ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / NAVIGĂM PRINTRE AISBERGURI

NAVIGĂM PRINTRE AISBERGURI

NAVIGĂM PRINTRE AISBERGURI

Aisbergul sau gheţarul plutitor desemnează un bloc de gheaţă care, din varii motive, cel mai adesea climatice, se desprinde din calotele polare navigând spre zonele mai calde. La 14 aprilie 1912, cel mai performant vapor de croazieră din acea vreme avea să se ciocnească în larg cu un munte de gheaţă, ducând la o tragedie care a cuprins în media de atunci întreaga planetă.
A fost dramatizată această tragedie în anul 1997 în filmul lui James Cameron, de fapt o adaptare fictivă a scufundării pachebotului RMS Titanic, având cap de afiş pe Leonardo Di Caprio şi Kate Winslet, cu încasări directe şi colaterale de peste două miliarde de dolari.

De regulă, politicul şi economicul unei ţări navighează pe o mare (în sens metaforic) europeană ori mondială bordată cu nenumărate obstacole; dar conducătorii lor, cârmacii, dacă sunt şi responsabili, încearcă să direcţioneze nava naţiunii astfel încât coliziunile să fie cât mai mici, în consecinţă „stricăciunile” să fie cât mai reduse, iar încărcătura preţioasă (populaţia acelei ţări) să aibă cât mai puţin de suferit, eventual chiar să prospere. În decursul ultimilor şaptezeci de ani, conducătorii ţării noastre, pe lângă o politică internă draconic restrictivă generată de apartenenţa la Blocul Comunist, nu acceptau derapaje. Cele din urmă, sub ordinul dat de Moscova, erau tratate cu brutalitate (Ungaria 1956, Cehoslovacia 1968). Pe plan extern au existat o serie de iniţiative benefice României, mai ales în domeniul imaginii. În prezent, care conducător mondial ar putea aplana/ negocia un conflict (acum de neimaginat) între fosta URSS şi RP Chineză? A reuşit acest lucru „Împuşcatul”!
Prin sistemul de învăţământ de atunci au fost „crescuţi” în ţara noastră mii de studenţi din Africa, Asia, Orientul Mijlociu etc astfel că, în prezent, pe ici, pe colo, sunt în funcţii cheie ale statelor respective vorbitori şi de română, cu inerentele nostalgii din perioada lor de tinereţe. Din tot acest istoric, în mod direct, ţara noastră (nu şi unii dintre vremelnicii noştri exponenţi politici) nu a câştigat mai nimic. Ba dimpotrivă, studiind lacunele masive ale legislaţiei noastre postdecembriste, unii dintre ei au folosit cunoştinţele lor spre a distruge o bună parte din edificiul economic moştenit de cei care au preluat puterea după 1990.
Decadele istorice postdecembriste au fost marcate pentru început de resurse moştenite cu valori incalculabile şi pe măsura epuizării lor, acum acționându-se doar prin biruri. Iar pe mai departe orice formaţiune politică ce va veni la putere va constata că visteria este goală, că promisiunile electorale trebuie să fie acoperite cu fapte, iar acestea din urmă cu resurse financiare.
Pentru că, în prezent, au fost cheltuite uriaşe fonduri în principal din împrumuturi, sunt aruncate pe piaţa aşteptărilor alte ţinte; bunăoară modificarea legilor justiţiei, a unui buget anemic spre viitor, a unei legislaţii a muncii care să pună într-un fel de antagonism binomul salariaţi/ patroni şi, ca o bomboană pe colivă, aşa, ca de nicăieri, mutarea sediului Ambasadei României la Ierusalim, prin mimetism al aceleiaşi atitudini a celui mai puternic om de pe planetă, Donald Trump.
Cred că decidenţii politici actuali nu au vizionat filmul Titanic, iar dacă da, atunci ar trebui izolaţi într-o sală de proiecţie şi să li se ruleze această producţie timp de una-două luni încontinuu. Pentru moment am crezut că este o toană a celui încolţit de dosare penale, dar nu; Ministerul de Externe a aderat imediat la această idee, spre instantaneea furie a palestinienilor. Că SUA îşi poate permite acest gest, au şi un uriaş suport material, politic etc, dar nouă, care ne târâm undeva pe la coada iniţiativelor mondiale, asta trebuie să ne dea de gândit. În Corul Mondial de putere, deocamdată, nicio ţară nu şi-a enunţat această adeziune, ba dimpotrivă. Şi atunci pe ai noştri vremelnici conducători ce i-a apucat? Pentru această hotărâre au consultat Parlamentul, Preşedinţia, eventual vreun referendum? Nu, aşa din senin, au aruncat-o precum o piatră într-un lac spre a face valuri concentrice, eventual în viitor nişte înţelepţi să încerce a recupera piatra… dar efectele se vor fi produs între timp. Bine că între timp Preşedintele nostru a restabilit necesarul echilibru, anunţând că acea iniţiativă este o himeră.

Că vrem sau nu, omenirea îşi îndreaptă privirea spre cea de-a doua putere mondială şi într-un viitor foarte scurt prima, adică China. Chiar dacă de prin structurile sale administrative unii încearcă să „ciugulească” ceva milioane de dolari, „partidul” îi pune la punct, trăgându-le în piaţa publică un glonţ în cap; poate că şi la noi ar fi de gândit acest gest, „scuturând” astfel societatea românească de miile de căpuşari. Şi, de ce nu, am putea avea şosele, spitale, cămine pentru vârstnici şi multe altele, fără şpăgarele pentru partid a nenumăratelor „studii de fezabilitate”.
Ca ţară europeană nu putem pune în practică un asemenea mod de a elimina „putregaiurile” şpăgare, dar trăgând asupra lor cu un pistol de jucărie din care să mustească o vopsea ce nu poate fi ştearsă câteva luni, da! Dar cu privirea trează spre viitor, anul 2018 este cel al Câinelui care urcă muntele, în zodiacul chinezesc. Câinele, prin conduita sa, nu se poate înţelege cu toată lumea. Am în curte doi „paznici” proveniţi din aceeaşi mamă, „copiii mei păroşi”, care nu seamănă unul cu altul, Bruno şi Zar. Primul, blând, deosebit de puternic, are marele atu că deține o forţă uriaşă, la masa lui de peste 60 de kg, iar al doilea, ultraagresiv, mai mic de statură şi care el domină de fapt curtea. De ce am făcut această caracterizare canină? Ei, prin temperamentul lor diferit, îmi asigură liniştea gospodăriei. De ce la nivel naţional nu am putea avea un asemenea model? Pentru că domină în continuare, după aproape treizeci de ani, stafia comunistă, preluată iar acum predată către noua generaţie de politicieni.
După dictonul comunist a lui Lenin, de prin anii ‘20, acum ce ar fi de făcut? Atunci, pentru mujici, au găsit lozinca spre a-i îndoctrina pentru zeci de ani (chiar până în prezent), dar acum, pentru noi, care ar fi steagul tricolor conducător?
Da! Unul din vectorii recoagulării naţionale ar putea fi Centenarul Marii Uniri; ciuntit însă de slaba subvenţionare pentru acest uriaş eveniment.
Ar mai fi înlăturarea grabnică a celor care îngenunchează ţara pentru propriile lor interese meschine.
Şi ar mai fi ceva, conducătorii noştri vremelnici să lase minciuna de-o parte şi să ne arate în ce stare (era să zic hazna) suntem în prezent şi să previzioneze ţintele reale pentru viitori zece, douăzeci de ani. Că eu, personal, am aşteptat din anii ’90 o instantanee prosperitate şi constat după aproape treizeci de ani, când mă gândesc să trec în lumea de dincolo, că toate aşteptările cu care am fost înflăcărat, ieşind la Revoluţie, s-au dovedit deşarte.
Îi văd pe conducătorii postdecembrişti cum îşi arogă merite cuplate la felurite faţete ale democraţiei.
Întrebarea retorică nu poate scăpa nici măcar unui neavizat. De ce aţi distrus? A venit vreun aisberg peste noi? Aţi avut la dispoziţie o întreagă ţară, un întreg popor (sau aproape) a considerat că îl veţi duce pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Şi unde am ajuns? Demolări, distrugeri, închideri de mine, acapararea bogăţiilor ţării de către străini, coborârea la „beciul domnesc“ a capitaliştilor autohtoni şi, încet, încet, distrugerea fiinţei noastre naţionale.
Imaginile terifiante după scufundarea Titanicului nu au cum să nu aibă o similitudine cu vremurile pe care le trăim. Semenii noştri se agaţă de o speranţă, de ceva ce le-ar putea asigura supravieţuirea. Unii, da, mai şi trăiesc deocamdată (dacă legile viitoare nu îi vor strivi şi pe ei), alţii sucombă, cerşesc, zac prin azile ori pe paturi de spitale, ori devin homleşi, nedându-şi seama că într-o amărâtă de casă, o mamă încălzindu-şi „căminul”, peste câteva ore copiii ei vor fi făcuţi scrum. Da, este o ciudată ecuaţie a democraţiei, clamată peste tot, veche de pe timpul lui David Ricardo ori Adam Smith, acum total desuetă, folosită doar propagandistic.

Noi, românii, am avut capodopera noastră, a lui Liviu Ciulei (pe care l-am cunoscut la propriu), care neîndoios ar fi câştigat un Oscar cu „Valurile Dunării” (1960). Ca să nu mai amintesc „Pădurea Spânzuraţilor”, „Dimitrie Cantemir”, „Facerea lumii”, „Dragostea începe vineri”, „Mastodontul”, „Muschetarul Român”, „Falansterul”, „Alarmă în munţi” etc.
În acea perioadă complicată, navigam, la propriu, printre aisbergurile doctrinei bolşevice, acum oare ce ne împiedică să ne conducem nava istoriei noastre pe căi paşnice, că deocamdată nu suntem în stare de război, poate un fel de răzbel intern.
Să înceteze această confruntare, până nu ne va lovi aisbergul!
Care aisberg, domnule?
Îmi vine în minte acum filozoful român Teodor Diamant (1810-1841), ca fiind un reprezentant al Socialismului utopic, înfiinţând la Scăeni un falanster.
Ca viziuni ale lui, a preconizat lichidarea analfabetismului, a superstiţiilor, dezrobirii ţiganilor şi instruirea copiilor în sfera muncii productive.
Şi asta când, cu aproape o sută optzeci de ani în urmă.
Măi, neamule, acum în care stare de agregare ne aflăm? Oare faţă de alte perioade istorice, evident ale noastre, am evoluat sau nu? Iar dacă nu, de ce?
Un întâimergător al Domnului, un preot cuprins de un har rar întâlnit în arealul românesc, părintele Neagoe, îmi arăta ce doreşte să facă în anul Centenarului Marii Uniri. Nu această lucrare o voi dezvolta deocamdată, ci faptul că strada din apropierea ctitoriei viitorului edificiu poartă numele Colonelului Ştefan Stoika, străbunicul meu patern, în antiteză cu demolatorii bisericii „Sfânta Treime” din Urziceni, ctitorită de acesta cu peste o sută cincizeci de ani în urmă. Acolo, la Urziceni, Ştefan Stoika a donat zeci de hectare de teren pentru urbea ce avea să se dezvolte; autorităţile locale în cârdăşie cu unii vremelnici ierarhi au hotărât să demoleze acea ctitorie, să arunce artefactele existente, ori să le adăpostească aiurea, fără a ţine seama că mai sunt şi urmaşi care eventual ar trebui întrebaţi. Aici nu aisbergul ne loveşte, ci prostia şi cupiditatea.
Banul, tată, banul şi să lăsăm istoria, că nu avem nevoie de ea; noi trăim acum şi trebuie să ne umplem burdihanele, eventual sub liturghii sforăitoare.
Cât despre aisberg, spre final, bine i-ar şade un banc la modă acum.
Într-un avion de pasageri, zburau pentru prima dată împreună un pilot evreu şi copilotul, chinez. După o bucată de timp în care nu şi-au spus nimic, evreul rupe tăcerea:
– Să ştii că eu nu vă agreez pe voi, chinezii!
– De ce? îl întreabă surprins chinezul.
– Pentru că i-aţi atacat pe americani la Pearl Harbor!
– Nu noi am fost, ăia au fost japonezii!
– Chinezi, japonezi, vietnamezi, pentru mine sunteţi toţi o apă şi-un pământ!
Chinezul înghite în sec dar nu spune nimic. După o nouă perioadă de tăcere, chinezul spune:
– Şi eu nutresc același sentiment față de voi, evreii!
– De ce? întreabă jignit evreul.
– Pentru că din cauza voastră s-a scufundat Titanicul!
– Ce prostii vorbeşti, Titanicul s-a scufundat pentru că s-a ciocnit de un iceberg!
– Iceberg, Goldberg, Spielberg, pentru mine tot una-i.
Acest banc se potriveşte perfect la redundanta noastră societate, când unicul ţel este de a arunca felurite vini pe cârca altuia, iar prosperitatea promisă în campaniile electorale să mai aştepte. Că de! I-am păcălit pe alegători, ne-au ales, noi ne vedem de treburile noastre iar ei – chiar dacă ies în stradă – să-şi vadă de ale lor şi să ne lase pe noi în pace.
Altă întrebare!

FLORIAN LAURENŢIU STOIKA

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Statul eșuat

Constituția noastră a fost rodată de cătr cei care s-au ezat vremeln pe scaunul puterii. …

Țepe românești

Ce ar reprezenta țeapa? Un par lung, ascuțit la un capăt, folosit în Evul Mediu …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: