ACASĂ / ARTICOLE / ROMÂNIA MARE / 100 ARTISTI PLASTICI ROMÂNI CONTEMPORANI (V)

100 ARTISTI PLASTICI ROMÂNI CONTEMPORANI (V)

100 ARTISTI PLASTICI ROMÂNI CONTEMPORANI (V)

Poporul român are din belşug oameni de artă cu mult deasupra submediocrităţii de prin alte părţi. Prin paginile revistei „Independenţa Română – Independenţa prin cultură”, în anul centenarului „România Mare 2018”, am încercat să interesez opinia publică şi marea masă a degustătorilor de artă, arătând lucruri şi împliniri a 100 de artişti plastici ce nu pot fi ştiute, pe care nu toţi le pot realiza.
Cei 100 de artişti plastici au păşit triumfători peste pragul unui ideal de puritate, izbutind să se impună în veacul ce cu mândrie îl aplaudăm cu toţii. Preocupat să exprim cât mai plăcut vibraţiile de lumină, culoare şi compoziţie ale fiecăruia, poate fără a supăra sau a crea
motive de invidie profesională, inspirat sau neinspirat, am căzut în extreme, ataşat fiind de artişti.
La toţi artiştii plastici apăruţi în revista „Independenţa Română – Independenţa prin cultură” s-a simţit necesitatea irezistibilă de a imortaliza colorat pe pânză, carton sau hârtie acea sfântă zbuciumare de care au fost cuprinşi şi călăuziţi în faţa frumuseţii naturii înconjurătoare şi sentimentelor interioare într-un suflet, simţire şi destin cu secolul. Departe de a fi fenomene artistice, colegii despre care am scris rămân un spectacol fascinant, un discurs dincolo de cuvinte, o comunicare la nivelul simţurilor.

Prof. pictor VERGIL COJOCARU-COVER

81. Cornelia Căruntu. Aşterne culoare, perfect ordonată cu vârf de andrea, obţinând dimensiune cosmică şi muzicalitate care pulsează de energie, inteligenţă, imaginaţie, pricepere, muncă, hotărâre, spiritualitate. Prin culoare, artista este o cuceritoare.
82. Daniela Gal. Prin arta sa plastică, are darul de a te scoate din cenuşiul cotidian. Prospeţimea florilor şi atmosfera lirică a compoziţiilor artistico-plastice sunt ocean de frumuseţe şi iubire de înaltă valoare experesivă. Cu talent şi imaginaţie, reproduce pe pânză, cromatic, coloristica naturii.
83. Brânduşa Oancă. Valoros artist plastic, cu multiple preocupări în artă: pictor, constructor, creator de păpuşi şi marionete, actor mânuitor de păpuşi şi marionete. Amestec reuşit de expresii gestuale cu cele cromatice; cuvântul unui artist păpuşar tradus în semne sonore completează interpretarea limbajului.
84. Cristian Bădescu. Se inventează pe sine realizând adevărate capodopere în desen, grafică, pictură. Ca om, este un prieten sincer, corect, afectiv. În plan spiritual arta sa poartă asumarea unei responsabilităţi a mesajelor venite din profunzimea conştiinţei sale.
85. Iuliana Enache. Este stăpână pe inspiraţia şi talentul său. Detestă monotonia şi pentru că nu-i sunt întotdeauna de ajuns cuvintele, se exprimă minunat prin pictură, în suita de lucrări „Poveştile pe pânză”. Tablourile sale alcătuiesc un adevărat festival al artei plastice, o sărbătoare a privirii, în care arta şi noi toţi ne scăldăm într-o lumină colorată.
86. Elisabeta (Ely) Putere. Licenţiată în psihologie; diminutivul „Ely”, într-o privire senină, dă putere artei sale plastice, ca un adevărat cântar ceresc, sfinţit, care drămuieşte pe pânză, cu uleiuri colorate, aspecte din natura înconjurătore, peisaje, lori, portrete. Se simte spiritualitatea exprimării atât verbal, cât mai ales în pictură. 87. Corina Dimitriu. Tablourile sale etalează cromatic case, peisaje, flori, căpiţe; aspecte de iarnă sunt redate în pictura sa în aşa fel de simţi frigul şi răceala din tablou în suflet, expresie a forţei vitale, a gândirii, imaginaţiei, inteligenţei şi ndemânării artistico-plastice.
87. Corina Dimitriu . Tablourile sale etalează cromatic case, peisaje, flori, căpiţe; aspecte de iarnă sunt redate în pictura sa în aşa fel de simţi frigul şi răceala din tablou în suflet, expresie a forţ ei vitale, a gândirii, imaginaţiei, inteligenţei şi îndemânării artistico-plastice.
88. Claudia Frânculescu . Toate subiectele inspiraţ iei sale: nuduri, dansuri, portrete, cai în alergare, peisaje, chipuri de negrese, bolero, tangou etc simbolizează semnificaţii care depăşesc sensurile realului, creând clipe de extaz.
89. Angela Berneanu . A reuşit să-şi transpună personalitatea în arta plastică întocmai unui lucru bine făcut. Arta sa dă naştere răspunsurilor la un lung şir de întrebări surprinzător de frumoase, de o subtilă transparenţă între real şi abstract.
90. Roxana Mocanu . Picturile Roxanei Mocanu par a fi un râu de gânduri şi experienţe artistice, realizate de o minunată minte gânditoare, experimentatoare şi în continuă că utare, îndrumată şi apărată de îngerul său înaripat, în dorinţa sa de zbor, pe lista chemării către viitor.
91. Matei Șerban Sandu . Pictura sa caldă ca lumina zilei expune o bogată sensibilitate care cucereşte sufletul iubitorului de artă . Are frumuseţe şi sugestie subtilă , pe care mulţi confraţi le invidiază .
92. Romulus Dumitru Harda . Este o personalitate artistică deosebită , care atât prin culoare cât şi prin peniţă realizează lucrări plastice de excepţie, ce pot atinge excelenţa. Divinul ne-a înlesnit întâlnirea, care este în favoarea subsemnatului, pe timp ce trece, Dumitru Harda devenind
un cunoscut artist plastic.
93. Ana Ranete . Pictura sa, pe zi ce trece tot mai interesantă şi frumoasă , reuşeşte să-i împlinească vocaţia cu care a fost dăruită artista, simbol şi reper în arta plastică a zilelor noastre; expresivă şi puternică în culoare.
94. Grigore Popescu Muscel . Culorile sale vii, delicate şi transparente fac ca, prin pictura sa strălucitoare printr-o cromatică Dumnezeiască , să grăiască cerurile către pământeni.
95. Petru Vintilă Junior . Este un triumf artistic, ale cărui lucrări dau căldură şi prospeţime. Lucrări de pictură , grafică , desen se află în colecţii particulare din România, Brazilia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania etc.
96. Ion Mândrescu . Prin forme, volume, expresii sculpturale de o sensibilitate divină , artistul cerebral care înţelege lumea ne menţine într-un dialog artistic cu universul.
97. Ecaterina Mihai . Expozantă permanentă în mai toate expoziţiile organizate, pentru activitatea sa artistică i s-au conferit numeroase diplome de onoare, de excelenţă . Are frumoase rezultate în arta plastică românească comtemporană .
98. Mihai Șurubaru . Deşi licenţiat în drept, cariera sa artistică , pictor de biserici, realizator de filme, regizor, patron şi manager au făcut să fie distins cu premii şi medalii din partea a prestigioase asociaţii internaţionale şi româneşti.
99. Mihai Marcu . Renumit om de artă plastică , sculptor şi profesor de excepţie, cu lucrări şi monumente ce se află în muzee şi colecţii. Drept recunoştinţă a meritelor sale artistice, a fost răsplătit cu diverse premii. În marea cultură ocupă deja locul său cuvenit.
100. Vergil Cojocaru-COVER . Apreciat şi încurajat de către profesori în ale artelor plastice, încă din anii studenţiei. Profesorul de anatomie artistică dr. Gh. Ghiţescu îi spunea deseori că „a cucerit culorile”.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

100 ARTISTI PLASTICI ROMÂNI CONTEMPORANI (II)

100 ARTISTI PLASTICI ROMÂNI CONTEMPORANI (II) Poporul român are din belșug oameni de artă cu …

100 ARTISTI PLASTICI ROMÂNI CONTEMPORANI (I)

100 ARTISTI PLASTICI ROMÂNI CONTEMPORANI (I) Poporul român are din belșug oameni de artă cu …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: