FRAUDA ŞTIINȚIFICĂ

FRAUDA ŞTIINȚIFICĂ

Printre tentativele de soluționare a crizei prin care trecem cu toţii, nu numai România, se numără şi impulsionarea unei atitudini represive mai energice faţă de fraudă, termen generic, multifaţetat, având ca numitor comun obţinerea de foloase necuvenite pe seama bugetului public şi nu numai. Frauda contravine legii dar şi moralei, iar riposta, pe ambele planuri, exclude rabaturile. Plagiatul, o formă de furt intelectual, intră şi el în această categorie. Există un contrast flagrant între România şi spaţiul vestic, în sensul că la noi plagiatul nu atrage nici un fel de consecinţe, cu rari excepții, în timp ce în spaţiul de care aminteam nu este vorba doar de oprobiu, ci de sancţiuni foarte severe. De pildă, recent, unul dintre cei mai importanţi miniştri ai Germaniei, care plagiase doar câteva fraze într-o teză de doctorat, pus în faţa dovezilor, demisionează şi îşi pierde poziţiile în lumea ştiinţei. La noi, plagiatul pare să reprezinte o cale destul de sigură pentru avansare în carierea universitară. Discuţia noastră se va cantona strict la domeniul medical, pe care îl reprezentăm.
Vorbim de fraudă ştiinţifică atunci când autorul lucrării de cercetare prezintă date falsificate, uneori inventate pur şi simplu. SUA, unul din liderii mondiali în cercetarea ştiinţifică, poate încă cel mai de seamă, priveşte cu extremă seriozitate frauda din domeniul medical, comisiile guvernamentale abilitate să le analizeze având trei obiective principale: 1. research fraud, 2. healthcare fraud, 3. retaliating against whistblowers, adică 1. frauda în cercetare, 2. fraudarea casei de Asigurari de Sănătate în cazul nostru (la ei Medicare) şi 3. protecţia avertizorului, adică a celui care sesisează fapta, faţă de represaliile din partea superiorilor vizaţi. Medicare a recuperat sume care în ochii noştri apar exorbitante de la medicii care au raportat în fals acte medicale neexecutate în fapt sau neindicate strict (exemplu: implantare de stenturi coronariene nenecesare) sau bolnavi raportaţi ca internaţi în spital dar care, de fapt, stăteau acasă dar cu foi de observaţie de pacient internat, deci decontat ca atare.

Recuperarea acestor sume de bani a realimentat bugetul de sănătate american. Fiind vorba de banii contribuabililor, „The role of government in health care is growing”, creşte rolul guvernului în sistemul de sănătate, un leitmotiv al politicii americane actuale. Prescrierea de medicamente, care reprezintă 10% din cheltuielile pentru sănătate, a crescut în SUA de la 40 miliarde dolari în 1990 la 234 miliarde în 2008, creştere care în perioada respectivă a fost comparabilă şi la noi. În creşterea costurilor pentru sănătate, frauda farmaceutică reprezintă o componentă importantă şi preocupantă pentru statul american, care încearcă să recupereze banii. Între 1996 şi 2005 s-au recuperat 3,6 miliarde dolari de la marile companii farmaceutice (vezi Steven Fox, Fraud and Abuse by Pharmaceutical Companies, Medscape Medical News 12 sept. 2011, publicat şi în Arch Intern Med.). Numai compania Pfizer a plătit 2,3 miliarde $ amendă pentru marketing ilegal, plata unor bani (kickbacks) către medici pentru a încuraja prescrierea unor medicamente ş.a. Aceeaşi sumă a fost plătită de Ely Lilly, o altă companie farmaceutică de vârf. În revistele americane de profil, aceste aspecte ocupă un loc privilegiat (vezi Qureshi Z.P et al, Pharmaceutical Fraud and Abuse in United States 2011, 171,1503-6) în timp ce presa medicală de la noi (dar şi mass-media în general) evită cu obstinaţie problema. Cu siguranţă, CAS şi Ministerul Sănătăţii, forţaţi de realitatea din teren şi urmând exemplul SUA şi UE, vor adopta măsurile care se impun în acest domeniu.
Problema fraudei ştiinţifice priveşte în primul rând Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care va trebui să înfiinţeze şi el comisii guvernamentale pe această temă, în colaborare, sperăm, cu reprezentanţi ai structurilor societăţii civile. La noi, situaţia este destul de gravă în primul rând din cauza neaplicării sancţiunilor pe care legea le reclamă, inclusiv noua şi vechea lege a Învăţământului. Falsul în documente (în dosarele de concurs de pildă), frauda ştiinţifică, plagiatul şi alte asemenea fapte reprobabile nu se prescriu, sancţiunea trebuie aplicată indiferent de timpul scurs de la comitere. Faţă de România, astfel de incorectitudini (eufemistic) sunt mult mai rare în Statele Unite. Sunt însă intens mediatizate.
Un caz ilustrativ provine de la Universitatea din Connecticut, unde doctorul Dipak K. Das, profesor universitar, şef de clinică şi director de centru de cercetări, a încasat 840.000$ din granturile federale de cercetare obţinute prin competiţie. Frauda ştiinţifică (prezentare de date false, cazuri inexistente) datează din 2007, investigaţia actuală din anul curent fiind retroactivă. Profesorul a fost eliminat din universitate, iar toate revistele medicale în care fuseseră publicate articolele respective au fost notificate. Universitatea are responsabilitatea controlului activităţilor de cercetare.
Un alt caz, de data aceasta al unui medic danez, Paul Thorson, responsabil de grant de cercetare pe tema autism-vaccin dar şi pentru studii privind evoluţia unor copii ale căror mame, în timpul sarcinei, consumaseră alcool sau substanţe toxice, condamnat penal pentru fals ştiinţific. Amintim cazul pentru a cita o frază din actul de acuzare pronunţat de procurorul Sally Quillian Yates: „When grant funds are stolen, we lose not only the money, but also the opportunity to better understand and cure debilitating diseases” (Când se fură fonduri de cercetare, noi nu pierdem doar bani, dar şi şansa de a înţelege şi trata mai bine bolile). Acesta este motivul pentru care frauda ştiinţifică din medicină este tratată cu mai multă asprime.
Foarte recent (2012) aflăm de condamnarea lui Andrew Wakefield pentru ceea ce a fost etichetat drept „fraudă elaborată”. Avem de a face cu granturi de cercetare efectuate în mari clinici universitare. Condamnarea celor vinovaţi a însemnat, pe lângă plata daunelor, pedeapsa cu închisoarea. Se impune şi la noi o verificare riguroasă a granturilor de cercetare în bună parte CNCSIS şi care au operat cu fonduri europene? Fără nici un dubiu, ba chiar cu prisosinţă! Comisia Europeană acţionează deja în acest sens, deoarece este vorba de bani europeni. România nu este privită cu prea multă indulgenţă pentru lipsa de reacţie faţă de frauda ştiinţifică. Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice România a făcut publică, într-o conferinţă de presă la care a participat şi preşedintele Emil Constantinescu, aspecte de fals şi fraudă în cazul profesor dr. M. D., Şef Clinică Medicală Spitalul Floreasca Bucureşti. Referitor la frauda ştiinţifică, doamna respectivă a prezentat la un congres internaţional o lucrare în care erau analizaţi peste 100 de pacienţi cu hipertensiune pulmonară la care se efectuaseră cateterism de inimă dreaptă dar şi coronarografie. Era cea mai mare serie din lume. Aceşti pacienţi nu se regăsesc însă în documente, laboratorul de cateterisme fusese abia înfiinţat, nu avea timpul material să efectueze un număr atât de mare de investigaţii complexe, nici măcar medicii care se presupune că efectuaseră cateterismele respective nu figurau ca autori (!) şi încă altele. În SUA sau în orice altă ţară europeană cazul ar fi fost minuţios anchetat.
Oare nu există fraudă ştiinţifică medicală în România? Măcar multiplicarea numărului de cazuri prezentate într-o lucrare ştiinţifică. Ascunderea, trecerea sub tăcere a unor astfel de cazuri foloseşte prestigiului României? Faptul că falsurile grosolane din dosarele de concurs pentru ocuparea unui post de profesor universitar nu sunt sancţionate cum s-ar cuveni (cazul aceluiaşi nume amintit mai sus) deteriorează sau nu calitatea învăţământului medical? Cum privesc medicii primari faptul că o teză de doctorat a fost „echivalată” cu două titluri de medic primar, în două specialităţi diferite, fără ca un astfel de examen care verifică abilitatea profesională concretă a unui medic să fie susţinut în mod real?

Asociația Europeană a Cadrelor Didactice a sesizat repetat atât conducerea UMF Carol Davila București, cât și Ministerul Educației (inclusiv Comisiile de Etică respective) despre un caz flagrant de fraudă științifică, mai exact publicarea unei lucrări pe baza unor date primare inexistente. Potrivit Legii Învățământului, fapta este incompatibilă cu poziția de profesor universitar. Domnul Ministru al Educației ne-a primit în audiență, dar ne-a comunicat că Ministerul exercită doar o activitate de coordonare și nu aplică sancțiuni. Cine aplică atunci legea? În urma cu câteva zile am primit și răspunsul scris de la Ministerul Cercetării și Inovării. Stupefiant! Scrie negru pe alb că frauda științifică nu are legătură cu cercetarea, nu e de competența Comisiei respective de etică să se ocupe de astfel de cazuri. Cine atunci?
Acest răspuns va fi adus la cunoștința opiniei mediului științific internațional. Merită mediatizat. Un fapt mai grav decât plagiatul este ascuns sub preș, rămâne neanchetat. Concluzia? Frauda științifică și plagiatul sunt tolerate și chiar încurajate în continuare în România.
Uniunea Europeană, din care facem parte cu drepturi depline, nu este doar un spaţiu economic ci şi unul moral. Este un aspect la care România nu poate rămâne corigentă. Ştiinţa nu poate progresa fără maximă corectitudine și exigență.
Asociația Europeană a Cadrelor Didactice România solicită Ministerului Educației Naționale precum și Ministerului Cercetării și Inovării ca, în consonanță cu contextul internațional, să înființeze de urgență o Comisie pentru Investigarea Fraudei Științifice.

Conf. univ. dr. CORNELIU ZEANA