ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE / LANSAREA VOLUMULUI „STAȚIA… VIITOR”

LANSAREA VOLUMULUI „STAȚIA… VIITOR”

LANSAREA VOLUMULUI „STAȚIA… VIITOR”

Într-o seară de 7 decembrie 2018, la Sala Dalles din București, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 18, sector 1, a avut loc lansarea volumului „Stația… Viitor”, ediție îngrijită de Magda Băcescu. Volumul apărut sub egida Asociației Cultural Artistice „Joc” – B.M.R., dedicat Centenarului Marii Uniri, Editura Astralis, 2018, editor Camelia Pantazi Tudor, cuprinde 51 de tineri cu vârste între 7 și 33 de ani, o mică parte din promisiunile viitorului.
„Seara a fost un adevărat regal cultural” a spus cineva. Așa a și fost. În deschidere au luat cuvântul, pe rând, Camelia Pantazi Tudor, directorul Editurii Astralis; Beatrice Alexandra Kiseleff, filolog și traducător; Ana Dobre critic literar, membru al USR; Doina Bârcă, secretar literar al Fundaței Literar-Istorice „Stoika”; Evelyne Maria Croitoru, poet; Floarea Necșoiu, profesor filolog; Luminița Zaharia, prozator și poet; Geo Călugăru, scriitor, membru al USR; Lucian Gruia, scriitor membru al USR; Ioan Rațiu, poet; Florian Laurențiu Stoica, președintele Fundației Literar-Istorice „Stoika”. Nicolae Vasile, bolnav fiind, a trimis o alocuțiune scrisă și citită de Ștefan Apostol.
Magda Băcescu a încheiat mulțumind tuturor pentru participare, implicare, cuvintele frumoase rostite și mai ales pentru energia pozitivă creată de suflete cu cea mai înaltă vibrație spirituală.
A început apoi spectacolul, un adevărat regal, în care și-au dat concursul: Cristinel Dohatcu & Ștefan Apostol – moment poetic muzical, Cristi Ștefan și Ana Maria Niță – dansatori, Natalia Pacenc & Emilian Florentin Gheorghe cu proiectul „When violin meets guitar”, Lisa Maria Ionescu – solistă vocal, Teodora Constantinescu – soprană, Daniel Andrei Găină – tenor, Andrei Ovidiu Hâncu – bas, acompaniați la pian de Maria Ionel, Nicolae Doboș & Trupa Arhaic, mini concert folk și Barbarossa Samba Group – percuționiști ce ne-au încântat cu ritmuri de samba. Aproximativ 220 de persoane, profesori, profesori doctori universitari, membri ai USR, UCMR, UAP, autorități publice locale, membri marcanți ai societății civile, generali de armată, juriști, jurnaliști, artiști din toate domeniile artelor, unii dintre cei mai valoroși oameni de cultură, veniți din toate colțurile țării, Constanța, Galați, Urziceni, Focșani, Alexandria, etc. Am reușit să vibrăm la unison pentru a crea timp de câteva ore o atmosferă ce nu poate fi întâlnită oricând și oriunde, dar mai ales nu poate fi exprimată în cuvinte, ci trăită pe viu atunci și acolo. Cuvintele sunt prea mici pentru a putea exemplifica just ceea ce a fost creat în acea seară la Sala Dalles. Nici filmările și nici fotografiile nu pot reda în totalitate trăirea autentică. Să nu mai zic de surpriza făcută nouă, tuturor, de doamna Ana Dobre, ce ne-a adus la eveniment un om cu totul special, venit împreună cu o întreagă delegație, de la Alexandria, pe fiul scriitorului Marin Preda. Seara s-a încheiat cu un cocktail servit în Stația… Viitor pe acorduri de muzică clasică.

Prof. MAGDA BĂCESCU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Un eveniment complex, literatură, muzică, actorie, desen

Am asistat, sâmbătă 30 septembrie 2023, în eleganta sală a Bibliotecii Metropolitane București la o …

Un secol de culoare – 2-15 octombrie 2023

Cercul Militar Național a găzduit în perioada 2 – 15 octombrie 2023 expoziția colectiva de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: