ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS / Prof. Dr. IONEL SINESCU recunoaște că: „Avem deja două branduri de țară ultra recunoscute în lume, unul dintre acestea este medicina…”

Prof. Dr. IONEL SINESCU recunoaște că: „Avem deja două branduri de țară ultra recunoscute în lume, unul dintre acestea este medicina…”

Rectorul UMF „Carol Davila”
Prof. Dr. IONEL SINESCU recunoaște că:

„Avem deja două branduri de țară ultra recunoscute în lume,
unul dintre acestea este medicina…”

Cu o istorie de 160 de ani, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti rămâne una dintre cele mai titrate instituţii academice, poziţionând învăţământul medical românesc în ierarhia valorilor mondiale. Nume precum, Carol Davila şi Nicolae Kretzulescu, întemeietorii Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din 1857, Victor Babeş, Francisc Rainer, C.I.Parhon, Thoma Ionescu, Nicolae Paulescu, Ion Cantacuzino , ori laureatul premiului Nobel din 1974, George Emil Palade au aşezat de-alungul celor 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, cercetarea ştiinţifică medicală şi medicina românească în ansamblul ei pe harta europeană şi mondială a valorii şi a profesionalismului.
Puțini chiar dintre dumneavoastră cunosc că azi, într-un top al primelor 500 de universități din lume, grupate sub titulatura ”Shanhai 500„. Sau, că mari somități ale lumii academice europene, precum prof. Dr. Günter Stock este Doctor Honoris Causa, al aceleiași universități.
Acesta este și membru al unor academii prestigioase care includ printre altele: Academia de Științe și Studii Umaniste Berlin-Brandenburg (în fruntea căreia s-a aflat în perioada 2006-2015), Academia Naţională de Ştiinţă și Ingineri și Academia Europaea. Între 2008 și 2015, Prof. Dr. Günter Stock a fost președintele Uniunii Academiilor Germane de Științe și Studii Umaniste, iar din 2012, până la începutul acestui an a fost și președintele Academiilor Europene (All European Academies − ALLEA). Dar și viitor partener universitar, într-un program ce urmează a se derula, dimpreună cu ”UMF-Carol Davila”.
Așa cum după 2000 se tot spunea într-o reclamă tv, ”viitorul sună bine”, am adăuga noi, pentru medicina din București, dacă stăm doar să ne gândim la viitorul campus universitar, ce se va construi în Mogoșoaia și care se va numi:” ”Carol Davila Academic Medical City”.
Azi, actualul rector, nimeni altul decât reputatul chirurg și profesor Ioanel Sinescu vrea să dea acea față modernă și europeană actului medical românesc. Și de unde ar putea să înceapă mai bine totul, dacă nu direct de pe băncile ”Universității”?! Iată de ce, revista ”Independența prin Cultura- Independența Română” a încercat a afla răspunsurile la câteva dintre întrebările care țin de noua față a medicinii românești, folosind pe post de chiuretă, întrebarea. Dar fără a încerca pe post de anestezie, ceva anume! Și iată cea ieșit…

Domnule Rector ce este mai greu: să fi Rector, sau este mai greu să conduci o clinică?
Nu se compară una cu alta, sunt lucruri complet diferite.Disciplina clinică, disciplina universitară dacă ai ajuns în poziție de a o conduce asta presupune obligatoriu că ai parcurs niște etape de perfecționare, de experiență care te aduc în poziția de a putea stăpâni toată patologia grea a specialității pe de o parte, și pe de altă parte să pregătești studenții la patologia dată, în așa fel încât să rezulte specialiști care să ducă mai departe specialitatea și să o dezvolte! Este domeniul profesional, pe care, fiecare dintre noi, în specialitățile clinice îl avem și pentru care în principiu am investit în măsura în care putem generaliza.Fiecare dintre noi, tot ceea ce am putut mai mult și mai bine de-a lungul vieții noastre profesionale în așa fel încât să ajungem la un standard care să ne permită… eu spun… ”independență” profesională!
Asta, în concepția mea înseamnă că, indiferent cât de dificilă, căt de complexă ar fi patologia pe care trebuie să o abordezi ești obligat din poziția de șef de disciplină să o poți să o abordezi ”optimal”, în așa fel încât dacă e să fi ”pacient în România”, dacă ai acest ghinion, și ajungi la un spital în România să nu mai ai șanșe mai mici, față de un pacient din Europa Centrală, sau Europa de Vest, care îmbolnăvindu-se ar ajunge într-un spital și își găsește rezolvarea. Același lucru trebuie să se întâmple în toată România.Așa încăt poziția de șef de disciplină este o poziție didactică și profesională în același timp, cu cerințe în funcție de specialitate, iar poziția de rector este o poziție, după părerea mea, mult mai grea și mult mai angajantă pentru că ai de-a face cu o instituție foarte mare.
Pe de altă parte, dacă media pe țară este de 7,5%, ca citări, 10% dintre lucrările noastre sunt citate în reviste de mare impact, de mare valoare, deci publicistica este una valoroasă și apreciată peste tot ceea ce ne-a și adus în ”Shanhai500”. Fără îndoială că eu unul mă bucur, spunându-vă aceste lucruri care sunt reale, nu sunt ale mele personale, sunt ale UMF”Carol Davila”, iar eu sunt contemporan cu ei, iar într-un fel sau altul sunt responsabil de ceea ce se întâmplă în această instituție.Dar, dacă privești în viitor, iar viitorul începe în clipa imediat următoare, numai am același optimism pentru că, obișnuiesc să spun așa:” în ultimii ani, de când sunt angajat la un proiect care ar însemna alegeri generale ale acestei instituții.” Această instituție a avut un trecut glorios, extraordinar de bun, extraordinar de performant, la nivel de Europă Occidentală și la nivel mondial. Cu personalitățile românești care au fondat patru specialități medicale, pe mapamond. Și care, au avut contribuții majore la dezvoltarea altora.Vă închipuiți o nație precum România să dea astfel, de genii, fără să exagerez câtuși de puțin. Cu tot ceea ce a putut să însemne inteligența lor, munca lor, creativitatea lor, ingeniozitatea lor! Dar, din păcate, toate clădirile universității noastre, din momentele istorice, toate sunt vechi și șubrede, toate au bulină roșie și toate se pot prăbuși fără cutremur.
Ceea ce înseamnă că fiind conștienți de acest lucru , noi suntem obligați să construim un nou campus universitar complex care să adune și disciplinele preclinice și cele clinice, într-un loc anume, pe un spațiu mai mare, modern și atractiv cuplat cu institutele de cercetare științifică aferente ariilor bio medicale și bine înțeles cu un spital mare, euro republican, de 3000 de paturi, modern, cu toate specialitățile și cu toate tehnologiile avansate. Și evident cu resursa umană deja începută, se impune deja începerea pregătirii resursei umane pentru momentul în care ai făcut proiectul, și până la derularea lui. Deci, resursa umană trebuie să fie deja formată, așa încât, când ai deschis universitatea, facultățile și spitalul, personalul uman trebuie să fie gata de lucru.
Domnule Rector vă rog să ne spuneți care este în momentul actual, stadiul noului campus universitar?
Aș putea să vă răspund în două moduri, dar am să aleg modul optimist, pentru că pe cel pesimist l-am tot exersat , din păcate, șapte ani de zile, și chiar am ajuns la saturație din acest motiv.În principiu, în momentul de față există o ”hotărâre de Guvern”, în privința proiectului nostru care înseamnă: ”Carol Davila Academic Medical City”. Asta înseamnă următoarele: toate facultățile universității, spitalul republican, institutul de cercetare științifică,bazele de învățământ în bibliotecile electronice , centrul de simulare, evident spații pentru sport și agrement și tot ceea ce presupune un astfel de campus, așa încât,să fie un adevărat oraș medical. De aceea se și numește: : ”Carol Davila Academic Medical City”.
El se va construi pe o suprafață mai mare de 300 de hectare, la marginea Bucureștiului, în Mogoșoaia, printr-un parteneriat public privat. Pe niște proiecte pe care, în momentul de față lucrează primele cinci firme, de arhitectură, din lume! O să și mergem să vizităm câteva campusuri, făcute de ei. Tot ei s-au angajat că vor veni cu propriile lor proiecte, iar acestea vor fi scoase la licitație publică. Vom alege cel mai bun proiect.
În momentul în care veți începe a ridica acest proiect, așa cum bine ați spus și dvs, ar trebui să faceți rost și partea umană, forța de muncă. Cum v-ați gândit a face rost, sau a-i ține pe cei existenți?
Am să vă răspund foarte direct și sunt foarte bucuros de întrebarea dvs! Iar asta, pentru că răspunsul este un răspuns corect și veți vedea că și unul cuprinzător. Deja suntem înfrățiti cu complexul universitar medical și de cercetare științifică ”Charite”, din Berlin, care este pe locul doi, în Europa.Unde funcționează institutul de cercetare ”Max Planck” și al cărui șef este academicianul Gunther Stock, membru de onoare al Academiei Române, și până în aprilie anul trecut, președintele tuturor academiilor din Europa. S-au oferit să participe și ei, la construirea unui alt ”Charite”, în această parte de Europă, personal ne-a mărturisit că Romănia este singura țară, fostă comunistă, unde se poate dezvolta un astfel de proiect, prin natura resursei umane și a inteligenței native al acestui neam. Ei s-au angajat să participe la cercetarea științifică și formare de cercetători științifici, pe de altă parte, să specializeze rezidenți de ai noștrii, din diverse ramuri medicale. Ce-i mai important, este că dăm tehnologie germană în toate specialitățile , în așa fel, încât practic să nu se deosebească ”Charite”-ul german, de cel român, decât prin faptul ca acela este mai mare! Deci, acest lucru îl facem în parteneriat cu un colos universitar, medical și de cercetare științifică europeană și practic de anvergură mondială!
Pentru omul Ionel Sinescu o să vă mai atragă, după terminarea mandatului al doilea de rector, să continuați, sub o formă, sau alta, activitatea universitară? Sau vă veți dedica strict conducerii clinicii a cărei baze le-ați pus de o bună bucată de timp?
Vă mărturisesc că aș vrea să le fac pe toate. Bun, dar de sigur că o să vă întrebați: Când o să le faceți pe toate, când ziua are doar 24 de ore?! Pentru mine unul ziua a avut 24 de ore și până acum, dar din cele 24 de ore m-am gândit că este firesc, din punctul meu de vedere să aloc mult profesiei, pentru că este o profesie care nu are limite. Și așa am făcut, deci voi face și acum încolo tot așa. Dar și cealaltă latură profesională, ca și aceasta sunt lucruri la care m-am angajat și care sunt angajamentele mele profesionale și pe care vreau să le duc la capăt! Sper ca longevitatea și sănătatea să-mi permită să văd acest campus nu numai început, dar și terminat funcțional și care să atragă studenți de pe toate terminalele lumii.
Pentru final, pornind de la sloganul revistei noastre: ”Independența prin cultură”, putem gândi azi că există și o independență în sistemul medical, prin care poporul nostru s-ar putea (re)afirma?
Este unul dintre brandurile de țară, recunoscute deja! Așa cum v-am relatat, în dialogul cu firmele de care v-am amintit ceva mai înainte, aceștia ne-au spus foarte clar: ”Voi sunteți români și aveți două branduri de țară, ultra recunoscute… unul este cel medical, iar celălalt este cel de I.T!” . Plecănd de la aceste premize ei, specialiști de talie mondială, și cu bani, dar și cu anvergură ne-au acceptat imediat și au demarat totul, cu mare entuziasm!
La final, țin a mulțumi revistei dumneavoastre pentru interesul arătat acestui domeniu de activitate, cel medical, dar și să urez ”Sărbători Pascale cu pace și sănătate. Că este mai bună decât toate!”

CORVIN BOGDAN ARICIUC

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Primul transplant la om al unui rinichi de porc

În ziua de 16 martie 2024, la Spitalul din Boston (Massachutes, SUA), s-a efectuat primul …

Necesitatea reformării sistemului de sănătate

România produce de departe cel mai mare număr de medici raportat la populație. Ansamblul indicatorilor …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: