se ţine cont dacă se afla sau nu sub influenţa alcoolului.
Drogurile se plasează pe o poziţie similară. Ruşii, buni cunoscători ai psihologiei de război, administrau soldaţilor, înainte de atac, raţii copioase de alcool, exacerbându-le agresivitatea ucigaşă astfel încât rareori luau prizonieri. Uciderea în masă a prizonierilor survenea însă şi ulterior, aşa cum au fost masacraţi, la Bălţi, prizonierii români, un Katyn românesc asupra căruia oficialităţile, dar şi istoricii noştri păstrează o tăcere compromiţătoare.
Alcoolul joacă un rol important în violenţa domestică. Dezinhibiţia alcoolică scoate la iveală tensiuni conflictuale până atunci mascate. Violenţa unui bărbat agresiv prin sturctură se varsă în aceste condiţii asupra femeii, dar se transferă cu uşurinţă şi în direcţia copiilor care, de regulă, „iau partea mamei”. Violenţa în familie poate genera infirmităţi grave. Am văzut cazuri de femei cu ochii scoşi cu furculiţa, precum şi de copii mutilaţi fizic, dar mai cu seamă afectaţi profund în dezvoltarea lor psihoemoţională. În astfel de cazuri se impune scoaterea copiilor din mediul nociv spre a le oferi protecţie. În enorma majoritate a cazurilor, crimele petrecute în familie sunt precedate de episoade de conflicte violente, pentru ca alcoolul să precipite deznodământul fatal care nu reprezintă decât cortina finală a unei piese cu mai multe acte, din care primul este adesea fericit.
Lăsând de o parte gelozia, care ocupă o poziţie specială care merită o analiză aparte (un exemplu edificator ni-l oferă romanul „Operatorul” de Luigi Pirandello), violenţa în familie este legată de pierderea a ceea ce la români este definită printr-un cuvânt de origine slavă, dragoste. În greaca clasică există nu doar unul, ci mai multe cuvinte distincte, cu înţelesuri aparte: eros pentru dragostea emoţională şi carnală dintre două fiinţe, corespondent al lui amor la latini, agapos pentru dragostea de Dumnezeu, Iisus sau cele sfinte, care o depăşeşte uneori în înflăcărare pe cea dintâi menţionată (vezi călugării trăitori) şi sterghios, care se referă la dragostea din familie, revărsată îndeosebi asupra copiilor, cea care îi învăluie pe toţi membrii familiei atunci când se află împreună.
A lua masa dimpreună, în comunitatea familiei, are şi sensuri ritualice ancestrale care potenţează acel sterghios, ca şi reunirea de seară în faţa focului, a vetrei sau căminului (mai greu în faţa caloriferului), când căldura care învăluie familia nu este doar fizică, este sterghios, momentul în care copiilor le place să-i privească pe cei mari şi să asculte istorisiri. În epoca globalizării mentalităţilor se păstrează totuşi importante particularităţi ce ţin de specificul naţional.
Macedoarmânii nu au în vocabularul graiului lor cuvântul dragoste, cu multiplele sale derivate. Ei spun „vruta mea”, nu „draga mea”, „io ti voi” şi nu „te iubesc” (iubire, alt slavism, de asemenea absent în aromână).
Prin tradiţia lor perpetuată, la temelia familiei nu stă un mare amor ci respectul (tinia), preţuirea reciprocă, mult mai durabile în statornicie, iar solidaritatea în familia aromână este remarcabilă. Violenţa în familiile aromâne este aproape necunoscută. Educaţia privind familia are la bază valorile tradiţionale. În educaţia copiilor se pune accentul pe „arşine” (ruşine), este imperativ să nu te faci de râs în faţa comunităţii, şi, de asemenea, pe responsabilitatea faptelor fiecăruia. Pedepsirea fizică a copiilor era tradiţional cuprinsă în sistemul educativ, dar cu limite stricte. În prezent, desigur, toată lumea s-a aliniat la curentul general absolut interdictiv în privinţa bătăii aplicate copiilor „ca să nu mai facă”. Rămâne de văzut dacă acest sistem nonpunitiv, atât de promiţător în momentul de faţă, va diminua corespunzător violenţa în familie sau violenţa îndreptată împotriva profesorilor şi educatorilor în general, vandalismul etc.
Este cert că timpul acordat de părinţi educării copiilor a devenit tot mai limitat, astfel încât educaţia copiilor s-a transferat în bună măsură sistemelor educaţionale instituţionalizate din şcoli şi grădiniţe.
Sub acest aspect, scoaterea orelor de religie din programele şcolare ar fi o mare greşeală, impietând asupra formării etice şi comportamentului copiilor.

Un aspect care lipseşte şcolilor noastre (nerezolvat de acel „intermezzo” numit şcoala altfel) sunt întâlnirile elevilor cu scriitori, oameni de cultură, foşti deţinuţi politici, personalităţi cu mare experienţă de viaţă, deoarece copiii şi tinerii resimt nevoia de modele. Astfel de întâlniri sunt nu doar nepromovate, ci chiar blocate, refuzate pur şi simplu.
Avortul, domeniu în care România deţine un trist record, este şi el un aspect al violenţei în familie, îndreptată împotriva copiilor nenăscuţi. Este un semnal anticipativ al unei deteriorări relaţionale în cuplu. Pentru o femeie avortul reprezintă o traumă psihică indiscutabilă (depresia post abortum), iar familia este şubrezită de lipsa copilului, cel mai puternic liant şi echilibrant al său. Avortul poate conduce la sterilitate. Consecinţele avortului pot fi apropiate ca timp, dar nu mai puţin importante sunt cele legate de perioada de viaţă în care singurătatea este puternic resimţită şi impietează asupra stării de sănătate.
Abandonarea nou născutului sau copilului de vârstă joasă este, de asemenea, mult mai frecventă la noi decât în orice altă ţară europeană. În anume fel, şi aceasta este o expresie a violenţei exercitată împotriva copilului, în contradicţie cu fondul instinctual. Revenind la conceptul biologico-biochimic, substrat al schimbărilor psihocomportamentale, subliniem faptul că violenţa în familie se înscrie în cohorta de anomalii cu multiplicare îngrijorătoare, în unele cazuri chiar cvasiexponenţială, consecinţă a răspândirii demesurate a diverselor substanţe toxice de origine antropogenă care ne impregnează organismul şi perturbă sistemele biologice.
Pe de altă parte, reducerea progresivă a ingestei de magneziu, elementul protector şi antitoxic prin excelenţă, dezechilibrează şi mai mult această balanţă. Depleţia de magneziu potenţează agresivitatea. Un exemplu îl reprezintă deprivarea de magneziu a şobolanului, care îl transformă în ucigaş al semenilor săi, procedeu utilizat tradiţional în Caucaz pentru limitarea înmulţirii şobolanilor.
Tehnica pregătirii şobolanului ucigaş este laborioasă, dar fără interferenţe ecologice, spre deosebire de diversele otrăvuri. Chimizarea agriculturii, ca şi irigaţiile, ploile acide, prelucrarea semiindustrială a alimentelor, stresul care induce pierderi exagerate de magneziu ş.a. privează organismul de necesarul de magneziu, ceea ce are consecinţe specifice asupra psihicului uman: anxietate, iritabilitate, rezistenţă redusă la stres etc. Consecinţa acestor dezechilibre între agresiunea de natură toxică şi protecţia oferită în principal de magneziu este modificarea spectrului şi incidenţei suferinţelor psihice: dublarea în câteva decenii a cazurilor de depresie (consumul de antidepresoare a crescut enorm), creşterea incidenţei suicidului (care câştigă progresiv poziţii pe lista cauzelor de moarte), cvasiexplozia bolii Alzheimer, asupra căreia OMS-ul trage un energic semnal de alarmă, boală foarte rară în trecutul mai îndepărtat, dar care se instalează în prezent la o vârstă tot mai joasă, înmulţirea cazurilor de debilitate mentală uşoară la copilul mic, a autismului şi diferitelor alte tulburări psihocomportamentale ş.a.
Psihiatria a devenit în prezent una dintre cele mai solicitate specialităţi medicale. În rezumat, o serie de substanţe toxice, nu doar alcoolul în exces, influenţează biochimia creierului şi potenţează comportamentul agresiv, în timp ce magneziul are efecte protectoare.
Studierea acestor aspecte se află abia la început.
Pe latura ecologică, soluţia o reprezintă abordarea globală cu maximum de determinare a combaterii poluării, promovarea agriculturii ecologice (România încă utilizează pesticide interzise în UE, după cum multă vreme a produs şi utilizat DDT-ul), creşterea suprafeţelor împădurite, interzicerea defrişărilor şi îngrădirea drastică a folosirii substanţelor toxice.
Efortul educaţional joacă un rol care nu poate fi supraestimat. O problemă dificilă este convingerea autorităţilor statului că sănătatea reprezintă o problemă prioritară aflată în indisolubilă relaţie cu aspectele ecologice. Modul în care Parlamentul României ignoră aceste aspecte este de-a dreptul revoltător. Nu s-a ajuns nici măcar la interzicerea fermă a oricăror exploatări cu cianuri de tipul catastrofalului proiect de la Roşia Montană, condamnate de altfel de Parlamentul European…
Concluzii:
1. Violenţa în familie este un fenomen preocupant prin incidenţa şi consecinţele sale psihosociale. Ea trebuie considerată în cadrul general al problemei agresivităţii.
2. Rolul precumpănitor în prevenirea şi combaterea violenţei în familie îl constituie educaţia.
3. Se subliniază rolul consumului exagerat de alcool dar şi influenţa unor substanţe chimice create de om, care impregnează natura, vieţuitoarele şi omul, inducând alterări biochimice la nivelul sistemului nervos central cu influenţă asupra psihicului.
4. Avortul voluntar şi abandonul copiilor sunt privite ca o expresie a violenţei comportamentale şi a unei alienări în plan psihoinstinctual, cu consecinţe grave.

Conf. dr. CORNELIU ZEANA,
COSMINA ZEANA (New York)