ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / VICTORIE ROMÂNEASCĂ LA ROLAND GARROS, DUPĂ 40 DE ANI

VICTORIE ROMÂNEASCĂ LA ROLAND GARROS, DUPĂ 40 DE ANI

VICTORIE ROMÂNEASCĂ LA
ROLAND GARROS, DUPĂ 40 DE ANI

În sfârșit, Simona Halep (26 de ani) și-a văzut împlinit visul de a câștiga un turneu de Grand Slam la senioare! Jucătoarea noastră de tenis, numărul unu mondial, a triumfat la Roland Garros, după ce a învins-o în finală pe americanca Sloane Stephens (locul 10 în clasamentul WTA) cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1. Precedenta victorie românească la turneul parizian data din urmă cu 40 de ani, când trofeul era cucerit de Virginia Ruzici! Pentru acest succes, Simona a fost recompensată cu 2,2 milioane de euro și 2.000 de puncte WTA.

 

PE URMELE LUI NĂSTASE, RUZICI, TECĂU

La Openul Franței, Halep a părut că s-a încălzit mai greu. La debut, a pierdut, 2-6, primul set al disputei cu Alison Riske (SUA), dar și-a intrat apoi în mână și le-a câștigat pe următoarele două cu același scor, 6-1. Următoarea victimă a fost tot o americancă, Taylor Townsens, de care a trecut cu 6-3, 6-1. A urmat, în turul trei, germanca Andrea Petkovic (7-5, 6-0), iar în „optimi” a venit rândul belgiencei Elise Mertens să fie învinsă (6-2, 6-1). În „sferturi”, jucătoarea noastră a trecut de Angelique Kerber (Germania), scor 6-7 (2), 6-3, 6-2, iar în semifinale, de Garbine Muguruza (Spania), 6-1, 6-4.
În finala cu Sloane Stephens, Simona Halep a suferit în primul set. Americanca a fructificat prima minge de break la scorul de 2-1 și a menținut avantajul până la finalul setului. Tot Stephens a început mai bine și următoarea parte a meciului, conducând la un moment dat cu 2-0.
De aici, s-a produs declicul româncei. Profitând de faptul că adversara a început să dea semne de oboseală, Halep a câștigat patru game-uri la rând, întorcând rezultatul la 4-2. Americanca a avut o tentativă de revenire, dar, în cele din urmă, setul s-a încheiat cu victoria Simonei: 6-4.
Setul decisiv a fost o adevărată demonstrație de forță a numărului unu mondial, care s-a impus cu un sec 6-1 și a intrat în posesia multrâvnitului trofeu. Și astfel, la zece ani după ce a câştigat titlul la Roland Garros la junioare, Simona Halep l-a obţinut şi la senioare, devenind a 49-a jucătoare din lume care ridică deasupra capului un trofeu de Grand Slam, în Era Open. Succesul este cu atât mai dulce cu cât, în urmă cu un an, Simona pierdea neașteptat turneul francez, fiind învinsă atunci (6-4, 4-6, 3-6) de o jucătoare mult mai slab cotată, letona Jelena Ostapenko. Prin victoria de la Roland Garros, Simona Halep a intrat în galeria selectă a tenismenilor români care au câștigat un turneu de Grand Slam, în care se mai află Ilie Năstase, Virginia Ruzici și Horia Tecău. „Nasty” se poate lăuda cu două astfel de succese la simplu: US Open în 1972 și Roland Garros un an mai târziu. La dublu, a câștigat turneele de la Roland Garros (1970), Wimbledon (1973) și US Open (1975). De asemenea, a triumfat la Turneul Campionilor în 1971, 1972, 1973 și 1975. Virginia Ruzici a învins la Roland Garros în 1978, impunându-se în finală în fața jucătoarei Mima Jausovec, din fosta Iugoslavie, cu scorul de 6-2, 6-2. Ruzici, în prezent managerul Simonei Halep, a mai jucat cu trofeul pe masă la Openul Franței și în 1980, însă atunci a cedat, 0-6, 3-6, în fața americancei Chris Evert. A câștigat însă Roland Garros-ul și la dublu, tot în 1978, când a făcut echipă cu Mima Jausovec.
La rândul lui, Horia Tecău a câștigat Australian Open în 2012, la dublu mixt, împreună cu partenera sa, Bethanie Mattek-Sands (SUA).

„VISAM LA ACEST MOMENT DE CÂND AVEAM 14 ANI”

În momentul când i s-a înmânat trofeul de campioană la Roland Garros, Simona Halep nu și-a putut opri lacrimile de bucurie. „Anul trecut (n.r. – după finala pierdută în fața Jelenei Ostapenko) am plâns toată noaptea. Dar nu am încetat să cred. Azi nu am cedat, am crezut și am câștigat. Nu m-am gândit niciun moment că meciul e terminat. Când am condus cu 5-0, mi-am spus că trebuie să joc pentru fiecare minge.
În ultimul game, nu mai puteam respira, dar știam că trebuie să alerg, să alerg, să alerg, și asta a fost tot. Visam la acest moment de când aveam 14 ani. Mi-am dorit mult ca acest titlu să vină aici, în Franța. Mă bucur că am câștigat acest trofeu la 40 de ani după Virginia Ruzici”, a declarat campioana noastră, după finalul meciului cu Sloane Stephens.
La întoarcerea în țară, Simona Halep a fost întâmpinată la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni „Henri Coandă”, iar la plecarea de la aerogară a avut parte de o surpriză. Mașina în care se afla jucătoarea a fost oprită de un echipaj al poliției, iar unul dintre oamenii legii i-a spus: „Ai depășit viteza legală”, după care a completat: „La Paris! Avem o poză cu momentul în care ai câștigat primul set, mingea trimisă de tine a prins o viteză de 172 kilometri pe oră. Noi, acum nu-ți mai dăm puncte penalizare, că ai luat destule la Paris”.
În seara aceleiași zile, Simona a fost aclamată de aproximativ 20.000 de oameni pe Arena Națională, cărora le-a prezentat copia în miniatură a trofeului cucerit în capitala Franței. Merită din plin să-și trăiască momentul de glorie.

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro Echipa națională de fotbal …

Ștefan Barbu primul fotbalist arădean, golgheter al României

Ştefan Barbu s-a născut la Arad, în ziua de 2 martie 1908. A jucat la …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: