CULTURA ȘI EDUCAȚIA

CULTURA ȘI EDUCAȚIA

Omenirea a progresat în ultima vreme rapid, incomparabil cu secolele trecute. Știința a luat o amploare fără precedent. Toate descoperirile și invențiile ultimului secol aproape că depășesc orice închipuire. Adevărurile științifice, datorită cercetării continue, pot fi oricând depășite, pot apărea fațete noi, noi posibilități revoluționare, ori acest progres perpetuu impune omului modern un efort permanent, ca să fie în pas cu vremea. Un intelectual de la începutul secolului, care nu ar fi urmărit în permanență noile descoperiri și rezultatele ultimilor cercetări, s-ar afla în dificultate dacă, să zicem, ar lua să citească un text de cibernetică, sau chiar de stomatologie, de exemplu, unde s-au realizat implanturi și reconstruirea danturii într-un timp record; mă rog, ce să mai vorbim, este evident că educația, ca și toată cultura de altfel, trebuie să adopte o nouă atitudine, un nou sistem de a învăța, de a te cultiva, de a trăi.
Pe vremuri, și nu chiar prea de demult, majoritatea celor care făceau o facultate sau își însușeau o meserie practicau toată viața ceea ce învățaseră în tinerețe. Astăzi, acest lucru nu mai este posibil, procesul educării nu încetează până la moarte, dacă nu vrei să devii un cadavru viu.
Într-un interviu acordat de Iosif Constantin Drăgan lui Renée Gheorghiu, am citit un exemplu în acest sens: „Un cercetător francez observa că, înainte vreme, unui arhitect îi trebuiau două luni ca să conceapă o construcție a cărei edificare dura un an, pe când azi îi este necesar un an pentru a studia problema unei construcții ce va fi realizată în două luni”.
Lăsând deoparte greșelile de orientare în ceea ce privește educația, prin desființarea școlilor de meserii, greșeală impardonabilă, după părerea mea, a dus la situația în care ne aflăm astăzi, dacă ai nevooie de un meseriaș este o adevărată problemă, nu mai există nici cizmari, sunt din ce în ce mai puțini instalatori, electricieni, ba chiar și croitori. Ce-i de făcut? Auzeam de curând, la o emisiune de la televizor, într-o discuție pe tema deficiențelor învățământului, un tânăr spunând: „Ce școli de meserii? Nu, domnule, ne trebuie manageri, de asta avem nevoie”. Ei bine, cred că în primul rând trebuie echilibrat învățământul, ca să corespundă epocii și cerințelor ei. Să nu se mai facă atâtea experimente pe bieții copii. Să se renunțe la metodele învechite de învățare pe de rost, materia trebuie să fie însușită, asimilată, structurată. Trebuie să învățăm să gândim, majoritatea oamenilor își însușesc niște șabloane pe care le folosesc, aceasta nu este educație, nu este cultură, ies niște oameni care au nevoie să fie în permanență dirijați, nu se pot descurca singuri.
O altă problemă este aceea a dascălilor și a profesorilor, ei trebuie să fie stăpâni pe materia pe care o predau; am auzit profesori de limba română spunând „ora doisprezece” și „aveam decât o oră la dispoziție”… Ce să le mai ceri bieților copii care ies de pe mâna unor asemenea profesori? Și ne mai mirăm de educația precară a celor din conducerea țării…
Mijloacele de comunicare în masă pot și trebuie să contribuie la împlinirea acestei necesități. Centenarul a dovedit acest lucru. Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire, toate mijloacele de comunicare în masă au introdus masiv emisiuni sau articole culturale pe această temă. Ar trebui să fie continuată acestă linie, să se facă un efort mai mare de cunoaștere a frumuseților țării, a tradițiilor, a istoriei poporului nostru, care aproape că nu este cunoscută, numai așa putem educa tineri cu spirit patriotic, care să-și iubească țara, care să dorească să contribuie la ridicarea nației, care să cunoască ce înseamnă sacrificiul și să nu fugă peste hotare după un trai mai bun, care, între noi fie vorba, nu întotdeauna este atât de bun pe cât l-ar dori. Nu să-i obligăm să se întoarcă, asta nu vom reuși, ci să-i facem să-și iubească patria, să nu se poată despărți de ea. Să creăm un om cu adevărat nou, nu omul nou al comunismului, care a ieșit așa cum a ieșit, avid de bani, corupt, lipsit de convingeri și de idei…
Așa că, de aci înainte, voi urmări modul în care își îndeplinesc mijloacele de comunicare în masă acest deziderat.
Programele TVR1 și TVR2 au o serie de emisiuni de acest gen, în afară de Teleenciclopedia, emisiunea care numără vreo 50 de ani și a reușit să treacă focul comunismului, aducând un bob de cultură în biata noastră țărișoară atât de încercată. Sunt și alte emisiuni, care, deși nu sunt puse întotdeauna la orele de mare audiență, și-au făcut datoria de a culturaliza, ca de pildă emisiuinea Eugeniei Vodă, Profesioniștii, sau Garantat 100%, ori emisiunea lui Tabără de sâmbătă seara, dinaintea Teleenciclopediei, de cunoaștere a frumuseților țării (din păcate, adesea ambele sacrificate pentru a transmite emisiuni de sport) de pe TVR1; sau Memorialul durerii de pe TVR2; sau Istoria necunoscută de pe TVR3. Nu putem trece cu vederea și emisiunile culturale, de mare ținută, ale postului Realitatea TV, în care George Grigoriu ne oferă, în fiecare duminică de la ora 14, la Realitatea spirituală, un regal de plimbări prin lumea spirituală a artei și culturii, ca de pildă emisiunea din 16 decembrie, în care am putut urmări prezentarea scrisorilor de acreditare a ambasadorului Alexandru Grădinar în regatul Danemarcii. La emisiunea Jocuri de putere, mai cu seamă sâmbăta și duminica, atât Rareș Bogdan cât și Octavian Hoandră ne prilejuiesc înrâlniri cu oameni de cultură sau ne prezintă evenimente culturale.
Existau pe vremuri niște emisiuni de învățare a unor limbi străine, care nu știu de ce au dispărut. Dar întâlnirile cu personalități, oameni de valoare ai țării, dintre care am punctat numai câteva, care pot insufla dragostea de țară, dar și ce înseamnă modestia, sacrificiul, dăruirea, noțiuni de care tineretul de astăzi, cu rare excepții, habar n-are, ar trebui să fie preocuparea principală a realizatorilor de emisiuni.

Beatrice Kiseleff