NU E PACE SUB STEJARI

NU E PACE SUB STEJARI

Stejarul, acest fabulos și falnic pom poziționat la originea tuturor istoricelor noastre izbânzi, ne-a protejat de hoardele invadatoare de la Răsărit ori de la Apus, trăsăturile lui masculine simbolizând protecție, putere și durabilitate.
Este răspândit pe mai întreg întinsul Europei, dar la noi are o semnificație aparte.
De pildă, stejarul secular din Cajvana, cel mai mare din sud-estul Europei, are o vechime de aproape 900 de ani. A fost plantat după ce satul a fost nimicit în urma invaziei tătare de la 1241. Chiar Ștefan cel Mare și Sfânt se spune că s-a odihnit la umbra lui.
Enunțul din titlu ar putea fi o reinterpretare a filmului „Nu e pace sub măslini”, realizat în anul 1950 de Giuseppe de Santis, având ca protagonist pe Raf Vallone. Nu se punea pe atunci problema LGBD și nici în „Unora le place jazzul”, cu Tony Curtis pe afiș.
Ca și titlu aș putea aminti filmul „Stejar – extremă urgență”, cu actori în prim-plan – Irina Petrescu, Ion Caramitru, Amza Pellea, Constantin Diplan, având premiera în 1974, dedicat răsturnării regimului Mareșalului Antonescu. Asocierea elementelor de mai sus în jurul stejarului nostru autohton, sub crengile lui făloase fiind distrusă rezistența din munți de către Securitatea comunistă. Ca linie semantică, actualele încrâncenări politice, fără niciun fel de comparație cu imensele orori față de care actuala clasă politică este, în cvasitotalitatea ei, inertă. Se pare că ne aflăm în prezent într-o profundă perioadă de tip fanariot, în care totul se negociază, nu pe țechini ci pe funcții aducătoare de câștiguri informale. Acum se promite tot, dublările ori triplările de beneficii sociale; viitorii conducători urmând să se descurce. În orice caz, vor fi impopulari.
Deși actualul conducător al țării (din umbră, cu acolitul său slătinean) dirijează întreaga viață economică, socială ori politică a țării, el nu răspunde direct.
Și noi, în prezent, așa cum și cei din Țara Sfântă nu mai înțelegeau nimic, par a fi un fir de înțelepciune scrierile lui Luca: „Doamne Iisuse, nu mai înțeleg nimic; la nașterea Ta îngerii cântau «Pace pe Pământ!». În Ioan 14:27 ziceai: «Vă las pacea, vă dau pacea». Acum, Iisuse, cum să am pace în familia mea când Tu spui că aduci dezbinare și foc?”.
Pe această linie biblică demonstrațiile între adevăr și minciună, promisiuni și realități concrete, declarații publice și coterii subterane și multe altele brăzdează în prezent întreaga viață politică dâmbovițeană.
Se concentrează oare pe un partid? Desigur, nu! Doar pe grupuscule din acele partide care în prezent sunt vocale, adică apar îndeosebi „pe sticlă”.

Asistăm la un fel de dihotomie; adevărata putere politică este în teritoriu și nu în CEX PSD, dar hotărârile se iau în acest for. Cine nu face parte din acest grup restrâns, care stabilește soarta întregii Românii, nu are niciun fel de rol. Este o bizarerie politică suis-generis.
Țara noastră se află în plin război hibrid prin decredibilizarea instituțiilor statului, crearea în permanență de stări/situații conflictuale și o atmosferă generală de incertitudine pe toate planurile; cu semne de întrebare la care nimeni nu are vreun răspuns.
Dinspre partea puterii, a fost prezentat Președintele nostru cu o figură modificată, semănând cu Hitler, sugerând că făcând parte din etnia germană ar avea înclinații ca ale odiosului criminal. Pe șleau spus, o măgărie a unor limitați mental politici aflați nici ei nu știu cum în vârful puterii. Percepția politică în Cancelariile Occidentale este că România (nu cei câțiva care au acaparat-o), pe măsură ce trece timpul, devine nefrecventabilă. Se discută deja despre o Europă cu cel puțin două nivele/viteze. Una de înțelegere profundă și una marginalizată. România, alături de Danemarca, Austria, Croația, Slovenia, putea adera la nucleul decizional; nu avea nimic de făcut decât să fie normală și predictibilă și să nu-și facă singură rău.
Probabil că am ratat și această șansă.
Noi încasăm multe „castane” făcând lucruri minore față de alte state apropiate nouă, dar care, cele din urmă, își acoperă iliberalismul lor prin „contribuția” noastră nătângă mai ales pe plan intern.
Din toate țările foste comuniste au migrat spre vestul Europei și pe mai departe milioane de oameni. Cei plecați au avut drept scop principal o viață mai bună, să trăiască într-o societate normală, cu reguli precise și predictibile, în care să fie apărați, deoarece contribuie din plin la prosperitatea țărilor de adopție.
Ei nu uită de unde au plecat și atunci încearcă, cu experiența dobândită, să ajute cu ceva și pe cei rămași aici; ba chiar „exportă capital” în țara noastră. Este evident că țările aflate în Europa de Est sunt în prezent într-o profundă criză de identitate, generată în principal de hulpavismul conducătorilor lor și stimulată de către fostul Imperiu Rus. Conducătorii actuali tânjesc, dacă nu spre o dictatură, măcar spre o anumită formulă de autocrație. Uită însă că fostul „activ” de partid din perioada comunistă nu avea voie să dețină averi/proprietăți. În țările din Est, exceptând țara noastră, este exacerbat naționalismul, iredentismul, călcarea în picioare a drepturilor elementare ale minorităților românești. La noi, are loc o criză a autorității cognitive: doctorul te trimite la plimbare că este nemulțumit de locul pe care îl ocupă ori de faptul că este agresat permanent de pacienți ce nu contribuie cu nimic la bugetul sănătății, părintele nu-l ascultă pe profesor spre binele copilului, că de fapt doar elevii/copiii au numai drepturi, nu și obligații, jandarmul ori polițistul nu știe sau nu vrea să te apere, preocupat fiind doar de rezolvarea problemelor lor personale, întreprinzătorul/patronul e privit de salariați ca un mic tiran (dispuși oricând să-l dea în gât), iar de către autorități ca un pungaș/hoț, atitudinea civică se află într-o zonă a lașității și multe alte antinomii.
Cum se vor manifesta jandarmii/polițiștii în diverse situații limită – convulsii sociale, cutremur de pământ, inundații catrastofale, schimbări de regim politic și altele – când în cască vor primi informații neadevărate, fiind nepregătiți pentru acest tip de intervenții, poate parte a unui război hibrid nedeclarat?
Ceva ce ar trebui să însemne și cultura noastră primară, stimulată de școală, dar care, la rândul ei, generează analfabetism funcțional.
Banca Mondială făcea o remarcă adevărată, că la noi există două Românii: una care face parte din U. E. și una săracă, pentru că la noi dominantă este aristrocrația bugetară. Iar economiștii autohtoni pun un diagnostic: „Economia duduie, dar prețurile bubuie”. Pacea socială multă visată în care românul să trăiască liniștit este departe, pentru că unii români, puțini la număr, au acumulat averi uriașe fiind cel mai adesea bugetari iar alții, mulți la număr, trăiesc de pe o zi pe alta. De ce îl atacă după zece august anul curent Gabriela Firea – vicepreședinte PSD și Primar General al Capitalei – pe Liviu Dragnea, ea fiind o apropiată ca idei politice cu cel din urmă? Care ar fi cauza? De fapt sunt două: frica și furia. Cele două componente acționează acum simultan. Pe zi ce trece prima strânge tot mai multe adeziuni din teritoriu, cel de-al doilea se apără aruncând pe „piață” fel de fel de fumigene. Este o tensiune evidentă în partidul de guvernământ, tensiuni care afectează nu atât clasa politică cât mai ales mediul economic de la noi.
Inițiativa celor Trei Mări, având ca port drapel pe Președintele nostru, nu a coagulat forțele politice spre a ne da o șansă de viitor.

Mai tot timpul i s-a băgat crosa la patine, începând de la finanțarea acestei manifestări și până la declarațiile guvernamentale că de fapt reprezintă nu un beneficiu pentru România, ci un câștig electoral pentru organizatori. O prostească atitudine, pot spune antinațională. În fine, prostia se manifestă și la nivele inferioare. Într-un mall din Capitală, la cumpărături, o copilă îi cerea mamei sale, care avea spre treizeci de ani, un produs alimentar sănătos; mama îi impune altul (toxic pentru copii). Intervin: „Doamnă copilul are dreptate!”.
Răspunsul a fost prompt: „Ce te bagi, domnule?!”.
Așa este, actualii părinți, ai actualilor copii, sunt total nepregătiți pentru misia lor.
Răsfoiesc reviste din perioada interbelică. Erau în piață zeci de publicații care de care mai atrăgătoare ce aveau ca titlu comun – sănătatea populației. Acela era de fapt singurul mijloc media în materie. Acum, scoatem din căsuța poștală, alături de teancuri de pliante ale marilor reteileri, și câteva care îndrumă părinții să nu-și vaccineze copiii, că acele substanțe sunt realizate din foetuși avortați, că sunt devastatoare pentru sănătate.
Și așa tembelismul a căpătat proporții naționale dispărând pentru totdeauna spiritul nobil, cel de încredere între semeni, de stimulare a valorilor naționale.
Oamenii pleacă din țară că nu mai rezistă; după uriașul protest din februarie 2017 aproape un sfert de milion de români au plecat în afară, nu neapărat din motive economice. Nu suntem în stare să avem un proiect național, nici măcar unul, pe o perioadă mai lungă de timp, care să fie urmărit pas cu pas și pus în practică de către toate guvernările ce constituțional se succed la putere.
Făcând o paralelă – e adevărat, oarecum deplasată – Trump pare a fi detronat de apropiați, iată, și Dragnea poate fi îndepărtat tot de apropiați! Cumva cele două, informativ, se coagulează în jurul mutării bazei de la Incirlik în România, iar Rusia (Lavrov) declară un război iminent în zonă.
Fără ca țara noastră să aibă vreo contribuție, pe fondul tensiunilor politice interne, alții, peste capetele noastre, își încordează mușchii războiului, nu rece, ci cât se poate de fierbinte.
Ce lipsește zonei, în care întâmplător suntem și noi pe aici. Un teritoriu destul de mare la granița Rusiei, o instabilitate politică generată și de către acest colos, Marea Neagră, baze militare construite înainte de 1989, un Deveselu funcțional, o Turcie care nu mai este credibilă în NATO, rezerve energetice uriașe, aflate acum într-o fază de așteptare juridică (de reglementare) și iată fandaxia. Avertizarea lui Lavrov cu operațiuni militare (care ne-ar putea viza) adresate NATO au ca retorică centrală „înzestrarea” României cu posibile arme nucleare. Prin acest demers al NATO se va schimba pentru zeci de ani chimia politică a zonei, dinamica relațiilor internaționale prin „împingerea” eventualelor pericole spre estul Europei, în contextul giganticelor manevre militare comune China-Rusia-Mongolia.
Cu toate pestele porcine și a altor maladii ale dobitoacelor tembel gestionate de noi (a se citi printre rânduri ca un fel de război economic), țara noastră, cu alte tipuri de politicieni, poate deveni un tigrișor economic estic.
Față de uluitoarele recente critici ale apropiaților lui Dragnea, pare a trece în față o altă funcție reală, „funcția lambda”.
Fără a detalia demonstrațiile matematice, nu cele din Piața Victoriei, variabila reală (cea care determină parcursul nostru cotidian) este convexă, urmând nu axa ascendentă ci punctele de inflexiune în care partidul de guvernământ este într-o cădere liberă pe axa realităților românești.
Dragnea pare un om debusolat, se insinuează tot mai persuasiv pe mai multe canale media: „Nu am respect pentru SRI”, „Protestul din 10.08.2018 plătit din străinătate”. Se întâmplă lucruri grave în jurul nostru, dar guvernarea actuală face doar jocuri de imagine alături de mass-media. Viața politică tumultoasă de la noi nu există în alte televiziuni europene aferente guvernelor lor.
În Libia, de pildă, sunt masate forțe mondiale care la o simplă „scânteie” pot arunca în aer o lume întreagă. Acolo s-au îngrămădit toate forțele mari mondiale iar pe de lături și altele care deocamdată nu se implică direct (China, de exemplu).
Iar la noi, la orizont se prefigurează al patrulea guvern PSD.
Dacă nu rușinos, cel puțin ne putem situa în zona deznădejdii, că nu putem emana o forță conducătoare credibilă.
Același PSDragnea aruncă pe „piață” o altă fumigenă, că protestul din 10.08.2018 a fost finanțat de forțe exterioare României. Dacă „împușcatul” avea dreptate cu această afirmație, că „agenturili” au năvălit spre a-l înlătura, evenimentele ulterioare dovedind acest lucru, cel care conduce acum „informa l” guvernul nostru pare a avea alte preocupări, subliniind că manifestarea „a fost o organizare de puci cu caracter paramilitar”.
Aici ar fi loc de un alt termen, „Codrul”. Ați furat ca-n codru și acum încercați a vă spăla păcatele prin fel de fel de manevre.
Nu trebuie uitat că de fapt Codrul este frate cu Românul dintotdeauna.
Și atunci, pe final s-ar potrivi cântecul „Pădurice de stejar”, interpretat de Lucreția Ciobanu:
„Măi, pădurice de stejar
Lasă-mă să tai un par
Să mă pot sui la deal…”.
De-un par ar fi vorba? Nu, ci de o molimă care nu se mai termină, distrugerea pădurilor românești, dar acesta este un alt subiect.

FLORIAN LAURENȚIU STOIKA