NICOLAE BĂNESCU

NICOLAE BĂNESCU

Istoria României este strâns legată de cea a sud-estului european încă de acum 2000 de ani. Ulterior, Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul sunt termeni folosiți, în mod convențional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu.
Perioada bizantină este întinsă de la domnia lui Dioclețian (284-305), peste victoria creștinismului împotriva păgânismului, apoi elenizarea imperiului, aproximativ pe la 640, adoptarea limbii grecești ca limbă oficială, până la punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și numirea imperiului ca „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”. Iată de ce subiectul a generat schimbări în nații și generații, este în atenția istoricilor, este în atenția structurilor de cercetare românești, cum sunt: Societatea Română de Studii Bizantine, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române.
Anul acesta, la 2 noiembrie 2018, Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române a organizat Colocviul Societății Române de Studii Bizantine, ocazie cu care tema „Divinația, profeția și providența în Bizanț – Relicve, călători și artă religioasă în orbita culturală bizantină” a adus în atenție numeroase lucrări ale unor cercetători din țară și străinătate, inclusiv opinii noi ale impactului istoric al acelei etape.

În mod firesc trebuie amintită și personalitatea profesorului Nicolae Bănescu, din 1920 ales membru corespondent al Academiei Române, apoi membru titular în 1936, pentru ca între 1946 și 1948 să fie vicepreședintele acesteia, dar mai ales cel care din 1938 este șeful catedrei de studii bizantine a Universității din București. Ocupă funcțiile de director al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Studii Sud-Est Europene și al „Revistei istorice”, după ce a fost ales secretarul Secției de Istorie a Academiei Române, după Nicolae Iorga.
Nicolae Bănescu, născut la 16 decembrie 1878 la Călărași, și-a petrecut copilăria la Găești, unde a urmat școala primară, apoi elev la București, la Colegiul „Sf. Sava”, și a continuat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Capitală. Cariera este decisă prin cursurile Universității din München, de bizantinologie, în care obține doctoratul în 1914 cu o teză pentru care primește calificativul „Magna cum laude”, urmând și numirea din 1919 ca profesor de istorie bizantină la Universitatea din Cluj și rector doi ani.
Viața sa a fost foarte tumultoasă, poate aduce ca asemănare cu viața agitată a Bizanțului, subiect căruia i-a dedicat o mare parte a cercetărilor și scrierilor sale, publicând mai multe studii în revistele vremii.
Amintim numirea ca profesor de franceză și istorie la Colegiul „Carol I” din Craiova, la Colegiul „Frații Buzești”, la Liceul Comercial „Gh. Chițu” și la Scoala Normală „Stefan Velovan”. Părăsește Craiova după evenimentele din 1907, fiindcă a fost de partea țăranilor răsculați.

Însuși Nicolae Iorga menționa în ziarul „Neamul Românesc” că Nicolae Bănescu aproape era „să fie urmărit cu revolverele de către stăpânii acestui oraș cu nume bun și cu un trecut așa de vechi”. Cu ajutorul ministrului Spiru Haret, este salvat și tot el l-a numit revizor școlar în Argeș, inspector școlar la București, director al Liceului „Dimitrie Cantemir” și al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu.
Recunoscut pe plan internațional, Universitatea din Atena îi acordă în 1937 titlul de Doctor Honoris Causa, pentru ca în final, în 1961, la cel de-al XII-lea Congres internațional de studii bizantine, să fie ales vicepreședinte de onoare al Asociației Internaționale de Studii Bizantine, titlu de onoare acordat și cu ocazia următorului Congres de la Oxford.
Cu o activitate de adevărat savant dezvoltat în școala românească, Nicolae Bănescu a fost una dintre cele mai reprezentative personalități ale bizantinologiei. S-a dedicat studiului unei lumi în care remarcabile rămân figurile bizantine ale împăratului Teodosie cel Mare ori cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, fiindu-i dedicate numere întregi din „Revista de studii bizantine” și „Revista de studii sud-est europene”. Studiile și publicațiile sale aduc o analiză profundă a contactului dintre nații, religii, sisteme sociale, cu învățăminte care se prelungesc prin esența lor până epoca actuală.
Sunt surprinse evoluțiile istorice și contactul dintre civilizațiile respective, comportamente și destine cu impact în istoria contemporană.
Din opera sa amintim: „Istoria Imperiului Bizantin”, vol. I-II, București, 2000; „Istoria Imperiului Bizantin”, vol. 2, 2003 și „Chipuri din istoria Bizanțului”.
Nicolae Bănescu s-a stins din viață în anul 1971, lăsând în urma sa o școală, experiență și operă de o valoare universală.

Dr. VIOREL NICOLAE GAFTEA
Secretar științific Secția de Știința și Tehnologia Informației;
Cercetător asociat Centrul de Modelare Macroeconomică
INCE și cercetător ICIA, Academia Română