Morți suspecte în lumea fotbalului românesc

Morți suspecte în lumea fotbalului românesc

Moartea unui fotbalist în activitate sau retras stârnește întotdeauna o puternică emoție în rândul publicului și, deseori, suspiciuni cu privire la îmrejurările ei. Lumea fotbalului românesc cunoaște de-a lungul anilor numeroase morți tragice, considerate cel puțin misterioase, multe din ele insuficient investigate și neelucidate pe deplin, iscând aprinse discuții pe marginea cauzelor și circumstanțelor producerii lor.
În cele ce urmează, vom prezenta, pe scurt, în ordine cronologică, câteva din cele mai cunoscute și controversate cazuri de morți suspecte din fotbalul românesc, încercând a pune cap la cap informațiile publice existente și a desluși, măcar partial, condițiile în care s-au petrecut.
Petea Vâlcov (1910 -16. XI 1943)
A fost una dintre legendele perioadei interbelice, component al campioanei Venus București, parte a „tripletei de aur – Petea, Colea și Volodea Vâlcov”.
Deși ca, mare fotbalist, se putea eschiva, împreună cu fratele său, Colea, s-a înrolat ca ofițer în armata română și a plecat pe front să-și servească țara. La finele războiului, Colea s-a întors acasă teafăr, în schimb fratele său a murit împușcat la 16 noiembrie 1943 în Stepa Calmucă (URSS) în condiții necunoscute. Pe certificatul de deces al locotenetului Petea Vâlcov scrie sec: „Căzut la datorie”.
Constantin Tabarcea (1937-14.07.1963)
A fost un mijlocaș de bază al echipei Petrolul Ploiești. În minutul 16 al meciului de Divizia A Petrolul – Dinamo Bacău, disputat la Ploiești, la o fază anostă, fără a fi atins de vreun jucător, fotbalistul prahovean s-a prăbușit pur și simplu pe teren și a murit subit. Cauzele medicale ale decesului n-au putut fi pe deplin elucidate, punându-se pe seama glandei timus.
Accident colectiv cu autocarul al echipei Sportul Studențesc
La data de 5 octombrie 1975, în jurul orei 23:00, după meciul de campionat CFR Cluj – Sportul Studențesc București, autocarul formației oaspete, circulând cu viteză mare pe Valea Oltului, la aproximativ 20 km de Râmnicul Vâlcea, într-o pantă, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. În teribilul accident și-au pierdut viața vicepreședintele clubului, Liviu Colceriu, medicul echipei, Dan Ion Curea, șoferul Cazacu și reprezentantul UASCR, Georgescu, iar 6 persoane au fost grav rănite, printre care antrenorul secund „Mielu” Voica și celebrul portar Vasile Suciu. Cauza oficială a evenimentului rutier a fost viteza excesivă neadaptată condițiilor de traffic, dar în epocă s-au vehiculat zvonuri fanteziste, cum că frânele n-ar fi funcționat, ceea ce însă nu s-a confirmat.
Stere Adamache (1941- 9.07.1978)
A fost un valoros portar, titularul echipei naționale a României la Campionatul Mondial din Mexic 1970, lăsându-l pe bancă pe marele Rică Răducanu. A jucat la FCM Brașov, încheindu-și cariera în 1977 și, după ce s-a împăcat cu soția, au plecat împreună într-un concediu în Deltă, la Crișan.
În ziua de 9 iulie 1978, a intrat în Dunăre să facă o baie și, la scurt timp, a fost găsit mort, plutind fără suflare. Cauza decesului a rămas învăluită în mister – dacă s-a înecat, fiind cunoscut ca un excelent înotător, ori a făcut stop cardiac în contacul cu apa rece (de iulie?!), știindu-se că avea o sănătate foarte bună.
Și în cadrul morții lui Adamache au existat bârfe (neprobate) cum că ar fi fost „mâna securității”, pentru a nu dezvălui realele motive pentru care Angelo Niculescu, la Guadalajara, l-a preferat pe el în poarta României.
Aurică Rădulescu (1953 – 4.07.1979)
A fost un mijlocaș ofensiv talentat, selecționat și în echipa națională. La 4 iulie 1979 participa împreună cu formația Sportul Studențesc la un turneu în Republica Federală Germania. Deplasându-se cu trenul la Hanovra, în gara orașului a suferit un cumplit și stupid accident, sărind din expresul aflat în mișcare.
După mulți ani de la tragedie, antrenorul său, Mircea Rădulescu, își amintește că internaționalul român, din motive necunoscute, nu a coborât pe peron odată cu coechipierii săi și, dându-și seama că trenul deja pornise, a sărit din mers, dar a pus piciorul greșit și a fost prins între șină și vagon, fiind sfârtecat de bolidul care luase viteză și murind la scurt timp în spital. O moarte ciudată, care a fost pusă pe seama accidentului feroviar, dar care a generat diverse discuții, mai ales că autoritățile române erau zgârcite cu detaliile.
Dan Coe (1941 – 8.09.1982)
Probabil cea mai controversată moarte din fotbalul românesc este cea a fostului internațional al Rapidului, Dan Coe, aromân de origine, unul dintre cei mai buni apărători din toate timpurile. După ce și-a încheiat cariera de jucător, având în țară câteva eșecuri ca antrenor, a părăsit ilegal România, cerând azil politic în Germania Federală.
Stabilit la Kӧln, unde nu-și găsise încă un post de antrenor (câștigându-și existența din diferite munci necalificate), la data de 8 septembrie 1982, exact în ziua când împlinea 41 de ani, Dan Coe a fost găsit spânzurat în mansarda locuinței sale. Versiunea oficială a fost sinuciderea, dar opinia publică românească crede mai degrabă că a fost asasinat de Securitate, din cel puțin două motive perfect plauzibile: toți cei care l-au cunoscut știu că era un tip optimist, aprig, luptător (ca și în teren), incapabil să-și ia singur zilele și că nu cu mult timp înainte de pretinsa sinucidere dăduse niște interviuri incendiare la Radio Europa Liberă, în care demasca dictatura și fărădelegile din România și din fotbal, arătând cum cei de la Dinamo „făceau jocurile”, inclusiv la Campionatul Mondial din Mexic 1970, promițând și alte dezvăluiri compromițătoare pentru regim și poliția sa politică, care se temeau de cele ce puteau fi date de el în vileag.
Michael Klein (1959-2.02.1993)
A fost component de bază al echipelor Corvinul Hunedoara și Dinamo București, fundașul stânga titular al reprezentativei României la Campionatul Mondial din Italia 1990, transferat după Revoluție la Bayer Üerdingen, din prima ligă germană.
În ziua de 2 februarie 1993, a murit la un antrenament în sala de forță a clubului său, din cauza unui atac de cord, pe fondul unor afecțiuni cardiace necunoscute, oboseală și stres (versiunea oficială).
Moartea surprinzătoare, în plină glorie a lui Mișa Klein a căzut ca un trăznet, părând incredibilă pentru suporterii români, care îl știau un om sănătos, viguros, bănuind (fără a se dovedi) că se dopa.
Cătălin Hîldan (1976 – 5.10.2000)
Cea mai cunoscută și mediatizată moarte din lumea fotbalului din țara noastră este cea a căpitanului echipei Dinamo București, Cătălin Hîldan, survenită pe 5 octombrie 2000, dată considerată „ziua neagră a fotbalului românesc”, întrucât cu exact 25 de ani în urmă avusese loc tragedia cu autocarul Sportului Studențesc.
În minutul 74 al meciului amical cu Ș.N. Oltenița, fără a fi atins de vreun alt jucător, căpitanul câinilor roșii” a căzut ca secerat pe teren, în urma unui accident vascular cerebral. Transportat de urgență la Spitalul din Oltenița, a decedat în aceeași zi. Suspiciunea privitoare la moartea atacantului dinamovist a apărut din ca urmare a faptului că în urmă cu doar o săptămână fusese supus unui control medical complex, la o renumită clinică sportivă privată din Capitală, fiind declarat perfect sănătos. Ca ultim omagiu adus regretatului sportiv, clubul Dinamo a retras tricoul cu nr. 11, iar la peluza dinspre Nord a arenei din șoseaua Ștefan cel Mare a căpătat numele de „Cătălin Hâldan”.
Costică Ștefănescu (1951-20.08.2013)
A fost unul dintre cei mai titrați fundași centrali din România, supranumit „Ministrul Apărării Craiovei Maxima și al echipei reprezentative”, secundul lui Puiu Iordănescu la cârma naționalei, la Campionatul Mondial din SUA 1994.
În ciuda unei vieți sportive exemplare dusă pe teren și în afara acestuia (nu fuma, nu consuma alcool, nu pierdea nopțile etc), a fost răpus de un cancer nemilos, care în ultima perioadă a vieții s-a generalizat, producându-i dureri insuportabile. Internat în Spitalul Militar Central, aflat în fază terminală, la data de 20 august 2013 s-a aruncat (a căzut în gol) de la balconul rezervei sale situată la etajul 5 al clădirii, murind pe loc.
Versiunea oficială a fost sinuciderea, însă soția lui a afirmat public că, slăbit fiind, din cauza bolii, a căzut de la balcon în încercarea de a respira puțin aer, că se sufoca. Parchetul Militar a deschis un dosar penal de moarte suspectă, însă ancheta nu a stabilit nicio culpă medicală sau vreun accident cauzat de lipsa de supraveghere a apreciatului fotbalist.
Ilie Balaci (1956-21.10.2018)
Cea mai recentă și la fel de dureroasă dispariție de pe scena fotbalistică românească este cea a liderului „Craiovei Maxima”, Ilie Balaci, decedat fulgerător în ziua de 21 octombrie 2018 la locuința sa din Bănie, când nimic nu prevestea aceasta. Salvarea sosită de urgență n-a mai putut face nimic pentru legendarul jucător oltean.
Inițial, s-a crezut că a fost vorba de un atac cerebral, dar autopsia efectuată a doua zi la Serviciul Medico-Legal Dolj a concluzionat că „moartea s-a datorat infarctului miocardic acut însoțit de insuficiență cardio-respiratorie”. Familial fotbalistului a ridicat suspiciuni privind modul în care a acționat Ambulanța, motiv pentru care ministrul Sănătății și ISU au dispus imediat verificări privind intervenția, iar Parchetul și Poliția Craiova au deschis dosar penal de moarte suspectă, fără însă a reieși din cercetări vreun „malpraxis” sau ceva și mai grav.
Moartea lui Ilie Balaci, ca și a celorlalți fotbaliști care au îndoliat lumea „sportului rege”, a produs multă tristețe și regrete în rândul suporterilor, indiferent de echipa favorită, făcându-ne să medităm la cât de repede ne părăsesc „idolii gazonului”.
Ne facem o datorie de onoare în a aduce un pios omagiu fotbaliștilor dispăruți, păstrând un moment de reculegere în memoria acestor slujitori ai balonului rotund care nu o dată ne-au încălzit cu sufletul prin prestațiile lor.

Horațiu Măndășescu