ACASĂ / ARTICOLE / SFERE DE LUMINĂ / CÂND VOR FI CANONIZAŢI SFINŢII DIN ÎNCHISORI? CAZUL PREOTULUI ARSENIE BOCA

CÂND VOR FI CANONIZAŢI SFINŢII DIN ÎNCHISORI? CAZUL PREOTULUI ARSENIE BOCA

CÂND VOR FI CANONIZAŢI SFINŢII DIN ÎNCHISORI?
CAZUL PREOTULUI ARSENIE BOCA

Părintele Crăciun Oprea spunea că părintele Arsenie a avut o viaţă sfântă. Mai mulţi dintre deţinuţii politici au văzut în părintele Arsenie un om prin care Dumnezeu este proslăvit, atât prin fapte cât şi prin viu grai. Biserica noastră are mai mulţi sfinţi pe care ar fi trebuit să-i canonizeze, dar se pare că anul 2017, ca an al cinstirii acestor martiri ai neamului şi ai Bisericii, trece fără ca BOR să ia o decizie în această privinţă. Publicăm în continuare un material al unui preot ortodox care aduce în atenţie câteva aspecte legate de necesitatea canonizării acestor sfinţi din închisori, printre care şi părintele Arsenie Boca (prof. Cristian Marc).

PĂRINTELE ARSENIE BOCA –
UN SFÂNT ÎNTRE OAMENI (1910-1989)

Părintele Arsenie este un sfânt.
Am simțit-o de la primul contact cu oamenii din Țara Făgărașului, cu locurile sfințite de mireasma vieții sale și cu opera de re-încreștinare a poporului român în secolul XX. Personalitatea sa este prea bine cunoscută pentru a prezenta biografia (29 sept. 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – 28 nov. 1989, Sinaia), iar sfinţenia lui este incontestabilă. Ales din pântecele maicii sale, s-a desăvârşit ca duhovnic în timpul şederii la Muntele Athos. Întors acasă, a început munca de luminare a oamenilor din zona Făgăraşului, unde ei trăiau ca păgânii, nu mergeau la biserică, munceau duminica şi tot felul de blestemăţii.
De multe ori le spunea: „nu mai fiţi răi, mă, unii cu alţii” sau: „nu mai lucraţi duminica, mă, că va veni vremea să nu vreţi să lucraţi, şi veţi fi obligaţi”. Şi aşa a fost. Deşi puhoaie de oameni s-au întors în biserici la cuvântul său, dreptatea divină trebuia să se împlinească pentru păcatele și crimele făcute.
Comunismul a fost văzut de marii noştri duhovnici ca pedeapsă pentru păcatele comise. A trebuit ca o parte a acestui popor să moară, pentru purificarea neamului. Această elită sfinţitoare a reuşit să împlinească destinul românesc în secolul XX prin oferirea de noi eroi şi martiri sacrificaţi ca „oile la junghiere” şi să fie pildă de sacrificiu pentru generaţiile viitoare. Căci, măsura creştinătăţii noastre este jertfa, iar „sângele martirilor este sămânţă pentru creştini”, spunea Tertulian. Această elită crucificată în beznele secolului XX au constituit-o Martirii închisorilor comuniste.
Numele preotului Arsenie menționat pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta exprimă următoarele fapte:
– în anii 1946-1947, în Munţii Făgăraşului se afla un grup de rezistenţă armată (scriitorul Constantin Gane, Gh. Pele, Ţoţea, Murea etc), ajutat de părintele Arsenie;
– în 1948, mutat la Prislop, părintele a fost arestat la 15 mai, trecut prin anchete şi închisori;
– a fost rearestat în multe rânduri şi bătut în beciurile securităţii;
– a fost alungat cu porunca de a nu se mai întoarce niciodată la Sâmbăta;
– a fost omul la care-şi găseau alinare şi îmbărbătare toţi cei din zonă, chiar din toată ţara;
– cel mai mare merit al părintelui este de a fi creat în jurul mănăstirii Sâmbăta o stâncă de credinţă adevărată, pe care comuniştii n-au putut-o înfrânge; „majoritatea oamenilor noştri de sprijin erau oameni formaţi de părintele Arsenie; această rezistenţă a credinţei noi am socotit-o mult mai importantă decât rezistenţa noastră cu arma şi de aceea l-am trecut primul pe cruce” (Ion Gavrilă Ogoranu).
Părintele Arsenie, ca stareţ la Sâmbăta de Sus, în iarna lui 1944-1945 îl adăposteşte pe marele Nichifor Crainic, acuzat şi căutat de comunişti.
Strămutat forţat la Mănăstirea Prislop (1948), devine acolo stareţ, iar după transformarea în mănăstire de maici, rămâne duhovnic până în 1959, când comuniştii i-au risipit obştea şi i-au stabilit domiciliu forţat la Bucureşti. Între timp mai fusese o dată arestat şi dus la Canal, unde a stat aproape un an. La Bucureşti a fost ţinut ca simplu pictor bisericesc, mereu supravegheat de Securitate. În ultima parte a vieţii pictează biserica din Drăgănescu timp de 15 ani, începând cu 1968, iar ultimul domiciliu îl are la Sinaia, unde se retrăgea tot mai des şi unde a închis ochii la 28 noiembrie 1989, fiind ucis de securitate în chinuri oribile.
A fost înmormântat, după propria-i dorinţă, la Prislop, la 4 decembrie 1989. Mormântul părintelui Arsenie este astăzi cel mai important loc de pelerinaj din ţară.
„Din câţi oameni am cunoscut eu şi care au lucrat în Biserică – mărturiseşte părintele Teofil Părăian – socot că Părintele Arsenie Boca a fost cel mai de vârf, culmea tuturor vieţuitorilor şi propovăduitorilor din contemporaneitatea noastră”.

O MĂRTURIE DESPRE SFINŢENIA PĂRINTELUI

A fost marea milă a lui Dumnezeu, asupra mult încercatului popor român, ca în cea mai grea perioadă din istoria lui, cea a ocupaţiei comunisto-sovietică, să-l aibă alături pe sfântul Părinte Arsenie Boca. Părintele Arsenie, la fel ca marii sfinţi, trăia în afara timpului, putând avea o viziune clară asupra desfăşurării lui.
Părintele nu primea la împărtăşanie decât pe cei care reuşiseră să-şi purifice sufletul, fiind numit pe nedrept biciul lui Dumnezeu, el fiind un mare iubitor de oameni, pe care încerca să-i salveze, îndrumându-i pe calea Împărăţiei, aşa cum numea Sfinţia sa, calea spre Împărăţia Cerului. Trebuie de reliefat adaptarea predicilor lui, printr-o cunoaştere excepţională a stadiului spiritual al interlocutorilor.

DESPRE MOARTEA PĂRINTELUI

Părintele Arsenie a trăit ca un sfânt şi a murit ca un martir, asasinat prin maltratare criminală, în 28 noiembrie 1989, de către doi ofiţeri de securitate. Cu puterile lui deosebite de vizionar, el şi-a văzut moartea, prin pictarea premonitivă la biserica Drăgănescu a unui călugăr răstignit. Trecerea lui din această viaţă s-a produs, conform unor martori, după ce avusese o discuţie cu mărimi ale vremii, cărora le-a spus greşelile ce le fac în acţiunea lor de guvernare. Discutând cu câţiva credincioşi apropiaţi lui, aceştia şi-au dat seama despre perceperea lui asupra morţii ce urma să vie, afirmând că ea va fi determinată de o „femeie”, probabil Elena Ceauşescu (mărturia aparţine Mariei Dumitraşcu).
Este greu să se afle cum a decurs maltratarea Părintelui, dar cert este că l-au supus la cele mai grele torturi, printre care şi ale degetelor, care probabil i-au fost distruse, cu excepţia arătătorului de la mâna dreaptă. Acesta a fost singurul scos la vedere din patrafir, în sicriul Părintelui, pentru a fi sărutat. În situaţii normale, mai ales la un duhovnic, iubit de credincioşii lui, se scoate întreaga mână. Pe figura părintelui Arsenie, al cărui corp era aşezat în sicriu la Mânăstirea Prislop, unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeţii obrazului arsuri circulare, cu mărimea diametrului de cca. 2
cm, iar pielea feţei avea urmele unor traumatisme, căpătând o transparenţă, a cărei culoare era galben verzuie. Moartea Părintelui a avut loc la Sinaia, unde cadavrul său a fost predat de securitate maicilor de la mânăstirea din aceeaşi localitate. Preotul Bunescu l-a spălat, după care l-a îmbrăcat în haine preoţeşti, pe care nu le mai purtase din 1959, când i se interzisese practicarea preoţiei, aşezându-l în final în sicriu. Transportul sicriului s-a făcut imediat la Mănăstirea Prislop, unde a fost aşezat în biserică. Înmormântarea a avut loc în 4 decembrie 1989, în mormântul ales de părinte încă din
viaţă, unde „urma să stea până la a doua înviere din morţi”.
Ceea ce este penibil, dureros şi regretabil este încercarea aproape generalizată de disculpare a vinovaţilor, prin broşuri şi fascicole din ziare, care demonstrează moartea „naturală” a părintelui, determinată de „boală şi de o suferinţă îndelungată” (cf. Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre, 2009).
Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat mii de martiri, în frunte cu țarul Nicolae II și cu patriarhul Tihon, omorât de comuniști în 1925. Țarul Nicolae, omorât în 1918, deși nu a dus o viață de sfânt, a fost canonizat în anul 2000 pentru sfârșitul său în credința ortodoxă, omorât de atei.
Romano-catolicii din România și-au beatificat clericii uciși în comunism: Szilárd Bogdánffy, episcop de Oradea, ucis în închisoarea Aiud (1953), beatificat la 30 octombrie 2010; Janos Scheffler, episcop de Satu Mare, mort în 1952 la Jilava,
beatificat la 3 iulie 2011; monseniorul Vladimir Ghika, ucis în 1954 la Jilava, beatificat la 31 august 2013; episcopul de Iași Anton Durcovici, omorât la Sighet în 1951, beatificat la 17 mai 2014.
Greco-catolicii au în curs de beatificare/canonizare 7 episcopi morți în închisori.
Biserica Ortodoxă Română recunoaște sfințenia martirilor noștri, dar se cere oficial lucrul acesta. O spun înșiși teologi precum Pr. prof. dr. Gh. Drăgulin, în studiul: „Victimele pușcăriilor comuniste și ale revoluției în atenția aghiografului contemporan” (în buletinul oficial al Patriarhiei: „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7-9/1991). Se militează pentru o canonizare colectivă, cât și individuală. A trecut și el prin iadul închisorilor comuniste; „Proclamarea unora dintre noii mărturisitori ai perioadei comuniste ar fi un ferment duhovnicesc extraordinar pentru ortodocșii români contemporani, arătând că sfințenia și martiriul sunt posibile în zilele noastre și dând mărturie despre statornicia Bisericii în vremuri de cumpănă, cu atât mai mult cu cât celelalte Biserici Ortodoxe (Rusă, Sârbă, Georgiană) au canonizat deja sute de neomartiri, spre bucuria plinătății Bisericii” a afirmat Chiril Lovin, în numătul 3 al revistei „Ortodoxia” (iulie/septembrie 2014).
Având în vedere acestea, dosarul de canonizare a părintelui Arsenie trebuie dus până la capăt. Avem nevoie de mărturia sfinților în această lume desacralizată! Sfinţii sunt manifestarea personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii.
Părintele Arsenie face parte din pleiada martirilor secolului XX și trebuie pus la locul cuvenit: să lumineze, să ocrotească, să se roage pentru acest neam.

Pr. FABIAN SEICHE

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Vederea

Unul dintre cele mai însemnate daruri pe care ni l-a oferit Creatorul este lumina ochilor …

Mare lucru să ştii alege!

Mare lucru să știi vorbi, mare lucru să știi tăcea, mare lucru să știi răbda, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: