Academicianul Marcu Botzan – O mare personalitate a științei agricole românești

Academicianul Marcu Botzan
– O mare personalitate a științei agricole –

Când m-am hotărât să aduc în memoria cititorilor revistei “Independenţa României –Independența prin cultură”, a academicianului Marcu Botzan, pentru început am fost descumpănit, aș putea spune debusolat. Nu știam prea multe despre acest creator al perfecțiunii profesional – umane, cum era considerat de cei ce l-au cunoscut și care la 8 martie 2011, a părăsit această lume, în care a trăit, a creat, a suferit și a visat, un viitor mai bun și uman pentru acest Popor Românesc.
S-a născut la 30 martie 1913, în Craiova. Primele clase primare le urmează la Scoala “Ion Eliade Rădulescu” din Craiova, până în anul 1924, când intră la Colegiul Carol I și pe care îl absolvă cu succes în 1931. În același an, 1931, devine student la Academia de Înalte Studii Agronomice din București, Secția de Geniu Rural, pentru ca în 1936, să obțină diplomă, care-i va conferi astfel dreptul de a deveni, unul dintre cei mai importanți inițiatori ai amplelor acțiuni de dezvoltare pentru irigarea culturilor din România. Rămâne recunoscut ca șef de școală în Domeniul Îmbunătățirilor Funciare. În 1938 se înscrie la cursurile Facultății de Construcții, din școala Politehnica București.
Votând împotriva constituției lui Carol al-II-lea, în anul 1938 îl găsim ca șef de șantier la Societatea de Construcții “Omnia”din București, până în anul 1940.
Începând cu anul 1944, până în 1945 este numit asistent universitar și apoi șef de lucrări în specialitatea Irigații, la Institutul de Cercetări Agronomice București. În 1944 și până în anul 1973 a desfășurat o neîntreruptă și bogată activitate de cercetare, pentru ca în 1968 să-și susțină doctoratul în agronomie.
• A fost un neobosit cercetător, am putea afirma cu toată convingerea, nu numai în domeniul agricol, căci a lucrat neobosit și în cadrul Institutului de Cercetare Hidrotehnică, Institutului de Îmbunătățiri Funciare și Pedologice, Institutului de Îmbunătățiri Funciare și Gospodărirea Apelor, unde a fost conducător de facttotum și exemplu de dăruire profesională și civică.
Recunoașterea meritelor sale științifice, s-au confirmat prin alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române în 1991, iar în 1993 ca membru titular, unde a susținut un “discurs de recepție”, intitulat “Repere ale unei științe a corectării mediului”. A fost de asemenea membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice al Comitetului Național pentru Irigații și Drenaje, al Societății Române pentru Știința Solului și al Comisiei Hidrologice a Academiei Române. Evident, a fost și recompensat prin distincții onorifice, precum: Ordinul “Steaua României” în grad de cavaler și cu Diploma “Meritul Academic” al Academiei Române.

A confirmat prin neobosita activitate de cercetare, elaborând modele pentru tipuri de bilanț al apei din sol, atât de necesare pentru dimensionarea amenajărilor și prognoza aplicării necesarului de apă. Toată activitatea sa, deosebit de vastă, a fost concretizată printr-o multitudine de lucrări fundamentale atât de necesare îmbunătățirii funciare din țara noastră. Să amintim doar o mică oparte dintre acestea: “Apele în viața poporului român”, “Începutul hidrotehnicii pe teritoriul României”, “Drumuri pe apă”, “Dunărea românească”, “O cale către Uniunea Europeană”, “Călăuză pentru Dunărea Românească”etc.
Convingerea sa preconizată din punct de vedere științific, a fost totdeauna aceea că “(…)pentru a da populației hrană, o hrană de calitate și pentru toți, nu este necesară doar folosirea îngrășămintelor și pesticidelor, a unor mijloace artificiale de a obține o productivitate din ce în ce mai mare și care antrenează și tendința de a neglija cerințele agrotehnice și ecologice (…) ci și irigațiile ce presupun obligatoriu, o viziune macro integrată. Ceea ce înseamnă tratarea ecologică a pământului, ca pe o ființă vie, o plantă vie (…)”. În acest sens el amintea, încă din anii 80 ai secolului XX, fenomenul încălzirii globale, pentru ca în 1990 să se tragă un semnal de alarmă, la nivelul ONU, avertizând companiile industriale să nu mai deverseze noxe în atmosferă, printr-un comunicat din 30 martie 1994.
Dintre numeroasele sale lucrări (cărți și studii), cred că este oportun să mă opresc la una, care astăzi este deosebit de actuală, editată de Academia Română, în 1998 și intitulată “Dunărea românească – o cale către Uniunea Eurpeană (Zeu și fluviu – Dunărea)”. În “Cuvânt înainte”, distinsul academician caută să explice: “Prin amenajarea luncii inundabile a Dunării românești cu lucrări de îndiguiri-drenaje și irigații, ce au transformat-o într-un teritoriu agricol civilizat și de mare eficiență, prin uriașele stații de pompare, ce trimit apele fluviului, pe terasele și câmpiile expuse secetelor, ale bazinului Dunării inferioare, prin marile baraje hidroelectrice de pe parcursul său, prin măsurile de protectie a Deltei și a vieții acestui biosistem unic, precum și direct prin canalul Dunăre-Marea Neagră, ce leagă această mare cu Marea Nordului, traversând continentul în diagonală, această Dunăre – după o îndelungată evoluție – a devenit o inconfundabilă cale către Europa Unită, pentru România și nu numai (…)”.
Ultima sa lucrare, editată în timpul vieții a fost “Călăuză pentru Dunărea românească”(2004), pe care o defineste chiar în “Prefață”, drept o “inovație literară”care, sper, va fi prețuită cel puțin pentru utilitatea ei (…). Este mai curând un îndemn pentru a “citi” în această carte deschisă care este Dunărea și de a încerca a-i pătrunde înțelesurile.
Iată cum un om, cetățean proeuropean, cu multiple valențe științifice, tehnice și adesea chiar profetice, academicianul Marcu Botzan, va trebui să rămână în memoria noastră prin includerea lui în rândul personalităților de elită ale societății românești căci s-a dăruit cu toată ființa sa, profesiei, având speranța pentru un viitor mai bun poporului său, prin crezul său “numai adevărul îți poate dezvălui curata, neprefăcuta omenie”, ne dovedește măreția sa, manifestată printr-o blândețe și căldură rar întâlnite, mai ales în ziua de azi.
Așa se face că armonia familiară, alături de distinsa sa soție, poeta Delia-Pia, a fost împlinită prin fiul său dr. ing. Tudor Botzan, care-i onorează memoria, pe tot parcursul vieții sale, urmându-i exemplul a mărturisit: “Am muncit cu dorința cinstită, de a contribui în măsura puterilor mele, la ridicarea țărănimii și agriculturii noastre și la întărirea socială a oamenilor.”

Prof. Univ. Gheorghe P. ȚICLETE