CINSTIREA MAICII DOMNULUI

CINSTIREA MAICII DOMNULUI
Iordanul în care S-a sălăşluit Hristos

De ce oare această sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului este atât de cuprinzătoare mai ales în spaţiul nostru ortodox? Pentru că noi ştim şi credem că ea a fost primul pământean, prima fecioară care I-a dat, cum am spune noi în popor, „Bună ziua!” sau „Bine-ai venit!” lui Dumnezeu pe pământ. Prima persoană de pe pământ prin care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a coborât şi cu care a vorbit în chip cu totul deosebit a fost Fecioara Maria.
Atunci când ea a spus: „Fie mie!” îngerului Gavriil, ea a răspuns în locul şi în numele nostru: „Fie nouă!”, adică vino la noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, că suntem în mare suferinţă, suntem în umbra morţii pentru că toţi au murit fără nădejde şi nu ştiau încotro se îndreaptă până la Învierea lui Hristos.
Iată, Sfânta Fecioară i-a făcut sfântă chemare atunci când a spus: „Fie mie!”, când i-a zis îngerului: „Vino la noi, că suferinţa e mare!”. Tot aşa şi astăzi Maica Domnului, în numele nostru, al celor ce o cinstim, în rugăciunile ei către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, spune: „Mai vino, Iisuse, pe pământ, la fiii neamului acesta creat de Tine, Tatăl şi Duhul Sfânt; întăreşte-i, alină-le durerea şi suferinţa şi trece-i puntea acestei vieţi întru bucuria cea veşnică!”.
Maica Domnului a fost cel dintâi Iordan. Bătrânul Iordan izvorâse cu aproape 65 de milioane de ani în urmă, de la poalele Muntelui Hermonului. Totuşi, întâiul Iordan, în care a intrat şi S-a sălăşluit Hristos, a fost Fecioara Maria. Apoi, la 30 de ani, a intrat şi în bătrânul Iordan care Îl aştepta şi el, cu apele lui limpezi, ca să-l sfinţească şi pe el, căci multe patimi trecuseră, în decursul timpului, şi peste el şi mult sânge al răzbunării a curs şi pe Iordan.
Dacă credem că, la botez, Hristos a sfinţit Iordanul în care a stat câteva clipe, până L-a afundat Sfântul Ioan în apele lui limpezi şi a avut acel dialog al smereniei între om şi Dumnezeu – iată, numai câteva clipe -, atunci să nu credem că a sfinţit în mod cu totul deosebit trupul Sfintei Fecioare, în care a stat de la zămislire, prin umbrirea Duhului Sfânt, şi până la naştere? Cum să nu cinstim o asemenea Fecioară, un asemenea Iordan în care Hristos S-a sălăşluit în vremea Lui de creştere, până la naşterea Sa în Bethleem?
Cum să n-o cinstim apoi pe Maica Domnului, căci ei i-a spus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca prunc, primul cuvânt pe pământ, cuvântul „mama”? Deci acestei Sfinte Fecioare Hristos îi spune „mamă”. Rostind Hristos cuvântul acesta, a sfinţit cuvântul „mamă”. De atunci, noi nu mai avem mame, ci de când Hristos a sfinţit acest cuvânt, noi avem „sfinte mame”. Poate cineva dintre noi să dea cu o piatră în mama lui? Poate cineva dintre noi să spună că n-a fost sfântă mama lui, care atunci când ne-a avut în pântece s-a bucurat şi nu ne-a azvârlit în gunoi şi în canale, ci ne-a luat în braţe şi ne-a dus în sfânta biserică, şi ne-a încredinţat Maicii Domnului, iar preotul din satul nostru ne-a botezat în numele Sfintei Treimi, al Tatălui şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh?
Să nu mai spuneţi, de astăzi, cuvântul „mamă” decât adăugându-i şi celălalt cuvânt binecuvântat de Dumnezeu, „sfânt”! Nu vă mai înjosiţi mamele! Nu mai ridicaţi palma şi cuvântul peste obrazul sfânt al mamei! Nu-l mai loviţi! Nu-l mai umiliţi! Cum poţi să loveşti cu palma un obraz sfânt? Căci aşa a spus Hristos, că a sfinţit numele de mamă, şi mamele noastre sfinte sunt. Au rămas şi vor fi, chiar dacă au trecut dincolo, sfinte mame. A fost chemat odată, într-un sat, un călugăr de la o mănăstire. L-a chemat o familie ce voia să-şi deshumeze mama, la împlinirea vremii de şapte ani, şi să-i facă cele după orânduială. Alături mai dezgropase cineva, tot atunci, pe un bărbat. Şi când l-au dezgropat, au văzut că mâna lui dreaptă nu putrezise. L-au întrebat pe bietul călugăr: „Părinte, ce-i cu tatăl meu de nu i-a putrezit mâna dreaptă?”. Şi i-a spus călugărul: „În mod cert, cu mâna aceea şi-a lovit vreodată mama peste obraz”. Prin urmare, de veţi dezgropa vreodată pe cineva şi veţi vedea că are mâna dreaptă neputrezită, să ştiţi că acela a lovit cu sete obrazul sfânt al maicii sale.

„Acéstă sântă icónă Maica Domnului din sânta
biserică Ollari, s-a îmbrăcatŭ cu argintŭ proba 12, ocalle 9, dra 200 şi s-a poleitŭ cu aurŭ cu cheluiala de lei 12900 a servitorŭ lui D=deu, marele clucer Ispas Făgărăşianu cu soçia D-sille Maria şi a ginerelui D-lorŭ Colonelu și Cavaleru Ştefan Stoica cu soçia D-selle Zoe, pentru adjutorulŭ ertarea pacatelorŭ şi eterna memoria a D-lorŭ, a părinţilorŭ şi a copiilorŭ, a sororilorŭ, şi a făcătorilorŭ D-lorŭ de bine şi a acellorŭ ce-i a servitu cu dreptate. 1864 Martie 1”

De ce o mai cinstim pe Maica Domnului? O cinstim pentru că a cinstit-o şi Fiul său. A ascultat-o. Până la 30 de ani, deşi era Fiu de Dumnezeu, născut din Tată fără de mamă, şi născut din mamă fără de tată, a ascultat-o. Când eram la Nazaret şi am văzut izvorul de unde Maica Domnului lua apă, ca toate celelalte femei din Nazaret, pentru trebuinţele de familie, m-am gândit de câte ori Îl va fi trimis pe Fiul său să aducă apă. În mănăstirea de la Izvorul Mureşului există undeva pictată scena Maicii Domnului cu Pruncul venind de la izvor, fiecare având câte un ulcior în mână.
Maica Domnului rămâne model pentru orice mamă şi fecioară creştine. În societatea modernă de astăzi vedem că mereu spun oamenii că avem nevoie de modele. Într-adevăr, aşa este! Dar ca model de mamă şi de fecioară noi avem pe Maica Domnului. Iată, ca fecioară îşi păstrează fecioria, iar ca mamă se bucură, naşte Pruncul şi-L creşte. Apoi, tot ca mamă, ajunge la culmea suferinţei. De la culmea bucuriei, adusă de Arhanghelul Gavriil, ajunge la culmea suferinţei, atunci când îşi vede Fiul răstignit pe Golgota. Iată, ea a trecut peste un asemenea moment şi le spune mamelor: „Naşteţi-vă şi creşteţi-vă pruncii, iar dacă se întâmplă ca ei să plece înaintea voastră din această lume, nu cădeţi în deznădejde, căci şi Fiul meu a trecut din lume înaintea mea, dar am avut bucuria vederii înălţării Sale la ceruri!”. De aceea, iubită soră creştină, dacă cumva ţi-a murit vreun fiu sau vreo fiică, nu-L supăra pe Dumnezeu, nu cădea în deznădejde, căci Dumnezeu ştie care a fost rostul chemării sale de pe pământ!
Să ne mai gândim la un lucru: Maica Domnului a fost alături de Apostoli la pogorârea Duhului Sfânt şi la întemeierea Bisericii, la Cincizecime. De atunci Maica Domnului este în fiecare biserică pe care credincioşii o clădesc cu trudă. De fiecare dată când se pune piatra de temelie la o biserică este întru ajutor şi Maica Domnului. La mănăstirea de la Izvorul Mureşului, când s-a pus piatra de temelie, am pus o piatră din Ghetsimani. Ne-am gândit şi la Maica Domnului atunci, nu numai la lacrimile Mântuitorului. Maica Domnului iată, prin aceasta, este ocrotitoarea mănăstirii şi nu numai atât! Maica Domnului a fost la Golgota şi a văzut că Fiul său S-a adus jertfă pentru noi. În toate bisericile noastre ortodoxe, pe cupola de la altar, este pictată Maica Domnului cu Pruncul în braţe. Aceasta arată că Maica Domnului este prezentă la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită de orice preot în biserica dintr-un sat cât de mic sau într-o catedrală foarte mare. Maica Domnului a fost la Golgota, văzând plinirea jertfei celei sângeroase a Fiului său, şi este prezentă la săvârşirea Sfintei Liturghii, la aducerea jertfei celei nesângeroase făcută de preot şi credincioşi. De aceea, în fiecare duminică şi sărbătoare, când mergeţi la biserică, vă întâlniţi cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii Domnului.
Un ultim cuvânt pe care cred că l-ar adresa Maica Domnului mamelor ar fi: „Iubite mame creştine, purtaţi pe braţele voastre sfinţi şi în inimile voastre purtaţi pe Hristos!”. Iată câtă bogăţie poate să fie în braţele şi în inima unei mame creştine! Iată de ce trebuie respectată şi trebuie să i se dea cinstea cuvenită femeii mame creştine, căci ea poartă pe braţele sale copii sfinţi şi pe Hristos în inimă! Nu le mai loviţi! Nu le mai umiliţi pe sfintele voastre mame!