VIITORUL, EVOLUȚIE SAU INVOLUȚIE?

VIITORUL, EVOLUȚIE SAU INVOLUȚIE?

În toate timpurile oamenii au căpătat informații despre prezentul și trecutul lor, prin:
– participarea directă la desfășurarea unor evenimente;
– informații transmise prin viu grai;
– educație, accesibilă numai celor care urmează o formă de învățământ și doresc să-și mărească bagajul de cunoștințe apelând la toate sursele de informare posibile;
– poziția pe care o ocupă pe scara socială, accesibilă numai unui grup restrâns de persoane, care ocupă funcții de conducere într-o colectivitate.
Se poate spune deci că dorința de cunoaștere a oamenilor s-a manifestat în permanență, dar ea a fost, de multe ori, barată de interese oculte promovate de factorii de putere, care nu aveau interes ca unele informații să ajungă la cunoștința publicului.
În ceea ce privește viitorul, această veșnică necunoscută, omenirea s-a confruntat și se confruntă cu incertitudini, așa încât, pentru viitor nu se pot face decât previziuni. Aceste previziuni însă, prin forța lucrurilor, se fac la toate nivelele, respectiv: individual, grup de interese și la nivel de stat.
În această situație și cum interesele și scopurile urmărite prin aceste previziuni diferă de la un autor la altul, se ajunge, inevitabil, la un conflict de interese. În acest conflict de interese, și mă refer în special la conflictele de interese dintre state, câștig de cauză are, de obicei, cel puternic care, dacă nu se acceptă punctul său de vedere, și-l impune cu forța, agresându-l pe cel slab.
Față de o agresiune, cel slab nu are decât două alternative: să accepte, cu umilință, punctul de vedere al celui puternic, cu toate consecințele care rezultă din această acceptare, sau se confruntă cu agresorul. În acest al doilea caz, agresatul își asumă, poate, un risc mai mare decât primul caz, dar rămâne cu consolarea că nu s-a umilit.
Istoria, din antichitate și până în prezent, e plină de asemenea exemple care ne dovedesc că, în toate cazurile, cel puternic a avut un comportament de “lider”. Într-o turmă de animale, impunându-și, într-un fel sau altul, punctul de vedere. Este adevărat că peste timp imperiile clădite prin forță și teroare s-au destrămat, dar este tot așa adevărat că unele din popoarele agresate au dispărut iar altele s-au destrămat, pierzându-și identitatea. În plus, au dispărut și imense tezaure de cultură și civilizație.
Acest comportament de “lider”, se observă și în prezent, deși suntem în mileniul trei când se vorbește din ce în ce mai mult despre democrație, drepturile cetățenești, dreptul la autodeterminare etc, tendințele hegemonice n-au dispărut. Dimpotrivă, ele se simt din ce în ce mai acut, mai ales că în lume au apărut mai mulți factori de putere cu pretenții la rolul de “lider”.

În prezent, ca previziuni pentru viitor, în lume se avansează trei idei: globalizarea, federalizarea și internaționalizarea limbajului. În ce măsură servesc aceste idei interesele și idealurile tuturor popoarelor? Este fără îndoială că ele servesc inițiatorilor, adică marilor puteri, dar, s-a constatat deja, multe popoare nu le acceptă, exprimându-și clar dezacordul. În aceste condiții, ce este de făcut? Pentru a răspunde cât de cât satisfăcător la această întrebare, consider că este necesar să amintim două adevăruri fundamentale și universal valabile:
1. Starea de normalitate din univers, este starea de echilibru, orice dezechilibru conducând la un accident sau chiar catastrofă;
2. În previziunile care se fac, să se țină seama că totul este în mișcare și transformare continuă și deci că, ceea ce astăzi se prezintă într-un anume fel, mâine se va prezenta altfel.
Ținând seama de aceste adevăruri și nu numai, omenirea ar trebui să tragă unele învățăminte, care ar scuti-o de multe neplăceri:
– marile puteri să renunțe la politica de forță pentru că, deși pe termen scurt s-ar putea să aibă un câștig, pe termen lung tot pierde, deoarece stârnesc reacții adverse cu consecințe nebănuite. Este mai înțelept să se mențină pacea (aceasta fiind starea de normalitate a existenței umane) pentru că, pe timp de pace omul poate munci liniștit spre a-și procura cele necesare traiului și să creeze, contribuind astfel la sporirea zestrei spirituale a lumii și progres. Pe timpul unui conflict armat însă, beligeranții din ambele tabere sunt niște întreținuți, sarcina întreținerii lor revenind unei minorități formată în special din copii și bătrâni, care, evident, nu fac față cerințelor. Urmare acestui dezechilibru, căci, orice război este un dezechilibru, se ajunge la situația paradoxală că cei ce muncesc (cei mulți) sărăcesc, iar cei care produc tehnica de luptă necesară întreținerii conflictului (puțini la număr) se îmbogățesc. Stratificarea socială deci, și așa destul de mare, crește;
– tendințele de globalizare, federalizare și internaționalizare a limbajului, sunt niște capcane pentru popoarele mici, mai ales a celor slab dezvoltate din punct de vedere economic, acestea riscând să-și reducă până la desființare capacitatea proprie de producție, să devină simple piețe de desfacere pentru mărfurile produse de marile firme din țările dezvoltate și chiar să-și piardă identitatea națională.
Este adevărat că internaționalizarea limbajului ar favoriza o mai bună comunicare între oameni, dar aceasta ar trebui să se facă numai din convingere și cu păstrarea alfabetului și limbilor naționale. Să nu se uite că diversitatea este o caracteristică specială a naturii și că fără diversitatea culturilor materiale ale tuturor popoarelor lumii, zestrea spirituală a speciei homo ar fi fost mult mai săracă. În acest sens, amintim numai că prin dispariția populației Maya, omenirea a fost privată de un mare făuritor de cultură.
Orice fenomen, de orice natură, are un început și un sfârșit, aceste puncte fiind unite cu o curbă care în prima sa parte este ascendentă – evoluție – iar partea a doua, descendentă – involuție. Așa fiind, este interesant de apreciat locul în care se află omenirea pe această curbă. În prealabil însă, trebuie precizat că diversele forme de viață pot trăi mai mult într-un anumit ambiant. Atâta timp cât acest ambiant nu se modifică, existența speciei nu este periclitată. Dacă însă acest ambiant se modifică, specia respectivă are toate șansele să dispară.
Privită prin această prismă, care este situația speciei umane?
Se știe că, mai ales în ultimii zeci de ani, omul a fabricat și a folosit bomba nucleară, a dezvoltat o industrie care aruncă în atmosferă milioane de tone de noxe, produce și folosește cantități impresionante de îngrășăminte chimice și detergenți. Toate acestea, nu fac altceva decât să modifice factorii de mediu, deșertificând solul, poluând aerul, apa și pământul, lucru pe care alte viețuitoare nu îl fac. Cu alte cuvinte: “Omul e singura ființă/ Pe Terra care, nonșalant/ Distruge cu bună știință/ Propriul mediu ambiant”. (versuri din poemul „Retrospectiv”, publicat în volumul „Pata din obraz”).
Așa fiind, rezultă că existența speciei umane este în pericol și că prin aceasta, locul său pe curba care leagă începutul cu sfârșitul, se află pe ramura descendentă.
Separat de cele arătate, mai amintim un aspect la fel de îngrijorător, toți factorii care contribuie la modificarea ambiantului, sunt factori mutageni. Nu este deci exclus ca omul, cunoscut azi ca o ființă armonioasă dezvoltată și cu înfățișarea plăcută, să se transforme într-un monstru de nerecunoscut.
Pentru toate consecințele care pot decurge din modificarea factorilor de mediu, singurul vinovat este omul. Este deci datoria lui să încerce să ia măsurile care se impun pentru amânarea acestui deznodământ fatal care oricum, mai devreme sau mai târziu, tot se va petrece. Avertismente de acest fel, s-au mai făcut, însă până în prezent nu s-a luat nici o măsură majoră de remediere a situației. Păcat, căci: „Și dacă nu se vor lua/ Măsuri cât încă nu-i târziu/ Pământul se va transforma/ Încet, dar sigur, în pustiu”. (versuri din poemul „Retrospectiv”, publicat în volumul „Pata din obraz”).

Nicolae Stănescu