DEPENDENȚA DE DROGURI

DEPENDENȚA DE DROGURI

Încă din zorii existenței sale, civilizația umană a folosit în practicile magico-religioase o gamă largă de plante cu virtuți terapeutice sau cu efecte psihotrope. Plantele de leac erau utilizate în tratarea unor boli somatice, iar cele psihotrope și halucinogene ajutau șamanul (vrăjitorul) la obținerea stării de transă prin intermediul căreia se putea călători în lumea zeilor și a spiritelor. Mircea Eliade afirma că șamanismul este o „tehnică a extazului”, pentru că la extaz nu se ajungea decât prin atingerea stării de transă, singura cale de a stabili contactul cu spiritele și demonii sălășluiți într-un univers paralel.
Având în vedere că șamanismul este răspândit în toată lumea, ar fi deosebit de interesant de aflat dacă acesta este o invenție umană sau o învățătură transmisă de către zei tuturor popoarelor Terrei. Cele mai vechi mituri ale lumii vorbesc despre „zeii civilizatori”, care i-au învățat pe primii oameni cum să se organizeze, cum să vâneze, cum să facă agricultură și cum să-și trateze bolile cu leacuri ce se găseau din abundență în natură. Iarăși, credem că este vorba de o altă aparentă „coincidență” care nu poate fi numai rodul simplei întâmplări: creștinismul (și poate nu numai el) afirmă că Dumnezeu a dăruit oamenilor tot atâtea leacuri naturale câte boli sunt pe pământ.
Și tot în acest sens Mircea Eliade spunea că „zeii au creat omul și Lumea, Eroii civilizatori au desăvârșit Creația, iar istoria tuturor acestor opere divine și semidivine este păstrată în mituri” (Mircea Eliade, „Sacrul și profanul”, Editura Humanitas, București, 1992, pag. 188). Despre leacuri același Mircea Eliade sublinia: „…mitul originii leacurilor este întotdeauna cuprins în mitul cosmogonic. În terapeuticile primitive și tradiționale, un leac nu devine eficace decât atunci când se reamintește, ritual, în fața bolnavului, originea lui. Un mare număr de incantații din Orientul Apropiat și din Europa includ istoria bolii sau a demonului care a provocat-o și evocă momentul mitic în care o divinitate sau un sfânt au reușit să supună răul. Eficacitatea terapeutică a incantației rezidă în faptul că, rostită ritual, ea reactualizează Timpul mitic al «originii», atât originea Lumii, cât și originea bolii și a tratamentului” (Ibidem, pag. 78).
Medicina populară practicată de șamanii epocilor primitive a supraviețuit până în zilele noatre, în zonele mai izolate ale lumii, în pofida tuturor vicisitudinilor religioase și politice, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, chiar și în epoca stalinistă, în fosta URSS (Ioan Petru Culianu, „Călătorii în lumea de dincolo”, Editura Nemira, București, 1994, pag. 67).
Medicina antică a cunoscut efectele psihofarmacologice ale canabisului și opiumului, tot așa cum civilizația incașă era la curent cu efectele afrodisiace și euforizante ale extrasului din frunze de coca. În spațiul românesc, despre plantele psihotrope și halucinogene au amintit Dimitrie Cantemir în „Istoria Imperiului Otoman”, spătarul Nicolae Milescu în notele sale de călătorie, Johan Martin Honigberger, farmacistul real din Brașovul primei jumătăți a veacului al XIX-lea, transformat în straniul personaj cu același nume de Mircea Eliade în „Secretul doctorului Honigberger” și au scris studii inedite despre caracterul lor magic etnograful Simeon Florea Marian cu „Mătrăguna și dragostea la români”, din anul 1880 și, bineînțeles, Mircea Eliade cu lucrarea neterminată „La Mandragore et l’Arbre cosmique” și „Cultul mătrăgunei în România”, un capitol distinct în cadrul studiului său „De la Zamolxis la Genghis-Han” (Andrei Oișteanu, „Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură”, Editura Polirom, București, 2010, pag. 17).
Atât medicina antică cât și cea a secolului al XIX-lea au utilizat drogurile, extrase din plante, pentru diferite tratamente în patologii diverse, psihice și somatice. Astfel, Hipocrat și Galenius, acum câteva mii de ani, recomandau opiumul și canabisul ca medicamente, iar în anul 1884, celebrul psihanalist Sigmund Freud aducea în discuție virtuțile terapeutice ale cocainei, produs rezultat din frunzele arbustului de coca prin procedee chimice, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, în SUA. În secolul al XX-lea, industria farmaceutică a elaborat o serie întreagă de produse psihotrope, obținute prin sinteză,
cum au fost sedativele barbiturice și nebarbiturice, benzodiazepinele, amfetaminele și phencyclidele pentru tratarea unor afecțiuni psihice, cum ar fi anxietatea și depresia. Din păcate, folosirea abuzivă și irațională a acestor medicamente poate duce la dependență, intoxicație și sevraj. Efectul euforizant și halucinogen al substanțelor psihotrope obținute pe cale chimică a determinat nu numai administrarea în scopuri medicale, ci a dus și la consumul abuziv extramedical, în medii sociale dintre cele mai diverse și în întreaga lume. Cu precădere în ultima sută de ani, asistăm, parcă neputincioși, la proliferarea fără precedent a flagelului abuzului de droguri la nivel mondial și, în ciuda unor eforturi disperate din partea tuturor factorilor decizionali, fenomenul, în loc să fie diminuat, parcă ia o și mai mare amploare.
Nenumăratele studii cu privire la consumul de droguri, realizate în întreaga lume, au dezvăluit o realitate de coșmar, un fenomen înfricoșător pe care nu avem dreptul să-l ignorăm și care impune concluzii tulburătoare. În primul rând, laboratoarele clandestine, care produc droguri din ce în ce mai periculoase, se înmulțesc, în ciuda luptei oficiale împotriva acestui flagel mondializat, dar care aduce profituri inimaginabile beneficiarilor. Tocmai din perspectiva acestor câștiguri ilicite incomensurabile (sute de miliarde de dolari la nivel mondial) ar trebui să privim cu multă circumspecție războiul declarat împotriva fabricării, comercializării și consumului de droguri. Astfel, ar fi foarte posibil ca unele oficialități, unii înalți funcționari cu putere de decizie în ierarhia unor organisme statale sau internaționale, îndrituite cu lupta împotriva acestui fenomen înspăimântător, mânați de omeneasca lăcomie ancestrală, să acționeze subteran exact în sensul opus intereselor oficiale și de fațadă, în beneficiu propriu.

Comercializarea drogurilor nu cunoaște limite și, de cele mai multe ori, supremația pentru piețele de desfacere din megalopolisuri se face prin intermediul mitralierelor. Dependența de drog se obține și prin metode perfide, așa cum se procedează, de cele mai multe ori, în cluburile marilor orașe, unde se strecoară în paharele novicilor câteva picături de substanțe interzise.
Consumul de droguri afectează absolut toate mediile sociale, dar îndeosebi cele aflate la marginea societății, în sărăcie și promiscuitate. Din nenorocire, vârsta debutului în consumul de droguri scade continuu, adolescenții și preadolescenții (10-18 ani), din ce în ce mai des și mai tineri, reprezintă grupul de risc major în comparație cu cele de peste 18 ani. Labilitatea psihică, determinată de schimbările radicale psihosomatice prin care trec puberul și adolescentul, reprezintă terenul favorabil unei conduite bulversante, caracterizată de curiozitate, teribilism excesiv, imaturitate, dorința de a încerca senzații tari, excentricitate, nevoia de a ieși în evidență, încăpățânare. Toate acestea pot favoriza consumul de droguri. Alte cauze ar fi problemele personale nerezolvate, singurătatea, plictiseala care se instalează în lipsa unor preocupări interesante, anturajul viciat, climatul familial nefavorabil, incultura, imitarea modelelor indezirabile, adică a falșilor eroi.
În același timp, mass-media ne bombardează zilnic cu știri negative din care aflăm cu stupoare că celebrități mondiale din zona artistică, oameni de mare succes, posesorii unor averi impresionante, mor în urma abuzului de droguri. Ce le lipsește unor astfel de personaje adulate de zeci sau sute de milioane de oameni, beneficiarii unor conturi bancare uriașe și a unor vieți de vis în paradisuri terestre invidiate de muritorii de rând, ca să aleagă calea drogurilor? Plictiseala de atâtea bogății, dorința de senzații tari, curiozitatea, nevoia de a ieși în evidență sau nefericirea? Cauzele consumului de droguri pot fi extrem de variate și chiar contradictorii: pentru unii ar fi sărăcia în care se zbat, iar pentru alții bogăția plictisitoare care nu mai oferă nicio noutate existențială, pentru unii ar fi incultura și anturajul viciat, iar pentru alții ar fi, dimpotrivă, mediul intelectual elevat în căutare de curiozități psihoafective bizare și spargerea monotoniei vieții.
Din nenorocire, debutanții în consumul de droguri fie nu conștientizează, fie ignoră cu desăvârșire consecințele catastrofale asupra sănătății și a vieții în general ca urmare a dependenței și abuzului de astfel de substanțe psihotrope și halucinogene. Efectele devastatoare ale consumului abuziv de droguri au fost clasificate în funcție de felul (sau familia) acestora: amfetamine, canabis, cocaină, halucinogene, opiacee, benzodiazepine (hipnotice, anxiolitice, antidepresive și antipsihotice) și merg de la tulburări mentale ușoare, cum ar fi anxietatea și depresia ușoară, până la cele foarte grave, cu violență și agresivitate extremă, delir, euforie, senzația încetinirii scurgerii timpului, extaz, afectarea judecății, tulburări de memorie, atenție, motricitate, alterarea timpului de reacție, disfuncții sexuale, halucinații vizuale și auditive, confuzie, incoerență etc.
Totuși, starea psihică și fizică cea mai de nesuportat se instalează după încetarea consumului de droguri, ea fiind cunoscută sub denumirea de sevraj. Acesta poate dura între o zi și o săptămână (uneori mai mult), în funcție de gradul de intoxicație. Între simptomele (sau manifestările) sevrajului sever se numără dorința de suicid, depresie gravă caracterizată prin agitație maximă, anxietate, hipersexualitate, crampe musculare și dureri osoase, diaree acută, hipertensiune, insomnie, greață, vomă, delir, mai pe scurt, o stare psihosomatică groaznică, extrem de greu de suportat.
Se știe foarte bine că, în cazurile de supradozaj, crește foarte mult riscul decesului toxicomanului.
Se mai cunoaște, de asemenea, că dependența se instalează rapid, de exemplu, în cazul heroinei după prima doză, iar dacă este pură, se mărește pericolul unei morți rapide prin stop cardio-respirator și paralizia căilor respiratorii.
Dependenții de stupefiante mai pot transmite boli deosebit de grave, cum ar fi hepatita și SIDA. În același timp, toată lumea știe cât de rapid și de ireversibil se poate înrăutăți starea materială a unui dependent de droguri, cum alunecă în marasm sfârșindu-și zilele însingurat, bolnav, sărac, decrepit și uitat de prieteni, familie și societate în stradă, în dosul unor tomberoane de gunoi.
Și atunci de ce? Pentru o clipă de vis?

Psiholog MIHAELA VINTILĂ