O EXCURSIE PE MELEAGURILE OLTENEȘTI

O EXCURSIE PE MELEAGURILE OLTENEȘTI

România dispune de nenumerate zone turistice de mare frumusețe și atractivitate, încăcate de cultură și legendă, ce merită vizitate de câte ori există oportunitatea. Pentru acum propunem o excursie de week-end, în grup mic cu autoturismul sau în grup mai mare cu microbuzul pe un traseu din Oltenia, accesibil tuturor, vara și iarna. Pornind din București, după ce trecem de Râmnicu-Vâlcea și lăsăm în dreapta arealul Călimănești, Căciulata, Cozia, la 12 km pe DN67 ni se înfățișează stațiunea Ocnele Mari cu renumita Salină cu același nume. Mina de sare este poziționată în Subcarpații Vâlcii, la o altitudine de 225 metri deasupra mării și se întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați cu o diferență de nivel de 29 de metri față de intrare.
Parcul natural din incinta salinei a fost reamenajat în ultimii ani, creându-se o zonă de agrement extrem de atractivă care cuprinde o sală de evenimente, terenuri de sport, mese de ping-pong și biliard, sală de cinema, un bufet asortat etc. De asemenea, în interior se găsește și o biserică, precum și un muzeu al sării. Pentru a ajunge în subteran, trebuie folosit un microbuz care circulă din 30 în 30 de minute și care face până la punctul turistic circa 10 minute.
Pe lângă priveliștea încântătoare, salinele naturale oferă un microclimat specific și benefic pentru sănătate, cu aer curat, reconfortant. Prezența aerosolilor salini oferă avantaje terapeutice majore. Petrecând 1-2 ore în acest mediu, persoanele cu anumite maladii (astm bronșic, tuse, laringită, sinuzită, afecțiuni dermatologice, ale sistemului nervos etc) se simt foarte bine, putând opta pentru câteva ședințe de salinoterapie sub supravegherea specialiștilor. Aceste tratamente pot fi efectuate numai la recomandarea medicului, având și unele contraindicații (în cazuri de tuberculoză, cancer bronho-pulmonar, boli contagioase, infarct recent, angină pectorală, epilepsie, sarcină avansată etc).

Părăsind salina cu regretul că nu am zăbovit mai mult, ne îndreptăm spre localitatea Romanii de jos și facem un popas la Mănăstirea Hurezi (Horezu), considerată cea mai rafinată construcție arhitecturală în stil brâncovenesc din țară, sinteză a artei și măiestriei poporului român.
Mănăstirea a fost întemeiată în 1693 de Constantin Brâncoveanu și reprezintă cel mai vast ansamblu arhitectural medieval păstrat în Țara Românească, intrat, din 1995, în patrimoniul UNESCO.
Ansamblul monahal este situat la poalele munților Căpățânii, într-un peisaj feeric, lângă o pădure de foioase, unde, în vremuri de demult, se găseau păsări de noapte, „huhurezi”, de unde se spune că vine și denumirea lăcașului.
În afara de mănăstirea propriu-zisă, ansamblul monahal cuprinde și Biserica Bolniței, Schitul „Sf. Ștefan”, Schitul „Sfinților Apostoli”, precum și un muzeu care adăpostește o impresionantă Colecție de Carte din biblioteca lui Constantin Brâncoveanu, conținând numeroase volume vechi de inestimabilă valoare, foarte bine păstrate. În pisania de deasupra ușii bisericii pot fi citite cuvintele de duh ale domnitorului „Nu voi intra în sălașul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor și pleoapelor și repaus tâmplelor mele până nu voi afla loc Domnului și sălaș lui Dumnezeu”.
După cele cuvenite la locul de închinăciune, ne continuăm drumul spre Horezu, oraș intrat în atenția internațională prin vasul de lut Horezu, aflat pe lista patrimoniului UNESCO.
Anual, în prima duminică a lunii iunie, localitatea găzduiește târgul de oale „Cocoșul de Hurez”, unde meșteri ceramiști din Satu Mare, Mărginime, Oboga și din toată țara își expun obiectele lucrate manual (căni, ulcioare, strachini, farfurii etc), cucerind vizitatorii cu arta și talentul lor.
Aici, se găsesc mai multe ateliere meșteșugărești de diferite tipuri (olărit, țesut, modelarea lemnului etc), unde, în permanență, meșteri populari confecționează manual felurite obiecte de artizanat (oale, covoare, ii etc) ce pot fi apoi achiziționate ca „suveniruri”.

Dintre numeroasele atracții de aici, recomand participarea la atelierul meșterului Paloși, unul dintre puținii meșteri autentici rămași. Astfel, se poate descoperi și desluși modul de lucru, cum produsul brut (argila) devine produs finit (ceramică), felul în care vasele sunt vopsite, procesul de ardere și cum poți recunoaște o piesă originală de una contrafăcută (fabricată în China). De precizat că temperatura la care ard obiectele jocă un rol esențial, aceasta trebuind să fie de 850-900 de grade.
Dacă temperatura este prea mică, vasele nu sunt rezistente (crapă), iar dacă e prea mare, lutul se topește.
După ce am înnoptat într-unul din numeroasele locuri de cazare (pensiuni, moteluri etc) ne continuăm excursia pe Drumul Național Râmnicu-Vâlcea – Târgu Jiu și după aproximativ 20 de kilometri, ajungem la Polovragi, județul Gorj, unde vizităm Mănăstirea și Peștera. Monument istoric cu o vechime de peste 500 de ani, Mănăstirea Polovragi cu hramul Adormirea Macii Domnului este situată la poalele Muntelui Piatra Polovragilor, în apropierea peșterii cu același nume și a Cheilor Oltețului (în lungime de 2 km, săpate în Munții Căpățânii, de-a lungul râului Olteț), într-un cadru natural feeric.
Urcând prin pădure 200-300 de metri, în partea dreaptă se deschide o poartă care ne îmbie să intrăm.
Este Peștera Polovragi formată de Cheile Oltețului, despre care legenda spune că aici, ar fi locuit, în antichitate, zeul geto-dac Zamolxis, iar punctul sacru în jurul căruia se află „scaunul” său ar fi încărcat cu o energie neobișnuită. Intrând în peșteră, pot fi văzute două sectoare în lungime totală de aproximativ 800 de metri din cei aproape 10 km, cât au cartat speologii (care nu sunt însă vizibili). Primul dintre sectoare a folosit de către localnici pe post de refugiu în timpul războaielor. În cel de-al doilea sector al peșterii – al Ogivelor – poziționat între „Culoarul Stâlpilor” și „Culoarul Sufocant” se pot vedea „dantelării” de țurțuri stalactitici, „domuri”, bazine, pâlcuri de stalagmite etc, denumite în raport cu forma, numărul și ceea ce sugerează.
Dintre principalele atracții ale acestei peșteri încărcată de istorie și legendă exemplificăm „Tronul lui Zamolxis”, „Cetățuia”, „Cuptorul dacic”, „Izvorul speranțelor”, „Maica Domnului cu pruncul”, „Camera albă”, „Moartea cu coasa”, „Regele și regina” etc.
Peștera găzduiește o colonie de peste 300 de lilieci în hibernare. Este o peșteră care a născut povești, multe dintre ele cu subiecte paranormale, care-i sporesc misterul și atracția, stârnind curiozitatea vizitatorilor.

La câțiva kilometri de aceasta, pe raza comunei Baia de Fier (județul Gorj) se află Peștera „Muierii” („Muierilor”). Aceasta are o lungime vizitabilă de circa 700 de metri din totalul de aproximativ 7 km de galerii pe patru niveluri. Numele acesteia vine de la faptul că, în vremuri de demult, când bărbații plecau la lupte, femeile își luau copiii și se adăposteau aici, unde rămâneau până la întoarcerea soților lor. Peștera este sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a râului Galbenul și a fost prima peșteră electrificată din țară. Într-una dintre galerii este expus un schelet de urs de peșteră.
Vizita ne poartă apoi prin „Sala Turcului”, o stalagmită care are forma unui soldat, alături de care se găsește o „cadână”, deasupra căreia se află o altă formațiune calcaroasă numită „Vultur cu ciocul deschis”. Alte atracții ale peșterii sunt „Domul mic”, „Sala altarului”, „Candelabrul”, „Stânca însângerată”, „Vălul muierii”, „Dantela de piatră”, „Cascadele împietrite”, „Sala miracolelor” etc.
Înainte de ieșirea din peșteră, trecem prin zona liliecilor, de unde s-au scos cantități imense de guano (acumulări de excremente de liliac, folosit ca îngrășământ natural), care pot fi observați în locuri mai ascunse. Din 1955 Peștera „Muierii” („Muierilor”) a fost declarată „Rezervație Speologică” – monument al naturii. Pasionații de sporturi extreme pot utiliza unul dintre cele șapte trasee de „via-ferrata” amenajate în Cheile Galbenului. Acestea sunt trasee de cățărare montană, echipate cu cabluri, trepte de fier și alte amenajări specifice care permit cățărarea în siguranță. Parcurgerea traseelor de „via-ferrata” se face numai cu un echipament corespunzător compus din hamul de alpinism, lonja (kitul de „via-ferrata”) alcătuită din două carabiniere cu siguranță automată, mecanism de amortizare a șocurilor, casca de protecție contra căderilor de pietre etc.
Pentru turiștii obișnuiți porniți într-o excursie de week-end, călătoria se oprește aici deoarece timpul nu ne îngăduie să vizităm și alte obiective turistice spectaculoase din zonă, dar putem reveni, că mai sunt locuri superbe, încărcate de farmec și legendă, de care România nu duce lipsă.

Ghid montan CLAUDIU SFETCU