ACASĂ / ARTICOLE / CĂLĂTORI PRIN UNIVERS / MAGIA ÎNTRE SUPRANATURAL ŞI NATURAL (II) – Puterile paranormale ale oamenilor şi mecanismele decriptate ale magiei

MAGIA ÎNTRE SUPRANATURAL ŞI NATURAL (II) – Puterile paranormale ale oamenilor şi mecanismele decriptate ale magiei

MAGIA ÎNTRE SUPRANATURAL ŞI NATURAL (II)

Puterile paranormale ale oamenilor
şi mecanismele decriptate ale magiei

Înainte de a ne continua succinta noastră incursiune prin misterele magiei, credem că ar fi necesar să clarificăm un aspect deosebit de important al necunoscutului omenesc ce are, fără îndoială, o legătură nemijlocită cu magia.
Desigur, percepţia oamenilor asupra magiei a fost diferită, fie ei specialişti sau necunoscători, unii considerând-o o şarlatanie bazată pe superstiţii, alţii, dimpotrivă, au privit-o ca pe un fenomen izvorât dintr-o realitate ocultă, tenebroasă, unde acţionează legi supranaturale. Prin urmare, unii cercetători au presupus că între magie şi însuşirile paranormale ale unor magicieni trebuie să existe o relaţie strânsă de interdependenţă, dar necunoscută omului.
Ceea ce numim noi puteri paranormale, manifestate de unii semeni ai noştri, nu numai în viziunea noastră dar şi în cea a altor pasionaţi ai acestui fenomen controversat încă, nu sunt altceva decât o moştenire genetică din timpurile imemorabile ale creaţiei noastre cosmice. Ele nu sunt nici pe departe nişte daruri hărăzite numai anumitor oameni aleşi, pentru că, în urma cercetărilor întreprinse în ultima vreme de către oamenii de ştiinţă credibili, am ajuns la concluzia că toţi oamenii de pe Pământ, indiferent de rasă, religie, sex sau apartenenţă socială, au fost înzestraţi cu astfel de puteri pe care cei mai puţin informaţi le-au categorisit drept paranormale.
Dar acestea sunt ascunse în sinele nostru adânc, respectiv în acea parte încă necunoscută a ADN-ului, şi „încuiate” cu „cheia” din motive lesne de înţeles: oamenii nepregătiţi nu ar şti să le folosească numai în scopuri benefice. În general, Biserica Creştină are o viziune cam prăfuită cu privire la această problemă încă umbrită de necunoaştere: dacă puterile cu pricina se manifestă la slujitorii ei oficiali, atunci ele sunt daruri ale Divinităţii, iar dacă sunt prezente la oameni obişnuiţi, la mireni, atunci ele, indubitabil, sunt oferite de diavol. Un caz care a stârnit astfel de controverse a fost cel al celebrei Djuna.
Aşadar, toate puterile paranormale pe care le cunoaştem: telepatie, telekinezie, clarviziune, premoniţie, levitaţie, precum şi multe altele de-a dreptul incredibile, cum ar fi invizibilitatea, dorm neştiute în fiecare exemplar uman, iar accesul la ele ne este deocamdată interzis. O parte din specialişti consideră că numai unii oameni moştenesc însuşirile paranormale dintr-o îndepărtată protoistorie, puteri degenerate astăzi de efectele civilizaţiei moderne, aşa cum a afirmat, acum peste o jumătatea de veac, parapsihogul Wilhelm H. C. Teuhaeff, profesor la Universitatea Utrecht, ceea ce nu este chiar departe de adevăr. Spre deosebire de el, noi suntem convinşi că absolut toţi oamenii le moştenesc, iar în ceea ce priveşte acel trecut foarte îndepărtat, poate că omul de ştiinţă olandez se gândea la ceea ce Mircea Eliade numea epoca de aur a Paradisului pierdut în „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, pag. 38). Este foarte posibil ca în acel „illo tempore” oamenii „primitivi” să fi ştiut să comunice cu animalele, cu plantele, cu mineralele, cu întreaga natură, ba chiar să descifreze şi informaţiile venite din Cosmos.
Pentru ca oamenii să beneficieze de puterile pe care le deţin fără să conştientizeze, ar trebui să descopere „codurile de acces” ce permit deblocarea lor. Noi suntem încredinţaţi că omul, aşa cum se prezintă astăzi pe Terra, este incomplet dezvoltat: creierul său nu funcţionează la parametri normali, cu întreaga sa capacitate şi, în special, cortexul, partea cea mai recentă a creierului care este suportul spiritualităţii.
Dacă am şti cum să intervenim asupra creierului nostru pentru a funcţiona la întreaga sa capacitate, atunci am reuşi să deblocăm şi puterile din noi. Dar, oare cum le-am folosi fără o pregătire psihologică prealabilă? În slujba binelui sau a răului? Şi Mircea Eliade în „Mitul eternei reîntoarceri” (Editura Univers enciclopedic gold, Bucureşti, 2011, pag. 154) făcea o referire la această posibilitate: „Numai că Orientul nu acceptă destinul fiinţei umane ca definitiv şi ireductibil.
Tehnicile orientale se străduiesc înainte de toate să anuleze condiţia umană sau să o depăşească. În această privinţă, se poate vorbi nu numai de libertate (în sens pozitiv) sau de emancipare (în sens negativ), ci cu adevărat de creaţie; căci este vorba chiar de a crea un om nou şi de a-l crea pe plan suprauman, un omzeu, aşa cum nu şi-a imaginat niciodată omul istoric că ar putea să-l creeze”.
De bună seamă că Eliade, când scria despre „tehnicile orientale”, se referea, bineînţeles, la yoga. Foarte pe scurt, yoga este un sistem filozofic din străvechea Indie antică, alcătuit din opt etape, fiecare dintre ele cuprinzând câte un ansamblu de exerciţii psihosomatice numite „asane” sau „posturi”, greşit înţelese de către neiniţiaţi ca simple exerciţii fizice. Pe măsura parcurgerii acestor etape, numai sub îndrumarea unui maestru numit „guru”, yoghinul ajunge să-şi deblocheze, rând pe rând, puterile, pentru ca, în final (foarte puţini yoghini sunt capabili să parcurgă cele opt etape), să atingă autodesăvârşirea, respectiv unirea cu Brahma şi încetarea reîncarnărilor. Pentru mai multe amănunte cu privire la acest subiect puteţi consulta cartea „Lucia Ferescu sau Steaua Dimineţii” (autor Petru Vintilă Jr., Editura Compania, Bucureşti, 2016, pag. 291-310).
Fără îndoială, Biserica Creştină contestă doctrina filozofică yoga, o învăţătură izvorâtă din înţelepciunea multimilenară indiană şi tibetană, tot aşa cum neagă şi realitatea fenomenului metemsomatozei (reîncarnarea), tot de origine indiană.
Ioan Petru Culianu, în cartea sa „Călătorii în lumea de dincolo” (Editura Nemira, Bucureşti, 1994), oferă o altă explicaţie a originii yoga: o informaţie realmente surprinzătoare din biografia lui Padmasambhaha, presupusul autor al celebrei „Bardo Thodol”, biografie scrisă de discipolul său, prinţesa tibetană Yeshe Tsogyal, spune că acesta a primit instruirea yoghină direct din ceruri (pag. 115). De la cine din ceruri? De la zei? Yoga practicată de călugării ashram-urilor himalayene sau ai mănăstirilor tibetane reprezintă o realitate care supravieţuieşte de mii de ani dincolo de îngrădirile dogmelor creştine, tot aşa cum adevărul metemsomatozei este confirmat de sutele de mii sau chiar milioanele de cazuri prezentate în studii alcătuite de oameni de ştiinţă a căror probitate profesională se situează dincolo de orice suspiciune. De exemplu, câteva cazuri deosebit de interesante de reîncarnare sunt analizate de savantul român, profesor universitar dr. Dumitru Constantin-Dulcan, medic psihiatru şi neurolog, în cartea sa „Mintea de dincolo” (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013).
Şi nu în ultimul rând, creştinismul a luat întotdeauna o atitudine extrem de fermă şi critică cu privire la ideea ca omul, prin propriile sale puteri, să evolueze la statutul de supraom, chiar dacă, din punct de vedere fizic, el are toate datele necesare, aşa cum le-am prezentat anterior.
Controversa a fost abordată de mulţi teologi importanţi, între care se numără şi celebrul Părinte Ieromonah Serafim Rose în scrierile sale religioase reunite sub titlul „Cartea Facerii, Cartea Lumii şi Omul începuturilor” (Editura Sophia, Bucureşti, 2001), partea a II-a, capitolul trei, numit „Evoluţionismul creştin”. Noi socotim că atitudinea Bisericii Creştine în această problemă este un nonsens: puterile ne-au fost dăruite în momentul Creaţiei chiar de către Dumnezeu, dar nu avem dreptul să le folosim pentru că ne-am transforma în supraoameni, adică un fel de zei: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!»” (Biblia, Facerea, 3, 22).
Cine, cu adevărat, nu doreşte ca oamenii să evolueze la statutul de zei? În concluzie, noi suntem absolut convinşi că puterile, considerate eronat ca paranormale, sunt în realitate cât se poate de normale şi nu au nimic de-a face cu supranaturalul. Din această perspectivă legătura dintre magie şi magii cu puteri „paranormale” nu are nicidecum cauze inexplicabile.
În foarte strânsă legătură cu cele analizate până acum, ar fi necesar să atingem puţin şi problematica puterii gândului, a cuvintelor şi a cifrelor. Cuvintele, ca expresie a gândurilor, au o încărcătură energetică benefică sau malefică, unele dintre ele, deosebit de puternice, aparent supranaturale, fiind folosite în magie din timpuri străvechi. Aşa sunt, de exemplu, mantrele în India (o silabă, un cuvânt sau un vers), unde cea mai importantă dintre toate este silaba sacră OM sau AUM. În Egiptul antic, versurile din „Cartea Morţilor Egipteni”, unde sunt reunite celebrele „Texte ale piramidelor” şi „Textele sarcofagelor”, oferă celor decedaţi puteri „supranaturale” cu ajutorul cărora vor reuşi să străbată „porţile zăvorâte ale morţii”, respectiv „vămile văzduhului”. În spaţiul semitic Cabala conţine cuvinte magice, sau sintagme magice formate din cuvinte aparent fără sens, cum ar fi de pildă: „SDYR TYKRY’M YBY BYHW SWWSH’P RWP WYHM” (Ioan Petru Culianu, „Călătorii
în lumea de dincolo”, Editura Nemira, Bucureşti, 1994, pag. 180). O astfel de formulă, astăzi căzută în derizoriu, dar, în trecut, considerată ca deosebit de puternică, este celebrul cuvânt magic ABRACADABRA. Alături de cuvinte, şi numerele, la rândul lor, sunt purtătoare de forţe magice şi erau folosite fie singure, fie grupate, după anumite reguli, în pătrate magice.
De câteva decenii, puterea energetică a gândului, a cuvintelor şi a muzicii (deci a sunetelor) este confirmată de ştiinţă.
De exemplu, gândurile şi cuvintele benefice, în special cele legate de religie, influenţează cristalizarea armonioasă a apei, pe când cele încărcate de răutate şi ură o fac să cristalizeze haotic.
Rugăciunile sunt un fel de mantre creştine, încărcate benefic din punct de vedere energetic, şi, în afară de comunicarea cu Divinitatea, au rolul de a curăţa, de a purifica moral pe cei care o rostesc sincer, cu credinţă adevărată. Plantele, dacă sunt îngrijite cu dragoste, dacă le vorbeşti frumos şi cresc într-un mediu muzical armonios (muzică religioasă, preclasică sau clasică), se dezvoltă bine şi sănătos, aşa cum, dimpotrivă, ele se îmbolnăvesc şi mor dacă sunt tratate cu răutate şi indiferenţă. O pădure „ştie” relele intenţii ale unui tăietor de lemne care o străbate şi transmite „ştirea” din copac în copac.

În trecut, tăietorii de lemne cunoşteau aceste adevăruri şi îndeplineau ritualuri prin care îşi cereau iertare copacilor ce urmau a fi sacrificaţi. Muzica armonioasă (preclasică şi clasică) determină vacile să dea o producţie mai mare de lapte, pe când muzica dizarmonică (rock) le stresează cu rezultate negative în cantitatea de lapte. Iată, deci, că în toate aceste cazuri nu avem de-a face cu nimic supranatural.
De altfel, şi cercetările savantului român Dumitru Constantin-Dulcan oglindite într-una din cărţile sale, „Inteligenţa materiei” (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009) converg spre aceeaşi concluzie: fenomenele pe care le considerăm a fi misterioase şi inexplicabile au întotdeauna un suport real şi logic.
În cadrul magiei de tip superior, aceea practicată de elitele spirituale ale timpului, de iniţiaţi în aceste taine, o parte foarte importantă au deţinut-o astrologia şi alchimia.
Atrologia, considerată o paraştiinţă, îşi are originea, după unii cercetători, în antichitatea celor mai importante civilizaţii din Europa (Imperiul Roman, Grecia, teritoriile celtice şi druidice), Orientul Apropiat (Persia, Babilon), Extremul Orient (China, India), Egipt, cele două Americi etc şi se ocupă cu influenţa astrelor asupra vieţii oamenilor şi a lumii în general. În concepţia astrologilor, viaţa oamenilor este condiţionată de poziţia unor astre pe bolta cerească ceea ce, implicit, influenţează în permanenţă şi istoria modelată de oameni.
După alte surse, originea ei pare a fi mult mai veche, foarte probabil în neolitic, dacă ţinem cont de complexele megalitice ce împânzesc aproape tot globul. Noi le cunoaştem mai bine pe cele din Europa: Carnac (Franţa), Stonehenge, Callanish, Avebury (Anglia), despre care ştiinţa secolului al XX-lea a dovedit că ele deţineau şi funcţiuni astronomice certe (arheoastronomia).
Foarte straniu şi în aceeaşi măsură extrem de interesant este faptul că aceste sanctuare megalitice au ascuns până în anii din urmă performanţe ştiinţifice atât de ieşite din comun încât ne pare imposibil să nu ne întrebăm dacă acea ştiinţă incompatibilă cu primitivismul acelor civilizaţii preistorice este numai rezultatul contemplării cerului spuzit de stele al strămoşilor noştri aproape sălbatici, sau dovada incontestabilă a controversatului adevăr că informaţiile cosmice respective au fost transmise de fiinţe extramundane pe care pământenii le-au numit zei? De exemplu, sanctuarele megalitice despre care vorbim (unele cu vechime de peste cinci mii de ani) sunt capabile să măsoare timpul cu precizie sau să calculeze matematic evenimente cosmice care se petrec cu periodicităţi de zeci de mii de ani sau chiar mai mult.
Şi tot în acelaşi registru, ne putem întreba, pe bună dreptate, cum de cunoşteau sumerienii (o civilizaţie care a apărut abrupt în istorie şi era net superioară popoarelor din acele timpuri), cu patru mii de ani înaintea apariţiei telescoapelor moderne, amănunte astronomice despre sistemul Sirius, o stea dublă, unde Sirius B este o stea pitică albă, un astru greu, cu o revoluţie completă în 50 de ani? Ştiinţa modernă a calculat 49 de ani. Dar, surpriză!
Informaţii identice despre Sirius găsim şi în „Cartea Jubileelor” a esenienilor, autorii „Manuscriselor de la Marea Moartă”, cât şi (o şi mai mare surpriză!) în tradiţiile dogonilor (un trib din Mali) care susţin că strămoşii lor le-au primit de la zeii numiţi Nommos, care au sosit din Cosmos. Deci zeii, fiinţe supranaturale, aveau cunoştinţe ştiinţifice!?
Aşa cum am remarcat întotdeauna din lucrările celor mai importanţi mitologi şi istorici ai religiilor, zeii au jucat un rol primordial în civilizarea speciei umane.
Cu privire la acest subiect se poate consulta, de pildă, lucrarea „Sacrul şi profanul” de Mircea Eliade (Editura Humanitas, Bucureşti, 1992).
În acele timpuri străvechi, religiile legate de zei (cultele păgâne) erau indisolubil legate de astrologia practicată exclusiv de sacerdoţi (preoţi).
Mai târziu, după apariţia creştinismului, îndeosebi în Europa medievală, astrologia s-a desprins de religie, intrând în preocuparea iniţiaţilor profani, în timp căpătând şi o aură ezoterică.
Cea mai cunoscută imagine grafică legată de astrologie este zodiacul ceresc, cu ajutorul căruia se pot descifra principalele repere sau jaloane ale existenţei pământeşti a oamenilor, ţinându-se cont de poziţia unor astre pe harta cerului în momentul naşterii (an, lună, ziuă şi oră).
Se pare că zodiacul îşi are obârşia în Egipt (noi credem că nu întâmplător), apoi, prin filiera mesopotamiană, unde a fost perfecţionat, a ajuns în Grecia, apoi în Europa.
Trebuie să subliniem că din astrologia serioasă practicată de specialişti cu profunde şi înalte preocupări ezoterice, s-a desprins astrologia comercială prezentă azi în toată mass-media.
Foarte pe scurt, alchimia, ca ramură importantă a magiei, este o ştiinţă ocultă (considerată o pseudoştiinţă) cu ajutorul căreia iniţiaţii căutau să obţină, pe plan material, transmutaţia unor metale în aur, iar pe plan spiritual, viaţa şi tinereţea veşnică (elixirul tinereţii) precum şi cunoaşterea (piatra filozofală). Cu toate acestea, s-au făcut auzite numeroase voci care au susţinut că, în realitate, transformarea plumbului în aur este de fapt o figură de stil care se traduce prin transformarea unei minţi primitive, sălbatice, într-una şlefuită, luminată de cunoaştere.
Alchimia, la fel ca şi astrologia, îşi are originile în neolitic, aşa după cum susţinea şi Mircea Eliade, care, în „Forgerons et elchimistes” (Paris, 1977), amintea de misterele subpământeane ale mineritului şi metalurgiei.
De-a lungul a mii de ani, alchimia s-a dezvoltat diferit în funcţie de particularităţile spirituale şi ştiinţifice ale diferitelor popoare. Astfel, sunt cunoscute azi alchimiile egipteană, mesopotamiană, europeană, extrem orientală (Mircea Eliade, „Alchimia asiatică”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991), dar cea mai fascinantă pentru noi a fost cea practicată pe ascuns în Europa, începând cu Evul Mediu: Biserica interzicea magia.
Tot Mircea Eliade afirma că alchimia nu a fost o precursoare a chimiei, ele dezvoltându-se separat.
Caracterul ezoteric ascuns, tainic, al acestei discipline i-a determinat pe alchimişti să nu împărtăşească toate secretele care învăluiau munca lor, mai ales dacă avem în vedere cercetările acestora cu privire la obţinerea aurului din alte metale, găsirea unui panaceu universal care să vindece toate bolile şi obţinerea nemuririi prin elixirul vieţii.

PETRU VINTILĂ Jr.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Speologul Cristian Lascu are acasă o „Colibă Cucuteniană”

Chiar dacă nu este o „afacere” rentabilă, crearea unui muzeu sau al unui spațiu expozițional …

Omul și universul

Când a început totul? Pornim de la câteva din reflexiile după o călătorie în Asia …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: