UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR

UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR

În această ultimă lună, decembrie, a anului 2017, începem să ne obişnuim cu vremea rece, firească pentru acest început de anotimp de iarnă, să simţim semnificaţiile spirituale ale Postului Crăciunului, dar şi reverberaţiile mistico-religioase ale sfintelor sărbători de iarnă. Mulţi dintre noi reuşim să depăşim aceste momente pline de entuziasm, bucurie şi multă voie bună pentru a ne gândi, fără a le subestima gravitatea, şi la vremurile care vor veni odată cu trecerea într-un nou an, tumultuos şi imprevizibil. Ne facem bilanţul de realizări şi eşecuri, analizăm cauzele care le-au determinat şi ne proiectăm visurile în negura unui an cu multe necunoscute. Ne perfecţionăm metodele şi proiectele pentru a gândi noi şi inovative idei pentru anul în care vom intra şi pentru care ne bucurăm în avanpremieră.

Ne facem planuri pentru ceea ce dorim să realizăm, mizând în doze rezonabile pe speranţă şi noroc, pe ceva de care nu suntem siguri şi care încă din antichitate au rămas deziderate pentru omenire, ele fiind ferecate pentru totdeauna în inexpugnabila cutie a Pandorei. Ne simţim singuri şi nesiguri în această nouă călătorie prin viaţă, prin necunoscutul şi imprevizibilul care vor veni. Cât de mult ne vor ajuta speranţa şi norocul în anul 2018? Ce şanse avem să ne bucurăm de sfârşitul lui 2017 şi de începutul celui care urmează?

Aceste întrebări, frământări şi preocupări care ne alungă somnul, devenind captivi nopţilor cu insomnie, care ne răscolesc şi ne tulbură liniştea sufletească, nu ar fi fost atât de apăsătoare, dacă ţara ar fi fost bine condusă, dacă am fi fost un stat puternic, cu o democraţie consolidată. Ezitările, lipsa de comunicare, amânările repetate în elaborarea de acte publice (n. a. normativ, denumire de sorginte sovietică) în domeniile economiei şi justiţiei, şi câte şi mai câte astfel de rateuri şi bâjbâieli manifestate de actualul guvern au generat nemulţumiri şi îngrijorări îndreptăţite din partea cetăţenilor. Cei mai mulţi, cu zecile şi chiar sutele de mii, şi-au exprimat îngrijorarea ieşind în stradă, strigându-şi, pe bună dreptate, profunda lor dezamăgire. Fluvii de protestatari au invadat bulevardele şi străzile principalelor oraşe ale ţării, inclusiv în Capitală.

Pe fondul acestor tensiuni sociale, a minciunii şi dezinformării practicate de guvernanţi, atmosfera a devenit periculoasă, aproape de a exploda şi datorită „aprinderii” de către Klaus Werner Iohannis a „fitilului bombei destabilităţii”. Expunerea preşedintelui, cum că asistăm la o „ţopăială fiscală”, a fost neinspirată şi nefericită întrucât i-a pus pe fugă pe foarte mulţi potenţiali investitori străini, iar pe alţii îi lasă într-o aşteptare prudentă dincolo de graniţele României.

Toată această mascaradă se întâmplă şi pe fondul unei migraţii masive a celor mai valoroşi profesionişti şi pricepuţi meseriaşi, într-un moment când ţara are mare nevoie de ei, de competenţele şi abilităţile lor. Această migraţie fără precedent în istoria României, timp de 27 de ani, şi fără perspectiva de a se opri a agravat an de an criza economică, generând pierderi inestimabile ale avuţiei naţionale, accentuând starea de sărăcie a populaţiei. Sărăcia nu este condiţionată de excluziunea socială, întrucât, în prezent, aproximativ jumătate dintre cei care „băltesc” în această stare economică şi socială sunt salariaţi! De aici pleacă şi necazurile.

Românii au devenit captivi între două lumi: o lume virtuală unde există o creştere economică fulminantă şi o altă lume, cea reală, în care nivelul de trai scade! Mulţi dintre semenii noştri şi-au pierdut speranţa şi nu mai cred în norocul şi viitorul lor, simţindu-se trădaţi, umiliţi şi minţiţi de cei pe care i-au votat şi au crezut în ei.

Dezvăluirile pe care ni le oferă zilnic mass-media ne arată modul sistematic al devalizării şi distrugerii României, întregind tabloul sumbru al unei ţări în care, după 1989, cei mai mulţi dintre români au sperat într-un viitor luminos. Cei care au condus ţara timp de 27 de ani au prădat-o fără milă, acumulând averi incomensurabile pentru mai multe generaţii, batjocorind votul pentru care au fost învestiţi să o administreze şi să gestioneze avuţia naţională.

Lecţiile istoriei sunt dure şi ne-au învăţat că cei care le ignoră riscă să le repete şi să se întoarcă împotriva lor. Încrâncenarea „celor care decid” în administrarea „osului” zilnic, pe care ei şi-l doresc cu cât mai multă „carne” pe el, în detrimentul celor mulţi, nu reuşesc să depăşească această atitudine rudimentară, proiectând românilor imaginea instituţiei publice pe care o reprezintă, după chipul şi asemănarea lor.

În iureşul acestui sfârşit de an, cum ne pregătim pentru a sărbători în anul 2018 centenarul Marii Uniri, cu astfel de oameni, care susţin, fără ruşine, că ne reprezintă interesele? Răspunsul este simplu, de niciun fel, sub nicio formă, întrucât preocuparea prioritară a „celor care decid” nu vizează interesul naţional şi pe cel al cetăţenilor, ci pe acela al lor şi al penalilor cu care sunt în complicitate şi pe care doresc să-i salveze prin orice tertipuri. Timp de 27 de ani, „aleşii poporului”, dar nu şi „cei mai iubiţi fii ai lui”, au hăcuit ţara, au distrus economia, au spulberat visele şi speranţele a milioane de români, au făcut imaginea ţării praf, aruncând-o în derizoriu. Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, controversatele legi ale justiţiei şi a „revoluţiei fiscale” au bulversat opinia publică, sindicatele, toate categoriile socio-profesionale.

Programul de guvernare supranumit „Biblia” (o comparaţie nefericită, o blasfemie), cu ajutorul căruia actuala coaliţie a câştigat detaşat alegerile, în prezent s-a fâsâit, a căzut în penibil, lăsându-l fără conţinut şi fără valoare practică. Pentru ca tabloul să fie cât mai sumbru, în contextul celor prezentate, voi invoca iniţiativa elucubrantă a Primăriei Generale a Capitalei într-un moment nepotrivit pentru starea deplorabilă a Metropolei, de a investi în…statui. Dincolo de asperităţile pe care le-am remarcat, voi încerca să închei pe un ton vesel, optimist, în spiritul tradiţiilor şi sărbătorilor acestui început de iarnă şi sfârşit de an, acoperind pe cât posibil golul din mintea şi sufletul nostru.

Se apropie Crăciunul şi, după atâţia ani, vorbele lui Constantin Tănase, supranumit şi „Caratase”, rostite cu mult curaj sub ocupaţie sovietică, rămân actuale.

În scheciul „O, Tannenbaum” (în traducere „O, brad frumos”) genialul actor recita cu mult aplomb, stârnind hohote de râs şi descreţind frunţile concetăţenilor săi: „În ţara asta, ţara pâinii / Să aibă pâine chiar şi câinii / Guvernul nostru ne obligă / S-avem o zi de mămăligă / Lor ce le pasă cum e trăiul / Scumpiră trenul şi tramvaiul / Scumpiră tot, la cataramă / Până şi pâinea şi tutunul / Şi când înjuri pe şleau de mamă / Ei, cică, eu fac pe nebunul”.

Însă ocupantul sovietic nu avea simţul umorului, ci cu totul alte intenţii, care peste puţin timp s-au dovedit a fi criminale pentru poporul român, inclusiv pentru Constantin Tănase.

În ton cu tradiţiile autentice româneşti dar şi cu spiritul sărbătorilor cu iz american (Haloween, Valentine’s Day), când la sfârşit de an unii îşi urează Merry Christmas, noi vă urăm Hello, beautiful Dracula!

Conf.univ.dr. GABRIEL I. NĂSTASE