ACASĂ / ARTICOLE / ARTE VIZUALE / Arte vizuale – NICU DUMITRESCU

Arte vizuale – NICU DUMITRESCU

NICU DUMITRESCU

Născut în București în data de 9 decembrie 1958. Inginer cu multiple aptitudini în arta
plastică decorativă; lemn, piatră, sticlă și metal, pentru artisul plastic inginer Nicu Dumitrescu sunt elemente preferate, din care, separat sau combinate, reușește prin iscusința minții sale, cu o îndemânare artistică demnă de invidie, dar admirată fără gelozie, să creeze expoziții, ultima fiind la Palatul Mogoșoaia, unde și-a etalat lucrări complexe, cu mult iz artistic, în care inteligența ne face să credem că nu-s lucrări realizate de mână de om.
Pentru inginerul Nicu Dumitrescu arta nu este o pasiune pasageră, este o însoțitoare permanentă, care înnobilează continuu și neîncetat sentimente frumoase într-o supraveghere hărăzită de divinitate. Pus pe tocătorul criticilor de specialitate și aruncat într-un malaxor artistic, artistul plastic inginer Nicu Dumitrescu este primit cu încredere, simpatie, admirație și prețuire. Arta sa va fi în permanență contemporană cu viitorul, iar numele său, solid etalon și brand artistic, va ocupa un loc important în istoriografia artei plastice naționale și, de ce nu, chiar universală. Fiecare om are un destin, dar oricât ne-am forța, tot un viitor necunoscut rămâne. Talentul și munca sa artistică îl vor ajuta să se scalde în lumina veșniciei, iar opera sa plastică – artă decorativă – va fi adevărat far ce va dirija întoarcerea în timp a generațiilor de artiști ce vor veni.
Din discuțiile purtate cu artistul Nicu Dumitrescu se observă că are stil, bun gust și noblețe, calități capabile să sădească în sufletul tuturor floarea pasiunii, iubirea și fericirea. În lucrările sale decorative – spațiale – ca un adevărat artist plastic – deși inginer priceput, talentat și învățat a reușit îmbinarea unei magnifice limpeziri a combinațiilor metal, lemn, piatră, sticlă. În mijlocul lucrărilor sale, laudabile și pline de frumusețe, simți cum mintea se luminează și sufletul se ușurează.
Între oamenii publicului admirator al artei lui Nicu Dumitrescu se simte o împărtășită revedere vizitatorartist.
Fiecare lucrare spațială a artistului plastic Nicu Dumitrescu este o lume aparte, un univers vrăjit și misterios, care face ca lucrările să se deosebească între ele. Priceperea, inspirația, experiența și perseverența, cu timpul – și datorită publicului admirator al artei sale – vor face ca numele Nicu Dumitrescu să prindă viață veșnică, care să amintească generațiilor ce vor veni că a existat un artist plastic inginer care nu a trăit ca un turist rătăcit.
Artistul plastic inginer Nicu Dumitrescu, aplecat asupra decorativismului și asupra detaliului senzorial a realizat și finisat cu minuțiozitate opere de artă spațială, cu o iscusință fără rival.

Prof. pictor VERGIL COJOCARU–COVER


e


e

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Jan Leaua

Motto: Arta adună și unește oameni. – născut la 06.12.1968 în comuna Puiesti, județul Buzău …

Elena Morozan

Importantă personalitate artistică, a frumosului comportament, a bunului simț, a veseliei și a artei plastice …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: