ACASĂ / ARTICOLE / JURNAL DE CĂLĂTORIE / CIRCUITUL VĂII GALBENA

CIRCUITUL VĂII GALBENA

CIRCUITUL VĂII GALBENA

 

CIRCUITUL VĂII GALBENA

Circuitul Văii Galbena este considerat cel mai frumos traseu turistic din România. La început, drumul este comun cu cel al Cetăţilor Ponorului, apoi se desparte spre Cetăţi, în dreapta, şi spre Valea Galbenă, în stânga. Din momentul despărţirii, traseul nostru urmează, de la distanţă, un timp, conturul Cetăţilor. Apoi se desprinde de acesta şi ajungem la bifurcaţia spre avenul Borţig, un aven adânc, care este, ca mărime, a treia peşteră cu gheaţă din România. De aici, după aproape o oră, întâlnim Izbucul Galbenei, ce porneşte tumultos de un drum la fel de tumultos, strecurându-se printre chei strâmte, cu pereţi ce par fără sfârşit sau odihnindu-se, pentru o clipă, în scobitura unei stânci.
Acest parcurs, aproape dramatic, a ieşit la lumină prin prăbuşirea tunelului de curgere.
Din loc în loc, rămăşiţe ale unor vremelnice poduri de lemn ne permit să admirăm acest joc năvalnic de ape, în timp ce pentru a parcurge unele porţiuni de potecă prea îngustă trebuie să ne ajutăm de cablurile prinse în stăncă. Traseul este plin de surprize, aşa cum este dispariţia apei într-o gaură neagră pentru ca să apară, puţin mai jos, sub forma unei cascade ca o avalanşă de zăpadă (cascada „Evantai”).

CIRCUITUL VĂII GALBENA _2

După această cascadă inconfundabilă, situată în peretele drept al văii, se traversează apa. Acesta este punctul de vale al circuitului.
De aici, marcajul ne conduce, pe rând, la două balcoane ce ne oferă o sinteză a circuitului Văii Galbena: sub noi, la 100 m, firul apei; peste vale, pereţi verticali, înalţi de 300 m. De la al doilea balcon, ajungem în Poiana Florilor, unde găsim un izvor cu apă bună de băut. Este o poiană imensă, presărată cu câteva sălaşuri de vară.
De la ieşirea din Poiana Florilor, după un urcuş anevoios prin pădure, întâlnim ramificaţia spre o nouă surpriză a circuitului: Peştera „Focul Viu”, a doua peşteră gheţar ca mărime din ţară.
Gheţarul ocupă toată podeaua peşterii, prelungindu-se pe verticală cu stalacmite şi coloane masive de gheaţă, ce sunt luminate, mai ales în miezul zilelor de august, de lumina care pătrunde prin tavanul spart, ca printr-o fereastră. Plecând de aici urmăm marcajul punct galben şi ne apropiem de un izvor bine venit, căci ultima sursă de apă a fost la intrarea în Poiana Florilor, în urmă cu aproape trei ore.
Continuăm să mergem până reîntâlnim marcajul punct albastru ce ghidează turiştii în interiorul Cetăţilor Ponorului, astfel că spre Padiş ne vom întoarce urmând marcajul dublu galben-albastru, mulţumiţi că am reuşit să parcurgem un traseu dificil, dar şi unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din ţară.

DAN LIVIU MUT

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Alte parcuri dendrologice din România (II)

În numărul din s e p t e m b r i e – octombrie …

Tunelele secrete din județul Dâmbovița

Peșteri, tunele și locuri de legendă Din cartea Secretele României subterane a reputaților oameni de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: