ȘTEFAN CEL MARE – Începutul domniei și consolidarea ei

ȘTEFAN CEL MARE
Începutul domniei și consolidarea ei

În ziua de 12 aprilie 1457, Ștefan, pretendentul la tronul Moldovei, a învins la Doljești oastea Domnului țării, Petru Aron, începându-și astfel glorioasa domnie. Este Domnul care în Istoria României a avut cea mai îndelungată stăpânire a țării românești a Moldovei, 47 de ani (12 aprilie 1457 – 2 iulie 1504), exceptându-l pe Carol I, domnitor și rege al României care a domnit 48 de ani (10/22 mai 1866 – 27 septembrie/9 octombrie 1914).
Cronicarul moldovean Grigore Ureche (1590/1595- 1647) a scris Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359- 1595). Astfel descrie el întâmplările din anul 6965/1457: „Acest domn, Ştefan vodă, după doi ani a domnii lui Pătru vodă Aron, rădicatu-s-au de la Ţara Muntenească cu multă mulţime de oaste muntenească şi din ţară adunaţi şi au intrat în ţară. Şi silind spre scaunul Sucevii, i-au ieşitu înainte Pătru vodă Aron pe Siretiu, la Doljăşti, la tină, şi sau lovitu în zioa de joi mari, aprilie 12, şi înfrânse Ştefan vodă pe Aron. Ci Aron vodă nu să lăsă cu atâta, ci de iznoavă s-au bulucitu şi al în doilea rându să lovi la Orbic şi iară birui Ştefan vodă. […] Deciia Ştefan vodă strâns-au boierii ţării şi mari şi mici şi altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitu Theoctistu şi cu mulţi călugări, la locul ce să chiamă Direptatea şi i-au întrebatu pre toţi: «Iaste-le cu voie tuturor să le fie domnu?» Ei cu toţii au strigat într-un glas: «În mulţi ani de la Dumnezeu sa domneşti». Şi decii cu toţii l-au rădicatu domnu şi l-au pomăzuitu spre domnire mitropolitu Theoctistu. Şi de acolea luo Ştefan vodă steagul ţării Moldovei şi să duse la scaunul Sucevii. Decii Ştefan vodă gătindu-să de mai mari lucrări să facă, nu cerca să aşaze ţara, ci de războiu să gătiia, că au împărţitu oştii sale steaguri şi au pus hotnogi şi căpitani, carile toate cu noroc i-au venit”.
Cine era acest Ștefan victorios și în ce împrejurări și împrejurimi s-a dat bătălia de la Doljești?
Ștefan era nepot și fiu de Domn. Nepotul lui Alexandru cel Bun (Domn al Moldovei iunie 1400 – 1 ianuarie 1432) și fiul lui Bogdan al II-lea (12 octombrie 1449 – 15 octombrie 1451). Bogdan al II-lea era fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun (unii istorici afirmă că ar fi fost fiul Marinei, a treia soție legiuită a lui Alexandru, deci Bogdan ar fi fost fiu legitim). Tatăl său a luat domnia în urma luptei victorioase de la Tămășani (12 octombrie 1449) împotriva lui Alexăndrel voievod. Curând, l-a asociat la domnie pe Ștefan. Mama sa era Oltea, numită și Maria, nume călugăresc luat înainte de moarte. Nu fusese Doamnă, nici măcar cneaghină (femeie măritată din nobilime, boieroaică). Era din părțile Borzeștiului (Bacăului). Legendele referitoare la Ștefan cel Mare narează copilăria la Borzești și invaziile tătare. Oltea mai avea trei fii și două fiice, iar Ștefan era ultimul său vlăstar. O biserică ctitorită de Oltea la Borzești dovedește că Ștefan și-ar fi petrecut copilăria acolo. Fratele Oltei, Vlaicu (nume muntean, dar probabil de origine moldoveană), ridicat în în dregătorie de Bogdan în 1451, a ajuns în timpul lui Ștefan pârcălab al unor cetăți importante din sistemul defensiv al Moldovei, printre care și Cetatea Albă.
Bogdan obținuse victoria de la Tămășani cu ajutor muntean și se pare și ardelean. Întrucât a depus omagiu nu Ungariei, ci lui Iancu de Hunedoara personal ca părinte și ocrotitor (care era guvernator al Ungariei din 1446), trufașul rege polon Cazimir al IV-lea (1447-1492), care dorea ca Moldova să-i fie vasală (așa cum i-a cerut și lui Ștefan cel Mare), a poruncit atacul asupra Moldovei. La începutul lui septembrie (5-6) 1450, oștile nobililor poloni au fost zdrobite în Codrii Crasnei (lângă Vaslui), așa cum în 1367 moldovenii lui Petru i-au învins pe poloni în lupta de la Plonini (Codrii Sepenițului), așa cum avea să facă și Ștefan cel Mare în octombrie 1497 în Codrii Cosminului. Călugărul Aron, ce-și zicea Petru Aron, profită de lipsa de vigilență a gărzilor moldovenești și la o nuntă în satul Răuseni unde era invitat Bogdan al II-lea, cu 100 de moldoveni, reușește să-l captureze și să-l decapiteze pe tatăl lui Ștefan la 15 octombrie 1451. Lipsesc izvoarele istorice care ne-ar putea descrie cei șase ani ai vieții lui Ștefan de la moartea tatălui până la luarea Domniei. Ștefan se retrage cu mama sa, Oltea, și cu boierii credincioși în Ardeal, probabil în Țara Bârsei, la Brașov, sau în castelul Hunedoara, întrucât se bucura de sprijinul lui Iancu, unde-l avea alături și pe Vlad Țepeș, ruda sa dinspre tată (mama lui Vlad era o fiică a lui Alexandru cel Bun, deci Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, fusese căsătorit cu o soră a lui Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan).
Vlad Țepeș, cu ajutorul lui Iancu de Inidioara (Hunedoara), obține scaunul domnesc în 1456. Probabil că Ștefan l-a însoțit în Țara Românească, însă gândul lui era obținerea domniei Moldovei și pedepsirea ucigașului tatălui său.
Fostul călugăr Petru Aron avea iscoadele lui și a aflat despre planurile lui Ștefan. Cu ajutorul lui Vlad Țepeș, Ștefan a alcătuit o oaste de vreo 6.000 de oameni, „o putere mică, cu muntenii, cu Țările de Jos, cam 6.000 de oameni“ (Cronicile slavo-române). Nu era o oaste mică în 1457. Țările de Jos erau județele din sudul Moldovei de unde, conform legendei și tradiției, era originar Ștefan și unde avea adepți. Petru Aron a chemat în ajutor pe poloni, pe starostele Poloniei, Muzilo (Mihail) Buczacz, care a venit la Suceava și împreună și-au întărit armata cu munteni, unguri și togtocomanovici (tătari conduși probabil de un mârzac numit Toktamâș). La începutul lui aprilie 1457, Ștefan a înaintat rapid pe cursul Siretului spre Suceava spre a-l suprinde pe Petru Aron.
Marți, 12 aprilie 1457, marțea mare din Săptămâna Patimilor, înainte de Paști, s-a dat bătălia în care, ca de-atâtea și atâtea ori, Românii munteni au vărsat sângele Românilor moldoveni și invers, fratricizii care nici astăzi nu se potolesc, după mai bine de cinci veacuri. În cronici sunt destule greșeli: Grigore Ureche scrie c-a fost în joia mare, când în realitate a fost în marțea mare; că Ștefan a pus căpitani și hotnogi, ori în 1457 nu existau în organizarea militară a Moldovei căpitanii și hotnogii, iar Grigore Ureche extinde asupra epocii lui Ștefan realitățile din timpul său; în Cronica moldo-germană este indicată ziua de 11 a lunii aprilie, când în realitate a fost 12 aprilie etc. Lupta s-a dat la Doljești (Dolhești), în apropierea gurii de vărsare a Șomuzului Mocirlos în Siret, numit în secolul al XV-lea Hreațca, adică în tină (noroi, mocirlă). Cronica anonimă a Moldovei: la locul numit Hreasca, la Doljești. Cronica moldo-germană: la o gârlă sau apă cu numele Hreasca, lângă Doljești. Sunt de luat în considerare două, trei localizări ale locului evenimentului. O variantă este cea amintită mai sus: vărsarea Șomuzului Mocirlos sau Șomuzul Mare în Siret, unde mai târziu a apărut satul Dolhasca (județul Suceava); Doljești (Roman); Doljeștii Mari, regiune în care se află și locul sau satul Direptate. Rezultatul luptei a fost favorabil lui Ștefan, cu toate că oștenii lui Petru Aron au luptat cu vitejie. Nu este exclus ca mitropolitul Teoctist, fost susținător al lui Petru Aron (care făcuse parte din cinul monahal), nemulțumit de faptul că Domnul era supus turcilor și le plătea bir (primul Domn al Moldovei care a plătit bir otomanilor) să-l fi sprijinit pe Ștefan în înțelegere cu o parte din boieri. Cert este că jumătate din boierii sfatului domnesc au rămas în dregătorii, la fel și Teoctist în scaunul mitropolitan. Mai sunt incluși și rubedenii: Petrică, fiul lui Ioachim, fratele vitreg al lui Ștefan, fiul Oltei, și altă rudă, Fetion munteanul. A doua luptă la Orbic, menționată în cronică, se pare că nu a avut loc.
După victorie, Petru Aron, cu ce boieri și oșteni credincioși i-au mai rămas, a fugit în Polonia, iar Ștefan a fost ales Domn pe câmpul de la Direptate. Greu de presupus ca oficierea ceremoniei de încoronare să se fi petrecut pe câmp. Mai curând, din Suceava destul de apropiată au venit boierii, târgoveții, meșteșugarii, oșteni și alte categorii sociale și profesionale să depună jurământ de supunere noului Domn. Apoi ungerea sau pomăzuirea a fost oficiată de mitropolitul Teoctist în biserica satului Direptate în aceeași zi sau peste puțin timp la Suceava. Pe urmă învestirea cu schiptrul (steagul Țării Moldovei – steagul cel mare) probabil tot la Direptate sau la Suceava a avut loc. Posibil ca, din rațiuni politice, Ștefan să fi precipitat derularea evenimentelor, spre a intra în Suceava cu toate atributele puterii prevăzute de datini și ceremonialul religios. Așadar 12 aprilie este considerată ziua începerii domniei îndelungate a lui Ștefan supranumit cel Mare, de 47 de ani, 2 luni, 3 săptămâni.

Multe necunoscute n-au fost deslușite. Nu se știe când fusese născut Ștefan. S-a presupus că a luat domnia la vârsta de 20-25 de ani. Apoi s-a limitat perioada nașterii la anii 1437-1439, cu probabilitatea (media aritmetică) 1438. Nici un document, nici o cronică, nici un act oficial, nu menționează vârsta la care a murit. Savanții încearcă să completeze lacunele istorice, bazându-se numai pe presupuneri raționale și calcule aproximative. Mama sa, Oltea, a murit la 4 noiembrie 1465 și a fost astrucată în vechea mănăstire Pobrata (Probota). Tatăl său, Bogdan al II-lea, decapitat în 1451, a fost înmormântat în biserica din Răuseni, cu toate că s-a afirmat că este depus tot la Pobrata, unde era și Oltea. Mormântul său nu mai poate fi identificat acum.
Primul act emis de cancelaria domnească care ne-a parvenit este din 8 septembrie 1457, prin care Ștefan întărește vechile privilegii ale mănăstirii Bistrița, ctitoria bunicului său, Alexandru cel Bun. După așezarea în scaunul domnesc de la Suceava, Ștefan trebuia să facă față multor amenințări, și din interior, și din afară. Înăuntru era amenințat de trădarea unor boieri, printre care se numărau și rude de-ale sale, iar peste graniță mulți pretendenți pofteau cârmuirea Moldovei, cel mai periculos fiind Petru Aron. Istoricii au periodizat domnia lui Ștefan în trei mari etape: consolidarea domniei (1457-1470), lupta cu otomanii (1470- 1486), apărarea frontierelor din Nord (1486-1504). Pentru bunele relații cu Ungaria a acordat privilegiu comercial brașovenilor în 13 martie 1458. Pentru a elimina pericolul reprezentat de Petru Aron, rezident în Camenița, a încheiat tratatul din 4 aprilie 1459 la Overchelăuți (Overcăuți) cu diplomații regelui polon Cazimir al IV-lea. Se prevedea: starea de război între Moldova și Polonia a încetat; Ștefan ceda cetatea Hotin de pe Nistru (care de fapt era ocupată de poloni) și vama acesteia; Petru Aron nu avea voie să se apropie de hotarele Moldovei, în schimb, boierii care doresc pot reveni în țară, garantându-se libertatea și proprietățile (moșiile). Ștefan nu adăpostea în Moldova dușmani ai regelui Cazimir și îi acorda ajutor în lupta cu păgânii, iar Cazimir trebuie să-l apere pe Ștefan ca pe un supus al său după obiceiul vechi. Petru Aron a plecat din Camenița și s-a stabilit la Smotrycz, de unde n-avea voie să se apropie de hotarele Moldovei. Mai târziu, a plecat și s-a oploșit în Transilvania, sub stăpânirea lui Matia Corvinul (1458-1490).
Tratatul de la Overchelăuți (Overcăuți) și supunerea lui Ștefan față de regele polon a tensionat relațiile Moldovei cu Țara Românească și Ungaria. Aceasta avea să invadeze Moldova în 1467, însă la 14-15 decembrie, trufașul rege ungar, fiu al Românului Iancu de Inidioara (Hunedoara), a fost învins catastrofal și rănit în dezastrul maghiar de la Baia. În oastea lui Matia se găsea Petru Aron, care a reușit să scape. Nu pentru mult timp. În împrejurări neclare (se pare în urma unei lupte la Orbic, județul Neamț, poate acea localitate Orbic pomenită în cronica sa de Grigore Ureche după o sută de ani de la eveniment), Petru Aron a fost atras de Ștefan în capcană și decapitat din porunca Domnului. Astfel, Ștefan a răzbunat asasinarea tatălui său, Bogdan al II-lea. Pericolul din afară fusese temporar (ulterior au apărut numeroși pretendenți la scaunul Moldovei) înlăturat.
În țară Ștefan a făcut curățenie. La 16 ianuarie 1471, în târgul Vasluiului, au căzut capetele vornicului Isaia (cumnatul lui Ștefan), Negrilă paharnicul și Alexa stolnicul. Consolidarea domniei lui Ștefan fusese realizată vremelnic. Însă mai avea de luptat și cu dușmanii din afara și din lăuntrul Moldovei.

VIOREL GH. SPETEANU