UN STUP UMAN DE PATRU ANI

UN STUP UMAN DE PATRU ANI

Un aforism canonic ne învață: „Îngrijește mintea ta ca și cum ar fi să mori mâine; îngrijește trupul tău ca și cum ar fi să trăiești 100 de ani”.
Prin intense exerciţii de veşnicie, obţinem extensia maximă a conştiinţei nemărginite; trupul îl menţinem cu relansarea puternică a instinctului de conservare. În perioada când ascuţişul privirilor a doi îndrăgostiţi, încinse de dogoarea iubirii, atunci când se stabileşte codul armoniei depline, într-o lumină mai puţin brutală, de obicei în noapte, dragostea îşi pune pecetea pe o vremelnică veşnicie. Iubirea este un suprem act de creaţie în care fiecare se vede pe sine în celălalt, ca într-o oglindă fermecată în mişcare, care creează viaţa şi oamenii printr-o minunată taină şi pulsaţie a vieţii.
Viaţa şi arta, sau arta şi viaţa, precum iubirea şi moartea alcătuiesc enigmele cel mai legate de viaţa omenească şi sufletul ce caută mereu cărarea către divinitate.
Pictura, ca și şi literatura trăiesc prin ele însele, părinţii lor, scriitorii sau artiştii, fiind adesea uitaţi ca nume, chiar din timpul vieţii lor. Lucru ce se întâmplă şi în politică. De regulă, copiii ce apar în urma unei revoluţii sociale îşi „devorează” părinţii. A se vedea Revoluţia Franceză din 1789 şi chiar la noi, după 1989; dacă nu am avea privirea oblonită, am observa.
Cam aşa vorbeam la un vernisaj de artă plastică, prin luna octombrie 2015, când o doamnă m-a invitat să mă prezint miercurea, la ora 14.00, la Fundaţia Literar-Istorică „Stoika”. Abia după doi ani, în 2017, în urma citirii a diverse numere ale revistei „Independenţa Română-Independenţa prin cultură”, revistă cu conţinut istoric, literar şi artistic, de atitudine moderată, fondată de către fundaía amintită, am avut îndrăzneala, sub imboldul unui nevinovat curaj, de a pătrunde în „stupul Stoika”, unde am învăţat că durabilitatea operelor de artă, istorie, literatură atârnă numai de calitatea şi viaţa veritabilă înglobate în ele.
Intrat cu teamă în stup, am fost imediat înconjurat de un roi alcătuit din cunoscute personalităţi ale literaturii, istoriei, sportului, muzicii, teatrului, educaţiei. Am revăzut-o pe doamna care, cu doi ani în urmă, mă invitase, poeta Doina Bârcă, secretar literar al Fundației. La masa de lucru se afla, la dreapta „reginei stupului”, locul ocupat de Florian Laurenţiu Stoica, preşedintele Fundaţiei Literar Istorice „Stoika”.
În câteva minute i-am cunoscut pe aproape toți din „stupul Stoika”. Aceștia, încărcați cu polenul artei și culturii, preparau „dulcea căpăceală” a fagurelui, a revistei al cărei număr trebuia să apară. Erau: profesoara Floarea Necșoiu, Viorel Gh. Speteanu, Geo Călugăru, Beatrice Kiseleff, Horațiu Măndășescu, Marin Voican Ghioroiu, George Stanca, Răzvan Gabriel Gheorghe, Victoria Milescu, Cleopatra Luca, Gheorghe P. Țiclete, Evelyne Maria Croitoru, Maria Petrescu, Ioana Stuparu, Mugur Băileșteanu.
În stânga „regelui stupului” era un scaun liber, pe care l-au oferit subsemnatului, Vergil Cojocaru-COVER. De atunci, în fiecare miercuri, pe scaunul meu mă consider ca și când aș fi în Rai. Locul din dreapta este ocupat, fără nicio absență, de secretara literară, poeta Doina Bârcă.
Mi s-a spus să scriu despre artă, cultură și artiști. Mi-am dat silința ca scrisul meu să nu rămână o zbatere inutilă.
Cu credința în Dumnezeu, care a făcut arta pentru oameni, ca nimeni să nu ajungă un nimic, am scris despre peste 120 artiști plastici, unii foarte cunoscuți, alții mai puțin, iar alții începători. Am căpăcit mierea „stupului Stoika”, fagurele în care am hrănit orgoliul artistic al fiecăruia, după puterea aprecierii mele, cu frumoase expresii și cuvinte potrivite, laudative, încurajatoare, încărcate cu plăcute vibrații de lumină, culoare și compoziții, încercând să fiu cât mai inspirat în a nu trezi vreo invidie profesională.
Toți artiștii despre care am scris și i-am hrănit cu polenul mierii din „stupul Stoika” rămân pentru viitor, cu care vor fi în permanență contemporani, un spectacol fascinant, un discurs dincolo de cuvinte, o comunicare, respect și apreciere, la nivelul simțurilor.
Dacă spațiul tipografic permite, merită a le evidenția numele tuturor artiștilor plastici, oameni de artă, sport, cultură care au avut șansa de a-și imortaliza numele în paginile revistei „Independența Română-Independența prin cultură”, fagure de miere polifloră, hrănitoare de viață spirituală, preperată în „stupul Stoika”.
Deși albinele nu au viață îndelungată, cred că munca l-a creat pe om, dar nici lenea nu a omorât pe nimeni, în orice societate trăiesc în simbioză, deși ideile sunt diferite.
De la doamna Beatrice Kiseleff am înțeles că bătrânețea nu există; ea este o acumulare de mai multe tinereți; că lumea este un ocean imens, iar moartea – un port veșnic. Celebrul umanist Pico della Mirandola ne povestește cum Dumnezeu i s-a adresat lui Adam, cam așa: „Te-am pus în centrul lumii pentru a privi cu ușurință în jurul tău și pentru a înțelege ce se petrece în ea… Nu te-am făcut nici ceresc, nici pământesc, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca să poți deveni, cu deplină libertate și cinstire, propriul sculptor, poet sau artist al formei pe care a-i vrea să ți-o dai. Ai putea degenera în rândul ființelor inferioare și brute, sau poți să înalți în lumea superioară, după singura hotărâre a spiritului tău… După propria ta voință liberă, pe care am încredințat-o mâinilor tale… Poți să-ți descrii singur natura ta” (text cules din lucrarea „Despre demnitatea omului”). Revista „Independența Română-Independența prin cultură”, pe care o aniversăm în anul 2019, are așa frumoase profunzimi de simțire și spiritualitate, care se apropie de sufletele iubitorilor de artă, istorie, literatură, știință, încât încă de la primele pagini, când le citești, te simți imediat convertit, într-o aleasă și unică frumusețe de apreciere a inteligenței și activității umane.
Revista la care particip benevol, scriind despre oameni de artă și cultură, este prietena mea, cu care, la braț cu inima, sunt într-o continuă călătorie, destinația mea fiind iubirea pentru un frumos și interesant bagaj de informații folositoare și îmbucurătoare pentru publicul care ne caută și ne apreciază, din ce în ce mai numeros și educat, în speranța că ceața din fața ochilor va deveni o priveliște minunată, iar sufletul, o sfântă curățenie.
De când am cunoscut „Independența Română-Independența prin cultură” am ajuns să fiu ceea ce trăiesc, pentru care tuturor membrilor le mulțumesc. Miercurea mă simt de parcă aș fi cel ce bate ora exactă la miezul nopții, în cer, când ferestrele prin care comunicăm cu cei dragi, plecați dincolo de mărginimea infinitului, se deschid.
Revista „Independența Română-Independența prin cultură” e arborele vieții, prin care, în fiecare zi de miercuri, trăim cu toții, împreună, cei ce lucrează în „stupul Stoika”, vraja dimineții; e o presimțire a iubirii prin care mireasma cunoștințelor istoriei poporului român a năvălit prin fereastra deschisă dintre pământ și cer, prin care lumina purificatoare coboară peste noi, venind cu îndrumări și vești cerești.
Miercurea, am învățat, de la adunările în care se prepară faguri în „stupul Stoika” precum totul poate fi văzut, dacă știi să apreciezi și să vezi că totul este artă, cultură, istorie.
Revista ajută cititorii să nu fie un nimeni. Nici Dumnezeu nu l-a creat pe om ca să fie un nimeni. Dacă nu dorești să ajungi cineva, ai toate șansele de a rămâne un nimeni, totul după dorința fiecăruia, că Dumnezeu îți dă, dar în traista vieții nu-ți bagă.
Revista „Independența Română-Independența prin cultură” este o întreagă lume, în care poți trăi fără grija de a te rătăci, în speranțele și cu nădejdea ta că poți fi cu adevărat om, indiferent de domeniul de activitate, educație sau pregătire profesională. De când am luat contact cu revista „Independența Română-Independența prin cultură”, trăiesc bucuria unei minuni îndeplinite. Consider revista ca pe o călăuză pentru mintea și sufletele nu numai a celor dragi, rude și prieteni. Prin ea trăim entuziasmul istoric în care să nu mai suferim sclavia și atârnarea de alte puteri, idei sau interese. Este o puternică dovadă de curaj și atașament cu o îndelungată rezistență în timp.
Revista „Independența Română-Independența prin cultură” este onoarea Fundației Literar-Istorice „Stoika”, o recunoștință eternă, spre lauda cititorilor contemporani, ce vor fi împreună cu revista cotemporani cu viitorul, prin știința găsită de către autorii revistei de a se apropia de oameni, spre a-i ridica la o înaltă demnitate.
Revistă dragă, cinste cu te scrie!

Pictor prof. Vergil Cojocaru-COVER