ACASĂ / ARTICOLE / UMOR / SACUL CU GLUME… (III)

SACUL CU GLUME… (III)

SACUL CU GLUME… (III)

 

Dacă am trăi viaţa invers

Am începe prin a muri, astfel am scăpa de această traumă, care ne urmăreşte toată viaţa.
Apoi ne-am trezi într-un azil de bătrâni şi ne-am simţi din ce în ce mai bine pe zi ce trece.
Am fi externaţi într-o bună zi pe motiv că suntem sănătoşi; am începe să primim banii de pensie.
Ai lucra patruzeci de ani, până ai fi suficient de tânăr să poţi începe a profita de sfârşitul perioadei de activitate.
Ai trăi din petrecere în petrecere, ai bea, ai face dragoste, n-ai avea probleme grave.
În fine, în prima ta zi de lucru ai primi cadou un ceas de aur.
Te-ai pregăti pentru studiile universitare, apoi colegiu, te-ai juca cu prietenii fără nici o obligaţie, până ai deveni copilul.
Ultimile nouă luni le-ai petrece liniştit, bucurându-te de „încălzire centrală, room-service, etc”.
În final ai părăsi această lume de rahat într-un ORGASM.

***

O fată s-a dus la mare… Nici ea nu s-a odihnit, nici pe alţii nu i-a lăsat.

***

În bere e putere. În vin e sănătate. În whisky e distincţie, iar în apă sunt microbi…

***

Înaintea unei operaţii grele, chirurgul îşi întreabă pacientul:
– Ce vârstă aveţi?
– Peste o lună voi împlini patruzeci de ani.
La care chirurgul spune:
– Îmi place optimismul dumneavoastră.

***

– Ce răbdare ai ca să-ţi demontezi autoturismul ! Ai trudit şi probabil ţi-a trebuit multă vreme…
– Nicidecum! Doar nouă secunde; toată treaba a făcut-o o utilitară care venea din sens invers!

***

Vine un student în căminul de fete. Paznicul întreabă: la cine mergeţi?
Studentul: La cine mă sfătuiţi?

1

***

– Îţi jur pe stele!
– Nu vorbi de stele, Florine. Stelele au fost nenorocirea primei mele căsnicii.
– Cum, iubire ?
– Au fost întotdeauna cel puţin cinci stele pe sticlele de whisky ale primului meu soţ.

***

2

***

Directorul unei fabrici le propune muncitorilor să lucreze în fiecare zi mai mult cu o oră pentru a creşte productivitatea.
Îi întreabă pe salariaţi dacă sunt de acord.
Ionescu: Eu propun să se lucreze câte zece ore pe zi pentru a mări profitul companiei.
Popescu: Eu zic că putem lucra chiar douăsprezece ore pe zi, pentru că trebuie să ajungem cât mai repede la nivelul concurenţei.
Vasilescu: Am putea să lucrăm şaisprezece ore pe zi, suntem obligaţi să ne facem datoria.
Gheorghe: Eu propun să nu mai plecăm acasă deloc. Pentru că acasă ne întâlnim cu nevestele şi riscăm să se nască tâmpiţi ca Ionescu, Popescu şi Vasilescu!

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

SACUL CU GLUME

Aplicația care îmi numără pașii m-a întrebat dacă am murit. Nu credeam în viața mea …

SACUL CU GLUME

  – Salut, Pizza Hut? – Nu, Google Pizza – Ahh, îmi pare rău… am …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: