„RESTITUTIO IN INTEGRUM”

„RESTITUTIO IN INTEGRUM”

„Restitutio in integrum” este un principiu de drept care precizează repararea unei pagube sau situații. Acestea trebuie reparate în așa fel încât păgubitul să fie adus în situația anterioară producerii lor.
Restituirea sau recuperarea parțială după 1989 a unor drepturi morale sau bunuri materiale a însemnat un proces de revenire la principii morale și sociale corecte, la refacerea unor drepturi și situații anterioare. Astfel de situații am mai avut în cursul istoriei noastre.
Conceptul de restituire poate fi semnalat încă de la opera filozofică a lui Socrate, „care se lasă înțeleasă numai dacă o consideram în acest context concret cultural dar și social-politic, creat de victoria democrației într-un plan”, sau din „perspectiva, că filosofia lui Socrate poate fi înteleasă ca o încercare de a restitui demnitatea logică a generalului”.

Problema restituirii poate deschide o diversitate de abordări, de la cea morală la cele materiale, de la cele ale individului la cele ale societății și chiar națiunilor sau statelor. În acest scop s-au dat legi, decrete, hotărâri, s-au creat instituții (Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților) sau s-au făcut chiar restituiri de teritorii.
Transformarea României în Regat, Războiul de independență de la 1877, evenimentele Marii Uniri de la 1918, Marea Unire de la 1918 și evenimentele celor două războaie mondiale, dar mai ales perioada instalării comunismului și socialismului după 1945-1947 urmată de epoca post revoluționară după 1989, au creat necesitatea unor acte de refacere a unor schimbări generate de evenimentele și acțiunile derulate în acele perioade, de restituire a unor drepturi sociale sau materiale.
Poporul român a adoptat și sintagma „să dăm cezarului ce este a cezarului”, expresie biblică, care poate fi asemuită comportamentului învingătorului, dar restituirea unor drepturi sau bunuri, „repunerea integrală” în drepturi a oricărui om, cetățean, individ este mult mai umană, este o atitudine mai creștinească, dacă tot scriem aceste rânduri în preajma Sfintelor Sărbători Pascale ale anului 2019.
Fiindcă continuăm să sărbătorim Centenarul Marii Uniri desăvârșit pe perioada ambilor ani 1918-1919 putem menționa că și această perioadă măreață din istoria poporului român, care a însemnat o unitate spirituală, culturală și materială, a generat multe speranțe și acțiuni cu caracter de restituire morală sau materială. Miraculoasa unitate a fost presărată de multe evenimente. Unele transformări și reforme cu caracter revoluționar și primele restituiri de drepturi au început chiar după Unirea Pricipatelor făcută de Alexandru Ioan Cuza în 1859. Reformele erau necesare pentru transformările revoluționare ale statului nou creat și aducerea lui pe un făgaș european. Reparațiile morale au constituit restituiri de drepturi sociale și materiale.
Contribuția Academiei Române de la 1866 până în prezent la principalele evenimente ale secolului pentru România s-a simțit prezentă atât în societate cât și în realizările acesteia.
Restituirea sau reparația morală este cea care afectează omul și societatea, precede altor tipuri de astfel de „refaceri” și de aceea vom începe această serie de articole cu exemplul dat de restituirea unor drepturi ale membrilor Academiei Române după excluderile arbitrare făcute de regimul comunist în anul 1948
Legea nr. 752 din 27 decembrie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din 28 decembrie 2001 aduce prin Articolul 4 hotărârea că „(2) Se restituie, în condiţiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu”.
Dar mai întâi trebuie amintite evenimentele tragice prin care membri ai Academiei Romăne au fost excluși în 1948, intemnițați și au decedat în închisorile comuniste (prima imagine) .
Aceste fapte, derulate în contextul schimbărilor politice majore ale vremii, era firesc să fie reanalizate în cursul istoriei și a revenirii la principiile democratice ale societății. Ele au fost imortalizate pe pereții Academiei Române prin plachetele de marmoră inititulate „Memorialul 1948”, reprezentând „Marea dramă a Academiei Române”, realizată de sculptorul Mihai Ecobici, cu sprijinul din mediul privat al d-lui Lucian Buzdugan și inițiativa acad. Păun Ioan Otiman. Imaginile prezente ilustrează evenimentele și numele celor care au suferit, al celor care au pierit și al celor puțini care au fost realeși după 1955.

Avem în 1948 primele excluderi din Academia Română. Dacă până la acel moment am putut marca diverse epurări politice sau de altă natură, excluderile din forurile universitare și de știință au avut un impact mult mai puternic asupra societății. În luna noiembrie 1948 prin decret al Consiliului de Miniştri, toate bunurile mobile şi imobile, dăruite sau lăsate prin testamente de-a lungul anilor Academiei Române, sunt trecute în patrimoniul ministerelor de resort, „cu excepţia bunurilor care servesc direct scopurilor Academiei”.
Cităm de pe site-ul Academiei Rămâne www.acad.ro că „Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin. Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist. Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei. Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării. Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii”.
Dar marea pierdere este cea generată de pierderea unor membri de seamă (a doua imagine) și semnalul negativ indus în activitatea celorlalți, timorarea și tăirea legăturilor cu comunitatea științifică națională și internațională. Putem să ne imaginăm oare cum ar fi decurs creația unora cum a fost Lucian Blaga, traducerea operei și vizibilitatea în spațiul universal dacă nu ar fi suferit aceste excluderi?

Ca orice proces, restituția naște controverse în societate, se declanșează dileme etice și o problemă de evaluare a criteriilor. Reparația morală ca o formă a „restitutio in integrum” ridică și ea probleme, poate la fel de intense ca și restituirea materială, mult mai utilizată în societate, atât pe termen lung, istoric, cât și în planul legal imediat al conflictelor inter-umane pe forme de propietate.
Lumea în care trăim este o lume confruntată cu grave dileme morale, de regulă ignorate în favoarea altor priorităţi. Restituirea poate merge și spre latura reconcilierii. Această latură, morală și socială, poate căpăta aspecte mult mai complexe prin aspectele sale sociale, religioase sau statale.
În cazul Academiei Române au avut loc unele procese de restituire morală a statutului social, academic și am avut după zeci de ani membri excluși care au fost realeși după anul 1955 (ultima imagine).
Rolul jucat de restituire în teoriile etice şi de filosofie morală pornește în genere de la evaluarea corectă, obiectivă, imparțială și puterea de a restitui tot ceea ce ai primit sau luat de la altcineva. Ajungem astfel la esența proverbului romînesc ”faci bine, primești bine”, un mod filozofic și practic de restituire a binelui atât în relațiile interumane cât și în societate.
Sperăm ca orice acte de trecere abuzivă „în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice” cum au fost cele „ prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, şi care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1-4, paginile 8.983-8.989, precum şi în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosinţa unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (8), respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004”, să nu mai fie repetate niciodată și de aceea trebuie cunoscute astfel de evenimente și repercursiunile lor.

Dr. Ing. Viorel Gaftea