ACASĂ / ARTICOLE / ÎN GRADINA LUI ACADEMOS / Iulie este pentru mine luna cu cele mai bune intuiții creatoare…

Iulie este pentru mine luna cu cele mai bune intuiții creatoare…

Iulie este pentru mine
luna cu cele mai bune intuiții creatoare…

– Interviu cu prof. univ. dr. ILEANA HOGEA VELIȘCU –

 

Ileana Hogea Veliscu

Expert sinolog, traducător din limba chineză în limba română și invers, autor de antologii, dicționare, abecedare pentru folosul celor care vor să învețe limba chineză, profesor universitar – doctor, iată un succint parcurs al unei cariere de-o viață, prin care am dorit să prezint cititorilor revistei pe interlocutoarea mea, doamna Ileana Hogea Velișcu!
Reporter: Fiind în luna lui Cuptor, ce înseamnă pentru dumneavoastră luna iulie?
Ileana Hogea Velișcu: (râzând)… Este chiar momentul sosirii mele în lume! Sunt născută la mijlocul lunii, pe 15 iulie, 1936, în comuna ialomițeană Sudiți. Este un loc binecuvântat, care mi-a dăruit multe bucurii, părinți minunați, care au sădit în mine învățături și idealuri, urmate de mine toată viața: credință, cinste, dragoste pentru semeni, perseverență și multe altele! Sudiți, unde m-am născut, este un loc emblematic din vatra Bărăganului, o așezare prăvălită peste un deal și-o vale, departe de o apă curgătoare ori o gară, dăruită cu un soare dogoritor, mai ales în Cuptor. Curgea, e drept, Ialomița, pe undeva, dar ca să ajungi „la gârlă” trebuia să înhame tata caii și să facă jumătate de zi dus și jumătate întors, tot în galopul cailor…
De unde numele Sudiți? O evoluție lingvistică de la cei „fugiți din calea ciumei, în vremea lui Vodă-Caragea, cât mai spre sud, cum a făcut și neamul meu Hogea (din vechi oieri albanezi!), trecând Ialomița și-au durat gospodăria pe aici, dar mai departe de alte sate, ca Mărculești sau Cosâmbești… pentru care noi eram „fugiții”, cei veniți în sud… „sudiții”!
Rep.: Plecarea din Sudiți, după terminarea claselor primare, contra voinței tatălui, v-a dus la Călărași, la Școala pedagogică de învățători… iar apoi, un destin aparte, scris desigur în stele, v-a purtat spre Facultatea de limbi slave a Universității București…iar după un an, prin concurs, ați luat drumul „mătăsii”, ați devenit studentă la Universitatea din Beijing, din China…unde ați primit un nume nou: Yang – Ling!… în limba chineză este un nume de alint și înseamnă: Foșnet de plop… adică un destin de cărturar grațios și afectuos. Ați învățat 7 ani în China, i-ați cunoscut foarte bine pe chinezi, i-ați îndrăgit și ei, la rândul lor, v-au iubit și v-au răsplătit performanțele cu un calificativ deosebit: youdeng, adică excelent!
Ați revenit în țară și ați construit treptele propriului templu profesional: activitate didactică universitară, doctorat și mai apoi o febrilă și rodnică activitate de creație: lucrări originale, traduceri, manuale pentru studenți dar și elevi care au învățat limba chineză cu ajutorul lor…numeroase tratate și studii sinologice, unele în parteneriat cu personalități culturale din China, cu adevărat un „ambasador” cultural al României în țara lui Confucius. Ce fel de om, de personalitate profesională și umană ați clădit, cu trup și suflet?
Ileana Hogea Velișcu: Un om cu pasiune pentru tot ce e omenesc, un om cu multe doruri, pe care le aduc la lumină, prin cărțile mele, să vadă căldura soarelui și bucuria semenilor care le citesc…Scriu mai ales vara, studenții mei sunt în vacanță, iar eu mă străduiesc să am intuiții bune pentru felurite scrieri… Între anii 1999-2014 am realizat 4 volume colective, coordonate de mine: „Evantaiul celor 10 mii de gânduri-România și China, trei veacuri de istorie ”.
În această vară vor fi gata alte 2 volume de Memorii… Sunt mândră și de o monografie aflată sub tipar: „Marcela Peneș – personalitate emblematică a învățământului românesc”, carte care se va da ca premii elevilor de la Școala din Sudiți, la serbarea de sfârșit de an școlar.
Tot în acest an se va traduce în limba chineză un amplu studiu monografic, scris de mine în 2008: „Un pre-român, boierul moldo-valah Nicolae Milescu Spătaru, ambasador la curtea Marelui August Kang – Xi ”. Un călugăr de la templul daoist – Norii albi, cu un zâmbet, mi-a spus că sunt reîntruparea unui călător de pe meleagurile mele, ce a trăit cu 300 de ani înaintea mea… și acela este… CHIAR Spătarul Milescu, născut la 1736, iar eu la 1936. Mi-a mai spus că modelul meu spiritual este asemănător cu al unui erudit – la rândul lui iubitor al Chinei – care în anul nașterii mele se afla la apogeul gândirii sale filozofice…și cred că e vorba despre Lucian Blaga, care în studiul său „Religie și spirit” aduce un elogiu culturii și spiritualității chineze, cu nimic mai prejos decât cea europeană.
Blaga este și el un iubitor al soarelui de vară, ca și mine: „Dogoare… Pământu-ntreg e numai lan de grâu / și cântec de lăcuste./În soare spicele își țin la sân grăunțele / ca niște prunci ce sug. /Iar timpul își întinde leneș clipele / și ațipește între flori de mac./ La ureche-i țârâie un greier.”

ROMANIȚA ȘTENȚEL, jurnalist

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ghițeanu Ecaterina (Nineta)

Motto: Cuvintele rămân pentru totdeauna mai ales când se adresează între doi Oameni. Când discuți …

Prini Adelmo

Artistul plastic Prini Adelmo, al cărui talent se desfășoară continuu și în cote din ce …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: