A FI SAU A NU FI MEDIC DE FAMILIE

A FI SAU A NU FI MEDIC DE FAMILIE

Originea acestei vechi și nobile meserii se pierde undeva, în negura vremurilor, pe când Adam (sau Eva?!), s-a lovit undeva și partenerul său l-a ascultat și a încercat să-l ajute, fără să-și dea seama că el este promotorul profesiei de doctor, căci simpatia, puterea și sinceritatea în dorința de a ajuta sunt ingredientele succesului în branșa noastră. Filosofând liberă asupra fenomenului biblic de alungare a strămoșilor noștri Adam și Eva, atunci când vicleanul șarpe le-a prezentat fructul cel bogat în vitamine și numeroși nutrienți-mărul, dar și aducător de cunoaștere, am ajuns la concluzia că Dumnezeu i-a pedepsit pentru că n-au fost cuminți și nu i-au ascultat porunca, nicidecum pentru că Divinitatea ne-ar vrea cumva proști pe toți!
Cu siguranță cunoașterea înseamnă putere și poate aduce soluții multiple la probleme, dar de preferat să fie parteneră bunătății, pentru a ajuta vieții să înainteze…
Dacă depăn eu istoria medicinii ajung și la minunatul nostru coleg Hipocrat, medicul celebru al antichității care a trăit 90 de ani, născut în anii 460 înainte de Christos în insula Kos, în Grecia Antică, cultivator al cultului zeului Easclepios (Esculap), cel suprem al vindecătorilor, practicant al medicinii sacerdotale. Se pare că el era un mare pasionat de călătorii, peregrinând în Tracia, Macedonia și Tessalia, unde și-a încredințat sufletul în localitatea Larissa în jur de anii 370 înainte de Christos. Poate interesează mai puțin viața lui, dar esențial este jurământul lui care a intrat în nemurire și este și în prezent ghidul confraților lui contemporani, cu ocazia finalizării studilor de medicină: „Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurămant și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:
– Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinti, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit;
– Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia;
– Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și bună starea bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență;
– Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv;
– Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața;
– Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie;
– În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi;
– Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
Dacă voi respecta acest jurămant și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul”.
Revenind în era contemporană, rolul unui medic de familie începe de la nașterea bebelușului, când îl primim cu bucurie în brațe și-i verificăm reflexele, ascultăm inimioara, respirația, urmărim digestia și se termină cu emiterea certificatului de deces al pacientului, când iar verificăm dacă acesta este încredințat cu adevărat Cerului sau mai are posibilitatea supraviețuirii; dacă dă semne că sufletul lui stă deja de vorba cu îngerii (sau mai direct spus, nu mai e printre cei vii, că de vorba cu îngerii pot sta și cei care se roagă lor…) vedem, în primul rând, lipsa respirației, a bătăilor cardiace, pupilele dilatate ireversibil la reflexul de lumină (în mod normal, dacă direcționăm o lumină spre pupilă, aceasta se contractă). Cu alte cuvinte, nu ne plictisim niciodată!
Pentru un medic de familie aflat sub Contract cu Casa de Asigurări programul este de 7 ore, din care 5 ore la cabinet și 2 ore la domiciliul pacienților, noi fiind încadrați în rândul meseriilor cu risc profesional, ceea ce demonstrează adesea că putem răci și noi frecvent sau contacta alte boli, iar statisticile arată că, în general, medicii sunt predispuși depresiilor, ascultând mereu neplăcerile altora. Programarea pacienților la domiciliu se face, de obicei, la solicitarea acestuia sau a celor din familie, dar dacă dorește și medicul neapărat să-l vadă, poate cere aceasta. Oricum, problema acestor servicii se rezolvă în funcție de posibilitatea fiecărui profesionist. Medicul nu este obligat să răspundă non-stop la telefon, cum ar crede unii pacienți, el poate avea dreptul la timpul liber, poate fi în timpul consultației, sau poate merge la diferite cursuri de perfecționare sau își rezolvă numeroasele probleme birocratice în timpul liber, sau pur și simplu se distrează, că e și el om, ca oricare… Dacă aveți urgențe și medicul de familie nu răspunde sunați ambulanța.
Tocmai de aceea, dacă nu aveți acces la doctor, o să vă povestesc puțin despre noțiunile de bază în acordarea primului ajutor. În urma tragediilor din Statele Unite, când au fost atacate turnurile gemene și o mulțime de oameni și-au încredințat sufletele cerului, omenirea s-a convins și mai mult, sper, că prima regulă de bază în acordarea acestui fantastic gest este SIGURANȚA SALVATORULUI! Apoi, dacă doriți neapărat să fiți salvatori, ar fi bine să fiți și în stare, nu mă refer la prostie, ci la sănătatea dvs., unele persoane nu suportă pur și simplu să salveze un om bolnav, este un risc pe care și-l asumă fiecare… Victima poate fi urmarea unei otrăviri sau a unei boli infecțioase, dar din fericire noi, toți oamenii, avem la nivelul gurii un sistem antibiotic destul de bine pus la punct de mama natură… Următoarea regulă ar fi „ascultă, vezi și simte”, adică ne transformăm într-un adevărat Sherlock Holmes în fața pacientului; îl vedem că respiră și dacă nu vedem bine putem pune mâna pe toracele lui să simțim cum se mișcă, putem simți cum îi bate inima, îi putem măsura pulsul cu indexul la nivelul antebrațului. Dacă totul e bine, e de preferat să-l lăsăm în Sfântă pace, că n-are nevoie de noi ca salvatori, poate are alte nevoi și asta rămâne la latitudinea fiecăruia dacă îl ajutăm sau nu. Vă voi povesti din înțelepciunea americanilor (eu m-am inspirat din NOILE GHIDURI DE RESUSCITARE CARDIORESPIRATORIE (RCR), Dorel Săndesc, Silviu Opriș, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, Clinica A.T.I., care a servit ca principală sursă bibliografică, 2005 Internațional Consensus Conference on Cardiopulmonary Resuscitation (2), care au stabilit o regulă A, B, C, D, E (EKG), în reanimarea bolnavului).

Întodeauna este bine să chemăm un ajutor sau, în funcție de gravitate, să apelăm numărul de urgență 021.112. Poate fi vorba de ceva grav, de ajutor specializat al ambulanței.
Atenție, nu chemați degeaba numărul de urgență că puteți avea probleme, consumați un timp prețios în care alți pacienți au nevoie de ajutor.
Dacă e vorba de un accident de circulație, cu victime, se cheamă poliția și se izolează locul respectiv cu redirijarea circulației pentru a nu se crea alte accidente în lanț, cu îndepărtarea victimei de urgență și eliberarea locului în care s-a produs accidentul. Asupra victimei începem cu A („airways” în engleză, adică eliberarea căilor respiratorii), în care verificăm dacă victima nu și-a înghițit limba, caz în care, cu grijă, o ajutăm să-o repună la loc, sau pur și simplu vedem repede dacă are nasul și gura integre astfel încât să poată respira. Dacă are un traumatism facial se apelează la efectuarea unui orificiu în trahee, de preferat de către un cadru specializat, locul acestuia fiind sub cartilajul tiroidei, cu atașarea unui tub prin care să respire. Dacă cele de mai sus nu sunt necesare se trece la pasul B („breath”), adică îi facem respirație artificială, cel mai ușor de genul gură la gură, dar atenție, să ținem victima de nas ca să intre aerul în plămâni, să nu iasă pe nas… Pasul C („circulation”) se referă la masajul cardiac, de efectuat într-un punct anume, pe stern, la unirea celor 2 treimi superioare cu treimea inferioară, cu mâinile salvatorului puse una peste alta și coatele drepte, cu compresiuni în acest punct. Frecvența respirațiilor artificiale administrate de salvator și a masajelor cardiace va urmări frecvența normală a unui om, adică 15 respirații pe minut, 60 de bătăi cardiace pe minut. Pasul D („drugs”) aparține deja specialistului, care va administra medicamente, gen adrenalină sau altele. Vom evita întotdeauna să facem masaje cardiace pe o inimă sănătoasă.
Vă doresc mult success în misiunea de salvatori amatori! Mare atenție, după ce ați salvat omul să îl așezați în poziția laterală de siguranță, adică să stea culcat pe partea stânga, cu capul plecat, pentru a respira mai ușor și a nu-și înghiți produsul gastric. O atenție deosebită acordăm scoaterii victimei din mașină sau de la locul accidentului, având grijă să păstrăm gâtul drept, în aceeași linie cu capul și coloana toracală pentru că există, mai rar, din fericire, o situație care se numește fractură de odontoidă, adică ruperea unui ax al celei de-a doua vertebre cervicale, care poate intra în substanța nervoasă a trunchiului cerebral și provocă decesul victimei.
Tainele meseriei de medic sunt multiple și de studiat o viață întreagă, este minunat să aduci binele cuiva și e divin să-i salvezi viața. D oresc mult succes și sănătate celor pasionați și în stare s-o facă, căci sunt foarte necesari în lumea în care trăim!

Dr. CRISTINA MARIN