ACASĂ / ARTICOLE / MUZEE-EXPOZIȚII-COLECȚII-COLECȚIONARI / VASILE PARIZESCU – Generalul colecţionarilor de artă

VASILE PARIZESCU – Generalul colecţionarilor de artă

VASILE PARIZESCU
Generalul colecţionarilor de artă

 

VASILE PARIZESCU
VASILE PARIZESCU

„Îmi exprim părerea că fiecare colecţie de artă reflectă gândurile, sentimentele şi pregătirea celui care o realizează. Ea este personală şi personalizată. În consecinţă, nu există colecţii „otova”, colecţii asemănătoare sau impersonale, ci numai colecţii ce reflectă individul, cu felul lui de a fi. Diferenţa între colecţii o fac pregătirea iubitorului de artă în acest domeniu şi, în special, baza materială de la care se porneşte”. („Opinii şi gânduri”)
„Marile suflete ne părăsesc, de cele mai multe ori, într-un timp egal cu o clipă, deoarece vectorul energetic este atât de intens la acestea, încât se consumă profund, aproape instantaneu, pe scara timpului universal, pierind – pentru muritorii de rând – într-un timp asemănător, venirii şi stingerii orbitoarei lumini a trăsnetului”. („Un om între oameni”)

„Voit sau nevoit, prejudecăţi infantile, incultură, invidie şi răutate degradează şi disting marile valori româneşti”.

„M-am născut după principiul: Nu aştepta niciodată răsplata. Singura şi adevărata răsplată este satisfacţia muncii tale”.

„Totul am făcut cu pasiune: armata, ştiinţa, scrisul, pictura, colecţionarul, dragostea de ţară şi familie” („Gânduri despre pictura mea”)

Personalitate plurivalentă – ofiţer de carieră, scriitor, pictor, colecţionar –, Vasile Parizescu este unul dintre personajele carismatice şi pitoreşti, purtându-şi, cu eleganţă şi distincţie, papionul şi bastonul cu cap de argint prin Bucureştiul acestor ani.
S-a născut pe 25 octombrie 1925 la Brăila, într-o veche familie de origine franceză. Absolvent al Şcolii militare de artilerie din Piteşti şi al Academiei Tehnice Militare, cu titlul de inginer mecanic, a avansat până la gradul de general al Armatei Române. Munca de organizare a activităţii de înzestrare a armatei cu vehicole militare, de la automobile de teren şi tractoare la blindate este completată cu cea de cercetare, fiind autorul a numeroase cărţi şi comunicări ştiinţifice. Concomitent cu studiile militare, Vasile Parizescu urmează Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, lucrarea de licenţă fiind consacrată filosofiei în poezia lui Mihai Eminescu.
A fost pasionat de pictură încă din copilărie. În timpul liceului, urmat la Brăila, îl are ca profesor de desen pe Ion Popescu-Negreni, care remarcă talentul adolescentului şi-l îndeamnă să urmeze Belle-Arte. Dar, din lipsa posibilităţilor materiale, este nevoit să-şi abandoneze visul. Mai târziu, învaţă să picteze la Şcoala de artă din Bucureşti şi se perfecţionează cu maeştrii Dumitru Ghiaţă, Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi Gheorghe N.G. Vânătoru. Participă la numeroase expoziţii personale şi colective în ţară şi străinătate şi este răsplătit cu premii, diplome şi medalii. Tablourile semnate Parizescu ating cote de vânzare ridicate, relevând calităţile şi aprecierea de care se bucură pictura domniei sale. În prezent, peste 800 de lucrări ale maestrului se află în colecţii şi muzee din ţară şi străinătate, din Europa până în îndepărtata Japonie. Este preşedintele de onoare al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti, membru în Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, expert specializat în pictura românească modernă şi contemporană, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Colecţionarilor de artă din România. O binemeritată recunoaştere, pentru că Vasile Parizescu este unul dintre cei mai mari colecţionari de artă din ţara noastră, piese precum cele din colecţia domniei sale găsindu-se doar în muzeele importante.

2

De unde vine această pasiune? Din dragostea pentru natură, pentru lumină, pentru culoare, pe scurt, pentru frumos. „În viaţă este bine să te înconjori de frumos, un frumos artistic în care să te retragi în momentele tale grele, să te reculegi şi să capeţi puteri, pentru a începe din nou lupta pentru existenţă“ – i-a explicat George Călinescu studentului la Litere şi Filosofie, uimit şi încântat de operele de artă din casa dascălului său. De altfel, cel care i-a acordat calificativul maxim la lucrarea de licenţă a inoculat în tânărul ofiţer patima de colecţionar, chiar dacă sămânţa o avea din familie, tatăl său fiind un cunoscut bibliofil, filatelist şi colecţionar de arme vechi şi rare. Pe profesorul Călinescu, un mare iubitor al covoarelor orientale, l-a însoţit, timp de şase ani, în peregrinările prin colecţii şi consignaţii.
Primul mentor important a fost un mare colecţionar, colonelul inginer Dimitrie Hogea, la sfatul căruia a început să cumpere pictură românească. Achiziţiile le făcea prin intermediul paginii de anunţuri a cotidianului „România liberă“. „Nu cumpăram decât tablouri ale artiştilor consacraţi şi lucrări de cea mai bună calitate“ – a fost deviza după care s-a condus încă de la debutul activităţii de colecţionar, şi de la care n-a abdicat întreaga viaţă. Dovada calităţii pieselor sale o constituie faptul că nu a vândut nimic din ce a cumpărat. În căutarea ofertelor, bătea oraşul, mai întâi cu motocicleta, apoi cu maşina, ceea ce i-a dat posibilitatea să cunoască zonele vechi ale Bucureştiului, cu case fastuoase, înţesate de minunate lucrări ale artiştilor interbelici, şi să cunoască oameni interesanţi, ultimele vestigii ale aristocraţiei şi intelectualităţii româneşti interbelice.
Vizitele în casele colecţionarilor, oameni rafinaţi şi buni cunoscători ai fenomenului artistic românesc, se transformau uneori în adevărate lecţii de artă, pe care tânărul Parizescu le absorbea cu aviditate. Se împrieteneşte cu mulţi pictori, le vizitează atelierele, dezbate cu ei probleme de artă şi le cumpără lucrări. Trec anii, şi Vasile Parizescu devine posesorul uneia dintre cele mai valoroase colecţii de pictură românească: Aman, Grigorescu, Luchian, Tonitza, Petraşcu, Pallady, Şirato, Bălţatu, Schweitzer-Cumpăna, Vânătoru, Ciucurencu… Şi, bineînţeles, Vasile Parizescu.
Căci, continuând direcţiile picturii tradiţionale româneşti, creaţia sa se aşază, în mod firesc, alături de tablourile marilor săi înaintaşi.
„Strânsuri de suflet“ – îşi numeşte Vasile Parizescu obiectele de artă adunate cu efort şi cheltuială de-a lungul anilor. Pentru domnia sa, care a învăţat de la autorul „Istoriei literaturii române“ că „un om care nu e înconjurat de frumos nu are o viaţă“, arta nu este o investiţie, ci un mod de a exista.
„Când l-am cunoscut pe Vasile Parizescu – scrie criticul de artă Vasile Florea –, era abia colonel în armata română. În schimb, în calitate de colecţionar era deja general.“

GEORGE CANACHE

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Casa memorială I.L.Caragiale din fostul sat Haimanale

Printre locurile ce trebuie vizitate, spre a vedea și a simți acei fiori pe care …

Muzeul Câmpiei Boianului „Traian Zorzoliu” Drăgănești-Olt

Aflat la intrarea în orașul Drăgănești-Olt dinspre DJ546, pe strada Nicolae Titulescu, muzeul poate fi …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: