ACASĂ / ARTICOLE / LA ÎNCEPUT DE DRUM - VIAȚA STUDENȚEASCĂ / NADINA ELENA NEGRU – O tânără hotărâtă

NADINA ELENA NEGRU – O tânără hotărâtă

NADINA ELENA NEGRU
O tânără hotărâtă

S-a născut pe 11 februarie 1997 în București, are 21 de ani și este studentă la Universitatea Politehnică București, Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor.
Trăiește în Chitila și de curând s-a întors din Olanda, University of Groningen, unde a obținut o bursă de studii ERASMUS. Cum a ajuns aici? Dragostea pentru chimie a început în școala generală și a continuat la liceu, iar când a ajuns în clasa a-XII-a, a realizat că trebuie să se hotărască ce va face cu viața ei. Și-a adus aminte că atunci când era mică prefera mașinuțele în loc de păpuși, „numai pentru că, dacă le dezmembram, aveau mai multe piese în interior pe care să le studiez”. Cu pasiunea pentru chimie și cu toate mecanismele care nu au rămas neanalizate, a decis că ingineria este drumul ei. Acum este o veritabilă studentă la Politehnică și nici că se vede făcând altceva.
CV-ul ei este impresionant, altfel nici nu ar fi convins comisia în fața căreia a trebuit să susțină un interviu să o aleagă pe ea dintr-un număr impresionant de studenți pentru a-i oferi bursa necesară plecării în schimbul de experiență. Zece ani de teatru la Clubul Copiilor Sector 1 București, unde singură sau împreună cu colegii ei de trupă a obținut numeroase premii naționale, regionale, județene sau municipale la festivalurile, concursurile sau manifestările artistice la care a participat, sportul pe care l-a făcut, Karate, unde a obținut numeroase premii importante, voluntariatul la Fundația PRO Chitila și multe alte activități de susținere și împărtășire a propriei experiențe elevilor mai mici, premiile obținute în cadrul Școlii Gimnaziale și a Liceului în care a studiat au ajutat la formarea unui tânăr de excepție.
Fascinată de experimentare, descoperire, autodescoperire, autodepășire, Nadina trăiește pentru a ajuta pe oricine are nevoie: „Îmi place să fac asta, indiferent dacă este vorba de a căra o canapea sau de a fi ascultătorul tăcut care așteaptă să îți termini povestea atunci când simți că totul merge prost, atâta timp cât la sfârșit văd că am reușit să pun un zâmbet pe fața cuiva”.
Datorită experienței acumulate în urma atâtor activități la care a participat de-a lungul timpului, găsește că e foarte ușoară interacțiunea cu oricine și îi place socializarea ca urmare a perspectivei pe care scena i-a format-o asupra vieții, ajutând-o
prin personajele pe care le-a jucat să înțeleagă diverse tipologii umane și să vrea să le cunoască.
„Pâna acum câțiva ani nu am înțeles acest lucru, dar din momentul în care am făcut-o chiar pot spune că viața mea s-a schimbat radical, realizând cât de importantă este comunicarea. Abordând această atitudine, am descoperit aspecte ale vieții sociale pe care foarte mulți dintre noi le trec cu vederea. Mi se pare foarte interesant cum putem aprecia frumusețea unui loc de joacă plin de copii sau a unui cățeluș în poșeta unei doamne, exteriorizând aceste sentimente, dar nu putem empatiza cu povestea unei mâini întinse. Această «revelație» a dus la dorința mea de a face voluntariat. Am început voluntariatul în vacanța
de după bac dintr-o întâmplare. Mă duceam într-o sâmbătă dimineață la aerobic și m-am întâlnit cu Mona și două prietene, Adela și Anca. Ele mi-au zis puțin de fundația unde activau și de câteva activități, dar nu am putut sta prea mult de vorbă deoarece ne grăbeam. În seara aceea am sunat-o pe Anca și am întrebat-o dacă pot să fac parte și eu din fundație, pentru că mi-a surâs ideea de a ajuta din primul moment și de aici a început totul.
Ignorând, probabil, timiditatea mea exagerată la început, toată lumea m-a primit foarte bine și în scurt timp consider că am devenit prieteni buni. Îmi place foarte mult că mai toate activitățile pe care le organizăm se axează în special pe educația copiilor din Chitila prin joc. Mi se pare o îmbinare perfectă a utilului cu plăcutul și sunt un mare fan al acestei metode, având în vedere că așa am învățat eu actorie. Educația, din punctul meu de vedere, este unul dintre cele mai importante aspecte al vieții. Pentru că pot ajuta într-o oarecare măsură în acest proces, mă simt mândră și voi face întotdeauna tot ce îmi stă în putință pentru a face lumea să înțeleagă importanța lui”.

Timpul petrecut în cadrul facultății și studiul aprofundat ulterior nu-i mai permit să combine activitatea la fundație cu teatrul, sportul și prietenii, dar asta nu înseamnă că a renunțat la ceva doar pentru confortul propriu. Facultatea o consideră o pasiune și crede că ceea ce o ajută cel mai mult să facă față provocărilor sunt prietenii ei și faptul că este convinsă că atunci când va reveni la activități vor avea parte de momente extraordinare împreună.
„Când mă gândesc la trecut, un inevitabil zâmbet îmi apare în colțul gurii tocmai datorită acestor evenimente și a tuturor momentelor pe care nu le-am trăit singură, așa că planurile mele de viitor se leagă tot de teatru, chimie și voluntariat. Probabil nu voi ajunge niciodată o mare actriță sau un mare inginer, dar mereu voi face tot posibilul să ajut, să fac oamenii fericiți și să îmi iubesc familia și prietenii. Motivația mea sunt părinții și bunicii mei, cărora vreau să le răsplătesc eforturile pe care le-au depus cu copilul neastâmpărat și adolescenta cu idei fixe, și motivația supremă este mica mea scumpă și dragă soră, pentru care îmi doresc să fiu un exemplu aproape perfect”.
Pentru că tot spunea că din viitorul ei face parte și teatrul, eu vă invit să o vedeți jucând la Teatrul Elisabeta în spectacolul „O petrecere alan-dala”, produs de Asociația Cultural Artistică „JOC”- B.M.R, alături de colegii de la Trupa de Teatru „Joc” în cadrul căreia activează de peste zece ani.
Nadina Elena Negru este o tânără minunată, un exemplu bun de urmat, este „un copil mare” ce a crescut frumos și sub ochii mei, sunt tare mândră de ea și de realizările ei și sunt sigură că-și va pune numele pe o descoperire/invenție în domeniul ingineriei chimice. Îi adresez, dacă îmi este permis, rugămintea să nu plece din țară, să rămână aici unde s-a născut, a crescut și unde s-a format pentru că avem nevoie de tineri minunați ca ea.
Eu îi doresc succes în tot ceea ce face și să nu aibă nici o îndoială că-i voi urmări traiectoria vieții!
Motto-ul ei: „Să ai curajul să spui da” (Arta de a invinge-Rudyard Kipling).

Prof. MAGDA BĂCESCU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

COSTIN DOBRIN – NOUL EINSTEIN DIN CONSTANȚA

Dacă treceţi prin Constanța şi dacă admiraţi marea vă vom oferi o informaţie interesantă: acolo, …

ALEXANDRU BOLOGA – NEVĂZĂTOR, CAMPION ȘI STUDENT LA DOUĂ FACULTĂȚI

Bucuria să este de nedescris. Pe podium la Rio de Janeiro! Își pipăie cu mâna …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: