ACASĂ / ARTICOLE / EVOCĂRI / GARABET IBRĂILEANU (23 mai 1871 – 10 martie 1936)

GARABET IBRĂILEANU (23 mai 1871 – 10 martie 1936)

GARABET IBRĂILEANU
(23 mai 1871 – 10 martie 1936)

„Dacă domnul Stere a fost întemeietorul religiei poporaniste – spune Eugen Lovinescu în Istoria Literaturii Române Contemporane, vol. 1 – domnul Garabet Ibrăileanu i-a devenit preotul sub forma ei literară. (…)
Ca și critica sămănătoristă, critica domnului Ibrăileanu, în care trebuie să identificăm critica poporanistă, pleacă de la aceeași confuzie principială a eticului și etnicului cu esteticul. (…) Pusă pe pretinse baze estetice, critica domnului Ibrăileanu a continuat întru totul, deși fără amploare teoretică, critica lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. «Concepția asupra vieții, scria domnul Ibrăileanu, în «Scriitori și curente», este chiar o condiție estetică a operei de artă. Arta nu e o fotografiere și, din acest punct de vedere, realismul e o cerință absurdă; esențială (într-o operă literară) este atitudinea artistului sau tendința; (…) preferăm atitudinea cea mai înaltă, am voi să vedem cine ne învinovățește»”
.

Garabet Ibrăileanu s-a născut la Târgu-Frumos, la 23 mai 1871. Este descendentul unei familii de armeni asimilați, Teodor și Maria Ibrăileanu (n. Marcovici). Băiatul rămâne orfan de mamă la cinci ani. Împreună cu tatăl s-a mutat la Roman, lângă rude. Teodor a schimbat câteva îndeletniciri, pentru a face față dificultăților. Va fi mic negustor, arendaș de pământ, modest slujbaș, stingându-se prematur, în 1887. La șaisprezece ani, adolescentul Garabet era singur, împrejurare ce-i accentuează neliniștea morții și tendința reflexivă.
Din contactul timpuriu cu natura, de pe vremea când tatăl fusese temporar administrator de moșie, viitorul critic reținuse impresii durabile: „Toate mi se păreau foarte departe – în toate părțile mi se părea că se sfârșește lumea, după care începe regiunea basmelor” (Amintiri din copilărie și adolescență, publicate postum, în 1937; scriitorul murise la 10 martie 1936). Rudele din partea părintelui său l-au întreținut, iar el a obținut rezultate excepționale la gimnaziul din Roman. La liceul „Codreanu” din Bârlad s-a dus „cu bani strânși prin subscripție”, mai târziu a suferit „literalmente de foame”, fiind „multă vreme ca și vagabond” (Scrisoare către Brătescu-Voinești, iulie 1906).
În luptă cu asprimile vieții, adolescentul devenea revoltat social, la început cam dezorientat: „revoluționar înflăcărat, dar fără să știu unde să-mi pun revoluționarismul”. Împreună cu colegii liceeni, precum Raicu Ionescu-Rion ori Traian Cardaș, întemeiase un mic cenaclu, Stella, sau Orientul, după numele străzii unde se întruneau.
Discutau opere filosofice și literare.
Ei conferențiau, ei erau critici. Citeau pe Darwin, Spencer, Vasile Conta, Heine, Lessing, Byron, Dostoievski, Turgheniev, Zolla și criticile lui Taine. Dintre scriitorii români, erau interesați de Eminescu, de revoltatul social Caragiale, de Delavrancea și de Vlahuță. „Niciodată, ca la Bârlad, preciza Ibrăileanu, în aceleași Amintiri… n-am dus o așa viață de idei..”. Va studia la Universitatea din Iași și, tot acolo, la Școala normală superioară, publicând o suită de articole despre „Psihologia de clasă” în „Evenimentul literar”, revistă redactată împreună cu Constantin Stere, ideologul poporanismului, cu care redactează în 1906 și revista „Viața românească”, devenind în curând ideologul ei literar. El recomandă scriitorilor simpatie pentru clasele deposedate și cuprinderea, în opere, a specificului național. În privința formulei literare, criticul lasă scriitorului libertatea cea mai mare.
Face în mod curent cronică literară, sprijinind încă de la început proza lui Mihail Sadoveanu. Profesor, din 1908, la Universitatea din Iași, Garabet Ibrăileanu contribuie la formarea spirituală a seriilor de studenți și la promovarea unei literaturi realiste. În 1908 publică studiul „Spiritul critic în cultura românească”, în care fixează, în felul său, originile și formele ideologiei românești. Volumele „Scriitori și curente” (1909), „Opera literară a domnului Vlahuță” (1912), „Note și impresii” (1920), „Studii literare” (1931) cuprind principalele sale contribuții critice.
Editează, în 1918, „Momentul”, iar în 1919, împreună cu Mihail Sadoveanu și George Topârceanu, revista „Însemnări literare”. Sub pseudonimul Cezar Vraja publică aici aforisme („Privind viața”) și articole de orientare literară, grupate apoi în broșura „După război”. După primul război mondial, dintre contribuțiile teoretice ale lui Garabet Ibrăileanu se detașează studiul despre „Caracterul specific național în literatura română” (în revista „Viața românească”, 1922) și eseul „Creație și analiză” (în volumul Studii literare, 1933), unde face o delimitare între literatura comportamentistă („creația”) și literatura de analiză.
În 1933, Garabet Ibrăileanu publică romanul analitic „Adela”, socotit de criticii vremii o revelație.
În critică i-a încurajat pe scriitorii legați de spiritualitatea națională (Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ioan Al. Brătescu-Voinești etc), manifestând deschidere și spre formulele noi, precum romanele de analiză ale Hortensiei Papadat-Bengescu, și a fost printre primii comentatori români ai lui Marcel Proust. „Scafandrismul” metodei acestuia îi pare a fi „una din marile cuceriri ale prozei moderne”. Garabet Ibrăileanu este un critic complex, fascinat de speculația morală. În studiul „Spiritul critic în cultura românească” observă în spatele fiecărui personaj un „temperament”ce „se poate diseca și clasa ca orice specie naturală”.
Oamenii, susține criticul, „au ideile temperamentului lor (sau temperamentul ideilor pe care le îmbrățișează), în orice act spiritual fiind implicată o structură morală”. În privința operei literare, criteriile de analiză nu diferă. Criticul întocmește întâi fișa socio-psihologică a autorului, apoi analizează scrierea în funcție de idealul exactității sociale și al specificității. Un personaj, pentru a fi remarcabil, trebuie să ilustreze psihologia clasei din care vine și să se exprime într-o limbă adecvată provenienței celui care o folosește. Jupân Dumitrache este memorabil pentru că are fizionomia obișnuită, am zice clasică, a micului burghez de mahala.
Nae Ipingescu, Tipătescu, Cațavencu sunt autentici din punct de vedere literar pentru că sunt reprezentativi, gândesc și vorbesc ca exponenți ai unei categorii.
„Psihicul” ar fi o sumă de raporturi interne paralele cu raporturile externe, iar cele din urmă se identifică cu ceea ce numim de obicei „natură”. Cu cât un individ este mai apropiat de natură,
adică de mediul lui firesc, cu atât este mai complex. Din punctul de vedere al criticului Ibrăileanu, „țăranul este primitiv, dar și complet, în timp ce târgovețul, în contact cu lucrurile artificiale (în sens etimologic), poate fi o ființă superioară, nu însă și completă”.
Teoria este discutabilă. Eugen Lovinescu și Camil Petrescu au crezut, dimpotrivă, că orașul aduce
psihologia, personajele complexe, posibilitatea unei literaturi moderne, sincronice cu aceea a Occidentului.
Ceea ce ne interesează pe noi este viziunea critică a lui Garabet Ibrăileanu, care intră într-o rețea de determinări multiple, ca un corp ceresc în sistemul unei galaxii. Drumul spre înțelegerea ei trece prin aceste straturi de cauzalități. Spiritul critic definește întâi specificul, autenticitatea socială, idealul moral, adică un număr de concepte sociologice, pentru a putea trece la analiza romanului sau a poemului. Criticului nostru nu-i plac imitatorii, „scriitorii reci, abstracți”.
Respinge poezia lui Macedonski pentru lipsa de realism a acesteia, de căldură umană, de discreție. Poetul iese prea mult în relief, prea ostentativ se evidențiază. Conform concepției lui Garabet Ibrăileanu, scriitorul trebuie să trăiască modest, ca prezență discretă în spatele operei sale.
Poate că romancierul Garabet Ibrăileanu a fost mai puțin cunoscut – pe nedrept, însă – pentru că s-a conformat propriilor sale principii critice. Deși a terminat romanul „Adela” în 1925 (după cum a afirmat profesorul Alexandru Piru, cercetător exhaustiv al operei criticului de la Iași), l-a publicat abia în 1933, deși proza aceasta este una din cele mai frumoase din direcția nouă, aceea analitică, descinzând din Proust. A migălit fiecare cuvânt ce contribuie la închegarea întregului și a cerut părerea multora dintre prietenii săi (fraților Teodoreanu, de pildă). Autorul se arată de o excesivă scrupulozitate în creionarea personajelor, în exteriorizarea sentimentelor, în contribuția oricărei mișcări, în determinarea dialogurilor, în delicatețea bărbatului de patruzeci de ani, doctorul Emil Codrescu, care avea o vârstă dublă față de cea a Adelei.

Tocmai de aceea, autorul, foarte atent la orice detaliu, nu vrea să realizeze o „desuetă poveste de amor”. Ceea ce salvează romantismul întârziat al eroului cărții este incandescența, febrilitatea notațiilor lui, care trece toate datele realului exterior și ale celui lăuntric prin filtrul unei forțe analitice chinuitoare, prin sita densă a unei lucidități acute. „Pervers de lucid”, notează Emil Codrescu despre el însuși. „O luciditate care aruncă asupra lumii din jur o privire neîndurătoare și neliniștită, torturată mereu de îndoială ori cenzurând continuu orice stare, simțământ sau pornire,” spune Eugenia Tudor-Anton, exegeta care s-a ocupat de una din edițiile romanului.
Adela este un fel de copil spiritual al doctorului Emil Codrescu. El o știa de când aceasta nu pronunța corect cuvintele, pe care abia le silabisea.
A trecut timpul și n-a mai văzut-o decât pe la cincisprezece ani. Atunci fata trecea prin transformări specifice adolescenței. Eroul simte un sentiment patern față de această domnișoară, în ciuda precocității ei, cea care l-a iubit încă de mică gândindu-se apoi la el ca la un pretendent. Pe de altă parte, observăm gelozia bărbatului ce merge până la absurd, erodând, pustiitor, celelalte sentimente.
Sufletul lui este terorizat de luciditate, cântărind situațiile în așa fel încât să n-o rănească în niciun fel.
„Adela” este romanul unui îndrăgostit gelos, al unui nehotărât, al unui lucid. Poate că acesta s ar fi comportat altfel, dacă ar fi întâlnit-o pe tânără direct când el avea dublul vârstei ei. Însă contactul bărbatului cu familia fetei s-a produs în etape. Când ea avea deja douăzeci de ani și era divorțată, atenția lui Codrescu devine și mai solicitată. Primejdia apăsa mai tare. Adela este, în multe privințe, creația lui Emil. Ca un alt Pygmalion, Codrescu se bucură, în epoca de formare a fetei, de calitatea de mentor spiritual al ei: îi îndrumă lecturile, cunoștințele, gustul. Când bărbatul simte atitudinea femeii de a-l călăuzi spre iubirea dintre doi inși fără tentă paternă, în cazul lui, ori filială, în cazul ei, intră în expectativă. Nu vrea să greșească, deși dragostea lui este sfâșietoare. Vor duce toată vara pe picioare o boală inexprimabilă.
La un moment dat, la ea suferința s-a manifestat prin febră. Dacă nici atunci Emil nu a cedat pasiunii, femeia a hotărât să plece într-o direcție nu prea clară, pentru a n-o mai căuta. Existase un moment decisiv când Adela îl întrebase de ce natură e sentimentul lui pentru ea. „Dar n-am avut nici slăbiciunea de caracter de a-i spune că o iubesc, nici tăria de a-i spune: prietenie. Alunecând pe panta sufletului, i-am răspuns, cu ezitările unui om care caută conștiincios, și nu găsește încă formula exactă, că ceea ce simt pentru ea e un sentiment foarte curios”. Femeia este învinsă, dar, de fapt, și el e un înfrânt. Nu avea cum să primească garanția iubirii ei permanente. De aici despărțirea definitivă. Amândoi știau că se iubesc, dar bărbatul nu și-a asumat responsabilitatea. Decența a fost mereu linia de demarcație dintre ei. Niciun pas nu s-a făcut mai departe față de începutul verii. Au trăit clipa doar câteva luni, la modul inocent.
Cazul lui Emil Codrescu, personaj din romanul lui Garabet Ibrăileanu, este altfel decât cel al lui Ștefan Gheorghidiu din romanul lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, deși găsim la amândoi iubire, gelozie, luciditate. Fiecare dintre scriitorii amintiți a creat în felul lui în același timp, dar amândoi, în mod genial.
Peisajul are în „Adela” funcția de „acompaniament” muzical, sugerând starea de spirit a îndrăgostitului: el este când speranță, când ironie, apăsare sau presimțirea unui inevitabil sfârșit: „Când am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste plai un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi”.
Poate fi un final mai poetic, dacă nu se întâmplă unul mai fericit?!
Mai este nevoie să notăm că studenții ieșeni aveau și au un cult față de profesorul Garabet Ibrăileanu, deși el a dispărut de mult? Uneori, dintr-un patriotism local exagerat, îl situau înaintea creatorului de tip renascentist George Călinescu. Pe amândoi trebuie să-i amintim, dacă nu să-i cunoaștem în amănunt și să ne mândrim cu astfel de înaintași. Cinste lor că au existat și poate vom ajunge să spunem: cinste nouă că i-am avut!…

CLEOPATRA LUCA

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Vasile Militaru

4 iulie 1923 Roman-24 decembrie 2008 București La începutul celor două pagini scrise de acad. …

Haralamb Zincă

Pseudonimul lui Hary Isac Zielberman 4 iulie 1923 Roman-24 decembrie 2008 București De la apariția …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: