Nedreptățitul VLAICU

Nedreptățitul VLAICU

La 1909, tânărul Aurel Vlaicu, inginer cu studii în Germania, venea din Transilvania în Regatul României cu intenţia de a prezenta oficialităţilor macheta funcţională a aparatului de zbor pe care îl concepuse.
S-a considerat un om norocos atunci când guvernul condus de I. I.C. Brătianu a luat hotărârea să-i acord sprijin pentru ca proiectul să poată fi materializat.
Să fim mândri – va declara în faţa reporterilor ministrul de Externe, Alexandru Djuvara – că a sosit vremea să cheltuim banii statului şi pentru invenţii româneşti menite să ne aducă felicitările şi stima lumii!.
A urmat o perioadă de trudă intensă până când, la 2 iunie 1910, avionul Vlaicu no.I a ieşit pe porţile Arsenalului de Construcţii al Armatei.
Având alături numeroşi prieteni între care şi principele moştenitor Ferdinand, Vlaicu a reuşit să depăşească momentele dificile ale probelor tehnice cu avionul său.
La 17 iunie 1910, a efectuat memorabilul zbor de pe câmpul de la Cotroceni. Între cei care au asistat la eveniment s-au aflat obijnuiţii săi camarazi cărora li s-au alăturat prinţul Carol, gazetari, mai mulţi copii din mahalaua vecină şi soldaţii de serviciu.

Bucuria cea mare – avea să mărturisească el – am simţit-o când am zburat prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care-mi consacra maşina. Zburasem şi asta era principalul. Mă menţineam în aer, facusem evoluţii neşovăitoare….Iar, eu după ce am coborât, eram ca şi beat de bucuria fără margini a izbândei. Începusem să mă dau peste cap pe câmp de fericire. Cei din jurul meu ziceau c-am înnebunit. Şi eram într-adevăr nebun de entuziasm şi de mulţumire.
Zborul de aseară – scria reporterul ziarului L’Independance roumaine – nu este unul dintre acele performanţe extraordinare cu care se bat recorduri stabilite, el constituie totuşi un record şi mai scump patriei noastre căci este vorba de o invenţie românească şi care înseamnă un pas înainte chiar pentru progresul întregii omeniri. Astfel, primul zbor al lui Vlaicu a fost o victorie a întregului neam românesc care prin acesta s-a afirmat şi în acest domeniu al tehnicii din nou, dupa zborul lui Vlaicu alături de marile state din occident, care au luptat pentru cucerirea aerului.

Oameni simpli, politicieni, oameni de cultură doreau să-l cunoasă, să-i afle prietenia.
A urmat demonstraţia de zbor susţinută de Aurel Vlaicu în faţa unui numeros public la Hipodromul de la Băneasa şi participarea la manevrele militare din toamna acelui an, construcţia unui nou avion, Vlaicu no.II, demonstraţii de zbor în diverse localităţi din ţară şi din provinciile româneşti încorporate în Imperiul Austro-Ungar şi în Imperiul Rus, succesul înregistrat la concursul internaţional de la Aspern (Imperiul Austro-Ungar). Lucrarea sa, Aeroplanul Vlaicu a fost premiată de Academia Română cu premiul Gheorghe Lazăr (1912).
Interesul guvernanţilor pentru inginerul Aurel Vlaicu şi avioanele sale a scăzut. Nu i s-a comandat nici un avion aşa cum i s-a promis, achiziţiile pentru şcolile de pilotaj din ţară facându-se exclusiv din Franţa sau din Anglia.
Aurel Vlaicu a murit în catastrofa de la 13 septembrie 1913, în tentativa sa de a trece în zbor Munţii Carpaţi pentru a participa la serbările ASTREI de la Blaj.

Deşi, i s-au facut funerarii naţionale, nimeni nu putea repara nedreptatea ce i se facuse. Se spune că, în viaţă fiind, i s-a propus să fie de acord ca ziua aviaţiei române să fie sărbătorită în fiecare an, la data la care zburase el de pe câmpul de la Cotroceni pentru prima oară. A refuzat. O scurtă perioadă, ziua Aripilor Româneşti a fost legată de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel apoi, de cea a Sfăntului Prooroc Ilie Tesviteanul.
După cel de-Al doilea Război mondial, ziua aviaţiei romăne a fost sărbătorită la data la care se sărbătorea cea a aviaţiei sovietice.
La 5 martie 1953, printr-un decret al prezidiului Marii Adunări Naţionale s-a hotărât ca Ziua Forţelor Aeriene Militare să fie sărbătorită, în fiecare an, în prima duminică a lunii sepetmbrie. În expunerea de motive ce a susţinut propunerea în urma careia a fost iniţiat decretul s-a aratat că alegerea este legată de primul zborul demonstrrtiv al lui Aurel Vlaicu (din 22 august – stil vechi, 4 sepetembrie, stil nou).
La 1960, la iniţiativa Ministerului Forţelor Armate noua dată de sărbătorire a zilei aviaţiei a fost legată de primul zbor al inginerului Aurel Vlaicu din 17 iunie 1910. În sfârşit, se facuse o restituire a unui drept al lui Vlaicu privind rolul şi locul său în rândul personalităţilor aeronauticii române, a personalităţilor culturii noastre naţionale. S-a înfiinţat şi un ordin Aurel Vlaicu menit să fie conferit celor cu merite deosebite în domeniul aviaţiei.
După evenimentele din decembrie 1989, o periadă s-a menţinut hotărârea luată la 1960.
La 2000, cu o grabă inexplicabilă, pe baza unor argumente puerile ce au ţinut de sintagma revenirii al tradiţie, prin Ordinul M119 emis de către Ministerul Apărării Naţionale, la 27 septembrie s-a stabilit că ziua Forţelor Aeriene se va sărbători în fiecare an, la 20 iulie, Sfântul Prooroc Ilie redevenind patronul spiritual al aviatorilor români. Deşi, iniţial structurile aviaţieri civile nu au fost de acord cu acest ordin, la 2004 au decis să-şi însuşească decizia Ministerului Apărării Naţionale, sărbătoarea anuală de la 20 iulie devenind o sărbătoare naţională a aviaţiei române.
Astfel, ţara a fost deposedată de un reper important din istoria aeronauticii sale, reper ce fusese recunoscut la nivel naţional şi însuşit de structurile aeronautice internaţionale. A fost o măsura ce a nedrăptăţit, pentru a căta oară, pe inginerul Aurel Vlaicu.
Altfel, astăzi, în anul 2015, la 17 iunie, România ar sărbătorii Ziua Aviaţiei marcând trecerea a 115 ani de la primul zbor al maistoraşului Aurel Vlaicu, cel denumit de contemporanii săi – Ucenicul lui Dumnezeu.