Creaţii literare – BARBU TODEA

LA MARE
Astă vară ne-am hotărât cu Gheorghe să mergem la mare. Luăm pe Maria și pe Sanfiruța șui și plecăm la mare.
După ce ne-am găsit cu greu unde să durnim sara, să mergem să mâncăm oarice. Ne spune unu că ieste un restaurant fain “Vrajba mării”. Mem noi acolo și ne punem la o masă. Vine unu la noi cu niște ștergare pistă mâini și ne pune câte-o carte dinainte. Atunci Gheorghe zâce:
-Oare ce-o fi cu cârțile astea? Da Măria mea, care-i tare ocoșă, ne spune că în ele ne scrie ce mâncare de tribă. Ne uităm noi pi-n ele da n-am putut deazleje mare lucru.
Atunci zâc io:
-Știți ce? Să mâncăm pește că doară de aia suntem la mare.
Ne aduce cela câte doi pești și dăm să mâncăm. Da când ne uităm noi încoace și-n colo, vedem că feltecare mânca cu furcuța-n mâna stângă și cu cuțitu în mâna driaptă. Mă, zâc io “Aicea așa o fi regulamentul”. Dăm să mâncăm și noi așa da ce să putem purtam furcuța cât pe la nas, cât pe la urechi, de gândeai că vrem să vorbim la telefon.
-No! Zâc io: Domnule dragă, adă-ne niște vin că de când știu io, din moși strămoși, băutura s-o fost băut tăt cu mâna driaptă.
Ne aduce cela o sticlă de vin, patru pahare, le umple cu vin și ne bagă în iele câte un paiuș de ovăz. Când ne uităm vedem că feștecare ținea paiușul cu un capăt în gură și celălalt în pahar.
-No, zâc io cătă Gheorghe: Hai să împărțim munca pe două sectoare, io să trag și tu să sufli.
Când s-o pus Gheorghe a sufla, s-o făcut în pahar la el niște bulbuci ca ouăle de gâscă.
-No, zâce Gheorghe știe ce? Io am să beau vinu aiesta, cum beau apa de la fântână. Pune paharul la gură și nu-l ia până nu bea tăt vinu. Apoi așa am făcut și io. Ne-o mai adus cela încă două sticle și tăt așa l-am băut.
După atâta vin și cum n-am prea putut mânca bine peștii, ne-o tăiat o foame de am fi mâncat și lemne.
-Domnule dragă! Adă-ne niște picioci cu carne, da așa cât pintru cinci cosași.
Ne aduce cela un blid mare de picioci cu carne și-l pune între noi cu piciocile către mine și cu carnea către Gheorghe.
-Știi ce? Zice el. Amu fește care mâncă din partea lui și dă mânce carne și io picioci. Da îi zâc io:
-Măi Gheorghe, tu știi că pământul se-nvârtește?
-Cum se-nvârtește?
-Uite așa! Și sucesc blidul cu carnea către mine și piciocile către iel.
-Mă! Zâce iel. Tu să nu fii mai ocoș ca alți și lași pământul așa cum l-o făcut Dumnezeu! Și sucește din nou blidul cu carnea către iel și cu piciocile către mine. Noroc cu Mărie și Sanfiruța că ne-or împăcat și-or zâs să nu ne mai spadim, că mâncă iele carnea și noi, piciocile.
Când o venit cela să ne facă sămândașu, o socotit un paiuș de-acela cu 10 lei. Da io i-am zâs:
-Domnule dragă, n-ai putea să nu ne mai pui la socoteală paiușele aiestea, că de-om fi sănătoși ți-om aduce la vară o sarcină de iele să ai ce roade tătă iarna și să baji și-ntr-un strujac.