România, un fel de cobai al Europei

România, un fel de cobai al Europei

O ţară minunată, plină de frumuseţi date de Domnul pe acest pământ umplut de uriaşe bogăţii ale solului sau ale subsolului, strânse laolaltă pentru pofta feluriţilor invadatori din trecut dar mai ales din prezent. Cobaiul (cavia porcellus) este un animal inofensiv, bleg, predestinat a fi folosit şi manipulat sub felurite forme în special şi nu numai pentru experienţe ori teste de laborator.
Cobaii umani parcurg în genere aceleaşi etape precum cel şoricesc, diferenţa e dată de faptul că dacă ultimul în majoritatea cazurilor chiar sucombă, iar experimentul urmează a fi evaluat, primul, cel uman, da, şi el sucombă, dar în alte moduri.
Cei care au cumpărat deja hălci din teritoriul României – deşi nu a venit încă fatidicul an 2014 când invadarea va fi totală – la un preţ de nimic sunt aceiaşi acaparatori care acum au şi o legitimitate. Cumpără mănoase teritorii – în prezent aproape 40 % – nu atât să servească interesele autohtone, cât mai degrabă să servească ţărilor mamă.
Am vândut telefonia la greci (ei nu la alţii), apa şi alte utilităţi la statul francez (ei nu la alţii), energia, altor state, petrolul şi gazele, aşişderea, la austrieci, în consecinţă suntem ocupaţi de alte state europene (ei privatizând doar mici componente) iar noi juisăm în acest demers, când ne cumpără cineva valori uriaşe pe bani de nimic.
Ce nu am privatizat tăiem la fiare vechi. Iar ce nu dăm la fier vechi, „ocupanţii” distrug tot, dacă nu au un minim de câştig. Bunăoară, o fabrică de acid sulfuric (indispensabilă pentru o industrie modernă) construită la Giurgiu, care urma să-i fie tăiată panglica de „tovarăşul” în decembrie 1989 şi care nu a mai apucat, a fost tăiată de „indieni” bucată cu bucată, cu toată electronica japoneză de ultimă generaţie. Au rămas pe un platou câteva „bidoane” de circa 64 mc fiecare destinate rezervoarelor de acid. Am mers la ei, m-am tocmit şi le-am cumpărat pe un preţ semnificativ, în caz contrar, urma să le „toace” (fiind făcute din fibră de sticlă) şi să le arunce la gunoi pentru faptul că nu mai aveau nimic metal în ele. Aşa acţionează cei din afară, şi undeva e corect; această ţară nu le aparţine şi, evident, nu au cum să gândească ceva constructiv pentru ea. Lăsând la o parte faptul că, alături de fabricile demolate, au fost vândute şi mărcile de fabrică, multe dintre ele recunoscute pe plan mondial şi care acum au dispărut.
Trebuie oricum să distrugem, să înstrăinăm, să nu mai avem nimic al nostru. Cine hotărăşte acest lucru? Dacă e să luăm recensământul cadru că, după ’90, a migrat peste jumătate din populaţia activă a ţării, situaţie nemaiîntâlnită la nici o ţară din lume, acum suntem în situaţia că nu mai avem cu cine munci. Conducătorul nostru ne spune la TV că nu mai avem sudori ori alte specializări, acum, în anul de graţie 2012. Dar el şi alţii ca el conduc România de aproape 20 de ani.
Prin aproximare se poate spune că din ’90 încoace situaţia ţării este în degringoladă prin „contribuţia” a aproape 10.000 de concetăţeni. Ce reprezintă ei, 0,0005% din populaţia ţării, dar ei au produs acest rapt uriaş în toate domeniile, economic, politic, cultural, sanitar, de educaţie ş.a.
Divagând puţin, pentru o superputere, care a însemnat un fenomen natural extrem, uraganul Katrina. Această „domnişoară” a distrus fibra a cel puţin trei state americane, iar pe unul l-a adus în epoca de piatră. Oameni din spitale decuplaţi de la aparate şi omorâţi, un sistem statal local (a celui mai dezvoltat stat din lume) complet distrus.
Şi atunci, ce vreţi de la noi, care îmbibaţi în balcanismul nostru, am crezut că licuriciul – de oriunde – distrugând cu osârdie totul din propria noastră ogradă, ne va aduce peste noapte fericirea deplină pentru faptul că le-am fost fideli.
Jalnică speranţă şi inutilă, între trei mari forţe (SUA, Europa de Vest şi Rusia) am căzut, ca de atâtea ori în istorie, la mijloc, adică am sucombat precum un bebeluş căruia o mamă imprudentă îi uită pernuţa pe gură. Mama aceea răspunde apoi penal, dar mama ori tatăl nostru, oricare ar fi ei, vor răspunde vreodată?
Desigur că nu, pentru că la mijloc, ca un fel de explicaţie generală, care să camufleze adevăratele şi necesarele detalieri de situaţie se află aşezată la loc de cinste, clamată din toată media indiferent de coloratură, situaţia geopolitică, geostrategică, faptul evident că suntem înconjuraţi de neprietenii noştri tradiţionali, pe care în decursul istoriei îi puteam fie ocupa, fie agrega în folosul nostru, dar nu am făcut-o din varii motive. Ei bine, toate aceste aspecte traduse în practică, în prezent, se răzbună şi determină un soi de cvasivasalitate faţă de tot ce firav ne poate ajuta, de bună seamă nu neinteresat.
De fapt, noi suntem într-o zonă de nisipuri mişcătoare, de conflicte „îngheţate”, de frământări tectonice la propriu cât şi la figurat şi, în acest ultim sens, peisajul geostrategic actual e la fel de mişcător precum acela de acum o sută de ani şi mai bine în urmă, iar frământările actuale nu diferă cu nimic de cele de atunci.
Am în faţă un ziar din anul 1922 – Ziarul Dimineaţa – Joi 29 iunie 1922, pe prima pagină: „Cine emigrează şi ce părţi ale ţărei”. Articolul şi cele din cuprins detaliază aceleaşi obsedante probleme ale emigraţiei, a celor care pe acest teritoriu se consideră că nu are nici un sens să mai rămână, sau altul, dintr-o „Ediţiune specială” a ziarului Adevărul din data de 27 iunie (joi) 1913. „Ocupaţiunea română”, „Dezastrul armatei bulgare”, în care statul vecin de la Sud era „bombardat” mediatic de Serbia, Austria ş.a. iar noi, românii, a trebuit să rămânem în espectativă. De ce? Pentru că şi atunci am avut, ca şi acum, cozi de topor.
Nu că am fi şi avut dorinţa de a ocupa ceva, străină de simţurile noastre, ci pentru simplu fapt că, atunci, acea naţiune de la sud de Dunăre chiar ne-o cerşea. Când mă gândesc că în ’89 aveau masate spre Dobrogea vreo 9000 de eventuali ocupanţi. Că, vezi Doamne, acea zonă le-ar fi revenit. Ce păduchioşi! Strămoşii mei, generali, în final i-a decuplat de Imperiul Otoman. Bizare sunt căile Domnului. Ziarele din anul 1913 sunt pline de informaţii referitoare la capitularea totală a tuturor structurilor bulgare (politice, militare, economice etc.).
În „UNIVERSUL” din 8 iulie 1913 este prezentată pe larg un fel de ocupaţiune a unui teritoriu (bulgăresc) care nu mai poate fi condus, ori controlat. Strămoşii mei, generalii Nicolae şi Ştefan Stoika de Alzo Venicze, şi-au adus o semnificativă contribuţie la eliberarea de otomani iar acum, fragila conducere bulgară (e drept, după o ocupaţie de aproape 500 de ani de către turci, precum şi Grecia) nu ştie ce să facă cu ţara lor. O posedă fizic, dar faptic este într-o degringoladă, aspect care continuă şi în prezent.
Dacă ne întoarcem cu ceva ani în urmă, Carol I a fost ameninţat că dacă va ocupa Bulgaria, nu ca să o supună, ci ca să îi ordoneze problemele interioare, Rusia va interveni şi atunci Regele s-a resemnat şi a renunţat la acest gest nobil şi solidar, puternic solicitat de către cei din sudul Dunării.
A se vedea peste timp cum Bulgaria a devenit, într-un fel, a 18-a republică a URSS.
În tot acest context de sfârşit de secol 19 şi început de secol 20, am fost testaţi cam ce am reprezenta noi, ca putere economică, socială, militară. Am dovedit că suntem ceva, chiar cineva, dar într-un mod fatal a trebuit să migrăm, ca interese ale noastre imediate, între marile puteri, iar în final am pierdut, am pierdut oameni, demnitate, teritorii, aliaţi, am pierdut parţial identitatea ţării noastre. A trebuit să cedăm Cadrilaterul, Ţinutul Herţa, sudul Basarabiei, o parte a Banatului, devenit Banatul Sârbesc, Ţinutul dintre actuala graniţă şi Tisa (locuit de vreo 50.000 de români care între timp au „crescut” ca număr şi au ajuns la vreo 2500 de suflete) şi, colac peste pupăză, am fost obligaţi să creem şi Regiunea Autonomă Maghiară şi chiar un schimb de populaţii în care am predat etnici ale ţărilor din jur şi am preluat machidoni, armeni, evrei ş.a., indezirabili, chiar ameninţaţi în ţările limitrofe, care aici şi-au găsit un binemeritat sălaş.
Iar noi suntem imperialişti, xenofobi, naţionalişti şi multe alte etichetări rostite de către călăuzitori ai propagandei ţărilor din jur, spun eu jeguri, nesimţiţi şi pentru că există un Dumnezeu i-a pedepsit într-un fel sau altul pe toţi, pe absolut toţi, şi aici nu mai dezvolt deocamdată nimic.
Au venit invadatorii din alte părţi ale lumii, cu ce? Cu E-uri, vaccinuri pe care le testează pe copiii noştri, cu OMG-uri, cu MDM-uri şi cu multe alte nenorociri care să ne distrugă.
Au gândit că, în actuala Europă, a face experimente în mod natural şi ştiinţific costă, costă foarte mult. În plus, sunt uriaşe limitări ale experimentelor. Şi atunci, unde să faci aceste lucruri? Nu mai „avem” la îndemână „Africa” – e prea departe şi cam s-au deşteptat, naziştii au experimentat, dar nu tot şi atunci iată că avem în Estul Europei nişte potenţiali cobai. Ia să vedem ce am putea experimenta pe la ei: un vaccin (probabil au plătit ca Institutul Cantacuzino, unul din cele trei din Europa care mai poate face ceva să îl anihilăm), o toxină, vreun inhibitor de ceva şi multe alte formule savante să le experimentăm nu în vitro ci în vivo. Şi reuşim pe un sistem de protecţie medicală inexistent.
A mai auzit cineva de nişte noţiuni absolut desuete cum ar fi: numărul de zile/om de inactivitate datorită bolilor, numărul de bolnavi pe categorii de boli, numărul de zile/om de inactivitate datorită bolilor, numărul de CM la nivel de ţară, cantitatea şi valoarea medicamentelor necesare/aceleaşi elemente ca putinţă de plată, arieratele din zona medicamentelor, maladiile cronice/valoarea medicamentelor necesare şi multe alte categorii de evidenţe pe care este strict interzis a le mai contabiliza cineva în această ţară.
Plecând din această zonă strict medicală să parcurgem alte nenorociri injectate spre poporul român.
De pildă OMG-urile – adică organismele modificate genetic, prezentate de promotorii lor (ca şi unii derbedei de miniştri pasageri ai noştri) ca făcând parte din uluitoarea dezvoltare ştiinţifico-tehnică menită a hrăni miliardele de semeni ai noştri care sunt într-o continuă şi explozivă dezvoltare demografică.
Au fost introduse la noi în ţară ilegal, apoi parţial legal, iar acum sunt toleraţi. Cine? Firmele transnaţionale care se ocupă cu aşa ceva. Nu le tulbură nimeni, ţinta lor, reuşită pe deplin, este de a înlocui cercetarea românească legată de acest pământ cu cercetarea lor care să producă pentru transnaţionalele care îi finanţează.
Văd câmpuri întinse cultivate cu varză.
Hălăduiesc în stoluri fluturi albi, care vor să se aşeze spre a poleniza ceva, se aşează pe inflorescenţe şi rămân „îngheţaţi”, adică morţi pentru totdeauna. Benefic, nu? Desigur. Recolta e salvată. Dar dacă ei mor, pentru noi, oamenii, ce impact ar avea? Ne asigură că în principal mai nimic. Sau rapiţa modificată, ca biocarburant? În culturile întinse nu poţi vedea nici un apicultor serios.
Exemplele pot continua cu porumbul, floarea soarelui ş.a. În U.E. curentul este ca aceste practici să fie limitate doar la cercetare, nu ca la noi pentru marea cultură, iar rezultanta lor să fie apoi translată în hrana noastră cea de toate zilele.
Cu ceva ani în urmă, fiind la Paris, într-o piaţetă, printre altele se comercializau şi produse agroalimentare. Cele naturale ca aspect neapetisante, costau de câteva ori mai mult decât cele hrănite ori adaptate artificial.
Erau aşezate şi prezentate distinct. La noi în orice piaţă, trufandalele turceşti ocupă zone întinse fără nici un fel de interdicţii. Devorăm zilnic sute de tone de otrăvuri, apoi vin specialiştii, nutriţioniştii, care ne recomandă depurative, dezintoxicante de toate felurile cu materie primă de la noi, produse la ei şi importate din nou la noi, cu preţuri exorbitante, se înţelege.
Se întreprind, apoi, studii pe diferite categorii de persoane. Oriunde mergi la o clinică privată, cu resorturi în afara ţării, completezi fel de fel de formulare prin care consimţi (altfel te trimite la plimbare) să ţi se prelucreze datele personale. Ba cam la tot ce cumperi din ţară de la multinaţionale ori ai vreo tangenţă cu vreo bancă, ţi se cere acest lucru.
Fiecare individ din această ţară care a avut cât de cât de-a face cu aceste lucruri a fost de mult indentificat cu tot – de când s-a născut şi până în prezent, iar procentul se apropie la noi de 80%.
Se ştie exact ce gândim, ce mâncăm, ce consumăm în general, nivelul de dezvoltare, morbiditatea şi multe altele, fără ca autorităţile să intervină pe acest lanţ de invadare a intimităţilor noastre. Dacă mai punem la socoteală şi telefonia fixă ori mobilă care ne controlează altă zonă a existenţei noastre, iată că deja suntem adânc cufundaţi într-un fel de acvariu în care noi, ca peştişori decorativi, printre noi şi pirania, nu mai putem ieşi în largul mării, să ne bucurăm de vreo lagună cu unduiri molcome ale vreunei brize benefice, ci suntem atenţi, doar la cei de deasupra noastră care ne dau hrană, medicamente, ne studiază comportamentul, ne ordonează ori ne bagă vreo râcă între noi, iar dacă nu suntem cuminţi asmute asupra noastră, pentru început, peştişorii carnivori cu care coabităm.
Mai vin ceva mencicopişti de bună ori de rea credinţă să-şi promoveze vreo firmă de-a lor, în rest experimente la nesfârşit pe noi, şi de ce acest lucru?
Simplu. Am fost aduşi într-o stare de sărăcie lucie, sistemul de valori a scăzut la un nivel aproape de îndobitocire (să lăsăm vârfurile ades trecute de a doua tinereţe care ne dau sfaturi), alcoolismul şi drogurile fac ravagii, şi astfel suportăm orice fel de experimente.
Fără a face o apropiere nefirească, dar conţinând suma nenorocirilor, nu pot să nu mă gândesc la Iosef Mengele, care a făcut experimente medicale pe deţinuţii din lagărele de exterminare de la Auschwitz, Birkenau. Un călău evident, dar, pe ascuns, rezultatele la care a ajuns, şterpelite de marile puteri după căderea nazismului, au condus la dezvoltarea medicinei folosite chiar şi pentru zborurile spaţiale.
Sinistru, dar practic.
Dar noi, ca nişte cobai ai secolului XXI, cu ce suntem vinovaţi, că avem o clasă politică generată de popor în aşa zisul exerciţiu democratic şi care această clasă politică nu ne apără. De aproape un sfert de veac se războiesc între ei pentru ciolan, după accederea la putere uită de toate promisiunile electorale şi ne lasă goi, total descoperiţi faţă de uriaşa avalanşă a intereselor marilor puteri, ale marilor corporaţii care sub nici o formă nu ne apără pe noi, doar poate pe cei din ţara din care provin. Şi atât. În rest, vom rămâne pe veci cu statutul de cobai. Până când? Până când va veni şi un Mesia pentru noi. Va trebui să aşteptăm. Nu prea mult că viaţa este prea scurtă.
Pulvis et umbra sumus (lat.) – „Suntem cenuşă şi umbră”, va trebui ca această maximă a lui Horaţiu din „ODE” să o adaptăm vremurilor noastre, ca şi complexitate morală nu departe de cele de atunci cu „Am devenit nimic din nimicnicia noastră”.

FLORIAN LAURENŢIU STOICA (STOIKA)
volumul „Lumini sub umbre” – Editura „Laurent – anul 2016