ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – POVESTEA PRIMEI MEDALII OLIMPICE CUCERITE DE ROMÂNIA

DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – POVESTEA PRIMEI MEDALII OLIMPICE CUCERITE DE ROMÂNIA

DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC
– POVESTEA PRIMEI MEDALII OLIMPICE CUCERITE DE ROMÂNIA –

Deși n-a excelat la ultimele ediții ale Jocurilor Olimpice, România deține un număr impresionant de medalii cucerite la cea mai importantă competiție sportivă de pe mapamond: 306 (89 de aur, 95 de argint și 122 de bronz), fiind a doua, după Ungaria, într-un clasament al țărilor care au câștigat medalii olimpice fără să fi găzuit vreodată Jocurile.
Recordul în materie la acest capitol a avut loc în 1984, la Los Angeles: 53 (20 de aur, 16 de argint și 17 de bronz), iar la polul opus se află edițiile din 1900 (Paris) și Amsterdam (1928), unde delegația țării noastre n-a luat nicio medalie.
Aceste recorduri se referă la Jocurile Olimpice de vară, pentru că la cele de iarnă România nu se poate lăuda decât cu o singură medalie, de bronz, obținută în 1968, la Grenoble, de echipajul de bob-2 format din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe.

ÎNVINȘI, DAR MEDALIAȚI

Prima participare românească la Olimpiadă s-a înregistrat în anul 1900, la Paris, la cea de-a doua ediție a Jocurilor moderne. Atunci, țara noastră a fost reprezentată de George A. Plagino, la tir – proba de talere, unde românul s-a clasat pe locul 13 dintr-un total de 51 de participanți. Ulterior, în 1908, Plagino a devenit membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), unde s-a aflat până în 1948, când a fost retras de autorităție comuniste instalate la putere în țara noastră.
Prima medalie din istoria olimpismului românesc avea să vină în 1924, tot la Paris. La acea ediție, România s-a prezentat cu o delegație de 51 de sportivi, participanți la patru sporturi: fotbal, rugby, tenis și tir. Din păcate, reprezentanții țării noastre s-au confruntat cu dezinteresul autorităților, fiind nevoiți să scoată bani chiar din propriile buzunare pentru a suporta costurile participării la Olimpiadă!
Cei mai văduviți la acest capitol au fost rugbiștii. Cu doar câteva zile înainte de plecarea în Franța, aceștia au fost anunțați că Ministerul de Finanțe, condus la acea vreme de Vintilă Brătianu, a aprobat doar o cincime din suma solicitată, aproximativ 300.000 de lei. A fost nevoie de o campanie publică de strângere de fonduri pentru ca naționala să ajungă în capitala Franței.
Cu un buget de criză, rugbiștii au plecat cu trenul, la clasa a III-a, până în Italia, iar apoi, până la Paris, au călătorit în picioare pe culoare, împreună cu mai mulți emigranți. Potrivit site-ului oficial al Federației Române de Rugby, frr.ro, componenții naționalei au primit un ajutor nesperat de la CFR, care le-a acordat o reducere de 75 la sută la călătoria pe teritoriul țării, iar Brunelli, președintele Romcomit, a intervenit și i-a scutit de 50 la sută din costurile biletelor pe căile ferate italiene. De asemenea, delegația tricoloră a primit ajutor și din partea Ambasadelor Iugoslaviei și Franței, care au oferit scutiri la taxele pentru vize.
Ajunși la Paris cu doar două zile înainte de primul meci, românii s-au cazat în Satul Olimpic, iar pe 4 mai 1924 au disputat prima partidă din cadrul Jocurilor, împotriva Franței, care a câștigat cu scorul de 59-3. Echipa noastră a fost următoarea: Dumitru Amășel, Eugen Sfetescu, Sorin Mihăilescu – Tudor Marian, Paul Nedelcovici, Iosif Nemeș, Sterian Soare, Mihai Vardala – Atanase Tănăsescu, Ion Gârleșteanu – Paul Vidrașcu, Mircea Sfetescu, Niculae Marascu, Gheorghe Bentia – Florian Tudor. Ultimul a adus punctele României, grație unui eseu. Peste o săptămână (11 mai), rugbiștii tricolori au susținut cel de-al doilea și ultimul meci la Olimpiadă, cu SUA, în fața cărora au pierdut fără drept de apel: 0-37. „XV-le” României a fost același ca și la partida cu Franța.
Deși a fost învinsă în ambele jocuri, naționala a României a primit medalia de bronz, grație faptului că la turneul olimpic de rugby au participat doar trei echipe (Marea Britanie refuzând să vină). De asemenea, Florian Tudor a fost declarat cel mai bun plancheur al întrecerii, iar în semn de prețuire pentru prezența la Olimpiada din 1924 reprezentativa tricoloră a fost inclusă, în 2012, în IRB „Hall of Fame”.

HENRI RANG – PRIMA MEDALIE INDIVIDUALĂ

Prima medalie olimpică pentru România la un sport individual a venit abia în 1936, la Jocurile de la Berlin (supranumite și „Olimpiada lui Hitler”). Atunci, Henri Rang a câștigat „argintul” la proba de călărie, obstacole individual, întrecere la care au luat parte 54 de concurenți din 18 țări. Românul chiar a susținut o cursă suplimentară, de baraj, pentru desemnarea campionului olimpic, unde a concurat cu germanul Kurt Hasse. Ambii au înregistrat același punctaj, dar arbitrii au considerat că Hasse a avut un timp mai bun și l-au declarat câștigător.
După concurs, Henri Rang a fost invitat la cancelaria fuhrerului Adolf Hitler, unde i s-a oferit, ca premiu de consolare pentru ratarea titlului olimpic, o motocicletă cu ataș. Paradoxal, Rang a decedat pe 25 decembrie 1946, la numai 44 de ani, în urma unui accident de motocicletă!

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro Echipa națională de fotbal …

Ștefan Barbu primul fotbalist arădean, golgheter al României

Ştefan Barbu s-a născut la Arad, în ziua de 2 martie 1908. A jucat la …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: