CHIROMANȚIA (II)
Semnificația formei mâinilor
Nu este necesar să faci studii pregătitoare să poți observa imediat că dacă mâna e lungă și îngustă, sau scurtă și îndesată și tot așa este suficient să dai mâna cu cineva pentru a-ți da seama dacă are mâna moale sau tare.
Veți observa mai întâi dacă degetele sunt netede sau noduroase la încheieturi, dacă vârfurile sunt ascuțite, pătrate sau spatulate.
Mâinile mici, artistice, după modelul adoptat de pictori sau sculptori, nu sunt totdeauna favorabile valorii individului. Mâinile lungi îți vorbesc despre artă, gust, pricepere, iar cele scurte despre voință și aptitudini comerciale. O mână îngustă nu prețuiește nimic din punctul de vedere al imaginației. Mâna moale, părând a se topi în mâna ta, e semn de impresionabilitate, dar mai arată și un temperament molatic. Mâna tare e sinonimă cu activitatea.
Podul palmei prea lung față de degete (e ușor să observi aceasta) arată că materialitatea predomină inteligența, iar cel scurt înseamnă, din contră, că inteligența predomină. Mâinile care au podul palmei acoperit cu linii numeroase îți arată dintr-o data nervozitatea, temperamentul neliniștit și susceptibil.
Podul palmei lipsit de linii se observă la persoanele cumpănite.
Ce spun degetele?
Degetele lungi sunt semn de dibăcie, de eleganță; pe când cele scurte – de aptitudini administrative și comerciale. Lungi sau scurte, ele prezintă înfățișarea urmatoare: ascuțite, pătrate sau spatulate (de forma unei lopețele). Când sunt scurte ascuțite arată gust pentru artă și poezie, când sunt pătrate – ordine, grijă față de datorie și minuțiozitate. Cele spatulate demonstrează aptitudini științifice și nevoia de activitate fizică. Degetele netede sunt specifice persoanelor instinctive, puțin înclinate spre cugetare, iar cele cu noduri la încheieturi se întâlnesc la oamenii aplecați spre cugetare, filosofie și observație.
Un deget mare mai lung e semn de dominare, unul scurt de sclavie, cel îndoit afară indică generozitate, iar cel îndoit spre podul palmei – zgârcenie. Cu cât prima falangă e mai lungă, cu atât individul posedă mai multă voință. Dacă însă falanga a doua este mai lungă – posedă judecată logică.
În cazul în care aceste două falange sunt scurte, persoana va fi dominată, răpindu-i-se orice spirit de inițiativă. Un deget mare mai larg și scurt demonstrează că individul ce-l poartă e supărăcios, chiar mânios.
Dacă acest deget se termină ca o bilă, adică partea ce ține unghia se lățește peste măsură, atunci mânia și violența pot da crime.
Degetele și influența astrală
Iată cum apar în chiromanție numele degetelor, ținând seama de influențele astrale pe care le suportă acestea.
Degetul lui Venus (zeița iubirii) este degetul mare.
Degetul lui Jupiter (stăpânul zeilor) este arătătorul.
Degetul lui Saturn (fiul cerului și al pământului, tatăl zeilor) este denumirea dată degetului mijlociu.
Degetul Apolon (zeul artelor frumoase și al poeziei) i se zice inelarului.
Degetul lui Mercur (zeul comerțului) i se spune degetului mic.
Dacă degetul lui Jupiter este lung, el devine semnul ambiției, autorității, al setei de glorie; iar dacă este foarte lung – indică despotism și, adesea, misticism. Degetul lui Saturn se mai numește și degetul “neînțelegerilor” iar lungimea lui exagerată arată un soi de mândrie. Degetul lui Apolon este degetul artelor. Dacă este mai lung decât al lui Jupiter, atunci aspirațiile artistice vor întuneca ambițiile. Dacă e mai lung decât al lui Saturn dovedește temperament și spirit aventuros. Degetul lui Mercur apare lung la omul de știință; foarte lung la cel elocvent și dibaci și scurt la cel cu o inteligență docilă și cu dorință de a imita și de a-și asculta stăpânii.
Unghiile
În studiul mâinii, unghiile ne aduc indicii serioase. Unghiile lungi, de exemplu, dovedesc timiditatea. Dar să te păzești de oamenii care își rod unghiile, sunt nervoși, se supără de fleacuri și deseori sunt vicioși.
Am menționat că fiecare deget are un “munte” corespunzător. Acest munte se află acolo unde începe degetul și poartă chiar numele degetului, muntele lui Jupiter e la arătător, muntele lui Saturn – la mijlociu, muntele lui Apolon – la inelar, muntele lui Mercur – la degetul mic, muntele lui Venus – la degetul mare. Când muntele lui Venus este ridicat este semn de iubire senzuală și de voluptate; când este dezvoltat, dar lipsit de linii – arată veselie; când are dimensiuni normale arată iubire, iar turtit – e semn al egoismului și al răcelii.
Când este brăzdat de linii paralele la rădăcina degetului mare și când se sfărșeste la linia capului, arată încurcături bănești. Dacă întâlnești o linie care ajunge până la linia lui Mercur, aceasta înseamnă noroc prin iubire, iar dacă întâlnești două linii ce se îndreaptă spre Marte, semnul indică intrigă în amor. Prezența unei stele din care pleacă o linie spre muntele lui Apolon înseamnă moșteniri, iar dacă o linie ascendentă ia naștere de la rădăcină și merge până la linia norocului ea este semnul pasiunii violente. Trei linii ce întretaie linia norocului, a vieții și a capului dovedesc o puternică iubire ce va strica viața. Prezența a trei stele lângă linia vieții înseamnă iubire împărtășită și totuși nenorocită.
Când muntele lui Jupiter (aflat sub degetul arătător) este dezvoltat, el arată ambiție și nevoia de a proteja, când este acoperit, ca și muntele lui Saturn, de linii mici înseamnă invidie; turtit înseamnă lenevie sau viață nefolositoare, iar vărgat cu linii scobite arată norocul, o lărgime mai mare demonstrează veselie; dacă acest munte lipsește, este semn de lipsă de demnitate și sociabilitate.
Persoana la care muntele lui Saturn este dezvoltat dă semne de melancolie. Când acesta este turtit este semn de imprudență. Dacă are o singură linie, bine desenată înseamnă triumf prin inteligență, iar două linii ondulate simbolizează inteligență rău folosită. Dacă lipsește înseamnă viață tristă, fără satisfacții.
Când pe desenul unei palme muntele lui Apolon apare dezvoltat, el înseamnă glorie; când apare ca fiind foarte proeminent înseamnă geniu, iar scobit la mijloc – temperament artistic. Când este acoperit cu linii mici înseamnă iubire. O persoană frivolă are acest munte sub formă pătrată, iar cineva sortit îmbogățirii îl are proeminent și tăiat de două linii orizontale. Aspectul lui rotund la vârf înseamnă succes, iar ridicat acolo unde începe degetul – curiozitate.
Următoarea proeminență, muntele lui Mercur apare dezvoltat la o persoană cu un spirit dezvoltat, cu intuiție și cu înclinație spre studii științifice. Dacă este larg și pare a se întinde spre podul palmei înseamnă geniu. La o persoană ce manifestă dispreț pentru aprecieri apare turtit, iar la un cleptoman este acoperit cu linii întretăiate. Dacă posedă o linie ce merge spre deget – acesta este semnul unor prietenii celebre și al norocului. Mai multe linii ce se ridică în sus și se prezintă bine desenate semnifică talent. Lipsa acestui munte arată lipsa aptitudinilor spre știință. Când muntele lunii este dezvoltat și devine semnul imaginației, al gustului pentru literatură și al spiritului poetic. Dacă apare strâmt și turtit, imaginația este săracă. Dacă dă naștere unei linii ce străbate linia norocului, atunci persoana are o imaginație macabră, iar dacă apare vărgat cu linii care se întretaie, imaginației i se adaugă veselia. Când este scurt și acoperit cu linii este semn de nervozitate, gelozie; acoperit cu o linie curbă ce urcă pe muntele lui Mercur înseamnă intuiție, iar străbătut din linii ce se nasc din brățară pentru a ajunge la linia sănătății semnifică nenorociri sau călătorii nefericite. Lipsa acestui munte arată lipsa de imaginație, disprețul pentru literatură și poezie.
Campia lui Marte, aproape, fără linii, dă un temperament prea puțin comunicativ și cu spirit fatalist iar brăzdată de linii – un caracter nerăbdător și nervos.
Dacă apare foarte proeminentă, arată energie, îndrăzneală și temperament mânios, poate chiar tendința la asasinat; străbătut de linii paralele lasă să se ghicească o natură neliniștită. Dacă are o linie bine definită ce urcă spre muntele lui Saturn semnifică moarte pe un câmp de luptă, iar trei linii verticale, foarte bine accentuate semnifică vocație medicală. Lipsa acesteia arată frica, lașitatea, iar lipsa completă a tuturor munților pe care i-am enumerat, o vei găsi, de obicei în palma chițibușarului ridicol, a omului ce ține o ordine exagerată și în palma zgârcitului.
Liniile mâinii
Cruci, stele, pătrate, grile. Unghiuri și triunghiuri
Liniile mâinii
În studiul adâncit al chiromanției, fiecare linie are însemnătatea ei, după forma pe care o are și după poziția ei față de celelalte linii și mai ales față de liniile principale.
Liniile principale, lesne de descoperit și de studiat sunt următoarele:
– linia vieții, cea care înconjoară muntele lui Venus.
– linia capului, care ia naștere dintre degetul cel mare și arătător, aproape din același loc, ca și linia vieții și străbate mâna paralel cu linia inimii.
– linia inimii, care începe de la muntele lui Jupiter și trece pe sub munții lui Saturn, Apolon și Mercur, pentru a se termina spre dosul palmei.
– linia norocului, numită și linia lui Saturn, care pleacă de la brățară, trece prin mijlocul mâinii și sfârșește sub muntele lui Saturn sau al lui Mercur.
– linia soarelui sau a lui Apolon merge de la linia vieții la muntele lui Apolon
– linia sănătății sau hepatică, care pleacă din linia vieții, trece pe lângă muntele Lunii și al lui Marte și sfârșește în muntele lui Mercur.
– linia intuiției sau a Lunii, care înconjoară muntele Lunii și se sfârșește deasupra muntelui lui Mercur.
– linia lui Marte, pe care nu o posedă toate mâinile e paralelă cu linia vieții.
– linia căsătoriei începe de la linia inimii și se sfârșește la marginea mâinii.
Linia vieții, după cum arată și numele ei, se leagă chiar de existența lui, a individului. După cum se înfățișează, lungă și bine definită sau întortocheată și scurtă, se poate spune că posesorul ei va avea o viață plăcută și lungă sau scurtă și bolnăvicioasă. Când liniile vieții, inimii și capului încep din același loc, experiența ne-a dovedit că indivizii trebuie să se teamă de moarte violentă.
Dacă linia vieții începe de pe muntele lui Jupiter, individul va cunoaște gloria sau cel puțin succesul, fie că se ocupă cu comerțul, fie că se ocupă cu arta. Orice ramură nou formată arată o schimbare de situație. Astfel, infirmitățile ereditare ale individului sunt puse în evidență de aspectul ei sfărâmat, iar nenorocul și încăpățânarea sunt marcate de mai multe cruci cu care se termină această linie. Dacă formează insule (grupuri de mici semne) ea arată boli ereditare, iar când are o linie, ce se termină într-o insulă pe muntele lui Jupiter, persoana suferă de pleurezie. Nervozitatea este pusă în evidență de o linie paralelă, iar succesul în oratorie de o linie ce pleacă de la extremitatea sa și se termină pe muntele lui Mercur.
Împărțirea ei în două ramuri, dintre care una se îndreaptă spre muntele lui Mercur și cealaltă spre muntele Lunii, semnifică reumatism; iar ramurile ce se ridică până pe muntele lui Saturn sau pe muntele lui Apolon indică moșteniri.
Viața neînțeleasă este simbolizată de mai multe linii mici care parcă se unesc cu brățara decepției iar o boală periculoasă este pusă în evidență de o ramură ce se îndreaptă spre degetul mare. Onorurile și bogăția sunt marcate de ramurile ce se ridică spre linia capului, iar dacă aceste linii se opresc pe muntele lui Marte, vor exista dificultăți pentru a ajunge la ele. În sfârșit, dacă linia aceasta este tăiată de ramuri ce vin dinspre linia inimii, atunci e semn de boală cauzată de necazurile iubirii.
Geo CĂLUGĂRU
Membru U.S.R
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro