1 IUNIE – ZIUA COPILULUI, ZIUA SPERANȚEI

1 IUNIE – ZIUA COPILULUI,
ZIUA SPERANȚEI

Ziua Internaţională a Copilului se sărbătoreşte în fiecare an la 1 iunie, în numeroase state ale lumii, printre care şi România (sunt şi ţări care o celebrează la o altă dată calendaristică), prilej cu care omenirea îşi îndreaptă privirile asupra copiilor şi nevoilor acestora, în dorinţa de a le oferi un trai mai bun şi un viitor mai fericit.
Aliniindu-se recomandărilor internaţionale, în România, ziua internaţională a copilului se sărbătoreşte pe 1 iunie din 1950, când autorităţile vremii au cerut populaţiei să-şi îndrepte serios atenţia şi asupra acestui segment. Dincolo de aspectul propagandistic al subiectului transpus în sloganul „Copiii reprezintă mândria prezentului şi speranţa viitorului luminos al patriei”, este de subliniat că grija faţă de cei mici depăşeşte graniţele iubirii părinteşti naturale, contopindu-se cu interesul legitim de a avea o familie şi o societate frumoasă şi sănătoasă.
Din aceste considerente, la nivel internaţional, U.N.I.C.E.F (Fondul Internaţional al Naţiunilor Unite pentru Urgenţele Copiilor) are preocupări susţinute pe linia respectării drepturilor universale ale copiilor de pretutindeni, statuate în Declaraţia Adunării Generale a O.N.U, din 20 noiembrie 1959.
Problemele majore ale Umanităţii care afectează în primul rând vârstele mici, fără apărare, sunt bine cunoscute autorităţilor şi organizaţiilor internaţionale ce activează pentru în înlăturarea cauzelor care generează boli şi mortalitate infantilă, sărăcie, mizerie, lipsa igienei şi a adăposturilor, analfabetism, educaţie deficitară, exploatarea copiilor etc. Nici România zilelor noastre nu este ocolită de aceste fenomene negative, ba chiar se confruntă cu ele din plin, constituind factori de risc social îngrijorători: abandonul şcolar masiv, familiile dezorganizate, educaţia necorespunzătoare, sărăcia severă, sănătatea precară, consumul excesiv de alcool, violenţa şi criminalitatea în rândul minorilor etc, ştiut fiind că neajunsurile de azi stau la baza gravelor probleme de mâine ale societăţii.
Criza morală infernală care a cuprins de ani buni ţara noastră şi-a pus serios amprenta şi pe educaţia copiilor în familie şi şcoală, iar pierderea reperelor morale afectează substanţial învăţământul, aflat într-o continuă schimbare şi experimentare, ce nu lasă timpul fizic necesar sedimentării măsurilor pozitive (măcar un ciclu complet de formare – 4 ani). Şcoala, în care copilul intră cu sufletul curat şi ia primul contract cu realităţile vieţii, are sarcina de a capacita toate resursele umane şi materiale în direcţia orientării elevilor şi valorizării aptitudinilor lor spre îndreptarea deficienţelor înnăscute sau dobândite.
O atenţie aparte trebuie acordată şi copiilor cu nevoi speciale, aflaţi în grija, ocrotirea şi responsabilitatea instituţiilor publice abilitate.
Atât în trecut cât şi în prezent există copii pentru care lucrurile sunt diferite şi ar fi un foarte bun prilej să ne amintim de cei pe care nu-i vedem des dar ştim că există, copiii cu dizabilităţi, acei copii cu adevărat speciali care ne fac să realizăm că treburile pot fi şi altfel. Ca profesor într-o şcoală specială şi fondator al unui O.N.G. care susţine şi promovează potenţialul copilului cu dizabilităţi, ca specialist în educaţia specială, în calitate de cetăţean, dar mai ales ca om, îmi doresc ca aceşti copii să fie văzuţi, să fie respectaţi, să fie acceptaţi; de ce nu, ziua de 1 iunie, care este a lor, să fie un început în această privinţă. Departe de zgomotul centrului oraşului, într-un cartier liniştit, înconjurat de verdeaţă, se află şcoala unde predau.
Dincolo de a fi o instituţie de învăţământ este o „poartă” către alt Univers. Aici, învaţă aproximativ 100 de elevi cu deficienţe de auz şi tulburări din spectrul autist. Cei mai mulţi stau în internatul şcolii, provenind din familii modeste din mediul rural, din sate de lângă Bucureşti. Aici, profesorul este dascăl, părinte, prieten, confident, este tot ce are nevoie un copil, iar a fi profesor într-o şcoală de stat specială nu e doar o meserie şi un loc de muncă, ci un alt fel de a fi. Ştiu că nu este suficient să le transmitem elevilor doar cunoştinţe sau să le formăm deprinderi, trebuie să-i modelăm astfel încât societatea să-i accepte şi să-i integreze.
Ca profesori, ne lovim de multe piedici: sistem, resurse insuficiente, lipsa de programe adecvate, iar în ultimul timp o frână a devenit chiar părintele elevului nostru. Sufocaţi de legislaţie, supăraţi pe societate, părinţii copiilor noştri poartă uneori o luptă care nu e a lor. E un strigăt de neputinţă, un semnal de alarmă. Ziua de 1 iunie este aşadar şi un prilej de a le reaminti părinţilor că nu sunt singuri în educarea copiiilor şi pregătirea lor pentru societate. Trebuie să aibă încredere în profesori, după cum şi aceştia să dea totul pentru formarea elevilor, într-un parteneriat real sincer în interesul copilului.
În prezent, se impune tot mai pregnant să ne inspirăm din experienţa unor ţări europene civilizate care, pe lângă modernizare şi diversificare, pun mare accent pe organizarea copiilor precum şi pe antrenarea lor în activităţi vocaţionale (artistice, sportive, culturale etc) de natură a le stimula talentele, inteligenţa, creativitatea. Proiectul „Şcoala altfel” este un început în acest sens, dar deocamdată rezultatele notabile sunt încă aşteptate.
Începând de anul acesta, în România, data de 1 iunie a devenit sărbătoare legală, declarată zi nelucrătoare, pe argumentul justificat că părinţii au nevoie de un timp suplimentar pentru a-l petrece împreună cu copiii lor şi să participe alături de ei la evenimente dedicate acestora.
1 iunie este ziua tuturor copiilor.
La mulţi ani copiilor noştri, la mulţi ani copiilor de pretutindeni!

Profesor IULIA MĂNDĂŞESCU