ACASĂ / ARTICOLE / SPIRITUALITATE / DESPRE DUHUL TRISTEŢII

DESPRE DUHUL TRISTEŢII

CAPITOLELE

1. Lupta a cincea este împotriva duhului tristeţii, care aduce multe vătămări minţii.
2. Cu ce prevedere poate fi vindecată boala tristeţii.
3. Cu ce poate fi comparat un suflet chinuit de muşcăturile tristeţii.
4. De unde şi în câte feluri se naşte tristeţea.
5. Patimile noatre nu sunt stârnite de viciile altora, ci de ale noastre.
6. Nimeni nu se prăbuşeşte dintr-o alunecare neaşteptată, ci piere decăzând puţin câte puţin, din cauza unei îndelungate nepăsări.
7. Nu trebuiesc părăsite comunităţile fraţilor spre a atinge desăvârşirea, ci trebuie pusă în lucrare necontenit răbdarea.
8. Dacă ne vom îndrepta purtările, ne vom putea înţelege cu toţi.
9. Despre o altfel de tristeţe, care pricinuieşte pierderea speranţei de mântuire.
10) Doar în ce fel ne este de folos tristeţea?

Cum se face deosebirea între tristeţea cea folositoare de la Dumnezeu, şi cea pierzătoare de la diavol. În afară de tristeţea mântuitoare, care se naşte în trei feluri, oricare alta trebuie alungată ca vătămătoare. 13) Remediile cu ajutorul cărora putem stârpi tristeţea din inimile noastre.
1. În a cincea luptă trebuie să alungăm chinurile tristeţii sfâşietoare. Dacă prin vreun asalt întâmplător, sau prin diferite ocazii neaşteptate, tristeţea a avut putinţă să pună stăpânire pe sufletul nostru, atunci ne desparte pentru totdeauna de contemplaţia divină, iar mintea, odată decăzută din starea ei de totală curăţie, ne-o zguduie din temelii şi ne-o cufundă în grea deznădejde. Nu-i mai îngăduie monahului să-şi facă rugăciunile în bucuria de până atunci, şi nici să recurgă la remediile citirilor sfinte. Nici să mai fie liniştit şi blând cu fraţii nu suportă, şi-1 face fără răbdare şi posac în toate obligaţiile de muncă, sau religioase. După ce a pierdut orice judecată sănătoasă, iar pacea inimii i s-a tulburat, îl face să se comporte ca un om ieşit din minţi, căzut în beţie, îl doboară şi-1 prăbuşeşte într-o disperare dureroasă.
2. De aceea, dacă dorim să ne ostenim după legile jocului (I Tim. 2,5), în luptele duhului, trebuie să ne vindecăm şi de această boală, nu cu mai mică prevedere decât în cele de mai înainte. Căci „ca molia pentru veşminte şi cariulpentru lemn, aşa este de vătămătoare tristeţea pentru inima omului” (Pilde 25, 20): Duhul dumnezeiesc a arătat destul de limpede şi precis puterea acestei dăunătoare şi pierzătoare boli.
3. Căci, un veşmânt ros de molii nu mai poate avea nici o valoare şi nu mai poate fi de nici un folos cuviincios, şi tot la fel, lemnul brăzdat de cari, nu va mai merita să fie spre podoabă nici măcar pentru o clădire obişnuită, ci doar pentru foc. Tot aşa şi sufletul, care este chinuit de muşcăturile lacome ale tristeţii, nu va mai fi folositor pentru veşmântul preoţesc, care, după profeţia sfântului David, primeşte mirul Duhului Sfânt coborând din cer mai întâi în barba lui Aaron, apoi pe marginea sa: „Ca mirul pe cap, care se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se pogoară pe marginea veşmântului său.” Acest suflet nu va putea fi întrebuinţat nici la construirea şi împodobirea acelui templu al duhului, căruia Pavel, înţeleptul arhitect, i-a pus temelia zicând: „Voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte în vor (I Cor. 3, 16); iar în Cântarea Cântărilor, mireasa descrie lemnele acestui lăcaş, zicând: „Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii” (Cânt. 1,16). Astfel, pentru templul lui Dumnezeu sunt alese asemenea esenţe de lemn, care sunt şi plăcut mirositoare, şi nesupuse putrezirii şi care pot rezista şi stricăciunii aduse de timp şi roaderii carilor.
4. Totuşi, tristeţea este, uneori, sau urmarea unei mânii anterioare, sau este pricinuită de neîmplinirea vreunei pofte, ori a vreunui câştig atunci când cineva a văzut spulberată speranţa ce-şi făurise în minte despre aceste lucruri. Câteodată însă, chiar fără să existe vreun motiv, care să ne pricinuiască această cădere, din îmboldirea vicleanului vrăjmaş, suntem apăsaţi de o atât de neaşteptată tristeţe, încât nu mai putem primi cu bunăvoinţa de altădată nici pe cei dragi nouă, sau pe prietenii sosiţi. Oricât de firească ar fi fost convorbirea lor, nouă ni se pare supărătoare şi de prisos şi nici un răspuns plăcut nu le dăm, fierea amărăciunii punând stăpânire pe toate tainiţele inimii noastre.
5. De aci se dovedeşte foarte limpede că patimile noastre nu sunt întotdeauna stârnite din vina altora, ci mai degrabă din a noastră; noi avem ascunse în noi şi cauzele greşelilor, şi seminţele patimilor, care, odată ce ploaia ispitelor le-a udat în mintea noastră, îndată încolţesc şi dau roade.
6. Negreşit, nimeni nu e împins la păcat, fiind aţâţat de patima altuia, dacă n-are închisă în inima lui hrana păcatelor, şi nici nu trebuie să se dea crezare cuiva că a fost amăgit deodată când, la vederea unei femei frumoase, a căzut în iadul poftei ticăloase, ci mai degrabă, că această vedere a fost doar prilejul care a împins la suprafaţă bolile ascunse, tăinuite în adânc.
7. De aceea, Dumnezeu, Creatorul a toate, cunoscând, mai presus de toţi calea de însănătoşire a creaturii sale, şi că nu în alţii, ci în noi se află rădăcinile şi cauzele greşelilor, a poruncit să nu părăsim obştea fraţilor şi să nu-i ocolim pe cei ce socotim că i-am jignit noi, sau de care noi am fost jigniţi, ci să-i împăcăm, ştiind că, nu prin despărţirea de oameni, cât prin virtutea răbdării, poată fi atinsă desăvârşirea mimii.
Această răbdare în stăpânirea noastră trainică, poate să ne păstreze paşnici chiar şi cu cei ce urăsc pacea, iar, nedobândind-o,

ajunge să nu ne mai înţelegem nici chiar cu cei desăvârşiţi, şi mai buni decât noi. într-adevăr, prilejul de tulburări sufleteşti, pentru care ne grăbim să-i părăsim pe cei de care suntem legaţi, nu va putea lipsi în viaţa omenească, şi de aceea nu scăpăm de cauzele tristeţii, separându-ne de oameni, ci doar le schimbăm.
8. Prin urmare, trebuie să ne îngrijim să scăpăm cât mai grabnic de viciile noastre, şi să ne îndreptăm apucăturile. Negreşit, odată suprimate acestea, ne vom împăca foarte uşor, nu voi zice cu oamenii, dar chiar cu celelalte vieţuitoare şi cu fiarele sălbatice, după cum s-a spus în cartea fericitului Iov: „Fiara sălbatică va trăi cu tine în pace” (Iov 5,23). Nu ne vom teme, fireşte de loviturile, care ne vin din afară şi nici o sminteală nu ne va mai fi pricinuită din exterior, cât timp rădăcinile acestora nu se mai află înfipte şi adăpostite chiar înăuntrul nostru. Într-adevăr, „Pace multă au cei ce iubesc legea Ta, şi nu se smintesc” (Ps. 118,165).
9. Mai există încă şi o altfel de tristeţe, mai blestemată, care împinge sufletul păcătos nu la îndreptarea vieţii şi la alungarea patimilor, ci la cea mai pierzătoare disperare; aceasta 1-a împiedicat pe Cain (Fac. 4,9 -16) de la căinţă, după uciderea fratelui, iar pe Iuda {Mat. 27,5), în loc să-1 grăbească a cere iertare pentru trădare, 1-a împins să-şi pună laţul.

Sfântul Ioan Casian (circa 360-435 en)
Sf. Ioan Casian (circa 360-435 en)

10. Tristeţea totuşi trebuie considerată folositoare numai pentru un singur fapt, şi anume când o încercăm fie din căinţă, pentru păcatele săvârşite, fie aprinşi de dorinţa desăvârşirii, sau de contemplarea fericirii ce va să vie. Despre aceasta vorbeşte şi fericitul Apostol: „Întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte” (II Cor. 7,10).
11. Însă „întristarea care aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Cor. 7,10), este supusă, binevoitoare, umilă, blândă, bună şi răbdătoare, ca una care coboară din dragoste de Dumnezeu. Din dorinţa de desăvârşire ea însăşi se întinde, fără a obosi, până la toată durerea trupului şi zdrobirea sufletului, dar rămânând într-o oarecare măsură voioasă şi puternică, prin speranţa izbânzii, păstrează întreaga bunătate a omeniei şi îndelungii răbdări, având în ea însăşi toate roadele Duhului Sfânt, pe care le număra acelaşi Apostol: „Iar rodul duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe, înfrânare” (Gal. 5,22 – 23). Cealaltă tristeţe dimpotrivă, este morocănoasă, fără răbdare, neîndurătoare, pizmaşă, de o stearpă amărăciune şi de o dureroasă disperare. Pe cel ce 1-a cuprins, ea îl zdrobeşte sufleteşte, paralizându-i orice sârguinţă şi dorinţă de mântuire, căci este fără noimă (raţiune) şi nu numai că zădărniceşte foloasele rugăciunilor, dar chiar nimiceşte roadele duhului mai sus spuse, pe care le aduce cealaltă tristeţe.
12. De aceea, în afară de cea îngăduită, ori pentru căinţa mântuitoare, ori pentru zelul spre desăvârşire sau pentru dorinţa după cele viitoare, pe care ni le insuflă, orice altă tristeţe, ca cea a lumii, care aduce moarte, trebuie dată afară din adâncul inimilor noastre şi alungată odată cu duhul desf rânării, al iubirii de argint, sau al mâniei.
13. Deci, vom putea goni din noi această patimă ucigătoare numai dacă, susţinuţi de speranţa celor viitoare şi de contemplarea fericirii făgăduite, vom păstra mintea noastră stăpânită de o necontenită meditaţie spirituală. Într-adevăr, toate felurile de tristeţi, fie cea izvorâtă dintr-o mânie anterioară, sau din pierderea unui câştig, ori din vreo pagubă suferită sau pricinuită de vreo jignire, de vreo tulburare fără noimă a minţii, sau cele care ne împing la o disperare de moarte, vor putea fi biruite, când, având privirea îndreptată spre lucrurile veşnice, care vor veni, vom rămâne mereu voioşi şi neclintiţi. Atunci nici nu vom fi doborâţi de nenorocirile prezente şi nici înflăcăraţi de izbânzile avute, privindu-le pe toate ca pe nişte lucruri nefolositoare şi pieritoare.

MIHAIL DIACONESCU
Din vol.: „Antologie de literatură dacoromană” – texte comentate, Casa de producție și editura Corifeu, București, 2003

__________________

*Textul este selectat din volumul Sfântul Ioan Cassian, Scrieri alese, trad. de Prof. Vasile Cojocaru şi Prof. David Popescu, Studiu introductiv şi note de Prof. Nicolae Chiţescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, cap. Despre aşezămintele mănăstireşti cu viaţă de obşte şi despre tămăduirile celor opt păcate principale (De institutis coenobiorum et de acto principalium vitiorum remedia), pp. 222-225.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Imnul de stat al Macedoniei

Pentru că națiunea română este încă împărțită și divizată, neatrăgându-și lângă vatră frații vlahi și …

Grădinița „Ciupercuța”-coordonator Proiect European ERASMUS+ K227

“Amazing children, amazing nature” „Copil uimitor, natură uimitoare” Pe copil îl educă tot ce îl …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: