CROCHIU DE IUNIE – Versuri cu cireșe la urechi – file din folclorul copiilor

CROCHIU DE IUNIE

Versuri cu cireșe la urechi – file din folclorul copiilor

Existenţa şi evoluţia jocurilor de copii coincide cu însăşi existenţa umanităţii, venind, după opinia multora dintre cercetărorii fenomenului, din zona sacralităţii fiinţei noastre (Johan Huizinga), din nevoia omului de a se amuza, destinde şi instrui în afara dimensiunii religiosului (Roger Callois), ori din necesitatea depăşirii imaginarului copilăresc întru acţiune (Lev Vygotski).
Aflate, după Huizinga, între Paidia şi Ludus, între ordonat şi întâmplător, jocurile copilăreşti au suscitat interesul folcloriştilor români, încă de la Hasdeu, în celebrele chestionare, Petre Ispirescu (Jucării şi jocuri de copii), G.Dem.Teodorescu (Cântece şi jocuri de copii) şi Tudor Pamfile (Jocuri de copii adunate din satul Ţepu, judeţul Tecuci), până Ion Muşlea, Emilia Comişel şi Ovidiu Bîrlea, ori cercetarea mai nouă – Mihai Pop şi Nicolae Constantinescu.

Dimensiunea literară a jocului pentru copii a fascinat însă permanent folcloristica, Ovid Densuşianu, apoi Constantin Brăiloiu, Maria Foarţă şi Narcisa Ştiucă descoperind valori imagistice, expresive şi eufonice multiple în aparenta simplitate a poeziilor din jocurile copilăreşti. Diversitatea funcţiilor şi sincretismul formal au generat, în primul rând, o extraordinară bogăţie a denumirilor acestor jocuri. Astfel, jocurile de iniţiere a copiilor în marele mister al morţii surprind în titulatură metafora dispariţiei din planul existenţial prin ascundere simbolică în lumea de dincolo şi neputinţa celor rămaşi de a mai vedea pe cel dus: De-a baba oarba, De-a ascunselea, De-a orbul, De-a pititea, Mâţa oarbă, Pitulatu’, Pitulicea etc. Recitativul acestui tip de joc alternează cu mişcarea, amândouă fiind purtătoare de metafore ale trecerii. Iată o introducere în jocul De-a baba oarba, care începe cu impunerea unei interdicţii: Undrea peste undrea,/ Ochii mamii lui să-i ia, / Care s-o uita./ Până mâine dimineaţă/ Să nu mai fie în viaţă. (text cules în anul 1969, la Slatina, judeţul Olt)
Plecat, cu ochii legaţi, în căutarea celor ascunşi, protagonistul avertizează grupul de jucători: Unu, doi, trei,/ Pleacă lupu’ după ei. / Cine nu e gata, / Îl iau cu lopata. Recitatorul, în rolul implacabil al agentului funest, identifică pe următorul care va muri şi care i se substituie în decizia oarbă de a nimeri următoarea victimă a dispariţiei. La fel, numele jocurilor de iniţiere premaritală sunt amprentate (regional) cu sugestii specifice: Ţurca, De-a briciul, Clincea, Popicul. Unul dintre cele mai cunoscute jocuri de imaginaţie şi cuvinte e, din această categorie, Gărgăriţa, învestit cu putere anticipativă şi devinatorie în privinţa ursitului pentru fete şi a viitoarei mirese, pentru băieţi, perechea fiecăruia venind din direcţia spre care va zbura mica insectă: Gărgăriţă, gărgărea, / Pune pânza pe nuia / Şi-arată-ncotro mă ia; / Gărgăriţă, gărgărea, / Pune pânza pe mosor / Şi-arată-ncotro mă-nsor (text cules în 1962, din satul Rădeşti, comuna Oporelu, judeţul Olt); Gărgăriţă, / Mongoriţă, / Încotro oi zbura / Acolo m-oi însura. (1962, Molcov, Olt)
Alte jocuri vizează selecţia unui lider şi pedepsirea celui mai slab, sfârşind cu amuzamentul general, dar cu o bună experienţă pentru învins, silit ulterior la autodepăşire – punând mâinile jos, în cerc, participanţii ating rapid degetele celorlalţi, în ritmul următoarelor versuri: Sisi, capră cu mărgele / Şi mai multe ghiocele. / Rontiş, / Bontiş, / Pe la casa lui Tivici. / Tivicana, / Berbecana, / Ronţura, / Bonţura, / Cuscudia, / Pasmandia, / Ia-ţ’ tichia (1970, Tătuleşti, Olt). Ultimul rămas e decretat Popa-Prostul şi primeşte pedeapsa de a îndeplini o poruncă plină de haz de la ceilalţi, umilinţa servindu-i ca reper în memorie pentru experienţele viitoare.

Versurile altor jocuri cultivă forme delicate sau amuzante de absurd, apropiat de imaginarul basmelor: Mânuliţă frântă, / Cine mi te-a frânt? / Neagu, Neagu / Cu toiagu’. / Şi toiagu unde e? / L-a ars focu’. / Focul unde e? / L-a stins ploaia. / Ploaia unde e? / A băut-o boii. / Boii unde sunt? / I-a mâncat lupii. / Lupii unde sunt? / În valea cu socii / Cine-o râde ş-o vorbi / Să mănânce mormolocii (1970, Slatina, Olt); Ala, / Bala, / Portocala / – Ce-ai mâncat / De te-ai umflat? / Şapte pite şi-un pitoi / Şi-un găvan de usturoi. Altele vizează simple numărători glumeţe, pândind o breşă în atenţia ascultătorului: Unică, / Doică, / Treică, / Pătrică, / Cincică, / Şesică, / Şeptică, / Optică, / Noică, / Zecică, / Purcică, ori suporturi ritmate pentru desemnarea jucătorului principal: Eu, ta, / Tichitan, / Sever căpitan, / Antonache, / Bombonache, / Glonţ!
Fascinante prin sonoritate, mişcare, graţia purităţii şi mica lor filosofie contextuală, jocurile de copii conţin, oriunde şi în toate timpurile, sămânţa frumosului şi a rodirii mature viitoare pentru cei care, practicându-le, se pregătesc pentru marea aventură a vieţii, într-o rânduială mai mare, sufletească şi cosmică în care vor intra ca adulţi. La început de cald Cireşar, aşadar, să intrăm din nou în joc.

Prof.Drd. CORINA POPESCU