BĂTÂND LA UȘA VRÂNCIOAIEI

BĂTÂND LA UȘA VRÂNCIOAIEI

Căldura sau problemele de la serviciu ne fac uneori să ne simțim, pur și simplu, învinși. E dificil de calculat câte zile i-o fi luat lui ȘTEFAN să parcurgă călare drumul de la Putna lui Daniil Sihastrul la Putna Vrâncioaiei, dar din București se poate ajunge acolo cu mașina în aproximativ patru ore. Varianta Ploiești-Brașov-Târgu Secuiesc are 271 km, iar cea prin Urziceni-Buzău-Focșani are 259 km.
Punctul optim de oprire este localitatea Lepșa, unde se găsesc nenumărate pensiuni și case de vacanță. Aici se află leac pentru toate. Localnicii cred că au parte de cel mai ozonat aer din țară și că beau o apă de izvor care întrece celebrele ape minerale franțuzești.

Valea mirifică

Dacă alegeți varianta care atinge podgoriile Odobeștilor, țineți cont că vinul de pe marginea drumului e fabricat după model christic, adică din apă. Singura deosebire e aceea că nu s-a pogorât Duh asupra lui, ci s-a aruncat o pastilă, care-i dă frumoasa culoare gălbuie și roșie. Partea bună în mahmureala de a doua zi e trezitul devreme și faptul că pașii aleg instinctiv traseul din Cheile Tișiței. O potecă de pe marginea văii se afundă în munte, pe distanță de câțiva km trădând terasamentul unei foste căi ferate forestiere. Temător că peisajul e prea banal, chestionez un tânăr, care-și desprinde cu greu ochii de la frumoasa lui însoțitoare, și aflu, fără să știu exact la ce se referă, că e mirifică. Parcul Natural Putna-Vrancea se întinde pe o suprafață de 38.204 ha, adică aproape jumătate din zona montană a județului.

Valea Tișiței este parte a sa și ocupă o suprafață de 2726 ha, fiind declarată arie protejată încă din 1973.
Parcul fost înființat în 2004 și din 2007 face parte din rețeaua ecologică europeană Natura 2000, ca arie de protecție specială avifaunistică. Aici trăiesc nu mai puțin de 184 de specii vertebrate protejate, prima senzație la citirea pomelnicului faunistic fiind aceea că Noe și-a deschis porțile corăbiei pe muntele Goru (1784 m) din apropiere. Exceptând însă animalele de pe panourile educative, întâlnirile cu sălbăticiuni sunt rare. Turistul parcurge traseul în siguranță și, poate, nițel dezamăgit. Urșii, cerbii, mistreții, lupii, râșii, pisicile sălbatice, vulpile, bursucii, jderii și vidrele rămân tolăniți în povestea pădurarului de la intrarea în parc. Câteodată mai apare un șoricel, o veveriță sau un iepure și se aude strigătul acvilei și al cocoșului de munte, dar principalul actor rămâne apa care se grăbește la vale printre pietroaie imense.
Totuși, amatorii de zmeură trebuie să fie precauți, pentru că aici trăiesc aproximativ 60 de urși. „Potrivit evaluărilor făcute de gestionarii fondurilor de vânătoare, suntem al doilea areal ca densitate de carnivore mari din țară. Munții Vrancei adăpostesc 6,5% din populația de urși, 5,5% din cea de râși și 3,7% din cea de lupi. Am derulat proiectul Conservarea in situ a carnivorelor mari din județul Vrancea, cu finanțare de la Uniunea Europeană, urmat de LIFE Ursus, iar în prezent derulăm un altul, LIFE Lupus, extins în șase județe. Pentru o evaluare cât mai apropiată de realitate, animalelor prinse în capcane soft li s-au atașat colane cu radioemițător și mai nou cu GPS. Surpriza a furnizat-o o femelă de râs, monitorizată timp de doi ani. Se știa că specia aceasta are un spațiu vital de 2-300 de hectare, dar noi am constatat că s-a deplasat pe o arie de 33.000 de hectare, dând peste cap toată literatura de specialitate”, spune Ion Militaru, directorul parcului.
Dar, cel mult supravegheată de sălbăticiuni de la distanță, poteca rămâne sigură. Se trec câteva poduri, valea ia uneori aspect de canion și după aproximativ trei ore se ajunge la trei tunele săpate în stâncă. Deși ultimul are o lungime de 267 de metri, luminița din capătul lui se vede chiar dacă nu ai un prim-ministru alături. Dincolo te așteaptă valea Tișiței Mari, abruptișul de pe Gâtul Caprei, ceața din Golul Roibului și Șaua Geamănă (1496 m).

Un pitic de piramidă

Dar acestea le-am aflat mai târziu, la izvor, de la bătrânelul care culegea pufulițe cu flori mici. De la Tunelul Mare am făcut cale întoarsă, umilit de drumul care mai urca cinci ore, pentru a coborî apoi alte șase, tocmai în Tulnici. Gheorghe C. a ajuns prima oară la Lepșa prin 1952. „Părinții mei erau zarzavagii – grădinari, cum li se spune acuma – și m-au luat în excursia aceea pentru că-i ajutam cu socotelile la piață. Trăiam la câmpie și mi s-a părut c-am pășit în altă țară. Îmi aduc aminte și acuma zgomotul pe care-l făcea cascada Putnei… Până să-mi împlinesc visul de-a trăi aici am fost însă ofițer și profesor. Când m-am pensionat, în 1997, mi-am cumpărat o Toyota pentru zăpezi și nisipuri și o bucată de pământ. Prima investiție pe care o faci în viață, să fie pentru sănătate”, spune el.
A ales acest loc pentru că e la distanță de marile orașe și artere rutiere, iar aerul primenit în pădurile de foioase și rășinoase e mai curat ca oriunde altundeva.

Nici apă nu se găsește ca-n izvoarele de-aici, iar cerul privit de pe blana sa de oaie, în nopțile fără lună, e mai bogat și mai strălucitor ca-n alte părți. „Mi-a plăcut astronomia. Știu că suntem undeva într-o margine a Căii Lactee și dacă am avea ochi buni, am vedea-o pe toată, ca pe o roată de mașină. Așa sunt și Munții Vrancei în Carpați: la o margine, ca să poți cuprinde toate provinciile românești care se țin de ei”. Fostul profesor a pacticat yoga, și-a făcut ace de acupunctură din corzi de chitară și crede cu fermitate că energiile Universului pot fi captate prin anumite metode. Recent a construit o piramidă cu laturile de aproximativ șase metri și intenționează să locuiască în ea pentru a atinge suta de ani. „Nu mai sunt decât 18 până atunci! Am construit singur un pitic de piramidă și după ce stabilesc parametrii exacți, montez patru bare de cupru, ca să-mi dea fenomenul perfect. Vreau să trăiesc mult și să mor sănătos, asta e deviza mea! Când Eminescu spunea cobori în jos… la energiile astea se referea. Ele ne țin. Dumnezeu e ceva, nu cineva. Câțiva șmecheri au profitat de naivitatea celorlați și au condus lumea prin religie”.
Îi dau dreptate, dar un turist venit din cealaltă parte a muntelui crede că energia de care avem nevoie se găsește din plin la mănăstirea din apropiere. Pe deasupra, știe sigur că aerul cel mai curat din țară se respiră la Tușnad.
Sunt aproape sigur că profesorul știe și el că până pe 16 septembrie (Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon), competiția rămâne deschisă.

DACIAN BRADEA