Expozitie cu ştaif

Expoziţie cu ştaif

Înainte de toate:
Decorul: O expoziţie compozită, mult trâmbiţată în media, reprezentând deopotrivă, sculptură, pictură şi arta grafică. Din acest amalgam de arte vizuale, nu avea cum să nu se nască partipriuri, falii artistice luate în sens generic şi nu în ultimul rând încălecări ori descălecări de orgolii.
Personaje deocamdată: N – Narator – omul care suportă orice.
B – Căldăraru Magdalena Ornela zisă Bizica, o mlădioasă jună care s-a oprit brusc la treizeci şi nouă de ani şi câteva luni (vreo două sute patruzeci şi ceva).
P – Cărbunescu Sevasta Traviata zisă Păpuşica, o fostă frumuseţe, care nu vrea să abandoneze nici în ruptul capului poziţia de jună primă; spre a treia „viguroasă” tinereţe.
C – Credulul (adică eu), cel îmbârligat de cele de mai sus şi nu numai, spre a cumpăra, musai, măcar ceva din marile „capodopere” expuse, evident „capodopere universale” ale expozanţilor.
Cum am ajuns în această poziţie? Este urmarea unei insistente invitaţii, de la o cunoscută prezenţă bucureşteană (pot spune binecunoscută) spre a mă afla în mod fizic prezent la o „complexă expoziţie de pictură, sculptură, grafică”, în fine, o îngemănare fericită (spunea interlocutoarea) a atâtor stiluri de artă. Eu, stingher printre cei hârşiţi în asemenea manifestări care vin să umple un fel de cunoaştere în materie (spun ei). Cei prezenţi, doar spre a fi văzuţi (eventual şi de ceva media dacă se întâmplă să fie pe acolo). Iar preopinenţii, într-un anume sens, organizatorii care-şi prezintă creaţiile, să-şi mai amintească şi semidocţii de pe aici de existenţa lor, ca artişti, care îşi expun obiectele îndeosebi peste hotare (ăsta ar fi visul lor).
Prima – doamna Scrântescu Corcodel Elis (S. E.) expozantă de tablouri (aşa zisă pictură).
Tot o fostă „jună primă” precum celelalte, profund aferată. Merge pe la fiecare, îndemnându-i să-i contemple tablourile, îi stimulează să se extazieze în faţa „capodoperelor” sale. Spune: – Au fost expuse la New York, Londra, Paris, Viena, Tokyo etc., multe dintre ele cu eticheta de „rezervat”. De fapt o mică stratagemă comercială, inutilă într-un anume sens; adică pentru cei care cunosc acest vechi truc.
Hartistul – Hanibal Cărbunoiu Călătorescu (H. C.) – răspunzător de sculpturi. Un individ super gras, mai mult lat decât înalt, care e mai bine să îl sari decât să îl ocoleşti. Cu barbişonul aferent, plin de năduşeală şi bube pe faţă, încearcă să capteze atenţia auditoriului. Îşi ia avânt şi-şi începe peroraţia.
– Aveţi sub pleoapele dvs. atât de cunoscătoare cea mai vastă desantare artistică de pe planetă, de fapt din această secundă de pe Terra.
Formule mixindrilice ce vă excită retina şi subconştientul (cred că-l aveţi!) nu pot face corp comun decât cu sinapsa simţurilor primare, care strivesc metaforic spiritele alese, în devenire ori deja formate.
– Vedeţi în această prezentare eclectică o formă devolativă a
excrescenţelor meditativ introspective (se tamponează de sudoarea excesivă, îndreptându-şi papionul) pe care egosul autorului a încercat să-l domine printr-un libidou autarhic, convulsiv, neînregimentat unor dogme anacronic dominativ retrograde.
Dacă este să mă refer la colega mea, dna Scrutescu, (Vă rog domnule – Scrântescu!) vă îndemn să priviţi aceste tuşe de culoare, penelul curge magnific spre oniric, spre zonele pudic violative cu reflexe în banalul carnalo-bahic. Ori aceste forme sculpturale aflate într-o magnifică stare de latentă descompunere… Este întrerupt.
P – Bravo, bravo! Superb, cu câtă masculinitate revărsată spre feminin prezentaţi aceste producte.
H. C. – Nu ştiu cine sunteţi doamnă… domnişoară… nu are niciun fel de importanţă; dar vreau să mă ascultaţi în continuare, deoarece am suficiente argumente de critică artistică spre a despuia, de fapt a beli în sens metafizic, fiecare dintre aceste piese unicat.
B – Frumos şi doct aţi prezentat la modul general această unică expoziţiune, dar, este cazul să mai auzim şi alte păreri (şi face o piruetă rapidă în jurul axei, de i se văd – intenţionat – pulpiţele, odinioară foarte vesele).
P – Da! Acum m-am convins că aici ne aflăm într-o lume bună. Se vede treaba că ne-au adunat într-un soi de încrocofiliere ori de încocostârcire, benefică extazului nostru lăuntric. Vă spun sincer că juisez în faţa acestor capodopere care topesc eul meu dominativ.
S. E. – Eu deocamdată nu mă pot exprima, m-a podidit plânsul la auzul elogiilor ce le-aţi adus (îşi şterge o iluzorie lacrimă, bine ticluită ca să impresioneze).
N – O lume cosmopolită în care fiecare vrea să pluseze asupra valorii exponatelor. Şi pentru cine? Pentru creduli, pentru cei care vor fi „obligaţi” mental să cumpere aceste bazaconii.
P – Mă uit la aceste forme, sculpturale, cu tente anusoide, care îmi umplu sufletul meu tern, şi adesea fără rost, de o voluptate circumspect sinusoidală.
B – Draga mea, eu ştiu că nu ai avut nicio tangenţă cu matematica, aşadar, las-o mai moale cu sinusoidala, că asta e o altă problemă. Iar cu circumspecţia, ori cu circumscizia, nu ai cum să le controlezi.
P – Din ce cauză fato?
B – Pentru că au o directă legătură cu menopauza sau metempsihoza.
P – Auzi, lasă asta cu bufeurile că cu balerina ta ai cam dat-o în bărci; lasă-ţi şlapii afară că nu mai poţi de mult să te învârţi pe poante. Hai „Maia Plisetkaia” lasă bara că-ţi tremură genunchii.
B – Să o crezi tu, am un „antrenor” sub treizeci, care mă adoră. Mă alintă că aş fi între bunica şi mama lui, mai apropiată de prima.
Auzi ce flatare îmi adresează!?
E un macho adevărat, mă înnebuneşte, mă freacă la bare, greutăţi, mă aleargă pe bandă, în fine, e un nebunatic.
P – Şi mai departe, ce-ţi face?
B – Eşti chiar indiscretă!
S. E. – Fetelor, cam de ce am venit noi pe acilea…?! Oricum nu pentru cuceririle noastre, ci pentru cultură. Aţi cam înţeles despre ce ar fi vorba?
N – Se aşterne o tăcere stânjenitoare. Fără a băga în seamă încrâncenările celor două, H. C. prinde un moment spre a-şi continua ditirambele.
H. C. – Ei, acum suntem la o înflexiune istorică. Se întâlneşte în sfârşit arta materială cu clamaţia egosului. Iată cum se devoalează latura introspectivă, cucuribosciană, pantagruelic aplicativă şi nicidecum acea degringoladă abscons purgativă. Contemplaţi aceste superbe sculpturi (de fapt nişte anoste pietre superficial prelucrate), se vede treaba că în demenţa creaţiei, le-am sodomizat în sens artistic, astfel că par, ca figuri, cu ochii, ipotetici, ieşiţi din orbite.
Nu vi se pare? (Şi râde sarcastic, satisfăcut de modul lui super inteligent de portretizare).
Modul de finisare, urmează o linie caligulică, devine de un macro cefal organic intrinsec legat de arta creaţiei.
Nu pot să închei, decât, atribuind acestor magnifice exponate, focul lăuntric al Gheenei ce aduce ineluctabil în derizoriu ori în sublim, efortul uman de a se distanţa, fără nicio şansă, în demiurgicul destin al creatorului (a se înţelege cu c – mic),
B – Am ascultat cu atenţie maximă, cu satisfacţie desăvârşită şi cu smerenie acest scatofagic discurs asupra artei, în general, dar mai ales, pe concretul convulsiv prezent aici.
Vine să-mi trezească convingerea mea himenală, că arta, dar mai ales expozeul d-lui, plin de clăbuc admirativ asupra acestor piese, anacronic prezentate ce reprezintă repere pentru viitorime. Apauze!!
H. C. – Plusează. Priviţi acest chip (prezentând o arătare diformă) alcătuit în maniera lui Fidas ce dăltuieşte pe circumvoluţiunile fiecăruia forma unui falus arţăgos. De ce arţăgos şi nu placid? Pentru bunul motiv că figura prezentă în standul următor completează cu prisosinţă această percepţie proiectând o palidă imagine a autorului; de fapt, e imaginea palidă a autorului.
[Ochii extaziaţi ai auditoriului feminin, s-au injectat instantaneu de pasiuni de mult uitate].

xxx

Aceleaşi personaje şi nu prea.
H. C. s-a „topit” uşurel spre o altă „zonă” unde câţiva picoli cărau niscava bunătăţi pentru ospăţul de după.
Pe măsură ce platourile soseau le şi lua în primire.
Apare un alt personaj, lipsă până acum, şi anume graficianul, că pe acolo şi-a agăţat şi el ceva lucrări, Cinteză Beniamin de Bergamo (C. B.).
Neştiind pe cine reprezintă, venind cu o remarcabilă întârziere este luat din scurt.
B – Dumneata cu ce treabă pe aici?
C. B. – Păi pentru ceva lucrări d’astea, pe care le-au agăţat pe pereţi.
B – Adică care lucrări? Să le prezinţi, ori să le cumperi, ca să ştim cum stăm şi cum discutăm, aşa ca un preambul.
N – C.B. – Un personaj uscăţiv, înalt, cu ochelari de mare dioptrie, cu păr abundent ce „cade” într-o coadă de cal pe spate, cu o faţă zbârcită mult prea devreme. Probabil consumator de licori tari, deoarece îi cam tremură mâna, nu neapărat de la acul de gravură.
C. B. – Păi eu sunt, ca să zic aşa, dacă nu primul ori al doilea, măcar al treilea expozant! (Şi râde aşa ca pentru el, cu o largă gură, că de n’ar fi avut urechi, s-ar fi întins râsul până la ceafă).
N – Simţind un pericol legat de o viitoare, posibilă, valorificare a productelor, intervine S. E.
S. E. – Domnule, cum ţi se spune dumitale, puteţi să prezentaţi acestui ilustru auditoriu semnificaţia lucrărilor, aflate acum, dintr-o stânjenitoare defecţiune tehnică, într-o totală penumbră, pentru motivul ca nu aţi avut minimul respect de a veni la deschiderea vernisajului!?
C. B. – Priviţi cu ochii dumneavoastră personali cele peste patruzeci de lucrări, mai exact patruzeci şi trei,şi care au un numitor comun, ca să ma esprim aşa.
P – Care ar fi acela, suntem curioşi cu toţii, că până acum am auzit doar tâmpenii.
C. B. – Mai întâi scula mea principală (apar ochi întrebători din public), acul de gravat (s-a mai domolit interesul), l-am plimbat în demenţa mea creativă spre teme mai degrabă actuale, cu conotaţii socio-umane universal stroboscopice.
– Priviţi aceste învolburări de ape, pe o creaţie, pe o alta învolburări de valuri şi în fine învolburări de gânduri, exprimate succint într-o învolburare planetară. Le puteţi remarca în toate aceste lucrări ale mele. Absolut toate sunt aproape vândute cu fix 500 € bucata, fără tocmeală, fără chitanţe ori alte mofturi, aşa ca să n’avem îndoieli ori dezdoieli.
B – Domnule, sunteţi foarte tranşant, dar pe aici sunt şi ceva, dacă e să mă exprim feministic (de fapt eufemistic), ale altor două stiluri prezente: pictură sleş sculptură, pentru care ar fi trebuit să vă aplecaţi cerebelul corodat cu ceva cuvinte.
– Că oricum aţi ratat deschiderea, asta dovedeşte un fel de desconsiderare a
auditorului narcozat. Nu cred că aţi pierdut avionul ori trenul de la Caransebeş spre Bucureşti ori aţi făcut autostopul pe DN1.
C. B. – Măi amor neprihănit, inimă zburdalnică aflată în repaus, cred că nu ştii cine sunt eu, ce reprezint eu, care e dimensiunea cocârlimii mele aşa cum se cade.
B + C – Adică cinetelea eşti, măi păsărică?
C. B. – Doamnelor, Cinteză Beniamin de Bergamo! Eu sunt organizatorul. Eu am plătit tot, inclusiv dejunul artistic de alături, unde un grăsan se îndoapă deja cu felurite bunătăţi. Iar eu am un drept exclusiv comprehensiv absolut şi de netăgăduit asupra acestei etalări abjecte de obiecte corcodelice matisate într-un tubercul creator aflat în centrul inflexiunilor semiotice ale plexului devolutiv incestuos pozitiv al purgatoriului creator.
– Aşa că voi va trebui să aşteptaţi ceva timp, să trozniţi ceva bomboane agricole, pe gingiile voastre şi apoi să expectoraţi aprecieri. Voi veţi sta deoparte, ca nişte fufe culte pentru ca eu să licitez, eventual să vând spre a-mi scoate ceva din pârleală, asta să vă fie clar!
N – O difuză rumoare dar şi un fel de consternare se aşterne peste o bună parte dintre cei prezenţi. Stânjeneala aproape generală este luată din scurt de Bizica şi Păpuşica, care aproape simultan îl apostrofează scurt.
– Oi fi matale organizator aşa cum zici, dar aici e debandadă.
P – Mai întâi domnule Păsărică (pardon, Cintezoi) că, ca organizator, ai pus
o panaramă să „taie” bilete la intrare, iar banii îi bagă în geanta ei personală.
– Apoi ai ciugulit şi pe expozanţi de ceva euroi, ca un bagabont artistic ce
eşti. Şi, în fine, „masa” ta bogată e formată din pişcoturi, sărăţele, licori ieftine şi câteva sticle de ţuică second hand, care pute de la o poştă.
– În consecinţă te sfătuim să-ţi iei zborul până nu dăm un anume telefon,
care să vină mascaţii şi să-ţi sară fulgii. Hai, go, go…!
N – C.B. – Privi năucit la potopul de acuzaţii ce i se aduceau, fără îndoială adevărate şi, care dintr-un câştigător pe linie, a ajuns să plece cu coada între picioare, lăsând baltă tot, nu înainte de a o lua de aripă pe panaramă cu sacoşa de bani cu tot.

xxx

N – În sfârşit, s-au cam liniştit cei prezenţi, că „infractorul” care era cât pe ce să le strice treburile a fost uşuit şi iată că a venit şi vremea, timpul, în care să se realizeze, materializeze scopul acestei adunări artistice (era să-i spun adunături).
Intră cu pieptul (pântecos la propriu) în faţă Păpuşica.
P – Acum, după ce cu toţii am consumat şi ceva licori (a se înţelege tării), putem vedea într-o altă lumină „capodoperele” agăţate pe pereţi, nu-i aşa? Oricare dintre ele vă pot împodobi apartamentele şi însenina viaţa voastră fără sens, care de acum încolo chiar are…
B – Ce are, soro?
P – Are, căci avem în mijlocul nostru un mare om, un demiurg, căruia ar trebui să-i aşezăm la picioare un soclu de marmură pe care să-l înţepenim. El este prin profilul lui un Socrate, un Diogene, în fine, un mare, nu-mi vine în creieri altceva mai bun să-l ademenesc cu flecăreala mea.
Şi continuă: – Este eruditul, magnificul, cel care este un exemplu de devotament cu sintagme pernicioase paludistice, capabil să răstoarne din temelii orice formă imbecilă de claustrare exhaustivă.
Vi-l prezint pe domnul Trămbăloiu Gavrilescu Victor, pe scurt TGV (un celebru tren francez).
– Ca cunoscător în ale artei şi ca mec – cena, cu toţii suntem convinşi că va
achiziţiona in corpore aceste producte super sofisticate prezentate într-o suspectă penumbră mistic retrogradă.
Între timp apare şi Hanibal Cărbunoiu Călătorescu (H. C.), cam tuflit de oarecări licori alcoolice inferioare şi, simţind că se pune ceva la cale, intervine în sistem.
H. C. – Carevasăzică aţi început licitaţia şi pă mine m’aţi lăsat ca prostu’ d’oparte?!
P – Domnu’ Canibal, noi am făcut doar încălzirea, nicidecum nu am început tembelizarea privitorilor. Aşa că poţi, dacă mai eşti capabil, să-ţi prezinţi şi să licitezi panaramele de sculpturi!
H. C. – Hâc! (urmată de o lungă râgâială). Acilea văd că sexul slab, era să-i zic frumos dar nu e cazul, a luat frâiele bisnisului în labele lor delicate. Mă înclin, dar imediat mă şi răzvrătesc. Cum adicătelea, acilea e numai pictură de vânzare, sculpturile mele unde ar fi în licitaţie?
S. E. – Intervine împăciuitorist.
– Trebuie să recunoaştem că fiecare în patima lui are o valoare pe care evident nu trebuie să i-o persiflăm, ci dimpotrivă, suntem datori să i-o ţinem sus şi tare, ca arta fiecăruia să fie tot timpul în erecţie.
H. C. – Tare, tare cucoană! Se vede că mâna dumitale a mângâiat pensùla cu multă dibăcie.
P – Ar cam fi cazul să trecem la partea a treia, că ne cam presează timpul.
Domnule TGV – plimbaţi-vă dioptriile pe aceste minunate arătări artistice, atingeţi măcar una pe care să v-o împachetăm.
H. C. – Adică de ce una şi nu pe toate, că am auzit că are bani căcălău.
P – Îi şopteşte la ureche lui H. C.: După ce că eşti mangă, mai eşti şi tâmpit. Trebuie luat cu binişorul, îl mulgem pe rând aşa cum oaia stă ca proasta în lactaţie şi apoi îl lăsăm baltă; ai înţeles?
H. C. – Hai fă c’am priceput!
P – Aşa deci domnu’ TGV – ia să vedem, ce ne place nouă?!
Apoi îl prinde în continuare şi Bizica şi după un colţ îi face semn, nici mai mult nici mai puţin decât Cinteză Beniamin de Bergamo, care s-a deghizat între timp spre a urmări licitaţia, trăgându-l deoparte.
– Bă neamule, lasă baltă colcăiala de aici, că panaramele astea şi-au pus în
cap să te lase lefter. Hai cu mine la o băută.
Mi se adresează mieros, în acelaşi timp discret şi la ureche.
– Aţi făcut deja o incursiune în artă, parcurgând cu acurateţe curbele lăsate
de scula mea (punând accent de fiecare dată doar pe cele trei litere). Am nevoie (mă strânge de mână şi mă mângâie provocator) de o încurajare că nu mă descurc.
Lasă-le baltă pe curvele astea că te încurcă. Lasă să se înţeleagă că dacă îi voi achiziţiona ceva sculpturi mă va aştepta la el acasă aşa…. ca o încurajare.
Trebuie să fiu atent la derularea ultimelor secvenţe, aşa că mă detaşez spre a mă descurca în hăţişul de provocări.
Zis şi făcut, TGV părăseşte pe şest adunarea.
P – Dragele mele, unde s-a ascuns derbedeul ăla de mecena, că ne-a cam lăsat cu ochii’n soare. Şi cu portofelele goale.
D – L-am urmărit îndeaproape, da cred că s-a dus ca să se, ca ce te interesează pe tine?
P – Bă trăznito, fără ăsta suntem falite.
B – Ei draci!
P – Păi cu ce o să plătim sala şi celelalte?
S. E. – Fetelor, hai să ne uşchim de aici, fără scandal, lăsăm totul baltă, că oricum nu au nicio valoare, şi uşurel ne facem nevăzute.
N – Toată lumea se resipeşte pe şestache, „operele” rămân în expoziţie şi astfel o mare manifestare, programată cu surle şi trâmbiţe, se îneacă într-o golănie.
Asta este arta, se înalţă ori se scufundă într-o zonă fecaloidă.
Trăiască cultura!

FLORIAN LAURENȚIU STOICA