NISTOR ANTON
Născut la Galați, la data de 24 martie 1993, absolvent al Universității de Arte Plastice (UNARTE). Cu o puternică pasiune pentru ramura sculptură, dar neajungând celelalte ramuri ale domeniului artelor plastice, artistul Nistor Anton consideră arta plastică drept o parteneră cu care s-a „căsătorit”, fiind de genul feminin, plecând de la ideea care confirmă: căsătoria este punctul de plecare a unei mari iubiri.
Urmașii marii iubiri ai artistului plastic Nistor Anton rămân în speranța autorului drept fiii ce vor fi contemporani cu viitorul artelor plastice românești. Rezultatele muncii sale creative nu sunt numai artă, ele sunt însăși viața, însuși sufletul vieții, sufletul artistului plastic Nistor Anton, ca o componentă fundamentală a existenței.
Frumusețea artei sale este frumusețea tăiată cu barda, dalta și ferăstrăul din frumusețea naturii, lumii și se exprimă nu prin sine ci prin frumusețea existentă în artistul plastic, sculptorul Nistor Anton și exprimată de artistul autor al numeroaselor sale prețuite lucrări. Dacă privim lucrările artistului Nistor Anton și privindu-ne în ochi publicul degustător de artă și admirator al artei autorului, descifrăm însăși „esența cerului și întruchiparea sa”, precum ar fi afirmat și poetul Nichita Stănescu, îngerul blond, lucrările artistului sunt împlinirea echilibrului și a liniștii.
Nistor Anton, într-o etică profesională artistică, înalță și cu profundă viziune însuflețitoare constituie un miracol topit la focul artelor focului. Rezultatul artelor focului fascinează prin pulsarea personalității artistului. Lucrările sale în metal rămân un simbol al credinței în frumos și nemurire, un arc peste timp, un uriaș arc al viitorului ce va deveni o punte de legătură între albastrul cerului și noi, pământenii. Această punte metalică între cer și pământ o putem atribui artistului plastic în metal cu un convențional și suveran nume de virtute a pasiunii și forței omenești naturale și instinctive, unei inteligențe educate și cultivate prin anii de studenție la UNARTE – București.
Brâncuși nu a creat păsări, ci zboruri. Artistul Nistor Anton a creat închipuiri palpabile, obiecte reale, vii, prin aurul minții sale creatoare.
Focul artei și dragostea pentru el este sunt așa de puternice în sufletul artistului Nistor Anton, adevărat foc permanent ce nu se va estompa niciodată de îndoială sau neîncredere.
Nistor Anton, în smerenia sa intimă, știe că viața este modul prin care Cel de Sus ne-a creat și ne pune la încercare. Focul arde și topește; focul artei arde infernul patimilor cel cuprind uneori pe artist, în aspirația sa spre puritate.
Ca o genială încântare a „jocului cu focul”, artistul Nistor Anton, înzestrat cu mare energie generată în lupta cu arta, în focul artei a creat valori artistice, adevărat creator de forme lucrate.
Prof. pictor VERGIL COJOCARU-COVER
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro