Grigoriu Ștefănescu

Grigoriu Ștefănescu

Poporul român, de-a-lungul timpului, s-a făcut cunoscut nu prin acțiuni ce ar fi putut lega, într-un fel, alte popoare, ci prin personalități ce au contribuit la progresul umanității. Nu pot extinde acum acest subiect, dar mă voi opri la personalități, sau mai bine zis la o personalitate, pe care Vasile Surcel îl numește „Patriarhul” geologiei românești; unul dintre fondatorii Geologiei și Paleontologiei românești, Grigoriu Ștefănescu, căruia i se mai spunea uneori Grigore și chiar Gregoriu.
Viitorul geolog, paleontolog și explorator s-a născut la 10 februarie 1836, în comuna Eliza Stoenești din județul Ialomița, astăzi făcând parte din satul Condeești, unde a urmat și cursurile școlii primare. Liceul îl termină la „Sfântul Sava” din București. Urmează studiile universitare între anii 1859-1862, la Sorbona, în cadrul Facultății de Științe. După absolvire, se întoarce în România și este numit profesor de științe naturale la liceele Sfântul Sava și Matei Basarab (1863) din București. Pentru a putea ajuta elevii în pregătirea lor, scrie primul manual de zoologie din România în 1865, destinat în egală măsură și studenților, căci începând din anul 1864 era deja profesor la Catedra de Geologie / Paleontologie și Mineralogie a Universității din București, nou înființată.
Fiind o fire deosebit de activă, neobosit întreprinzător, oraganizează în cadrul universității un muzeu de geologie și paleontologie, dotându-l cu exponate rare, aduse personal din călătoriile sale.
Este ales membru titular, în 1876, al Societății Academice Române, fiind membru fondator din 1866.
În 1890, publică primul tratat de geologie din România, intitulat „Elemente de Geologie”.
În 1882, înființează și conduce Biroul de Geologie, având ca scop întocmirea unei hărți geologice a României, care se va concretiza, însă, după o activitate a eforturilor susținute ale mai multor geologi, timp de 16 ani, în 1898, la scara 1/200.000. Împreună cu Grigore Cobălcescu (alt geolog și paleontolog important), întemeiază Școala Română de Științele Pământului (geologie, minoralogie, paleontologie), fiind și primul profesor al Universității din București, la această disciplină.
Pentru a nu-l trece în uitare, în cadrul Catedrei de Geologie-Paleontologie a Universității din București există o cameră, păstrată așa cum a fost ea amenajată la începutul secolului 20 de către omul de știință remarcabil, plină de rafturi pline cu cărți și vitrine. Aici pot fi văzute o serie de fosile, adevărate rarități paleontologice: masa de lucru; un microscop de tip vechi și o pereche de ochelari, care parcă-l așteaptă pe savant să-și reia activitatea. Ceea ce însă nu poate fi trecut cu vederea este că și deasupra ușii de la intrare, în acest colț al amintirilor, te urmărește o pictură în ulei, reprezentând chipul unui tânăr brunet și cu barbă, operă puțin cunoscută a acelui care a fost marele artist Nicolae Grigorescu, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai savantului. Să nu ignorăm faptul că acest neobosit om de știință este singurul geolog român care, fiind profesor la Universitate, a participat la toate Congresele Internaționale de Geologie, începând cu primul, în 1878, și până la cel de-al 10-lea, din 1906, când a fost ales și președinte… La Congresul de la Bologna, Grigoriu Ștefănescu a propus, și s-a și realizat, unificarea subdiviziunilor Erelor Geologice, dar și a culorilor folosite la întocmirea hărților de specialitate.
Fiind un cadru didactic deosebit, este ales de trei ori Decan al Facultății de Științe a Universității București, iar în 1900 – Rector. Între 1882-1888, fiind Director al Biroului Geologic al României, având ca preocupare cercetarea, s-a angajat pentru a studia și a aplica în practică posibilitățile de valorificare a bogățiilor naturale din țara noastră. Importanța activităților sale științifice nu a fost trecută cu vederea, căci a fost recunoscută și apreciată și în străinătate, fiind ales membru al mai multor Societăți de Geologie din Franța, Belgia și Italia, al Societăților de Științe Naturale din Kiev și Moscova, precum și membru corespondent al Societății de Geologie din Londra.
A fost un pasionat căutător-cercetător, descoperind astfel o serie de rămășițe de faună și floră, fosile din perioadele mezozoic și terțiar, care au constituit baza unor comunicări științifice, mult apreciate de specialiști. Fiind o fire într-o permanentă efervescență a căutărilor, el s-a implicat și în studiile de Paleontologie. Pentru a justifica această informație, ținem să precizăm că el a fost primul specialist român care a descris Conoclypus giganteus, o specie necunoscută de Echinoid, care reprezintă unul dintre strămoșii preistoriei a ariciului de mare. Gregoriu Ștefănescu l-a descoperit în calcarele de la Albești, din fostul judeș Muscel în 1884, care a trăit acum peste 50 de milioane de ani, în Eocen. A descoperit și a studiat, apoi, exemplarul de Deinotherium gigantissimum în 1891, care astăzi constituie unul din cele mai impunătoare și valoroase exponate existente în Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, în Mânzați (județul Vaslui), care a trăit, se pare, în urmă cu aproximativ opt milioane de ani. Acest Deinotherium a fost un mamifer din familia Proboscidienilor, întrun fel rudă îndepărtată a maimuțelor și a elefanților pe care-i cunoaștem noi astăzi. Deosebirea față de aceștia, însă, este faptul că fildeșii săi porneau de pe maxilarul inferior și erau îndreptați în jos.
Cum în cea mai mare parte cercetările sale se desfășurau pe teren, el a descoperit mai multe specii de plante, care au fost apoi descrise în lucrarea sa, apărută în 1879, „Flora terțiară a României”. Tot ca rezultat al studiilor sale de cercetare pe teren, Grigore Ștefănescu, în 1910, face o descoperire de senzație. Este vorba de resturile fosile găsite pe malul Oltului (Alutus), nu departe de Slatina. Mai precis, un fragment de mandibulă, maxilarul inferior al unei cămile, Camelus Alutensis, sau așa cum e mai bine cunoscută, cămila oltenească. Animal despre care se știe că este un exemplar ce a demonstrat că face parte din lanțul evolutiv al speciei sale. S-a putut demonstra astfel că, în decursul migrației strămoșilor actualelor cămile, au trecut pe drumul dintre Asia spre Africa prin sudul țării noastre. Rezultă că această specie europeană, dispărută astăzi, a trăit în perioadele interglaciare cuaternare.
Pe lângă activitatea sa științifică, de cercetare și didactică deosebit de fructuoasă, Grigore Ștefănescu a participat într-un fel și la viața politică, pentru că a fost, pentru scurt timp, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice și chiar Rector al Universității din București. Datorită activității sale intense, deseori a ignorat repercusiunile ce le-ar putea avea, astfel încât se îmbolnăvește de pneumonie acută, plecând din această lume la 23 februarie/8 martie 1911, fiind înnmormântat cu onoruri meritate la cimitirul Bellu. Cum se întâmplă adesea, mulți dintre înaintașii noștri fie sunt uitați, fie ignorați, așa se pare că se întâmplă și cu acest savant, căci deși urmașii săi din cadrul Universității au încercat și se străduiesc în continuare pentru a se da numele unei străzi din București Grigor e Ștefănescu, rezultatele rămân în „așteptare”…

Prof.univ. GHEORGHE P. ȚICLETE