GENERALUL EREMIA GRIGORESCU – Eroul unor clipe de glorie și al unei devize: “PE AICI NU SE TRECE”

GENERALUL EREMIA GRIGORESCU
Eroul unor clipe de glorie și al unei devize:
“PE AICI NU SE TRECE”

În viața fiecărei națiuni există clipe de cumpănă. Deseori, în aceste perioade de răscruce apar personalități aproape providențiale care pot și reușesc să capaciteze energiile unui întreg popor pentru a depăși momentele de criză. În frământata noastră istorie au existat întotdeauna astfel de personalități: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Carol I și, mai aproape de noi, regele Ferdinand I și regina Maria.
O astfel de personalitate remarcabilă a fost și generalul Eremia Grigorescu, erou al Războiului de Reîntregire, a cărui deviză: Pe aici nu se trece! a devenit simbolul rezistenței românești în fața atacatorilor. Născut la 28 noiembrie 1863 la Târgu Bujor, în județul Galați, într-o familie de învățători, viitorul general Eremia Grigorescu a urmat cursurile școlare și liceale la Galați și Iași, înainte de a se înscrie la Facultatea de Medicină a Universității din Iași. Înțelegând că nu medicina, ci cariera militară este chemarea sa, a renunțat la studiile universității ieșene și a fost admis la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. După absolvirea școlii militare, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Elena Arapu, absolventă a Facultății de Matematică a Universității din Iași, pe care o cunoscuse în timpul studiilor sale de medicină. Au avut împreună un mariaj fericit, încununat de nașterea a cinci copii: Traian, Lucreția, Aurelian, Romulus și Margareta. A urmat noi studii de artilerie, geniu și matematici superioare în Franța, la Fontainbleau și la Paris, fapt care i-a permis să avanseze rapid și meritoriu în cariera militară.
În anul 1916, la intrarea României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Antantei (Franța, Marea Britanie, Rusia), Eremia Grigorescu avea gradul de general de brigadă și se afla la comanda Diviziei 15 Infanterie. După primele succese, care s-au dovedit efemere, armata română a suferit înfrângeri succesive în fața forțelor inamice (germane, austro-ungare, bulgare și turcești) net superioare și, fiind atacată pe două fronturi, a fost silită să se retragă treptat în Moldova, lăsând sub ocupație toată partea sudică a țării, inclusiv capitala București. Generalul Eremia Grigorescu a însoțit familia regală, guvernul, autoritățile statului și armata în retragerea dureroasă din Moldova, singura regiune rămasă neocupată în toamna și iarna grea a anului 1916. Iarna și primăvara anului 1917 au însemnat pentru armata română o amplă perioadă de refacere cu sprijinul Misiunii Militare Aliate Franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot, astfel că era pregătită să înfrunte ofensiva declanșată în vară a forțelor austroungare și germane. La comanda Diviziei 15 Infanterie, generalul Eremia Grigorescu a contracarat cu succes atacurile inamice, obținând două victorii succesive și memorabile la Oituz. Eroismul trupelor sale l-au determinat pe general să lanseze celebra sa deviză: Pe aici nu se trece! Pentru contribuția la victorie a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a și a fost avansat la gradul de general de divizie. Nu erau însă vremuri pentru a savura succesul. În luna iulie 1917 a fost trimis de urgență pe frontul de la Mărășești pentru a opri ofensiva germană declanșată de feldmareșalul August von Mackensen, supranumit spărgătorul de fronturi. Aflat la comanda Armatei I române și a Armatei IV ruse, generalul Eremia Grigorescu a reușit să anihileze înaintarea germană către inima Moldovei, grație geniului său strategic și capacității sale de a insufla curaj și eroism trupelor, obținând una dintre cele mai însemnate victorii pe frontul de est al Marelui Război, în dramaticul an 1917. Deviza care l-a însoțit la Mărășești a fost: Nici pe aici nu se trece!
Au fost clipe eroice de mari jertfe și sacrificii în acele săptămâni de august. Au căzut atunci la datorie, printre mulți alții, căpitanul Grigore Ignat și compania sa de mitraliere, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, caporalul Constantin Mușat și fetița Măriuca Zaharia. Eroică a fost și confruntarea de la pădurea Răzoare, când ostașii români au înfruntat în cămașă armata germană. Pentru fapta sa de glorie, Eremia Grigorescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a, ordinul francez Legiunea de Onoare, ordinul britanic Companion of the Bath, ordinele rusești Sfântul Stanislas clasa I, Sfântul Gheorghe în grad de Mare Cruce, Sfânta Ana cu spade în grad de Mare Cruce. Împăratul Japoniei i-a trimis în dar o sabie de onoare.

La începutul anului 1918 a fost avansat la gradul de general de corp de armată. În clipele tensionate ale acelor zile de răscruce, generalul Grigorescu a cunoscut-o pe tânăra și bogata moșieră Elena Negroponte, în al cărei conac de la Oituz fusese instalat pe timp de război comandamentul Diviziei 15 Infanterie. Între cei doi s-a înfiripat o puternică legătură afectivă, concretizată prin apariția unui fiu, Dan Ulise, la sfârșitul anului 1917. Fidel onoarei militare și din dorința de a-și legaliza noua relație, Eremia Grigorescu a divorțat, nu fără remușcări, de soția sa, Elena Arapu, și s-a căsătorit cu Elena Negroponte, recunoscându-și oficial și fiul. În ciuda victoriilor din 1917, anul 1918 a debutat sub semnul tragediei, încheindu-se însă apoteotic, în ciuda tuturor previziunilor. Prin retragerea Rusiei din război, în urma revoluției bolșevice, România a rămas descoperită pe frontul est european și a fost silită, împotriva voinței ei, să încheie un armistițiu, apoi o pace separată cu Puterile Centrale, neratificată însă de regele Ferdinand.
Silită de tratatul de pace să depună armele, armata română a reintrat în luptă în toamna lui 1918, odată cu ofensiva forțelor Antantei în Balcani, a înfrângerilor succesive și a retragerii Puterilor Centrale din estul Europei, astfel că la încheierea marii conflagrații, România s-a numărat cu îndreptățire printre puterile învingătoare. În ziua de 1 decembrie 1918, generalul de armată Eremia Grigorescu i-a întâmpinat în calitate de ministru de război pe suveranii României, regele Ferdinand I și regina Maria la revenirea lor triumfală în Bucureștiul eliberat, în chiar clipele în care la Alba Iulia se vota Unirea Transilvaniei cu țara. Cu această ocazie, noul ministru de război i-a înmânat regelui Ferdinand bastonul și brevetul de mareșal, grad onorific, care nu exista încă în armata română.
Primind însemnele, regele Ferdinand a menționat că onoarea de mareșal nu i se cuvine lui, ci generalului Grigorescu și celorlalți generali care se distinseseră în timpul Marelui Război.
Eremia Grigorescu nu a apucat însă să se bucure prea mult de laurii victoriei, de posibila sa avansare și de proaspăta sa căsătorie. A murit neașteptat la 19 iulie 1919, la doar 56 de ani, răpus de gripa spaniolă, epidemie care a făcut mii de victime la sfârșitul Primului Război Mondial. Ca o ironie a soartei, cu puțin timp înaintea morții sale a fost naș de cununie,
alături de soția sa, al căpitanului de artilerie Ion Tâmpeanu și al Elenei Magda Lupescu, cea care avea să devină metresa, eminența cenușie și în cele din urmă soția viitorului rege Carol al II-lea, același care, în anul 1930, a legiferat instituirea gradului de mareșal în armata română. Primii beneficiari ai rangului de mareșal al României aveau să devină însuși regele Carol al II-lea, alături de generalii Alexandru Averescu și Constantin Prezan, eroi ai Marelui Război și tovarăși de arme ai generalului Eremia Grigorescu. I-au urmat în această onoare regele Alexandru al Iugoslaviei în 1934, regele Mihai I și generalul Ion Antonescu în 1941.
Așteptând acordarea pe deplin meritată a rangului post-mortem de mareșal al României, generalul Eremia Teofil Grigorescu își doarme somnul de veci în Mausoleul Eroilor de la Mărășești, în sarcofagul din sala centrală, pe a cărui lespede sunt săpate cuvintele: Străjerii de la Poarta Moldovei, care au pus stavilă poporului vrășmaș, făcând stâncă împrejurul meu, au scris cu sânge pe crestele de la Slănic, Oituz, Cașin și Mărășești: „Pe aici nu se trece!”

Text și ilustrații
VALENTIN TĂNASE