Ipoteza Extraterestră și Teoria Conspirației (II)

Ipoteza Extraterestră și Teoria Conspirației (II)

Viitorul apropiat va confirma apropierea între știință și cele mai importante cărți sacre ale lumii, mai cu seamă că din ce în ce mai mulți oameni de știință sunt de părere că cercetările mecanicii cuantice vor demonstra, foarte probabil, și existența reală a lui Dumnezeu.
Revenind la cele petrecute la Fatima anului 1917, eveniment perceput ca eminamente mistic, o incontestabilă apariție materială, una dintre puținele necunoscute de Vatican, astăzi, după un secol de cercetări științifice ale fenomenului OZN, un subiect întors pe toate fețele posibile de către specialiști onești, lucizi și echidistanți, suntem în măsură să oferim singura explicație rațională și plauzibilă acelei experiențe cu puternic aspect supranatural, ascuns de falsuri religioase. Se știe, desigur, că fenomenul OZN are și o componentă religioasă, studiată și de Jacques Vallée în cartea sa, la fel cum s-a întâmplat și cu acel „Dans al Soarelui” de la Fatima, așa cum a fost cunoscută, de atunci încoace, apariția marială pe care o analizăm, în cele ce urmează.
Bineînțeles că nu putea fi vorba de un real dans al Soarelui din moment ce fenomenul, care a durat 10 minute, a fost vizibil pe o rază de 10 km, iar de la 50 de km s-a văzut numai o lumină mare pe cer. Atunci, oamenii (în număr de peste 70.000) chiar au crezut că soarele s-a desprins de la locul său, coborând în zig-zag (de ce astfel?) spre Pământ. Mai mult decât atât, așa zisul soare avea aspectul unui disc argintiu (de ce nu auriu?) care se învârtea în jurul axei sale și emitea lumini intermitente de diferite culori, asemănarea sa cu OZN-urile binecunoscute astăzi fiind mai mult decât evidentă. „Doamna de lumină”, respectiv Fecioara Maria era extrem de tânără, foarte mică, levita deasupra crengilor, comunica telepatic, iar aparițiile ei spectaculoase erau acompaniate de lumini orbitoare și de fulgere impresionante, având caracteristicile unei holograme. Tot cu acest prilej, au avut loc vindecări considerate ca miraculoase, tot așa cum s-a petrecut, de nenumărate ori în deceniile ce au urmat, cu mare parte din oamenii răpiți și transportați la bordul OZN-urilor și care au fost supuși unor experimente cu iz științific de către pasagerii-extratereștri, întâmplările consemnate și descrise amănunțit în literatura de specialitate.
Revenind la corăbiile ce străbăteau văzduhul Europei medievale, trebuie să amintim de cronicile epocii care ne informează peste ani de enigmaticele ființe numite chrestiani sau cagoți, ce au venit din cer, la bordul unor corăbii zburătoare, în Franța anului 800 p.Hr., precum și în alte părți ale bătrânului continent. Hrișoavele istorice au confirmat existența reală a acelor entități neomenești, ceva mai scunde decât oamenii, lipsite de păr și urechi, cu membrele palmate, ale căror trupuri emanau o căldură mai mare decât cea obișnuită, prin venele lor circulând un lichid albastru-verde ce părea a fierbe în contact cu aerul.
Limbajul lor era totalmente necunoscut, neavând nici o legătură cu graiurile popoarelor europene sau de aiurea. Documentele epocii vorbesc despre o veritabilă invazie a Franței din acele timpuri, iar societatea medievală, dominată de perceptele și dogmele bisericii creștine și închistată de mentalități și superstiții primitive, încredințată fiind că chrestianii erau înfăpturi diavolești, i-au obligat pe aceștia să trăiască în comunități izolate, în afara zidurilor orașelor.
Se pare că au supraviețuit până prin veacul al XIX-lea, după războaiele napoleniene la care au și participat, când, în cele din urmă, ar fi fost asimilați de către francezi. Dacă ar fi să luăm în considerare toate amănuntele cu privire la modul cum au sosit în Europa de acum mai bine de un mileniu, dar și la caracteristicele lor anatomice, poate ar trebui să oferim mai multă credibilitate ipotezei lui Jacques Vallèe, conform căreia acele ființe misterioase au venit dintr- o altă dimensiune a Universului, paralelă cu a noastră, și nu din depărtări siderale incomensurabile.
Mitologul român Victor Kernbach, în „Enigmele miturilor astrale” și „Dicționarul de mitologie generală”, precum și alți cercetători străini ai fenomenului OZN ne amintesc despre așa numitele vimanas (pushpaka vimana), carele crerești din mitologia Indiei antice, folosite atât de zei cât și de oameni, citând celebrele epopei sanscrite „Ramayana” și „Mahabharata”, în „Samarangnana Sutradhara”, precum și culegerile budiste „Tanjur” și „Kanjur” din Tibet, unde sunt descrise, cu lux de amănunte, materialele din care sunt construite, combustibilii utilizați (poate mai exact formele de energie folosite pentru zbor) cât și modul de pilotare. În legătură directă cu aceste „care cerești”, cred că ar fi deosbit de interesant de amintit că în anul 1902, în apropiere de orașul Pittsburg din Texas, pastorul baptist Burrell Cannon, un american din statul Mississippi, a reușit să se înalțe în aer cu un aparat de zbor construit de el și inspirat din Vechiul Testament, și anume din detaliile tehnice oferite de „Iezechiel”, versetele 4-28 ale capitolului 1 intitulat „Vedeniile proocului Iezechiel”.
Iată cum texte vechi de mii de ani, considerate ca sfinte, deci supranaturale, ne oferă amănunte inginerești despre vehicule spațiale, aparent miraculoase! Oare cum ar fi fost în stare să descrie oamenii de acum câteva milenii aterizarea unor nave cosmice din care au descins ființe extraterestre îmbrăcate în costume strălucitoare? Poate nu ar fi lipsit de interes să reamintim că numai cu câțiva ani înainte de primul zbor al unui avion, academicienii francezi susțineau cu tărie imposibilitatea înălțării în văzduh al unui aparat mai greu decât aerul.
Faptul că europenii Evului Mediu timpuriu i-au identificat pe cagoți sau chrestiani cu diavolii nici nu ar trebui să ne mire. Acesta era rezultatul normal al unei epoci marcate puternic atât de mentalitățile rudimentare, cu posibile dar firești rădăcini în păgânismul magic al antichității, sau chiar mai străvechi, cât și de autoritarismul excesiv al instituiției ecleziatice creștine care, în Europa Occidentală, de la Marea Schismă din 1054, sub numele de Biserica Romano-Catolică, a căutat cu orice mijloace posibile să se impună în viața politică și socială, controlând necruțător întreaga societate, pe verticală și pe orizontală, prin intermediul poruncilor divine aspre și a legilor profane discreționare, sub imperiul celor mai cumplite pedepse crești și pământești. Inchiziția a fost, de departe, cel mai elocvent exemplu al absolutismului religios, îngenunchind oamenii prin teroarea cea mai întunecată.
În aceste condiții, se poate vorbi despre un adevărat fanatism religios al Evului Mediu, indus populațiilor epocii, totalmente neinstruite, prin metode manipulării insidioase analizate amănunțit și de Giordano Bruno în binecunoscuta sa lucrare „De vin-n culis în genere” („Despre legături în general”) studiată laborios de Ioan Petru Culianu în „Eros și Magie în Renaștere.1484”: „Consecința cea mai evidentă a speculațiilor lui Bruno este că orice religie e o formă de manipulare a maselor. Folosind tehnici eficace, întemeietorii de religii au știut să influențeze într-un mod durabil imaginația maselor ignorante, să le canalizeze emoțiile, să se slujească de ele provocând sentimente de abnegație și de autosacrificiu pe care ele nu le-ar fi manifestat în mod natural”.
Drept urmare, nici nu este de mirare că, de atunci încoace, atât profanii cât și reprezentanții ambelor Biserici Creștine i-au identificat pe extratereștri cu diavolii, tot așa cum, în Antichitate, extratereștrii au fost luați drept zei. Este mai mult decât posibil că înseși acele ființe celeste, dotate cu puteri ieșite din comun, să se fi dar drept zei în fața unor oameni semisălbatici, copleșiți de măreția cerului spuzit de stele și înfricoșați de misterul lumii în care de abia deschiseseră ochii.
Chiar și în zilele noastre încă se mai fac auzite voci care să susțină identitatea extraterestru-diavol, așa cum a fost, de pildă, aceea a celebrului părinte-ieromonah Serafim Rose, care, în lucrarea sa „Cartea Faceii, Crearea Lumii și omul începuturilor”, a scris următoarele: „Oamenii care caută ființe de pe alte planete intră în legătură cu o întreagă filosofie ocultă a vieții care vorbește despre existența unor ființe superioare ce vin să ne salveze și să ne dea ajutor; nu trebuie decât să ne prosternăm în fața lor și ei ne vor da toate puterile de care avem nevoie. În fapt, toate miturile depre ființe de pe alte planete corespund cu ceea ce știm despre diavoli și despre felul cum ei lucrează. Dacă începem să speculăm despre aceste ființe și ne lăsăm cuprinși de idei despre rase superioare și de extratereștri, totul duce către diavoli. În afară de îngeri, singurul fel de ființe inteligente despre care știm sunt diavolii”.
Dar în această cugetare se ascund câteva idei realmente surprinzătoare și paradoxale. În primul rând, părintele-ieromonah neagă categoric teoria pluralității lumilor locuite de ființe cugetătoare, mai mult sau mai puțin asemănătaore omului. În al doilea rând, dacă se acceptă teoria conform căreia extratereștrii sunt diavoli, atunci ar trebui să fim de acord și cu adevărul că lumea în care se manifestă atât demonii cât și îngerii nu este deloc supranaturală, dominată de miraculos și inexplicabil, așa cum susține cu tărie creștinismul, ci dimpotrivă, ea ar fi o realitate cât se poate de obiectivă, unde funcționează legi științifice logice (dar necunoscute încă de oameni), prin intermediul cărora ființele nonterestre în cauză au desăvârșit o tehnologie cu mult superioară stadiului actual de dezvoltare a civilizației umane. Altminteri, diavolii și îngerii, beneficiarii unor puteri supranaturale uriașe, nu ar avea nicidecum de supertehnologia aparatelor de zbor denumite genetic OZN-uri, nave cu manevrabilitate incredibilă, cu care au luat contact oamenii în decursul ultimului secol în milioane de cazuri cercetate de UFO-logi, oameni de știință și oficiali (oculți sau nu) ai celor mai importante state ale lumii.
Și nu în ultimul rând, din studiul fenomenului OZN se mai desprinde o concluzie extrem de interesantă legată de forma sau design-ul exterior al navelor spațiale extramundane observate de-a lungul istoriei umanității, ele împrumutând aspectul unor mijloace de transport familiare oamenilor și corespunzătoare diferitelor epoci: discuri înaripate, care, nori și stâlpi de foc în Antichitate, corăbii zburătoare în Evul Mediu și Renaștere, alcătuiri mecanice bizare, asemănătoare locomotivelor, în secolul al XIX-lea, aparate de zbor sofisticate potrivite cu tehnologia terestră în veacul al XX-lea. Deocamdată, scopul acestor ființe extraterestre de a apărea în fața oamenilor în conformitate cu nivelul de dezvoltare tehnologică al diferitelor etape istorice pământești rămâne încă un mister de nedeslușit, dar dacă admitem ipoteza că entitățile respective dispun de tehnologii supersofisticate, mult mai avansate ca cele terestre, atunci acest subrefugiu scenografic ar putea căpăta înțelesul real. Să nu uităm că, așa cum sublinia și Jacques Vallée în cartea sa, extratereștrii au un comportament absurd și extravagant în raporturile lor cu oamenii. La fel de neînțelese sunt și intențiile lor față de oameni, pentru că acțiunile bulversante și iraționale pe Terra nu sunt nici pe de parte cele ale unor adevărați exploratori spațiali.
Întotdeauna, cercetătorii care au studiat domeniul OZN au căutat să dezlege misterul adevăratului scop al sosirii extratereștrilor pe Pământ. Dacă ar fi simpli exploratori ai unor lumi necunoscute ei s-ar fi comportat în consecință, iar dacă ar fi avut intenții belicoase ne-ar fi invadat demult, fără nici un efort militar deosebit, având în vedere tehnologia superperformantă de care dispun. De bună seamă că în acest punct intervine teoria conspirației. Este mai mult decât posibil (eu am chiar o certitudine) că destul de multe persoane cu rang înalt din administrațiile celor mai importante state ale lumii, ba chiar și înalți slujitori ai principalelor religii ale Terrei, cunosc secrete întunecate legate de implicarea extraterestră în întreaga istorie a civilizației umane, fapt ce a determinat atitudinea oficială extrem de ostilă față de subiectul OZN. Se pare că adevăratul scop al civilizațiilor extraterestre pe Pământ este cel legat de genetică, pentru că fenomenul OZN are și o componentă genetică remarcată de câțiva dintre cei mai importanți cercetători, cum ar fi Robert Charroux și Nick Redfern.

De exemplu, Robert Charroux, în studiul său „Cartea cunoașterii interzise” a scris: „După cum se vede, Domnul – noi am spune Inițiații perfect conștienți de pericolul traversat de tânăra umanitate – acordă întâietate geneticii. Se obișnuiește ușor cu omorurile, cu jafurile, cu abuzul de încredere, chiar adulmecă cu plăcere mireasma hoiturilor, a câmpurilor de luptă unde putrezesc corpurile dușmanilor. Dimpotrivă, se arată inflexibil, neîndurător, de cum apare chiar și cel mai mic risc de degradare biologică: rasa umană trebuie să-și continue asceza, nu trebuie în orice caz să dea înapoi, și etnia evreiască este lansată în secolele viitoare ca națiune etalon a sângelui pur, campioană a rasei albe, adică ariene”. Și ca explicație suplimentară același autor precizează: „Ca peste tot în lume de altfel, inițiații antici le-au dat misiuni rasiale popoarelor lor”. De bună seamă că Inițiații antici erau zeii.
Nick Redfern, în „Conspirațiile NASA”, descrie cazul halucinant al unei femei, pe nume Sharon, secretară la Centrul Spațial Kennedy al NASA, care a fost supusă experiențelor de coșmar al unor răpiri repetate de către Micii Cenușii, percepuți ca „ființe foarte viclene”, despre care: „Sharon avea impresia clară că răpitorii extratereștri cenușii încercau să preioa controlul și să-i răpească însăși esența: adică sufletul, despre care bănuia că era folosit de extratereștri drept hrană, ca niște vampiri emoționali îngrozitori din spațiul extraterestru”. Răpirile, care au debutat încă din adolescență aveau loc în timpul somnului extatic, indus prin hipnoză, în care corpul spiritual (sufletul) era silit să părăsească trupul care continua să rămână în pat, alături de părinți sau, mai târziu, de soț. Acestea sunt călătoriile extracorporale sau „cu duhul”, cum spune Biblia. De remarcat că: „Odată ajunsă la bordul navei – despre care Sharon afirmă că era un vehicul gigantic ce se odihnea pe fundul mării, la câteva sute de kilometri de coastă din nordul Californiei, unde locuia în perioada respectivă – era prezentată de fiecare dată de către răpitorii ei extratereștri unui grup de copii, cu un aspect foarte ciudat. Erau șapte și păreau să fie o încrucișare între oameni și extratereștri, în sensul că trupul și pielea lor semănau cu cele ale Cenușiilor în timp ce fețele aveau un păr alb și fin pe capete și pe brațe (cenușii sunt deschiși, în general, ca fiind total lipsiți de păr). În cadrul cercetării răpirilor extraterestre, astfel de ființe jumătate umane, jumătate extraterestre sunt cunoscute sub numele de hibrizi”.
Deosebit de interesant este modul cum a reușit Sharon să scape pentru totdeauna de coșmarul acelor răpiri, ceea ce oferă, dacă nu credibilitate, măcar un motiv puternic de reflecție asupra părerii ieromonarhului Serafim Rose despre presupusa identitate extratereștri-diavoli: „Deși nu era o persoană religioasă și nu este nici până în ziua de azi, în momentul culminant al aventurii, atunci când nivelul groazei atinsese proporții aproape stratosferice, Sharon a țipat brusc și l-a rugat pe Dumnezeu să-i salveze sufletul de acele entități ascunse dornice să-l sugă. Dintr-odată, Cenușii au părut speriați, toți în același timp, și au dispărut rapid din fața ochilor lui Sharon. Ea s-a trezit într-o clipă, în siguranța și în confortul propriului pat. Nu numai că întâlnirea se sfârșise, dar nici nu a mai urmat vreo altă răpire extraterestră”.
Interesul uriaș pentru sufletele umane, mântuite sau nu, se manifestă, după cum bine se știe, atât în lumea divină cât și în cea a demonilor. Reputatul teolog Dumitru Stăniloaie, în „Elementele de antroplogie ortodoxă”, stăruie exact asupra acestui aspect: „Destinul omului nu se desfășoară influențat numai de factori materiali și biologici, sau cârmuit numai de voința proprie ori a celorlalți oameni, ci asupra lui stau aplecate în fiecare clipă puterile Cerului, cât și ale Iadului, încercând să-l înrăurească în sensul urmărit de ele. Omul nu e o fărâmă uitată în spațiul lumii, ci tot ce există îi poartă un palpitant interes. Însemnătatea omului se arată nu numai prin faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ci și în aceea că pentru fiecare și în jurul fiecărui ins se dă o neîntreruptă luptă nevăzută. În jurul fiecărui om e concentrată întreaga existență creată și necreată, văzută și nevăzută”.
Drept urmare, mă întreb din nou dacă părintele Serafim Rose nu avea dreptate?
Însă cel care s-a apropiat cel mai mult de această ipoteză înspăimântătoare a fost medicul român Toni Victor Moldovan în „Programul Terra – un atentat extraterestru asupra oamenilor”, lucrare apărută în mai multe ediții, dar marginalizată cu obstinație de aproape toată mass-media.

Petru Vintilă Jr.