CASA MEMORIALĂ-MUZEU „NOVACOVICI” DIN GÂRBOVĂȚ

CASA MEMORIALĂ-MUZEU
„NOVACOVICI” DIN GÂRBOVĂȚ

În anul 2011, la prima ediţie a Forumului presei rurale din Banat, organizat de Asociaţia publiciştilor presei rurale în Banat din Timişoara şi Revista „Almăjul” din Şopotu Vechi, au participat publicişti din presa rurală bănăţeană din Arad, Timişoara, Săcălaz, Jimbolia, Giarmata-Vii şi de pe Valea Almăjului, precum şi reprezentanţii presei rurale din Comloşul Mare şi Mehadia. De asemenea, din Serbia a fost prezentă o delegaţie din care au făcut parte Vasile Barbu – preşedintele Societăţii Literar Artistice Tibiscus din Uzdin, Iancu Murărescu – Sărcia şi Petru Boleanu – Satu Nou.
Cu acest prilej, urmare a iniţiativei inimoşilor organizatori ai manifestării culturale menţionate, a fost dezvelită o placă în memoria familiei Novacovici din Gârbovăţ, iar peste doi ani, în anul 2013, datorită aceloraşi persoane, a avut loc ceremonia de acordare a rangului de casă memorială, prima de acest fel din Valea Almăjului.
Almăjul, regiune cu un trecut foarte frământat din Banat, păstrează încă semnele ciocnirilor între Imperiul Otoman și cel Habsburgic. Urmele așezărilor străvechi răspândite pe întreaga suprafață sunt dovezi ale permanenței de viață a strămoșilor noștri pe aceste meleaguri românești Balada familiei Novacovici începe la anul 1754 cu numele lui Liubimir Novac, nume cu rezonanţe din perioada lui Mihai Viteazul, plăieș din Moceriș. Călare pe cal și înarmat, urmărind răufăcătorii ținutului almăjan, a trecut pădurea Lăpușnicului Mare, îndreptându-se spre Răcașdia, unde avea să o cunoască pe Maria, fata preotului Iancu Pela, care, cunoscându-i faptele și ştiindu-l ca om bun, încuvințează căsătoria celor doi la 1778, aceştia stabilindu-se în Gârbovăţ şi având doi copii, pe Iancu și Micșa Novac.
Având înclinaţie spre învăţătură, Iancu (1778-1844) este dat de tatăl său la şcoală, acesta devenind ulterior preot în Gârbovăţ, astfel că de la 1803 începe familia Novacovici a-şi arăta vocaţia preoţească. Pentru că în acea perioadă biserica noastră era sub administrare sârbească, Mitropolia din Carlovăţ i-a impus lui Iancu Novac, pentru a fi preot, să-şi adauge la numele originar sufixul “ovici”. De dragul preoţiei, Iancu şi-a luat numele de Novacovici şi aşa s-a sârbizat numele de Novac.
Alţi exponenţi ai acestei familii sunt fiul și nepotul lui Iancu, Pavel Novacovici (1799-1843), preot în Gârbovăţ, respectiv Petru Novacovici (1816-1849), care a urmat ca preot în sat dupa moartea lui Pavel, dar care nu a avut mult parte de preoţie, murind după scurt timp. Petru Novacovici a lăsat în urma sa trei copii orfani şi o preoteasă văduvă. Pentru a ajuta la creşterea şi îngrijirea acestora, episcopul sârb Chengelat l-a sfințit ca preot în Gârbovăţ pe fratele lui Petru, Maxim Novacovici (1826-1899), străbunicul meu.
Întrucât biserica din Gârbovăţ, construită inițial în anul 1785, era în pericol de prăbușire, Maxim Novacovici a demolat-o până la temelie, a rezidit-o între anii 1871-1873 și a dotat-o cu cărți noi, cu prapori și răpizi, refăcând și scaunele din biserică.
A servit ca preot 50 de ani şi a avut 11 copii.
În anul 1848 a fost persecutat şi urmărit de armata ungară, stând ascuns prin păduri, la colibele păstorilor până la retragerea trupelor. Tradiția preoțească a familiei a fost continuată de fiul lui Maxim, Nicolae Novacovici (1854-1939), care pentru politica sa proromânească a fost deportat alături de fratele său, învățătorul Emilian Novacovici, și de nepotul său, Emilian Novacovici, în Kabold, Ungaria. Pentru meritele sale naționale și bisericești a fost ales ca membru în Comunitatea de Avere a Confiniului Militar Banatic nr.13 Caransebeș, apărând interesele grănicerești și a fost distins în anul 1912 cu brâu roșu de Consistoriul din Caransebeș. A fost si un împătimit arheolog.
Pe lângă cei enumerați mai sus, din rândul familiei Novacovici au slujit biserica Valeriu Popescu, născut în 1907, de asemenea preot în Gârbovăț, Silviu Novacovici, născut în 1897, preot în Bănia, Nicolae Careba, preot în Rudăria și Nicolae Popescu, preot în Vărădia.
Alți reprezentanți de seamă ai familiei au fost preotulprofesor Romulus Novacovici (1897-1929) – fratele tatălui meu, primul director al Gimnaziului de Stat „Principele Carol” din Bozovici, absolvent al Facultătii de Litere și Filozofie din Cluj cu „magna cum laude” și absolvent de teologie, preot și profesor în Bozovici, care a scris „Împărăția lui Dumnezeu”, publicată inițial în Foaia Diecezană din Caransebeș și reeditată anul trecut, respectiv preot Romulus-Vasile Novacovici (1933-2003), fratele meu, care a păstorit în frumoasa vale a Caraşului, la Macovişte, Vrăniuţ, preot în Oraviţa între 1973-2003, secretar al Protopopiatului Oraviţa, contabil şi protopop misionar. A scris „Monografia Bisericii Ortodoxe Oraviţa Română” şi „Istoria corului ortodox Oraviţa Română”, ambele în manuscris. Pe lângă acești preoți care au slujit Biserica Ortodoxă, mai amintesc pe diaconii Ioan și Iosif Novacovici, precum și pe teologii Timotei, Iosif și Maxim Novacovici.
Alte personalităţi marcante pe tărâm cultural şi naţional au fost Emilian Novacovici (1862-1926), învăţător în Răcăşdia, membru corespondent al Academiei Române şi un folclorist remarcabil, decorat în mai multe rânduri de regii Carol al II-lea şi Mihai, şi Gheorghe Novacovici (1879-1908), fiul preotului Nicolae Novacovici, jurist şi doctorand.
Din marea familie preoţească mai amintesc pe Iosif Novacovici, sublocotenent, încă un Emilian Novacovici, absolvent de pedagogie, teologie şi drept, avocat şi primar în Oraviţa, precum şi un alt Emilian Novacovici, fost profesor şi inspector şcolar în judeţul Arad.
Universul familial a Novacovicilor este o clădire redescoperită de istoricii din Valea Almăjului și reconstituie o locuinţă tipic grănicerească şi preoțească, folosind-se pentru aceasta obiecte autentice de epocă din secolul XIX și obiecte, corespondență orginală, manuscrise, documente, tablouri, fotografii din secolele XIX-XX, cărți care au aparținut familiei Novacovici, toate cu menirea de a prezenta etape din viața personală, precum şi preocupările culturale.
Casa familiei Novacovici a fost ridicată în prima parte a secolului al XIX-lea şi este o casă de tip grăniceresc construită în întregime din cărămidă arsă și cu o pivniță (podrum) spațioasă, întinsă sub toată casa, boltită și susținută de stâlpi de cărămidă, cu ziduri groase. Ușile din casă păstrează lemnaria originală cu toată feroneria epocii de construire. În această casă s-a plănuit şi s-a semnat actul constitutiv înființării Gimnaziului din Bozovici de către unchiul meu, preot-prof. Romulus Novacovici.
Intrarea principală se face din stradă prin ușa „gangului”, lucrată din lemn masiv, şi urcându-se câteva trepte de lemn se ajunge în prima cameră, prevăzută cu gratii groase de fier. Copil fiind, l-am întrebat pe tatăl meu de ce la ferestre sunt gratii, iar răspunsul lui a fost că, în momentul construcţiei, casa a fost la marginea satului, iar gratiile aveau rolul de a păzi familia de hoți.
În această cameră se află un credenț așezat între cele două ferestre prevăzute cu zăbrele, un pat cu tăblii, în mijloc, masa cu scaune, iar în dreapta se află cuptorul sau “şpohertul”. Pe pereți, portrete ale familiei.
Din prima cameră, la dreapta se intră în „soba mare de la drum”, o cameră mare și spaţioasă, înaltă, cu două ferestre prevăzute cu obloane. Aici sunt expuse obiecte de mobilier originale, masa, dulapuri, paturi, o oglindă de cristal deasupra credențului acoperit cu marmură neagră, fotografii de familie, tablouri religioase. Pe credenț sunt expuse documente originale, scrisori, ediţii din opera reprezentanţilor familiei, cărți, reviste, calendare, diferite obiecte cu valoare memorială.
Tot din prima cameră se trece şi în cea de-a treia cameră, unde sunt expuse uneltele de țesut şi obiecte gospodărești folosite în casă, iar de aici se ajunge în tindă, care este pe toată lungimea casei, iar coborând alte câteva trepte se ajunge în curte.
În curte se observă cele două ferestre de aerisire ale podrumului şi în continuare, pe partea stângă, se află cuina cu vatră și o cameră mică servind drept bucătărie. Aici este „căsoanea”, care era locuită aproape în mod permanent.
Mergând spre grădină, în stânga se găsește grajdul.
Intrarea în curte se poate face şi prin poarta mare de lemn din stradă, și de aici în tindă și în cele trei camere.
Închin aceste rânduri Comunionului Novacovicilor, care s-au ridicat spre Lumină, în împăcare, plenitudine și împlinire, aşternând peste ţinutul almăjan picături de aghiasmă în binecuvântări cerești.

FELICIA MIOC