Zvânc de pământ

Zvânc de pământ

Un neaşteptat cutremur
Din temelii ne-a zguduit
Ca un tectonic tremur
Pe moment ne-a potolit.

Pământul s-a cutremurat
Spre dimineaţă întinşi în pat
Cu sufletul înfrigurat
Într-un fel de tremurat

Ferească să vie urgia
Să ne părăsească pronia
Zorim zadar cu strategia
În urechi ne cântă gaia

Ce am putea face noi,
Nişte nimeni, cam moroi
Înglodaţi spun, în nevoi
Tăvălindu-ne-n noroi

Ne consolăm ca în levant
Într-un exces mirobolant
Nu a fost nici un desant
Asupra noastră din neant

Zilnic zeci tremurături
Semănăm a murături
Chiauni, zombi-n gesturi
De la „centru” primim sfaturi

Introducerea e bună, cum rămâne cu conţinutul? Natura, zona în care ne-am cuibărit de milenii, este necruţătoare, facem parte dinspre cuaternar, dintr-o zonă de cutremure.
Că sunt cele distrugătoare din 1812, 1940 ori 1977 sau mai molcome, tot una este, ne „zguduim”, frica de necunoscut ne pătrunde în fiecare celulă a corpului. Orice zvâcnire de pământ ne trezeşte din ale noastre şi ne îndreaptă privirea spre ale pământului măruntaie.
„Savanţii” noştri, crescuţi într-un fel la o şcoală mai aşezată – nu precum cei ce ies acum în domeniu şi clamează în primul rând Apocalipsa – se contrazic între ei, ba va fi curând Marele Cutremur, ba peste zeci şi zeci de ani. Fac acest lucru defetiştii, pentru a câştiga faimă şi nu numai (un minuscul segment l-ar reprezenta doar reabilitarea blocurilor cu probleme, ori adunările, era să zic adunăturile, menite a ne salva ce acum încasează bani grei, societăţile de asigurări şi multe altele) dar şi optimiştii, că lucrurile cel puţin nu sunt chiar aşa, că plăcile tectonice, în milenara lor mişcare naturală, deocamdată vor face în aşa fel încât ne va ocoli năpasta. Actualul guvern, sau oricare ar fi el în istorie nu va avea de-a face cu problemele din 1977, când „cârmaciul” a trebuit să vină urgent dintr-o vizită, oricum necesară, spre a conduce ostilităţile cu ravagiile cutremurului din 4.03.1977. Acţiunile de atunci, cu toate stângăciile lor, o asemenea situaţie neîntâlnită din anii ’40, cu ajutorul Armatei, a cetăţenilor obligaţi să înlăture efectele cutremurului, alături şi în consens cu un sistem care putea instantaneu să coaguleze imense energii, au făcut ca în nici două luni să fie eliminate efectele şi în circa doi ani Capitala să arate precum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Din acest plan măreţ, de ancolare a forţelor constructive, nu pot să nu remarc faptul că după această dată, a cutremurului, lucrurile pentru România s-au schimbat esenţialmente şi în ritm galopant.
Au apărut diverse zvonuri legate de faptul că în zonele centrale ale Capitalei au fost descoperite staţii de radio-emisie (cu totul interzise în acea perioadă), de documente, după ce depozitarii lor au fost eliminaţi de cutremur, prin care erau transmise diverse informaţii duşmanilor socialismului şi multe altele, considerau cei care le aflau, în cercuri bahice strict centrale, că acum ţara va trece printr-un fel de purgatoriu. Conducătorul de atunci eram siguri că va lua toate măsurile organizatorice, politice şi, de ce nu, ideologice pentru ca duşmanul de clasă extern să nu conturbe viaţa noastră care până la acel moment (al cutremurului) era mai mult decât îndestulătoare. Era o linişte şi o pace socială – cum spunem astăzi – pe care nu am mai avut-o după anii ’50 şi după ’77, de asemenea, va deveni doar istorie.
Salariat la OCL Alimentara Sector 1, de fapt fost OCL – I.V.Stalin, la contractările organizate (terminate cu mici chiolhanuri pentru vârfuri) industria venea cu produse care acum ne-ar părea de domeniul fantasticului. Pentru preparate din carne peste 100 de poziţii, erau contractate 40-50 de poziţii, la pescărie, în afară de fel de fel de batoguri de sturioni (care nu se contractau din pricina preţului), ori a icrelor negre din acelaşi motiv, restul de 30-40 de poziţii erau contractate. Şi ce degustări ori diverse demonstraţii pentru alte produse-brânzeturi (peste 140 de poziţii), conserve legume – fructe, paste făinoase şi multe altele. Această abundenţă neverosimilă pentru actuala perioadă, nu atât dar şi prin numărul de poziţii sortimentale, a încetat aproape brusc după cutremur. Deja prin anii ’80 se discuta la ministere (Comerţ, Agricultură, Industria Alimentară) despre raţionalizare.
Pentru mine ca tânăr, viitor conducător, a fost un şoc, nici acum, după aproape 45 de ani, nu pot pricepe exact ce s-a întâmplat. Pot doar gândi. Că de exemplu după „fractură” s-a dublat exportul către URSS de produse agroalimentare, că spre vest erau exportate uriaşe cantităţi de produse agro (folosite ades la făinuri alimentare), că plecau garnituri întregi cu produse alimentare iar la graniţă se spunea că se schimba brusc preţul în minus ori, din motive subiective, nu mai corespundeau calitativ şi multe altele.
Produsele agroalimentare erau sustrase de la consumul intern, populaţia începând cu anii ’80 să resimtă nu abundenţa etalată doar cu câţiva ani în urmă, ci lipsa cronică a produselor de minimă subzistenţă.
Cum a fost posibil acest lucru? Cei din comerţul exterior cu care aveam o foarte mică tangenţă îşi băgau limba între urechi şi spuneau pe şoptite şi numai în anumite condiţii că aceste lucruri sunt ştiute de Conducător (ca în „Procesul” de Kafka), că el veghează ca să fie acoperite toate condiţiile care să asigure „ridicarea nivelului de trai material şi intelectual al întregului popor”.
Aiurea, ei ştiau şi, colaborând, tăceau (că altă cale nu o întrevedeau), că lasă, e bine şi aşa, că la alţii (Polonia înainte de Jaruzelski) este şi mai rău. Şi acum mă întreb cum o ţară care producea oricum mai mult decât în prezent a putut fi îngenunchiată în ce putea şi avea mai de preţ, zootehnia, agricultura şi chiar industria, lăsând cifrele oficiale care peste tot unde se vrea sunt umflate; aveam câte o tonă de porc pe cap de locuitor, câte o tonă de cereale pe acelaşi cap şi multe alte bunuri pe capul nostru.
Ar fi trebuit ca după cutremur ţara întreagă să prospere după efortul uriaş dus pentru înlăturarea efectelor lui, dar nu a fost aşa să fie. Ţara a mers din rău în mai rău, astfel că, după 10 ani de la Cataclism, braşovenii (impulsionaţi din afară sau nu) au ieşit în stradă cerând drepturi, lucru nemaiîntâlnit într-o ţară socialistă. Cutremurul de pământ producea, la un deceniu, cutremurul social. Şi ce cutremur! Chiar dacă, peste ani, cei care au contribuit la şubrezirea sistemului socialist au trebuit să abandoneze prin desfiinţare, capitalist multilateral hulpavă, locurile lor de muncă iar fabricile să fie tăiate şi date la fier vechi. Şi astfel li s-a pus masca pe figură, nemaiavând obiectul muncii spre a mai demonstra pentru ceva. Mulţi au devenit buticari prin târgurile din Braşov, dar aceasta este o altă direcţie de comentarii.
Acest recent nou cutremur ar trebui să ne aşeze mai bine cu picioarele pe pământ, să reflectăm poate asupra legăturilor de cauzalitate dintre aceste cataclisme şi ordine socială.
Presupun că din 1977 a început degringolada unui sistem politico-economic impus de la Răsărit.
Cutremurul din 1940, când al Doilea Război Mondial abia începuse, a fost martorul înfiinţării mişcării legionare, dar şi a escaladării celei mai distrugătoare deflagraţii mondiale.
Dar Primul Război Mondial? A fost prefigurat de un cutremur devastator de peste 7 grade Richter, din 6 Octombrie 1908, imediat după Marea Răscoală.
Aproape toate celelalte mari cutremure de pe arealul ţării noastre au fost precedate, însoţite sau urmate de ample prefaceri sociale, de mişcări sociale (1812), de războaie sau răsturnări de domni ori domnitori.
Şi atunci, dacă multitudinea de fenomene, schimbările climatice, cataclisme de tot felul (uragane, tornade), mai recent vortex-uri (iată că s-a încetăţenit şi acest termen) şi nu în ultimul rând cutremurele, societatea umană cunoaşte ample prefaceri, schimbări de substanţă, noi românii suntem pregătiţi?
Avem forţa lăuntrică de a face faţă acestor evenimente sau le lăsăm să-şi facă treaba lor, că oricum nu putem face nimic.
Putem; măcar să ameliorăm suferinţele, să limităm distrugerile, dar mai ales ar trebui să copiem, spun să copiem literă cu literă, legislaţia existentă în această materie din Chile, care, în anul 1960, a fost lovită de un cutremur nemaiîntâlnit, de 9,5 grade, şi de atunci a început totul. Ca şi în Kobe, din Japonia, după ianuarie 1965.
Acest mic cutremur recent, cumva ne-a trezit la realitate? Nicidecum.
Mărmurenii noştri ne asigură că actuala generaţie (adică a lui probabil) nu va avea parte de o zgâlţâire de proporţii, ci doar mici ori medii tremurături, aşa, doar ca să ne preseze ca într-un borcan cu murături.
Cel Mare deocamdată nu, este într-un viitor nedefinit şi astfel ne-a liniştit.
Până când? Până când aşa din senin şi pe nepregătite vine cel Mare şi asta e, aşa ne-a fost norocul.
După care facem statistici, că oricum nimeni nu va fi vinovat de ceva şi nu va fi tras la răspundere. De ce? Adicătelea dacă va cădea vreun meteorit peste noi (Doamne fereşte) va răspunde cineva?
Nu! Pentru că, precum în legile lui Murphy, de la celălalt capăt al firului nu prea va mai avea cine să răspundă.
Nu-i aşa că putem fi liniştiţi?

FLORIAN LAURENŢIU STOICA (STOIKA)
volumul „Lumini sub umbre” – Editura „Laurent – anul 2016