ACADEMICIANUL HORIA COLAN – AMBASADOR AL ȘTIINȚEI ROMANEȘTI CONTEMPORANE

ACADEMICIANUL HORIA COLAN

– AMBASADOR AL ȘTIINȚEI ROMANEȘTI CONTEMPORANE –

Cam la jumătatea distanței dintre orașele Sf. Gheorghe și Brașov, întâlnim localitatea Araci astăzi reședință a comunei Vâlcele, din județul Covasna. În acest sat, s-a născut la 11 mai 1926, viitorul academician Horia Colan, pe care de altfel l-am și cunoscut tangențial, pe vremea studenției mele la Institutul Politehnic din Cluj.
Această localitate Araci, care mai demult se numea Arpalac, este oarecum un spațiu al uneia din vetrele de cultură și dăinuire românească din Ardeal. O putem asemăna cu mai binele cunoscute așezări: Săcele, Râșnov, Rășinari, Săliștea ș.a, aici își au rădăcinile și foștii protopopi Aurel Nistor și Ioan Rafiroiu, episcopul Veniamin Nistor, precum și mitropolitul Nicolae Colan, fratele lui Gheorghe Colan, tatăl profesorului universitar, academicianul Horia Colan.
Locuitorii acestui sat Araci, erau în majoritate români ortodocși, peste 80%, în jur de 5-6% maghiari, 2-3% sași și restul alte etnii. Trăiau în bună înțelegere, dar românii aveau și o permanentă legătură cu țara. Poate de aceea, la fel ca mulți ardeleni, la începutul primului război mondial, au trecut Carpații prin Vama Cricului și au activat la început în “Garda Demnității Naționale și Liga Culturală pentru Unitatea Românilor”, secția Ploiești. Așa se face, că Gheorghe Colan, se înrolează voluntar la numai 18 ani, în armata română, fiind participant la luptele de la Mărășești și Nămoloasa, unde datorită actelor sale de vitejie, este remarcat în mode deosebit și va fi distins cu medaliile “Bărbăție și Credință cu spade” și “Ferdinand I”.
La terminarea războiului, Gheorghe Colan se întoarce în satul Araci și se căsătorește cu Elena (n. Rafiroiu) își termică studiile de drept administrativ, fiind numit notar comunal și apoi prim pretor la Covasna, Birchiș (Severin), Sântana, Cluj (Napoca) și Radna-Lipova (jud. Arad). Ca urmare a acestor peregrinări, copilul Horia, urmează mai întâi primele două clase primare (1932-1934), la școala din Covasna (Voinești), iar următoarele, III și IV la Birchiș și Săvârșin. Susține examenul de admitere (cum era atunci) după terminarea celor patru clase primare și intră în clasa I, la liceul Moise Nicoară din Arad, dar după primele două clase se transferă la Seminarul Pedagogic Universitar, care în realitate era Liceul de Aplicație al Universității din Cluj, la care majoritatea profesorilor care predau disciplinele de specialitate (de bază) erau cadre didactice universitare.
Ziua de tristă amintire pentru familia Colan, rămâne 5 septembrie 1940, când în urma Dictatului de la Viena (…) tânărul Horia, împreună cu mama sa și sora sa Stela, sunt nevoiți să părăsească Clujul, pentru a ajunge la Radna-Lipova, unde tatăl său fusese numit prim-pretor). Se reînscrie la liceul Moise Nicoară din Arad, pe care-l absolvă cu bine în 1944, căci din această perioadă va rămâne cu cele mai dragi amintiri, care i-au modelat de altfel personalitatea sa deosebită ce se va contura mai târziu. Pentru aceasta, vom parcurge succint, activitatea sa din timpul anilor de liceu: a fost președintele Societății de Matematică din școală; scrie articole la “ziarul Științelor și Călătoriilor”; colaborator și autor la revistele de cuvinte încrucișate. Ca oricare bun român este preocupat preponderent, de istoria națională și va publica în anul 1940, în revista “Alb și Negru”, eseul intitulat sugestiv “Din istoria națională”.
Datorită activității benefice pentru România, profesorii francezi, membri ai “Mișcării Franceze din România”, au reușit să-i atragă pe elevi, pentru a studia temeinic cultura și știința franceză. Unul din aceștia, a fost și Horia, care între anii 1940-1944 l-a avut ca profesor pe Henri Michel, de care s-a apropiat atât de mult, încât i-a devenit prieten și un model remarcabil, prin ajutorul ce i l-a oferit permanent, la Biblioteca Centrului Cultural Francez al orașului Arad. Această apropiere de cultura franceză, a rămas permanentă și l-a ajutat chiar în a înțelege mai bine, cultura tehnică germană.
Ca urmare a cunoștințelor dobândite în liceu, va reuși cu brio, mai întâi la bacalaureat și apoi la examenul de admitere, în vara anului 1944, când toată țara era încă în război, la Politehnica din Timișoara, unde din cei 135 de candidați, reușește pe primul loc. Această unitate de învățământ superior tehnic din Timișoara, înființată în 1920, avea de acum o aură meritorie , mai ales datorită cadrelor sale didactice, formate în majoritate la diverse școli din străinătate: Italia, Austria, Germania, Franța ș.a.
În anul 1946, la Cluj, a fost marea grevă a studenților români, care se întorseseră de la Sibiu, unde Universitatea fusese refugiată, datorită cedării Ardealului de Nord, Ungariei, ca urmare a Tratatului de la Viena. Cum era de așteptat, studenții din Timișoara nu s-au lăsat mai prejos și în semn de solidaritate au inițiat Comitetul Studențesc de Grevă, cursurile fiind suspendate pentru un an de zile, iar tânărul student Horia Colan, a fost unul din inițiatorii și membrii acestui comitet.
După terminarea studiilor universitare, în 1949, Facultatea Electromecanică a Universității Politehnice Timișorene, este repartizat la Întreprinderea de Transport Auto Cluj. Aici se remarcă prin inițiativă, o foarte bună pregătire profesională, dar și un om preocupat de cercetare. Ca urmare, profesorul Alexandru Domșa, decanul Institutului de Mecanică din Cluj, îl invită la o ședință de catedră, pentru a-i prezenta preocupările și activitatea de cercetare, din Catedra de Tehnologia Materialelor. A văzut că membrii acestei catedre, au o activitate de avangardă, referitor la o tehnologie de vârf și puțin cunoscută, pe lângă cea didactică propriu zisă, aceea referitoare la metalurgia pulberilor.
Profesorul Alexandru Domșa, un om calm și preocupat de științele tehnice, devenise cunoscut în țară, dar și în străinătate, căci de acum era considerat întemeietorul cercetărilor de metalurgia pulberilor în România, îi propune o colaborare și oferta de a deveni cadru didactic. După o analiză temeinică, se hotărăște să intre în învățământul tehnic superior, avându-l drept mentor, pe renumitul profesor, care în 1953 va fi rectorul Institutului Politehnic din Cluj, unde ia naștere și Facultatea de Construcții. Devine astfel în 1950, asistent universitar titular la Facultatea de Mecanică.
Dovedind o pasiune și o dăruire exemplară, se înscrie la doctorat, la cine altul decât la profesorul Alexandru Domșa și obține în 1971, titlul de doctor inginer, preluând în continuare și conducerea catedrei, în calitate de șef de catedră al catedrei de Știința și Tehnologia Materialelor. În această calitate este recunoscut pentru exigența și rigurozitatea, dar și pentru generozitatea și modestia sa rămase ca moștenire pentru discipolii săi. În acest context, nu pot ignora faptul că fostul meu coleg și amic, prof. dr. ing. Handra-Luca Viorel, devenit și el rector, își amintea și îl invoca adesea, cu admirație și respect.
Având o adevărată vocație pentru profesia didactică și cu gândirea sa altruist-educativă, el îi va învăța pe studenți nu numai profesional, căci mărturisea: “eu vreau să-i învăț pentru viață, nu doar pentru școală!”.
I s-a încredințat, începând cu 1975, dubla responsabilitate de șef al catedrei dar și al Centrului de Cercetări pentru Metalurgia Pulberilor, până în 1985, fiind un demn și destoinic continuator al înaintașului său prof. Alexandru Domșa.
Venind la Institutul Politehnic din Cluj, încă din primii ani de activitate didactică, a avut și o bogată activitate de specialitate, pentru că a întreținut relații de colaborare științifică, cu personalități și instituții, în domeniul științelor materialelor, a metalurgiei pulberilor și a istoriei tehnicii, din mai multe țări de pe toate continentele, dar mai ales din Europa: Germania, Franța, Belgia, Polonia, Cehia, Italia, Ungaria etc. Legăturile sale cu personalități, din toate domeniile, sunt nenumărate dar să amintim doar câteva: Alexandru Rău, Cornelia Micloși, Remus Răduleț, Ioan Vlădescu, Alexandru Domșa, Toma Fărcaș, Petre Sergescu, Valeriu Bologa; din Franța; Maurice Daume, Paul Lacombe, André Giunier, Jean Philibert, Roger Drouhin ș.a; André L. Jaumatte, Robert Halleux din Belgia; Reihold Kühmel, Friedrich Klemm, M. J. Engell, Hans-Joachim Braun din Germania; Kenneth C. Barraclough din Anglia etc.
Fiindu-i remarcate unanim meritele profesionale, după obținerea titlului de doctor inginer, este numit în 1977, conducător de doctorat. În această calitate a îndrumat numeroși candidați, care la rândul lor au devenit ingineri doctori; cu reale calități de cercetare și dezvoltare profesională, rămânând cu un sentiment de profund respect, admirație și recunoștință pentru cel care i-a călăuzit și îndrumat chiar după obținerea râvnitului titlu (care astăzi se pare că a început să aibă alte scopuri…).
Dacă până în anul 1989, nu putea să-și dovedească capacitatea sa profesională, vasta cultură ce o poseda și meritele sale morale, după această schimbare nu i se mai puteau eclipsa multiplele sale calități. În primul rând este ales Rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, este recompensat cu înalte distincții, e adevărat, mai întâi în străinătate și abia apoi în țară. Această realitate a fost, este și continuă a persista și în prezent…
În 1991, este primit membru corespondent al Academiei Române, apoi este primit membru titular în 2010.
Cum viața sa era în plină efervescență, cu un tumult creator nestăvilit și când restricțiile de comunicare cu străinătatea, nu mai erau restricționate, profesorul Horia Colan a avut o activitate ieșită din comun, fiind prezent începând cu anul 1993, la toate Congresele Mondiale de Istoria și Filosofia Științei, ale Uniunii Internaționale de Istoria și Filosofia Științei ca delegat al României: la București 1981, Saragoza 1993, Liege 1997, Mexico City 2001, Beijing 2005. Nu a lipsit de la nici un Congres ICOHTEC (International Comittee for the History of Technology), care aveau loc anual, inclusiv în anii în care se desfășurau concomitent cu cele ale Uniunii Internaționale de Istoria și Filosofia Științei. De aceea a fost considerat, pe drept cuvânt, Ambasador al Științei Românești Contemporane.
După propria mărturisire: întreaga sa activitate s-a derulat permanent, definindu-i astfel personalitatea “prin carte, familie, școală și societate”. Adică, ceea ce l-a caracterizat a fost cultul cărții, al muncii, al familiei și omenia, căci în primul rând familia i-a oferit “liniștea și echilibrul necesare rodnicei sale activități”. Soția sa, medicul Monica Colan, împreună cu cele două fiice, cu ginerii, nepoții și celelalte rude, sunt un exemplu în păstrarea spiritului și armonia familiei românești tradiționale. Demn de remarcat este faptul că față de sora sa Stela și soțul acesteia academicianul Dimitrie Macrea (1907-1988), a avut în permanență o înțelegere și o prietenie adevărată.
Pentru a ilustra succint activitatea sa deosebit de fructuoasă, să amintim că până la vârsta de 90 de ani când a fost omagiat și sărbătorit cu căldură, în cele mai diverse locuri unde permanent îl purtau pașii, elaborase peste 20 de cărți cu o înaltă valoare științifico-didactică, peste 250 de lucrări științifice, aproape 200 de lucrări de cercetare și 3 invenții, de o mare valoare economico-practică.
Era deja Doctor Honoris Causa al Universităților Pro Deo, New York (1944); Gheorghe Asachi din Iași (2003); Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (2007); Universitatea Transilvania din Brașov (2007); Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș (2013). Era membru în diferite comisii științifice interne și internaționale.
A fost distins cu 4 premii și ordine ale Ministerului Educației ți Cercetării în anii 1958, 1961, 1963 și 1968.
În 1991, Societatea Franceză de Metalurgie și Materiale, l-a primit ca membru de onoare.
În 1997 este numit cetățean de onoare al Municipiului Cluj și membru de onoare al AGIR.
I se acordă titlul, ordinul “Chevalier de l‘ordre des Palmes Académiques”, Franța, 1999.
Este onorat în 2002 cu titlul de “Cavaler al Ordinului Național – Serviciu Credincios” din România.
Fiind un bun creștin orthodox, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, îi acordă “Crucea Transilvaniei” în 2010.
Cu această ocazie, (împlinirea a 90 de ani), a fost sărbătorit și elogiat de Academia Română și Academia de Științe Tehnice din România.
El nu a fost doar un om de știință remarcabil, ci și un om de cultură, cum rar pot fi întâlniți. Un patriot și un altruist dezinteresat. Prin tradiția moștenită de la intelectualii ardeleni, profesorul Horia Colan, a fost un participant activ la Asociația ASTRA, încă din 1986, când la Sibiu, s-au sărbătorit 125 de ani de la înființarea ei în prezența, pentru prima dată, după instaurarea comunismului și Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală și a fost mai apoi reactivat Departamentul ASTRA Covasna-Harghita. Cu această ocazie este ales ca președinte de onoare.
Urmând într-un fel, exemplul unchiului său Mitropolitul Nicolae Colan, academicianul Horia Colan, și-a făcut un obicei de a intercala în conferințele sale, citate luate din gândirea unor oameni de cultură și știință care i-au devenit apoi principii de viață. Unul dintre acestea a fost al lui Luis Borges: “Mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei Biblioteci”.
De-a lungul timpului Horia Colan a ținut nenumărate conferințe și comunicări științifice, din toate domeniile și în diverse orașe din țară, dar și la radio, care însă, cele mai multe dintre ele nu au fost publicate…
Cum însă drumul vieții nu-i fără sfârșit și eruditul om de cultură, a trebuit să meargă acolo unde fiecare, când îi va veni timpul se va opri. Așa s-a întâmplat și cu Horia Colan, care la 24 iulie 2017, a trecut în lumea veșniciei.
În cuvântul său, academicianul Dorel Banabic, lângă catafalcul marelui dispărut a spus: “ A fost un model de profesor universitar și un mare om de știință. Putem spune că a fost iubit de Dumnezeu, dându-i atâtea calități, căci a fost un erudit înțelept, iubitor al dreptății și al adevărului.”

Prof. univ. dr. ing. Gheorghe ȚICLETE