De vrei să te mântuieşti cu postirea să călătoreşti!…

De vrei să te mântuieşti cu postirea să călătoreşti!…

Curând vom intra în Sfântul şi Marele Post. De fapt, am (şi) intrat, deja, în perioada bisericească a Triodului!…
Subiectul postului ori tema postirii este des discutată, frecvent dezbătută şi temeinic analizată; De ce? Fiindcă postul face parte integrantă, indispensabilă, din viaţa spiritual – duhovnicească a oricărui creştin, veritabil şi autentic!…
În fond, chiar aşa, ce este postul, ce este postirea?
Postul este un mijloc spiritual, o treaptă, o etapă, un urcuş duhovnicesc ce realizează un început dar trebuie să asigure o continuitate, o permanenţă, în viaţa noastră, zilnică, cotidiană!…
Practic, postul sau, mai ales, postirea, înseamnă: a ierta acolo unde te-ai mâniat, a iubi acolo unde ai urât, a ajuta acolo unde ai fost indiferent, a sprijini acolo unde ai fost insensibil, a asculta acolo unde ai fost surd şi arogant, a cerceta acolo unde ai fost ignorant, a te (po)căi acolo unde ai păcătuit, a-ţi cere iertare acolo unde ai greşit, a îmbărbăta acolo unde ai descurajat, a compătimi acolo unde ai criticat, a îngădui acolo unde ai judecat, a vindeca şi tămădui acolo unde ai asuprit, a mărturisi adevărul acolo unde ai propovăduit minciuna, a fi sincer acolo unde ai fost ipocrit, a încuraja acolo unde ai ridiculizat, a fi blând acolo unde ai fost aspru, a fi deschis acolo unde ai fost ironic, a face bine acolo unde ai făcut rău, a face milostenie acolo unde ai fost lacom şi zgârcit, a plânge cu cel ce plânge, a te ruga cu cel ce se roagă, a te bucura cu cel ce se bucură; într-un cuvânt: a-ţi (re)veni în propria şi autentica ta fire!…
Postul şi postirea trebuie, neaparat, musai, să schimbe, să transforme ceva, esenţial şi fundamental, în viaţa noastră, mai mult decât atât: să convertească firea, fiinţa şi parsoana noastră cea (de)căzută, alterată de păcat şi afectată ori copleşită de patimi, transfigurând, deci, viaţa noastră pământească şi vremelnică, supusă, fragilităţii, vulnerabilităţii, eroziunii, slăbiciunii, corupţiei spirituale şi păcatului, într-una cerească şi veşnică, încă de aici şi de acum, lipsită de coroziune şi patimă, boală, suferinţă, neputinţă sau moarte!…
Postul (mai) înseamnă a face (foarte) mult bine şi a face (foarte) puţin rău, mai corect spus: deloc!…
Ca atare, postul sau postirea înseamnă să te rogi mai mult, să te aduni şi să te concentrezi mai mult şi să te risipeşti mult mai puţin; cu alte cuvinte, înseamnă introspecţie, reflecţie şi meditaţie, interiorizare mai multă şi, mai profundă şi, exteriorizare mult mai puţină ori mai sumară!…
Altfel spus, postul/postirea trebuie să ajute la adunarea minţii şi la risipirea păcatelor şi a patimilor, la consolidarea înfrânării şi la cultivarea virtuţii!…
Postul trebuie să înmulţească faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, să rodească îmbogăţirea şi înavuţirea în cele duhovniceşti, dumnezeieşti, eterne şi veşnice!…
Postul, aşadar, ne poate ajuta la a deveni: din răi – buni, din avari şi lacomi – milostivi, din aprigi răzbunători – sinceri iertători, din necinstiţi – corecţi şi oneşti, din mândri – smeriţi, din orgolioşi – modeşti, din nedrepţi – cinstiţi şi înţelegători, din egoişti – altruişti, din împietriţi – sensibili şi delicaţi, din neoameni – oameni; căci, altminteri: „omul poate fi sau deveni, mare, mic sau, de nimic!…”
Prin urmare, de vrei să te mântuieşti, cu postirea să călătoreşti, căci, atunci, nu ai să greşeşti şi, nici nu ai să păcătuieşti ori să pătimeşti!…

Dumnezeu să ne ajute, tuturor, în continuare, numai, în tot lucrul cel bun! Amin!…

Stelian Gomboş